Constitutional admissibility of procedural norms and sufficiency of summary orders for rejecting unconstitutionality challenges
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania rejected the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower instance’s decision to reject the application to refer questions of constitutionality to the Constitutional Court. The dispute arose in administrative fiscal proceedings where the appellant challenged the admissibility of the lower court’s refusal to refer its complaint regarding the unconstitutionality of specific procedural provisions of the Civil Procedure Code; the appellant argued that the lower court committed nullity by pronouncing a summary order with an incorrect date and failing to provide a motivated decision within the statutory timeframes, and that the lower court improperly substituted its own judgment for that of the Constitutional Court by analyzing the merits of the constitutional challenge. The Court held that the lower court correctly applied the admissibility criteria under Article 29 of Law No. 47/1992, finding that the challenged procedural norms lacked the necessary causal link to the merits of the case, which were strictly substantive; the Court further determined that no procedural nullity existed because the appellant had not demonstrated damage, had filed the appeal within the valid 48-hour deadline, and that the separation between the summary solution and the full motivated judgment complied with Articles 426, 470, and 487 of the Civil Procedure Code, which permit post-hoc motivation of judgments.
Legislator headnote
AI generatedart. 426 alin. (5) din C. proc. civ, art. 396 alin. (1) C. proc. civ, art. 403 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 426 alin. (5) C. proc. civ; Constitutional admissibility of procedural norms and sufficiency of summary orders for rejecting unconstitutionality challenges: The dispute arose in administrative fiscal proceedings where the appellant challenged the admissibility of the lower court’s refusal to refer its complaint regarding the unconstitutionality of specific procedural provisions of the Civil Procedure Code; the appellant argued that the lower court committed nullity by pronouncing a summary order with an incorrect date and failing to provide a motivated decision within the statutory timeframes, and that the lower court improperly substituted its own judgment for that of the Constitutional Court by analyzing the merits of the constitutional challenge. The Court held that the lower court correctly applied the admissibility criteria under Article 29 of Law No. 47/1992, finding that the challenged procedural norms lacked the necessary causal link to the merits of the case, which were strictly substantive; the Court further determined that no procedural nullity existed because the appellant had not demonstrated damage, had filed the appeal within the valid 48-hour deadline, and that the separation between the summary solution and the full motivated judgment complied with Articles 426, 470, and 487 of the Civil Procedure Code, which permit post-hoc motivation of judgments.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in section 2.2 as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded, serving as the main ground for the final verdict.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
În dosarul nr. x/2019, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 26 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Invocă nulitatea hotărârii pronunţate asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, arătând că la termenul de judecată din 26.05.2022 instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii privind excepţia de neconstituţionalitate invocată; hotărârea s-a pronunţat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, respectiv pe site-ul instanţei, publicare care s-a făcut în data de 27.05.2022, în condiţiile în care calea de atac era recursul în 48 de ore de la pronunţare.
Consideră că, întrucât hotărârea conţine menţiunea că a fost pronunţată în data de 26.05.2022, contrar realităţii, ea fiind pronunţată la 27.05.2022, hotărârea este lovită de nulitate, deoarece încalcă dispoziţiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a fost amânată pronunţarea, precum pe cele ale art. 403 C. proc. civ., conform cărora data hotărârii este aceea la care minuta este pronunţată conform legii, respectiv 27.05.2022, dată de la care curge şi termenul pentru formularea cererii de recurs, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
De asemenea, invocă nelegalitatea încheierii pentru încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, pentru îngrădirea dreptului de acces la instanţa de control judiciar prin nepronunţarea unei încheieri motivate.
Susţine că asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa a pronunţat o încheiere nemotivată, care cuprinde numai soluţia de respingere a cererii şi calea de atac, apreciind că în acest mod au fost încălcate atât dispoziţia constituţională care instituie un drept subiectiv constituţional al justiţiabilului la judecată, cât şi dispoziţia art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992 care dispune că instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În acest sens, arată că scopul instituirii respingerii cererii prin încheiere motivată din alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost acela că încheierea poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, şi numai o încheiere motivată poate genera un recurs motivat în acelaşi termen de atac, de 48 de ore.
4. Cererea de completare
Recurenta-reclamantă A. a formulat completare la motivele de recurs, susţinând că instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu a examinat şi nu a răspuns la argumentele sale privind îndeplinirea condiţiei legăturii dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate s-a invocat cu soluţionarea cauzei.
Susţine că prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa s-a susbstituit în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale, întrucât analiza pe fond a motivelor de neconstituţionalitate este în competenţa exclusivă a instanţei de contencios constituţional.
