Scope of "didactic activity" exemption and indirect nexus test for public officials cumulating police duties with private auto-instructor roles under Law 161/2003

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020, din data de 28.02.2020, reclamantul A., prin Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/12.02.2020, întocmit în lucrarea nr. x/14.11.2014

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 968 pronunţată la data de 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol în numele membrului de sindicat A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, şi în rejudecare, solicită admiterea cererii de chemare în judecată.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, sub un prim motiv de recurs se arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din Anexa nr. 10 la Ordinul nr. 140/2016, art. 96 din Legea nr. 161/2003, art. 1 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 şi art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a şcolilor de conducători auto, norme juridice al căror conţinut este redat în cuprinsul memoriului de recurs, şi în raport de care se susţine că nu există nicio legătură între atribuţiile exercitate de membrul de sindicat, în calitate de poliţist, şi cele derivând din calitatea de instructor auto, din cuprinsul Raportului de evaluare contestat.

Afirmă că nu a fost în niciun moment arătată maniera concretă prin care membrul de sindicat a încălcat regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003, Raportul de evaluare contestat nu cuprinde care este legătura dintre cele două tipuri de atribuţii, fiind întocmit într-o manieră vădit superficială şi subiectivă.

Afirmă că în urma coroborării prevederilor legale incidente cu atribuţiile prevăzute în fişa postului de ajutor de şef, la Postul de Poliţie Limanu, şi cu atribuţiile prevăzute în fişa postului de instructor auto, rezultă că nu există vrei incompatibilitate. Sarcinile din fişa postului de instructor auto nu sunt în legătură directă sau indirectă cu activitatea desfăşurată de membrul de sindicat în calitate de poliţist, iar în Raportul de evaluare nu se justifică starea de incompatibilitate, nefăcându-se dovada "legăturii directe sau indirecte" între funcţiile cumulate.

Mai susţine recurentul că hotărârea atacată este netemeinică prin raportare la aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la imposibilitatea asimilării activităţii derulate de către membrul de sindicat, în calitate de instructor auto, cu o activitate didactică.

În acest sens susţine că instanţa de fond în mod eronat a interpretat cuprinsul adresei nr. x/10.11.2014, şi totodată, în mod eronat a reţinut că din analiza atribuţiilor reclamantului, sarcinile de serviciu aferente funcţiei de ajutor şef de post, agent de poliţie, sunt în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul şcolii de şoferi, câtă vreme, ca agent rutier însărcinat cu verificări în trafic, reclamantul putea intra în raporturi de serviciu şi eventual constata şi aplica sancţiuni relativ la conducătorii auto pe care îi îndrumase ca instructor la şcoala de şoferi.

Susţine că în lipsa componenţei privind examinarea cursanţilor nu se poate reţine incompatibilitatea la care face trimitere instanţa de fond, în măsura în care instanţa de fond a avut în vedere faptul că membrul de sindicat, în calitatea sa de poliţist putea interacţiona cu orice persoană, inclusiv cu ei care aveau calitatea de cursanţi ai şcolii de şoferi la care activa în calitate de instructor auto, o atare situaţie nu constituie o incompatibilitate.

Susţine recurentul şi faptul că în mod eronat nu s-a reţinut faptul că activitatea didactică autorizată este o activitate de învăţare în sensul legii întrucât în raport de prevederile art. 3 alin. (1) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a şcolilor de conducători auto "Şcoala de conducători auto reprezintă o instituţie de învăţământ unde se predau elemente de bază ale disciplinelor necesare obţinerii permisului de conducere a autovehiculelor. Şcoala funcţionează într-o locaţie amenajată cu săli de curs, spaţii pentru rezolvarea problemelor administrative, spaţiu pentru parcarea vehiculelor aparţinând şcolii, precum şi alte dotări necesare bunei desfăşurări a procesului de învăţământ".

Invocă recurentul şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Norma din 11 octombrie 2006 şi concluzionează că în virtutea acestor dispoziţii legale activitatea de instructor auto poate fi considerată activitate didactică, astfel că desfăşurarea activităţii de instructor auto de către membrul de sindicat îi era permisă acestuia.

Se critică hotărârea recurată şi sub aspectul că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că faţă de complexitatea verificărilor efectuate şi a perioadei de timp supusă analizei nu se poate vorbi despre o întindere nerezonabilă în timp a procedurii derulate de instanţă.

