Motion to annul fails: deadline ran from judgment communication, not correction order.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/17.09.2018 emis de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, ca fiind netemeinic şi nelegal.

Prin sentinţa civilă nr. 20 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.

2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A. invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 4821 din 19 octombrie 2021, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu, şi a respins recursul ca tardiv formulat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, a instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost comunicată reclamantului A. la data de 11.02.2019, iar recursul a fost declarat la data de 27.03.2019, când cererea de recurs a fost transmisă prin email la Curtea de Apel Constanţa, deşi, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de 15 zile în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 27.02.2019.

Cu privire la cererea de repunere în termen formulată la data de 15 octombrie 2021, instanţa a reţinut că, deşi în dispozitivul hotărârii primei instanţe s-a menţionat eronat că hotărârea este definitivă, această indicare greşită nu poate atrage repunerea în termen a recursului în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant, cu atât mai mult cu cât cererea de repunere în termen nici măcar nu a fost formulată în condiţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 4821 pronunţată la data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 20/28.01.2019.

A invocat contestatorul motivul prevăzut de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. susţinând că în mod greşit instanţa de control judiciar investită cu soluţionarea recursului a calculat termenul de recurs de la momentul comunicării hotărârii în al cărei dispozitiv s-a menţionat greşit că aceasta este definitivă şi nu de la data rectificării hotărârii, când instanţa recunoaşte părţilor dreptul de a ataca sentinţa cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Susţine contestatorul că eroarea instanţei (sesizată din oficiu) nu poate şi nu trebuie să aibă drept consecinţă suprimarea dreptului părţilor de a accesa căile ordinare sau extraordinare recunoscute de legiuitor şi implicit, încălcarea flagrantă a dreptului la apărare şi a accesului la dublu grad de jurisdicţie.

Afirmă contestatorul că de cele mai multe ori oamenii se încred în menţiunile existente în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti, mai ales când este vorba despre aplicarea normelor de procedură. Din acest motiv, o atare menţiune greşită potrivit căreia hotărârea instanţei este definitivă ar putea aduce partea în situaţia în care n-ar formula calea de atac, întemeindu-se pe dispozitivul hotărârii. Or, tocmai pentru a evita astfel de situaţii legiuitorul a reglementat în art. 457 C. proc. civ., în favoarea părţilor, principiul legalităţii căii de atac.

În raport de această normă juridică susţine că legiuitorul nu a pedepsit partea care s-a întemeiat pe menţiunile instanţei prin decăderea acestuia din dreptul de acces la dublu grad de jurisdicţie, ci a creat un sistem care să îl protejeze de erorile judecătorului şi că îi permită să se bucure de prerogativele recunoscute.

Or, dacă legiuitorul a instituit repunerea în termen din oficiu pentru situaţia în care dispozitivul hotărârii s-a menţionat totuşi o cale de atac, dar s-a menţionat un termen mai lung decât cel instituit de lege, a fortiori repunerea în termen din oficiu operează şi în situaţia în care instanţa a menţionat în mod greşit caracterul definitiv al hotărârii care ar putea fi atacate.

Prin urmare, concluzionează că în prezenta cauză operează repunerea în termen din oficiu, iar recursul nu poate să fie respins ca tardiv – din eroare. Instanţa de control judiciar a omis existenţa unei menţiuni greşite în dispozitivul sentinţei primei instanţe şi a unei încheieri de îndreptare a erorii materiale şi a calculat termenul de la data comunicării sentinţei nr. 20/28.01.2019.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată recursului de instanţa de control judiciar nu este rezultatul unei erori materiale.

Pe fonul contestaţiei susţine existenţa culpei reclamantului A. care a formulat tardiv recursul declarat împotriva sentinţei nr. 20/28.01.2019 a Curţii de Apel Constanţa

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatorul şi-a întemeiat cererea: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată.

În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Totodată, reţine Înalta Curte, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestator, în prezenta cauză, o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestaţia în anulare se referă la modalitatea de aplicare a principiului legalităţii căii de atac instituit prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., contestatorul formulând critici cu privire la faptul că termenul de recurs de 15 zile curge de la data comunicării încheierii de îndreptare a sentinţei atacate, şi nu de la data comunicării acestei sentinţe, susţinând că în prezenta cauză operează repunerea în termen din oficiu reglementată de art. 457 alin. (2) C. proc. civ.

Contestatorul invocă, deci, o pretinsă greşeală de judecată în interpretarea şi aplicarea normelor legale care reglementează principiul legalităţii căii de atac, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză nu operează repunerea în termen din oficiu reglementată de art. 457 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că litigiul este supus normelor în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv forma în vigoare a art. 457 C. proc. civ. la data de 11 octombrie 2018, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

La data de 11 octombrie 2018, dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. aveau următorul conţinut: "Art. 457: Legalitatea căii de atac

(1)Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

(2)Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3)Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

(4)Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege".

Se observă astfel că dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., anterior modificării intervenită la data de 21 decembrie 2018 prin Legea nr. 310/2018, reglementau posibilitatea de a formula calea de atac indiferent de menţiunea din cuprinsul hotărârii, însă cu respectarea termenului stabilit prin lege, şi fiind în materia contenciosului administrativ, termenul pentru formularea căii de atac era de 15 zile, termen care, aşa cum a stabilit şi instanţa de control judiciar, curge de la data comunicării sentinţei nr. 20, iar nu de la data comunicării încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, titularul căii de atac urmăreşte să obţină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers ce nu poate fi admis având în vedere că pe calea contestaţiei în anulare sunt vizate doar greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greşeli de judecată.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4821 din 19 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.