Precizează că instanţa nu a observat menţiunea de la pct. 20 din cererea de recurs, prin care a arătat că recursul a fost declarat şi motivat anterior comunicării sentinţei, precum şi pe cea de la pct. 6, conform căreia pronunţarea a fost amânată, succesiv de la 29.10.2019 la 12.11.2019 şi la 26.11.2019, când, prin sentinţa nr. 845/2019 s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În concret, arată că sentinţa nu a fost redactată în termenul reglementat de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. şi nici comunicată de îndată la expirarea acestuia, conform art. 427 C. proc. civ., ci la data de 05.02.2020.
Sub acest aspect, arată că motivarea încheierii recurate încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a statuat că redactarea hotărârii judecătoreşti constituie de fapt justificarea soluţiei reţinute în minută; că dreptul la un proces echitabil, în sensul CEDO, impune pronunţarea unei hotărâri motivate, iar nu justificarea ulterioară a soluţiei pronunţate; că în practica CEDO s-a reţinut că numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizată în mod corect administrarea justiţiei (Hotărârea din 27 septembrie 2001, pronunţată în Cauza Hirvisaari împotriva Finlandei, parag. 30), şi poate exista un control public al administrării justiţiei (Hotărârea din 1 iulie 2003, pronunţată în Cauza Suominen împotriva Finlandei, parag. 37).
5. Apărările formulate
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinări.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României a fost formulată în cadrul recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei nr. 845 din data de 26 noiembrie 2019 a Cur’ii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. pentru anularea art. 1 - 24 - Capitolul I, implicit a anexelor, art. 1-8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005.
Prin încheierea recurată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României a fost respinsă, instanţa reţinând că nu este îndeplinită în cauză condiţia legăturii dintre aspectele deduse judecăţii în cauza în care a fost invocată excepţia şi textele de lege a căror neconstituţionalitate se invocă, fiind necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză. Or, în cauză s-a reţinut că obiectul şi, prin urmare, limitele recursului, privesc doar aspecte de drept substanţial, iar nu de drept procedural şi sunt determinate de criticile formulate de recurenta-reclamantă, în cuprinsul cărora nu se regăsesc motive referitoare la momentul pronunţării şi redactării hotărârii judecătoreşti.
Prin prezenta cerere de recurs, într-o primă critică, recurenta-reclamantă susţine că la termenul din 26.05.2022 instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii privind excepţia de neconstituţionalitate, iar hotărârea s-a pronunţat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, respectiv pe site-ul instanţei, abia în data de 27.05.2022, astfel că menţiunea din cuprinsul încheierii, în sensul că a fost pronunţată în data de 26.05.2022, nu corespunde realităţii, hotărârea fiind pronunţată la 27.05.2022.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută această critică, în condiţiile în care încheierea recurată a fost pronunţată la data de 26.05.2022, iar împrejurarea că soluţia a apărut pe site la data de 27.05.2022 ţine de alte aspecte, cum ar fi preluarea datelor din sistemul informatic şi actualizarea bazei de date.
Mai mult, o asemenea critică nu poate fi reţinută nici din perspectiva faptului că, fiind vorba de o nulitate condiţionată, se impunea ca recurenta-reclamantă să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată, având în vedere că potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ.: "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia".
Or, recurenta-reclamantă a formulat calea de atac la data de 27.05.2022, cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunţarea încheierii.
Nici critica recurentei-reclamante cu privire la termenul scurt pe care îl avea la dispoziţie pentru formularea căii de atac şi motivarea acesteia nu este fondată.
Astfel, potrivit art. 470 alin. (5) C. proc. civ.: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".
Aceste dispoziţii se aplică şi în privinţa cererilor de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
De altfel, potrivit art. 426 alin. (5) C. proc. civ.: "Hotărârea se redactează şi semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori".
Prin urmare, în materie civilă nu este prevăzută de către legiuitor obligativitatea de a motiva hotărârea odată cu pronunţarea soluţiei, ci aceasta se poate face într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, părţile nefiind prejudiciate câtă vreme, în temeiul dispoziţiilor art. 470 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut posibilitatea motivării căii de atac într-un termen, de aceeaşi durată, care curge de la data comunicării hotărârii motivate.
De asemenea, nu este fondată nici critica referitoare la faptul că hotărârea recurată ar fi nemotivată, instanţa reţinând că trebuie făcută distincţie între dispozitivul hotărârii, care se publică pe site şi care conţine doar soluţia şi termenul în care aceasta poate fi atacată, şi hotărârea integrală, ce cuprinde atât considerentele soluţiei, cât şi dispozitivul.
În ceea ce priveşte susţinerea din completarea motivelor de recurs în sensul că prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa s-a susbstituit în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că este nefondată.
Astfel, fiind sesizată cu o cerere prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, instanţele se pronunţă doar asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, şi nu asupra constituţionalităţii textelor de lege ce fac obiectul excepţiei, care intră în atribuţia exclusivă a instanţei de contencios constituţional.
În acest sens, se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora: "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare."
Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs vizează în principal aspecte procedurale, şi nu se referă la argumentul esenţial pentru care instanţa de fond a respins cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale, acela că textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.