Arată în acest sens că procedura de evaluare a încălcat principiul celerităţii, întrucât în noiembrie 2014 s-a declanşat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor faţă de activitatea membrului de sindicat, în ianuarie 2016 membrul de sindicat a încetat activitatea de instructor auto, astfel că a încetat şi starea de incompatibilitate, iar în ianuarie 2017 membrul de sindicat a reînceput să lucreze ca instructor auto. Aşadar, din noiembrie 2014 până în ianuarie 2017 procedura de evaluare a activităţii membrului de sindicat a rămas în nelucrare cu toate că exista posibilitatea de a se constata starea de incompatibilitate şi de a-l informa că se află în stare de incompatibilitate. Continuând procedura cu respectarea principiului celerităţii, într-un termen rezonabil, s-ar fi înlăturat incertitudinea în care membrul de sindicat s-a aflat şi care a dus la situaţia de a reîncepe să lucreze ca instructor auto în ianuarie 2017.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, se susţine că regimul juridic al incompatibilităţilor funcţionarilor publici urmăreşte să restrângă cumulul funcţiei publice cu funcţiile şi activităţile din sectorul privat pentru a permite doar practicarea îndeletnicirilor care nu pot interfera cu atribuţiile prevăzute în fişa postului, scopul fiind acela de a asigura un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că activitatea de instructor auto este una didactică, invocând intimata dispoziţiile art. 1 şi art. 5 din Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto din care rezultă că activitatea de instructor auto nu este o activitate didactică autorizată ca o activitate de învăţare în sensul legii.

În ce priveşte atribuţiile membrului de sindicat arată că din fişele de post emise de Ministerul de Interne acesta avea obligaţia de a deţine/obţine avizul de poliţist rutier astfel că atribuţiile recurentului reclamant ca funcţionar public cu statut special intră în relaţionare potenţială cu atribuţiile exercitate de acesta în calitate de instructor auto la şcoala de şoferi, circumscrise activităţii de predare a normelor privind legislaţia rutieră şi instruire în vederea susţinerii examenului de obţinere a permisului auto.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/12.02.2020, s-a constatat în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 09.01.2017 – 01.12.2017, întrucât, în timp ce avea calitatea de funcţionar public cu statut special (ajutor şef de post), la Postul de Politie Limanu, judeţ Constanta a desfăşurat activităţi remunerate în calitate de instructor auto în cadrul S.C. B. S.R.L., activităţi care se afla în legătură cu atribuţiile exercitate în funcţia publică, potrivit fişei postului, încălcând dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Informarea persoanei evaluate relativ la procedura de evaluare derulată s-a efectuat prin scrisoare recomandată la 15.01.2015.

Reclamantul a solicitat instanţei anularea Raportului de evaluare invocând nelegalitatea acestuia, motivat în esenţă pe faptul că nu există nicio legătură între atribuţiile exercitate de membrul de sindicat în calitate de poliţist şi cele derivând din calitatea de instructor auto, iar din cuprinsul Raportului de evaluare contestat nu rezultă o astfel de legătură, cât şi pe faptul că activitatea de instructor auto este considerată activitate didactică.

Potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului".

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. În egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O funcţie de demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

În speţă, conform parcursului profesional prezentat chiar de către recurent, se observă că la data de 15.10.2010 a fost ajutor şef de post Limanu, 06.07.2011 – la dispoziţie până la data de 10.08.2011, începând cu data de 10.08.2011 – agent principal, apoi în perioada 01.09.2012 - 01.12.2017 ajutor şef de post la postul de Poliţie Limanu; iar din 01.12.2017 şi până în prezent ofiţer cu gradul de subinspector la Poliţia Staţiunii Costineşti.

Funcţia de instructor auto a fost exercitată de recurentul reclamant în perioadele 01.11.2007 – 04.01.2016, respectiv 09.01.2017 – 04.01.2018, activitatea de instructor auto fiind menţionată în declaraţiile de avere.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză există starea de incompatibilitate reţinută prin Raportul de evaluare, în sensul art. 96 din Legea nr. 161/2003, întrucât a deţinut şi exercitat simultan, în perioada 09.01.2017 – 01.12.20217, atât calitatea de funcţionar public cu statut special (ajutor şef post) la Postul de Poliţie Limanu, judeţul Constanţa cât şi funcţia de instructor şcolar auto în cadrul C. S.R.L., activităţile desfăşurate în cadrul privat al şcolii de şoferi fiind în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa de post a funcţiei publice.

