Police disciplinary dismissal validity: Res judicata effect of prosecutorial non-prosecution resolution and applicable disciplinary procedure under Law No. 360/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 110/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamantul G.M. împotriva pârâtului Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române, pentru anularea dispoziției nr. S/4229 din 15 decembrie 2003.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 22 C. proc. pen., conferă autoritate de lucru judecat, doar în privința faptei, vinovăției și persoanei, revenind unei hotărâri definitive a instanței penale, ceea ce în speță nu poate fi constatat vis-avis de rezoluția parchetului, de neîncepere a urmăririi penale.

Pe fondul pricinii, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 57 din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată, respectiv a manifestat neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ce-i reveneau, obținând rezultate foarte slabe în activitatea sa.

Ca atare, fiind vorba despre o abatere gravă de la normele de disciplină, instanța de fond a constatat în baza tuturor probatoriilor admise și administrate, că dispoziția de destituire atacată în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 20/1990, este legală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurentul-reclamant G.M., criticând-o, ca nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a motivat recursul, în sensul că hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal, fiind dată cu greșita aplicare a legii.

Astfel, recurentul apreciază că prima instanță, nesocotind autoritatea de lucru judecat a unei instanțe penale - este vorba despre rezoluția parchetului de scoatere de sub urmărire penală a recurentului, a încălcat drepturile procesuale ale acestuia, judecând în contencios administrativ pe fond, numai pe baza actelor depuse de intimată, acte fără valoare, atâta vreme, cât recurentul a contestat, atât declarația conducătorului auto, cât și legalitatea raportului întocmit în 19 ianuarie 2003.

De asemenea, recurenta apreciază în motivele de recurs, că sancțiunea a fost aplicată prematur, cu încălcarea dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004. Potrivit acestor texte de lege, până la soluționarea definitivă a cauzei, soluția legală pe care intima-pârâtă trebuia s-o adopte, era suspendarea recurentului-reclamant din funcție.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține în fapt următoarele:

Recurentul-reclamant a contestat conform Legii nr. 29/1990, dispoziția nr. S/4231 din 15 decembrie 2003, emisă de intimata-pârâtă, prin care a fost destituit din Poliție, împreună cu alți doi agenți.

La baza acestei măsuri a stat cercetarea prealabilă efectuată conform art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cât și Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 350/2002.

Astfel, polițistul a fost destituit pentru comportare necorespunzătoare la locul de muncă și societate, comportare care aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului și a instituției pe care o reprezintă.

Motivarea făcută în recurs, referitor la faptul că în speță vis-a-vis de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a parchetului în ceea ce-l privește pe recurent, are valoare de autoritate de lucru judecat, va fi înlăturată de Curte, atâta vreme, cât puterea lucrului judecat presupune că litigiul a fost soluționat în fond, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

De altfel hotărârea definitivă a unei instanțe penale față de o instanță civilă, are autoritate de lucru judecat conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai în ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Prin urmare, textele de lege vorbesc despre hotărârea definitivă a unei instanțe penale, și nu despre o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale date de procuror care nu poate rezolva pe fond un litigiu, acest atribut aparținând doar instanței de judecată.

Prin urmare, corect, Curtea de Apel Alba Iulia, analizând ansamblul probator administrat, a pășit în analizarea pe fond a actului administrativ dedus judecății, admițând pentru ambele părți, probatorii suficiente și pertinente pentru aflarea adevărului.

S-a constatat că în speță intimata a emis dispoziția contestată conform prevederilor art. 57, 58 și 59 din Legea nr. 360/2002, aplicând sancțiunea disciplinară, pentru că despre o astfel de sancțiune este vorba, și nu despre o răspundere penală, după cercetarea prealabilă și consultarea consiliilor de disciplină.

Fără posibilitate de tăgadă, s-a stabilit că recurentul a încălcat obligațiile ce-i reveneau în calitate de polițist, afectând grav atât imaginea polițistului, cât și pe aceea a instituției pe care o reprezintă.

Art. 65 invocat de recurent, nu este aplicabil în speță, întrucât există o excepție, respectiv situația în care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită, cu atât mai mult, cu cât sancțiunea primită a avut în vedere și rezultatele slabe din punct de vedere profesional.

De asemenea, recurentul a fost prezent în fața Consiliului de disciplină, astfel cum rezultă din probatorii și s-a apărat prin apărări scrise. Sancțiunea a fost dată și în conformitate cu dispozițiile art. 59 din Legea nr. 360/2002, avându-se în vedere întreaga sa activitate.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de G.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr. 109 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2005.