Distinction between material error and error of law in defining admissibility of extraordinary motion for annulment of tax dispute decision

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale persoane juridice nr. x/24.03.2017, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.03.2017, cu cheltuieli de judecată.

La data de 15.02.2018, reclamanta a depus la dosar o completare de acţiune, prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 455/29.11.2017, de soluţionare a contestaţiei administrative, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând introducerea în cauză a emitentului acestui act.

Prin sentinţa civilă nr. 307 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea, a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 455/29.11.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative, emise de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/24.03.2017, emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în limita sumei de 230.025 RON, reprezentând impozit pe profit. A respins în rest acţiunea completată şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.108 RON, reprezentând cheltuieli parţiale de judecată.

2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs atât reclamanta A. S.R.L. invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., cât şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2443 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de recurenta reclamantă A. S.R.L., şi a anulat recursul formulat de recurentele-pârâte.

A reţinut instanţa de recurs, în condiţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2443 pronunţată la data de 14 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie în anulare, solicitând casarea deciziei atacate şi, pe fondul recursului, admiterea acestuia.

A susţinut contestatoarea că recursul formulat este motivat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar din economia acestora norme nu rezultă că ar trebui indicat cu exactitate normele legale încălcate de instanţă, iar din lecturarea recursului formulat rezultă care sunt normele legale pe care instanţa de fond le-a încălcat în soluţionarea cauzei.

Susţine contestatoarea că la pag 2-3 din recursul formulat a arătat ca hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din OMFP nr. 2222/2006, a prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 144 indice 1 din Legea nr. 571/2003, precum şi a prevederilor art. 110 alin. (1) şi (2), art. 113 alin. (1) şi art. 117 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală.

De asemenea, la pag 3 din recurs s-a menţionat faptul că sunt aplicabile cauzei şi dispoziţiile art. 7 pct. 21, art. 11 şi art. 19 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 571/2003, pct. 38 din H.G. nr. 44/2004, dispoziţii pe care instanţa de fond le-a interpretat în mod greşit.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare susţinând, în esenţă, că argumentele contestatoarei nu vizează o eroare materială, ci o pretinsă eroare de judecată care nu poate face obiectul contestaţiei în anulare.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială,

"Art. 503 - (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

(...)."

Analizând ipoteza indicată de contestatoare a fi incidentă, Înalta Curte reţine că prin eroare materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt care să fie determinante pentru soluţia din recurs, şi nu greşeli de judecată de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Or, în cauză, niciuna dintre susţinerile contestatoarei nu se poate circumscrie noţiunii de eroare materială, în sensul prevăzut de articolul precitat.

Împrejurarea că recurenta a menţionat prin cererea de recurs care sunt normele legale ce au fost interpretate şi aplicate în mod eronat de judecătorul fondului, nu poate fi circumscrisă noţiunii de eroare materială câtă vreme instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului nu pentru ca nu s-au arătat care sunt normele legale interpretate eronat de judecătorul fondului, ci pentru că nu au fost indicate în concret argumentele pentru care anumite norme ar fi fost interpretate şi aplicate în mod eronat de instanţa de judecată.

Aşadar, ceea ce critică contestatoarea nu este reţinerea eronată a unor elemente factuale, ci calificarea dată de instanţa de recurs motivelor invocate prin cererea de recurs. Or, acest aspect ar putea eventual să se constituie într-o eroare de judecată, însă nu într-o eroare materială care să atragă admisibilitatea contestaţiei în anulare în temeiul art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestaţiei în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerinţele imperative prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate.

În consecinţă, având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecăţii recursului, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 2443 din 14 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.