Analizând sentinţa de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a susţinut, sub un prim aspect, că hotărârea de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Anexa nr. 10 la Ordinul nr. 140/2016, art. 96 din Legea nr. 161/2003, art. 1 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 şi art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a şcolilor de conducători auto, norme juridice în raport de care susţine că nu există nicio legătură între atribuţiile exercitate de recurent în calitate de poliţist, şi cele derivând din calitatea de instructor auto.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 rezultă că aceasta impune două condiţii pentru existenţa stării de incompatibilitate, respectiv activitatea privată să se desfăşoare în acelaşi domeniu de activitate, iar între funcţia deţinută în celălalt domeniu de activitate reţinut şi atribuţiile exercitate în calitate de funcţionar public, stabilite prin fişa postului, să existe o legătură directă sau indirectă.

Aşadar, pentru depistarea unei legături directe sau indirecte între activităţile desfăşurate de un funcţionar public, în exercitarea funcţiei publice şi a unei activităţi conexe, în mediul privat, se vor avea în vedere, spre comparaţie atribuţiile din fişa postului de funcţionar public şi cele din domeniul/domeniile de activitate din sfera privată.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că există o legătură directă între cele două activităţi atâta vreme cât din fişa postului înaintată de către Ministerul de Interne a rezultat că reclamantul derula în perioada de referinţă atribuţii grefate pe activitatea în domeniul aplicării/controlului respectării prevederilor legale privind normele de circulaţie rutieră, supravegherea, îndrumarea şi controlul, în condiţiile legii, a participanţilor la traficul rutier, iar aceste fişe de post fac referire la lit. B) pct. 3 subpunctul 3.4 la deţinerea/obţinerea de către reclamant a avizului de poliţist rutier, atribuţii ce au o potenţială relaţionare cu atribuţiile exercitate de acesta în calitate de instructor auto la şcoala de şoferi, circumscrise activităţii de predare a normelor privind legislaţia rutieră şi instruire în vederea susţinerii examenului de obţinere a permisului auto.

Pe de altă parte, nu pot fi omise dispoziţiile art. 161 din Ordinul MAI 300/2004 care impun în sarcina funcţionarilor publici care intenţionează să ocupe prin cumul alte funcţii, obligaţia de a solicita prin raport scris aprobarea şefului/comandantului direct.

Deşi recurentul reclamant, în raport de aceste dispoziţii legale, a solicitat aprobarea desfăşurării de instructor auto, nu a ţinut cont de faptul că prin adresa nr. x/01.03.2016 conducerea IPJ Constanţa a comunicat reclamantului că nu a fost avizată favorabil cererea sa de exercitare în cumul a atribuţiilor de ajutor şef de post la Potul de Poliţie Limanu cu cele de instructor auto.

Aşadar, a fost demonstrată fără putinţă de tăgadă existenţa unei legături între aceste două activităţi, în condiţiile în care activitatea de agent de poliţie însărcinat cu verificări în trafic presupune constatarea şi aplicarea de sancţiuni chiar a acelor conducători auto pe care i-a îndrumat ca instructor şcolar.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reţinând în mod corect că activităţile desfăşurate în cadrul privat al şcolii de şoferi fiind în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa de post a funcţiei publice.

În altă ordine de idei, sub aspectul criticii recurentului referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în acord cu scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea cazurilor de incompatibilitate, în special din perspectiva cerinţei legăturii directe sau indirecte între activităţile analizate, Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 161/2003, în interpretarea per a contrario a ultimei teze a alin. (1), s-a interzis cumulul funcţiei publice cu funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate potrivit fişei postului în funcţia publică deţinută.

Scopul instituirii unei astfel de interdicţii este acela de a permite funcţionarului public să-şi exercite atribuţiile care-i revin cu respectarea principiilor statuate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 188/1999, republicată, nefiind permis ca natura activităţii derulate în sectorul public să poată fi afectată, chiar şi numai la un nivel potenţial, de exercitarea aceleiaşi activităţi în sfera privată.

Recurentul-reclamant a considerat că nu se află într-o stare de incompatibilitate rezultată din exercitarea celor două activităţi susţinând că activităţile desfăşurate în cadrul exercitării funcţiilor amintite nu au legătură directă sau indirectă cu atribuţiile inserate în fişele posturilor aferente acestor funcţii.

Premisele unui asemenea argument sunt, în opinia instanţei de control judiciar, eronate, cât timp se poate reţine, în sfera legăturilor indirecte, că activităţile desfăşurate în cadrul privat al şcolii de şoferi sunt în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa de post a funcţiei publice.

