Judicial Inspectorate complaint classification: material error and omission of casation grounds under Romanian Civil Procedure Code Articles 502(2) and 503(2)

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună în sensul soluţionării contestaţiei ce este formulată, cu privire atât la Rezoluţia de clasare nr. 1743/A din 02.06.2020, întocmită şi emisă de către pârâtă, în dosarul înregistrat cu nr. x, precum şi cu privire, în mod distinct, la Rezoluţia din 10.09.2020, înregistrată în lucrarea nr. C20-1165, ce a fost dată de către Inspectorul Şef, în soluţionarea plângerii, la soluţia de clasare, din 02.06.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 386 din data de 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A. invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 5115 din 28 octombrie 2021, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, a instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. întrucât, nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă, iar motivarea hotărârii recurate respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind reţinută corect situaţia de fapt şi expuse în mod concret argumentele de fapt şi de drept pentru care s-a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 5115 pronunţată la data de 28 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând casarea deciziei atacate şi, pe fondul recursului, admiterea acestuia, fiind invocate situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, din perspectiva dispoziţiilor art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. susţine contestatorul că solicitarea de judecare în lipsă a recursului nu are suport legal şi real, neexistând în acest sens o manifestare de voinţă din partea intimatei.

Astfel, se arată că cele două întâmpinări depuse de intimata Inspecţia Judiciară şi comunicate recurentului la data de 16.06.2021 şi respectiv 05.07.2021 nu sunt datate şi înregistrate în evidenţele oficiale specifice aşa cum dispun prevederile art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din C. civ., norme juridice care, în opinia contestatorului, impun a se constata că actele neînregistrate în evidenţele oficiale, în registrele publice (ca număr şi dată concretă) nu există şi nici nu se pot lua în considerare.

Susţine contestatorul că deşi a invocat prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 05.07.2021 nulitatea întâmpinării, inclusiv valabilitatea cererii de judecare în lipsă, asupra acestor excepţii instanţa de recurs nu s-a pronunţat, ignorându-le total.

Prin urmare, susţine contestatorul că instanţa de recurs, în loc să constate şi să sancţioneze nulitatea efectelor unor astfel de întâmpinări, măcar sub aspectul cererii de judecare în lipsă, a trecut la judecarea cauzei, situaţie ce constituie o eroare materială rezultată şi din neaplicarea şi nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

Afirmă contestatorul că cererea de judecare a cauzei în lipsă a existat doar din partea unei persoane fizice, fără calitate procesuală în cauză, situaţie care, dacă ar fi fost constată de instanţă, ar fi condus la o soluţie de suspendare a cauzei şi nu de judecare a acesteia.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. susţine contestatorul că prin recursul promovat se invocase şi excepţia decăderii intimatei în temeiul prevederilor art. 2545 alin. (2) C. civ. în referire la art. 2550 alin. (2) C. civ. pentru nulitatea şi tardivitatea activităţii de "complinire" în afara termenului de decădere de 15 zile acordat pentru soluţionarea, atâta reclamaţiei administrative, cât şi pentru soluţionarea şi măsuri adecvate de comunicare a informaţiilor.

Susţine că deşi se consemnează şi acest motiv distinct de recurs nu se identifică, în schimb, o analiză şi soluţionare a acestuia, aflându-ne în faţa unei omisiuni din cele la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă întrucât eroare invocată ar fi trebuit să aibă un caracter esenţial, adică să determine pronunţarea unei soluţii greşite raportat la actele existente la dosar, or instanţa de recurs a analizat şi motivat complet şi corespunzător criticile expuse prin cererea de recurs.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Contestaţia în anulare îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.).

Contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede patru motive pentru exercitarea contestaţiei în anulare specială, respectiv:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prezenta contestaţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susţinând că sentinţa atacată a fost pronunţată ca urmare a unor erori materiale comise de instanţa de recurs prin neaplicarea şi nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., norme juridice în temeiul cărora susţine că instanţa de recurs nu trebuia să ia în considerare întâmpinările depuse la dosar de intimată, şi astfel nu ar fi existat nici cererea de judecare a cauzei în lipsă.

Ipoteza invocată de contestator şi reglementată de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Aspectele invocate de contestator (faptul că instanţa a ţinut cont de întâmpinările formulate în cauză de intimată, şi implicit de judecarea cauzei în lipsă, şi nu a aplicat dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., norme care, în opinia contestatorului, cele două întâmpinări nu pot fi luate în considerare) nu reprezintă greşeli materiale, ci pot fi eventual cel mult erori de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale, dacă se probează acest fapt, astfel că motivele contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt nefondate.

Nefondat este şi motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prioritar, Înalta Curte aminteşte că principiul securităţii juridice civile impune ca o hotărâre judecătorească definitivă să nu poată fi repusă în discuţie decât pentru motivele strict şi restrictiv determinate în C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, o parte nemulţumită de o hotărâre judecătorească definitivă nu poate uza de calea prevăzută la art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. pentru a repune în discuţie motivele de nelegalitate invocate şi care au fost analizate de către instanţa de recurs.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;"

Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat şi excepţia decăderii intimatei în temeiul prevederilor art. 2545 alin. (2) C. civ. în referire la art. 2550 alin. (2) C. civ. pentru nulitatea şi tardivitatea activităţii de "complinire" în afara termenului de decădere de 15 zile acordat pentru soluţionarea, atât a reclamaţiei administrative, cât şi pentru soluţionarea şi măsuri adecvate de comunicare a informaţiilor, astfel că deşi se face şi consemnare despre acest motiv distinct de recurs, nu se poate identifica în schimb o analiză şi o soluţionare a acestui motiv de recurs.

Or, Înalta Curte apreciază că o astfel de chestiune a reprezentat, în fapt, doar unul dintre argumentele aduse de recurentul A. în susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., prin care acesta a criticat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată.

Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat, sau demersul instanţei de a grupa argumentele şi a le cerceta în bloc, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanţa de recurs a răspuns motivului de casare invocat.

Astfel, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În cuprinsul deciziei contestate, instanţa de recurs a răspuns criticilor recurentului întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. fiind analizate toate susţinerile recurentului.

Faptul că instanţa de recurs a făcut o sinteză din argumentele invocate de recurent sub motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. şi nu a tratat fiecare aspect cuprins în motivarea recursului nu poate face obiectul contestaţiei în anulare, câtă vreme instanţa de recurs a reţinut aspectele determinante pentru care criticile subsumate motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5115 din 28 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.