Invalidity of appeal lacking signatures and scope of review limiting cassation to legal errors in magistrate salary disputes

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.12.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la revocarea parţială a Ordinului nr. 3522/C/2016 privind salarizarea, în ceea ce îi priveşte;

2. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să emită ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, cu respectarea prevederilor legale;

3. obligarea ambilor pârâţi ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să procedeze la repararea prejudiciului creat, respectiv la restituirea către fiecare reclamant şi pentru fiecare lună, începând cu data de 01.08.2016 şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului, prin emiterea unor ordine noi de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut în urma aplicării corecte a O.U.G. nr. 20/2016 şi venitul efectiv plătit, sumă care se va actualiza cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 05.09.2017 reclamanţii au formulat cerere precizatoare şi completatoare, solicitând, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A.: revocarea parţială a ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei, şi emiterea unui nou ordin de salarizare individual prin care: să se stabilească, pentru perioada 09.04.2015-01.12.2016, un venit total brut în plată, conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlu ştiinţific de doctor în drept de 15%; să se stabilească, începând cu data de 01.12.2016 un venit total brut în plată, conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor de 15%, în temeiul art. 191 din Legea 284/2010; să se stabilească, pornind de la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, un venit total brut, în plată, conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor; să se stabilească, pornind de la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, la care se adaugă majorarea de 10% (art. I pct. 4 din Legea nr. 293/2015) un venit total brut în plată conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor; repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; menţionarea corectă a clasei de salarizare 108 în loc de 104 cum apare în ordin, fiind judecător de curte de apel cu peste 20 de ani vechime, cu titlu ştiinţific de doctor în drept,

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii C. şi B., aceştia au solicitat: revocarea parţială a ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei, şi emiterea unor noi ordine de salarizare individuale prin care: să se stabilească, pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2016, un venit total brut în plată, conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor în drept, de 15%; să se stabilească, începând cu data de 01.12.2016, un venit total brut în plată, conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor de 15%, în temeiul art. 191 din Legea nr. 284/2010; să se stabilească, pornind de la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON. pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015, un venit total brut în plată, conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor; să se stabilească, pornind de la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016, la care se adaugă majorarea cu 10% (art. I pct. 4 din legea nr. 293/2015), respectiv un venit total brut în plată conţinând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul ştiinţific de doctor; repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 2379 din 04.04.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile atacate cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche a admis excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare înregistrată la dosar la data de 09.11.2017, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei;

A constatat că, raportat la cererea precizatoare înregistrată la dosar la data de 09.11.2017, reclamanţii sunt decăzuţi din dreptul de modificare a cererii de chemare în judecată;

A respins excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată;

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată;

A admis cererea expertului D. de majorare a onorariului şi a majorat onorariul cuvenit expertului cu suma de 4000 RON;

A obligat reclamanţii la plata către expertul D. a sumei de 4000 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.

Prin încheierea din 20.08.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1968/10.06.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, în sensul că "Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată", în loc de "Respinge excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată", cum greşit s-a menţionat.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019 şi a încheierii din 20 august 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche au declarat recurs reclamanţii C., A. şi B., solicitând admiterea recursului, anularea anularea hotărârilor atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond s-a rezumat doar la susţinerile pârâţilor din întâmpinare, făcând o interpretare nelegală a actului normativ invocat şi respingând acţiunea ca neîntemeiată, iar pe de altă parte, a admis nejustificat cererea de majorare de onorariu a expertului cu suma de 4000 RON.

Susţin că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor nu poate fi introdus în salariul de bază sub forma altor indemnizaţii, astfel cum a reţinut instanţa, ci instanţa de fond trebuia să omologheze raportul de expertiză prin care le-au fost calculate sumele aferente sporului şi să oblige pârâtul la plata acestuia.

Arată că, aşa cum reiese din Anexa la Ordinul nr. 3522/C/2016 al Ministrului Justiţiei, un număr mare de magistraţi au stabilită valoarea de 12.430 RON, iar în cadrul Judecătoriei Sectorului 1, d-l B. şi d-na E., ambii cu titlul de doctor, au aceeaşi indemnizaţie de încadrare brută lunară cu un alt judecător ce nu deţine acest titlu, motiv pentru care apreciază că valoarea maximă de salarizare a fost stabilită cu includerea în această valoare a sporului de doctorat, indiferent dacă persoana deţinea sau nu acest titlu, cu încălcarea art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015 .

Consideră că modalitatea de calcul este eronată, întrucât trebuia stabilită valoarea maximă de salarizare, egalizate veniturile la acest nivel şi apoi aplicat sporul aferent titlului de doctor.

Precizează că prin punerea în aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2016 a avut loc o interpretare eronată în ceea ce priveşte stabilirea salariului de încadrare, întrucât în mod greşit, sporul de doctorat de 15% a fost inclus în baza de calcul, deşi acesta nu este un spor specific magistraţilor, cum este cel de solicitare neuropshihică, obţinut prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Apreciază că prin această modalitate de calcul se creează o discriminare nejustificată, sporul în discuţie ajungând să aibă o pondere nesemnificativă în venitul lunar net rezultat.

Mai arată că prin respectivul act normativ s-a produs uniformizarea salariului magistraţilor cu aceeaşi vechime în muncă şi în magistratură, însă la evaluarea nivelului maxim al salarizării s-a avut în vedere salariul de încadrare ce includea sporul de doctorat, când în realitate trebuia avut în vedere doar nivelul de salarizare al unui magistrat, nu al unui magistrat-doctor în ştiinţe juridice. Precizează că acest spor a fost reglementat ca un spor separat, aspect ce reiese şi din fişa de calcul a salariului pe luna decembrie 2016.