Or, legiuitorul a reglementat interdicţia unui cumul între funcţia publică şi activitatea din sectorul privat şi pentru situaţia în care s-ar putea identifica legături indirecte între această activitate şi atribuţii ale fişei postului de funcţionar public, pentru a împiedica pe cel chemat să îndeplinească responsabilităţile stabilite în sarcina sa, în cadrul autorităţii publice din care face parte, concomitent cu exercitarea unor activităţi în activitatea privată.

Aşadar, regimul juridic al incompatibilităţilor funcţionarilor publici urmăreşte să restrângă cumulul funcţiei publice cu activităţile din sectorul privat, pentru a permite doar practicarea îndeletnicirilor care nu pot interfera cu atribuţiile prevăzute în fişa postului, scopul fiind acela de a asigura, în conformitate cu dispoziţiile legale, un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte va valida raţionamentul intimatei-pârâte expus în raportul de evaluare contestat, reţinând că a fost dovedită starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul reclamant în perioada în care, având calitatea de funcţionar public cu statut special (ajutor şef post) a desfăşurat şi activitatea de instructor şcolar.

În virtutea argumentelor expuse supra, instanţa de control judiciar reţine că nu pot fi primite criticile formulate de recurentul-reclamant din această perspectivă, prima instanţă aplicând dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în acord cu scopul urmărit de legiuitor, ipoteza contrară avansată de parte neverificându-se în cauza pendinte.

Nu poate fi primită nici critica ce vizează imposibilitatea asimilării activităţii derulate de către recurent în calitate de instructor auto cu o activitate didactică.

Prioritar, observă Înalta Curte că în susţinerea acestei critici, recurentul reclamant a avut în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a şcolilor de conducători auto- Anexă la Ordinul nr. 1856/2006.

Însă verificând conţinutul acestor dispoziţii, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 1856/2006 a fost abrogat de Ordinul nr. 1019/2009, care la rândul său a fost abrogat de Ordinul nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

Potrivit art. 1 din Norma in 2013 privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto – Anexa 1 la Ordinul nr. 733/2013 "Şcolile de conducători auto fac parte din cadrul instituţional naţional în domeniul siguranţei rutiere, care desfăşoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere", iar potrivit art. 2 din aceeaşi Anexă " (1)Şcolile de conducători auto îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizaţii eliberate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condiţiile prezentelor Norme, sau în baza autorizaţiei eliberate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în cazul prestării de servicii în România în regim transfrontalier".

Prin urmare, corect a reţinut instanţa de fond că nu se poate vorbi despre o activitate didactică autorizată ca o activitate de învăţare în sensul legii.

Nici susţinerea ce vizează faptul că lipsa componentei privind examinarea cursanţilor nu constituie o incompatibilitate, nu poate fi reţinută. Este fără relevanţă faptul că recurentul reclamant nu a participat şi la activitatea de examinare a cursanţilor atâta vreme cât starea de incompatibilitate reţinută de intimata pârâtă a rezultat din faptul că activităţile desfăşurate în cadrul privat al şcolii de şoferi sunt în legătură cu atribuţiile prevăzute în fişa de post a funcţiei publice.

Şi ultima critică ce vizează încălcarea principiului celerităţii este nefondată, în raport de motivarea dată respectiv dacă procedura de evaluare s-ar fi efectuat cu respectarea principiului celerităţii s-ar fi înlăturat incertitudinea în care membrul de sindicat s-a aflat şi care a dus la situaţia de a reîncepe să lucreze ca instructor auto în ianuarie 2017.

Starea de incompatibilitate nu este stabilită de Agenţia Naţională de Integritate, starea de incompatibilitate este stabilită de lege, iar necunoaşterea legii nu poate fi invocată în apărare. Agenţia Naţională de Integritate doar constată, în urma verificărilor efectuate, starea de incompatibilitate.

Incertitudinea invocată de recurent rezidă din necunoaşterea sau ignorarea dispoziţiilor legale şi nu din faptul că procedura de evaluare nu a fost efectuată într-un termen rezonabil.

Pe de altă, în acord cu instanţa de fond, reţine Înalta Curte că Legea 176/2010 nu stabileşte termene maxime pentru derularea verificărilor, iar referirile la un termen rezonabil nu sunt susţinute de jurisprudenţa CEDO în materie. Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede celeritatea procedurilor administrative şi judiciare, dar consacră totodată şi principiul, mai general, al unei bune administrări a justiţiei. Trebuie să găsească un echilibru just între diferitele aspecte ale acestei cerinţe fundamentale (Boddaert împotriva Belgiei, pct. 39).

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol în numele membrului A. împotriva sentinţei civile nr. 968 din 09 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.