De asemenea, arată că toate susţinerile Ministerului Justiţiei din întâmpinarea depusă în dosarul de fond se referă la inaplicabilitatea valorii sectoriale de 405 RON de la data de 09.04.2015, aspect cu privire la care jurisprudenţa s-a cristalizat în sensul că data de la care se aplică nivelul maxim al valorii de referinţă sectorială este de 09.04.2015, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce priveşte sporul de doctorat, arată că instanţa de fond şi pârâtul Ministerul Justiţiei au interpretat în mod eronat prevederile art. 5 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, în sensul că sporul s-ar acorda numai personalului expres prevăzut, respectiv personalului nou încadrat, numit sau promovat începând cu data intrării în vigoare a actului normativ. Consideră că este ilogic a considera că intenţia legiuitorului a fost de a favoriza şi de a oferi o perspectivă mai favorabilă persoanelor încadrate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, susţinând că enumerarea din art. 5 alin. (1) al O.U.G. nr. 83/2014 denotă scopul legiuitorului de a face o aplicare generală a actului normativ.

În legătură cu valoarea onorariului acordat expertului, susţin că aceasta este excesiv de mare şi disproporţionată în raport cu munca depusă, motiv pentru care solicită reducerea acestuia la valoarea stabilită inţial de instanţă.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 recurenţii-reclamanţi au beneficiat de prevederile art. 14 din această lege şi li s-a stabilit o indemnizaţie lunară pentru titlul de doctor, astfel că în mod temeinic şi legal prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

4.2. Intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi normele de drept aplicabile.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este nul, iar recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

1. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte, analizând cu prioritate regularitatea cererii de recurs, în baza art. 248 C. proc. civ., din perspectiva depunerii cererii de recurs cu semnăturile recurenţilor în original, constată că recursul este nul.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că: "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au depus cererea de recurs formulată împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019 şi a încheierii din 20 august 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, la data de 10.09.2019, conform plicului de corespondenţă de la fila x verso din dosarul de recurs, cererea conţinând o singură semnătură, fără a putea fi identificată persoana căreia îi aparţine.

La solicitarea expresă a instanţei şi în urma suspendării judecării cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ., până la depunerea de către recurenţii-reclamanţi a unei cereri de recurs semnate în original, la data de 24.12.2021 recurenţii-reclamanţi au depus o cerere de recurs semnată doar de 2 dintre recurenţi, iar la data de 15.03.2022 au depus o cerere de recurs semnată de toţi cei trei recurenţi.

Cu toate acestea, ultima cerere de recurs, ce conţine semnăturile în original ale celor trei recurenţi, a fost formulată doar împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, astfel că la dosar nu a fost depusă o cerere de recurs împotriva încheierii din 20 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, semnată de toţi cei trei recurenţi.

Până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenţii-reclamanţi nu au complinit această lipsă a cererii iniţiale de recurs, îndreptate împotriva ambelor hotărâri, respectiv nu au depus cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 20 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, semnată de cei trei recurenţi, iar în ceea ce priveşte singura semnătură de pe respectiva cerere de recurs, aceasta nu poate fi identificată cui aparţine.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., recursul împotriva încheierii din 20 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche necuprinzând semnătura tuturor recurenţilor, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv cea a constatării nulităţii cererii astfel formulate.

2. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este nefondat.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că primele 5 paragrafe din pag. 2 a cererii de recurs se referă la analiza materialului probator de către instanţa de fond, recurenţii-reclamanţi arătând că instanţa a făcut o analiză trunchiată şi nelegală a acestuia şi că se impunea ca instanţa să omologheze raportul de expertiză prin care le-au fost calculate în mod corespunzător sumele aferente titlului ştiinţific de doctor.

Înalta Curte, ca instanţă de recurs, reţine că nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenţii-reclamanţi.

Or, ceea ce critică recurenţii-reclamanţi prin motivele de recurs este chiar modul în care instanţa de fond a apreciat materialul probator administrat, ceea ce excede obiectului analizei instanţei de recurs.

Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs, respectiv nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanţei probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Referitor la paragrafele 6, 7 şi 8 din pag. 2 a cererii de recurs şi primele 9 paragrafe din pag. 3 a cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată, de la dosarul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanţe.

Dincolo de acest aspect, paragrafele anterior arătate nu conţin nicio critică concretă faţă de considerentele sentinţei recurate şi niciun argument din care să reiasă că prima instanţă a aplicat sau interpretat greşit legea.

Ultimul paragraf din pag. 3 a cererii de recurs se referă la anumite susţineri ale Ministerului Justiţiei din întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, care, de asemenea, nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

Cu privire la critica conform căreia instanţa de fond şi pârâtul Ministerul Justiţiei au interpretat în mod eronat prevederile art. 5 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în condiţiile în care prima instanţă nu a făcut nicio referire la acest text de lege.

De asemenea, nici susţinerea că este ilogic a considera că intenţia legiuitorului a fost de a favoriza şi de a oferi o perspectivă mai favorabilă persoanelor încadrate după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii recurate, pentru a putea fi analizată de către instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte critica referitoare la majorarea de către instanţa de fond a cuantumului onorariului de expert, Înalta Curte reţine, astfel cum s-a arătat mai sus, că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aşa încât casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanţa care a pronunţat sentinţa recurată a cuantumului onorariului expertului care a întocmit raportul de expertiză judiciară nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului de expert solicitat.

Prin urmare, critica referitoare la cuantumul excesiv al onorariului de expert, respectiv la cererea de majorare a acestui onorariu, nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanţei în faţa căreia s-a administrat proba.

Astfel fiind, aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va costata nul recursul declarat de C., A. şi B. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, în baza aceloraşi considerente şi temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C., A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Costată nul recursul declarat de C., A. şi B. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de C., A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.