Judicial annulment of refusal to grant attorneys access to "service secrets" in public procurement litigation

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Unitatea Militară 02550, a solicitat pronunţarea unei hotărâri, prin care să se dispună:

1. Anularea Adresei nr. x din 28.10.2019 emisă de către Ministerul Apărării Nationale - Departamentul pentru Armamente - Direcţia Management Contracte, emisă cu titlu de răspuns la solicitarea reclamantei de emitere autorizaţie de acces la documentele clasificate secret de serviciu, în procedura de achiziţie a "corvetelor multifuncţionale" în cauza aflata pe rolul Tribunalului Bucureşti, dosar nr. x/2019;

2. Obligarea Ministerului Apărării Naţionale la emiterea autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate "secret de serviciu" în procedura de achiziţie a "corvetelor multifuncţionale" în cauza aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Dosarul nr. x/2019, prin acordarea acestui drept în favoarea A., prin apărătorii săi convenţionali;

3. Obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata penalităţilor de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere la emiterea autorizaţiei de acces solicitate la pct. l de mai sus.

4. Obligarea Ministerului Apărării Naţionale la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului dosar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 558 pronunţată la data de 08 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019.

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B. în calitate de lider al Asocierii B. şi Şantierul Naval Constanţa S.A. în favoarea pârâtului.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a formulat recurs reclamanta A. întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, iar în rejudecare a solicitat:

- respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019;

- anularea adresei nr. x din 28.10.2019 emisă de Ministerul Apărării Naţionale – Departamentul pentru Armamente – Direcţia Management Contracte, emisă cu titlu de răspuns la solicitarea recurentei de emitere a autorizaţiei de acces la documentele clasificate secret de serviciu, în procedura de achiziţie a "corvetelor multifuncţionale" organizate în baza H.G. nr. 48/2018;

- obligarea Ministerul Apărării Naţionale la emiterea autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate "secret de serviciu" în procedura de achiziţie a "corvetelor multifuncţionale" în dosarul nr. x/2019 prin acordarea acestui drept în favoarea A., prin apărătorii săi convenţionali;

- obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata penalităţilor de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere la emiterea autorizaţiei de acces solicitate;

- obligarea Ministerului Apărării Naţionale la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului dosar.

În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019.

Susţine în acest sens că intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia nu prin raportare la calificarea actului administrativ (tipic sau asimilat), ci prin raportare la faptul că actul atacat nu intră în sfera actelor administrative pentru că nu ar avea aptitudinea de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice, iar instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019 prin raportare la faptul că respectiv act nu este un act administrativ tipic ci unul asimilat care nu ar putea forma obiectul acţiunii în anulare, aspecte ce nu au fost puse în discuţia părţilor.

Din acest motiv, susţine că recurenta a fost în imposibilitate de a combate şi de a se apăra cu privire la motivul reţinut de prima instanţă.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea eronată a normelor juridice incidente cauzei.

Sub un prim aspect se susţine că refuzul intimatului Ministerul Apărării Naţionale este nejustificat, sens în care arată că neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate de către intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale echivalează cu o interdicţie de drept de acces la informaţiile în cauză aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002.

Prin urmare, recurenta se află în situaţia unei prohibiţii absolute de a accesa informaţii secrete de serviciu, context în care posibilitatea de a apela la procedura alternativă secundară de dobândire a accesului la aceste informaţii clasificate prevăzută în protocolul încheiat între UNBR ar putea avea mai multe drepturi decât însăşi instituţia care a clasificat informaţiile şi care are căderea absolută de a recunoaşte dreptul de acces, prin emiterea autorizaţiilor de acces.

În ce priveşte acordarea autorizaţiilor pentru personalul propriu se susţine că prin reţinerea de către instanţa de fond a faptului că dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 781/2002 s-ar referi la emiterea autorizaţiilor de acces numai pentru personalul propriu al autorităţii, şi cu înlăturarea dispoziţiilor H.G. nr. 582/2002 act normativ invocat ca temei de drept al acţiunii şi care permite accesul oricărei persoane interesate, instanţa a făcut o confuzie şi o aplicare greşită a legii, exprimându-se contradictoriu, făcând referire la modul în care are acces la informaţiile secret de serviciu personalul autorităţii în activitatea căreia se utilizează respectivele informaţii, fără a ţine cont de prevederile legale aplicabile în materie şi reţinând inadmisibilitatea recurentei prin trimitere la posibilitatea accesării procedurii alternative de solicitare a unui atare acces în baza Protocolului C..

Se susţine de către recurentă că instanţa de judecată nu a analizat dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv nu a analizat dispoziţiile art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 28 din Legea nr. 182/2002, art. 33 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, norme juridice al căror conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs, şi din a căror interpretare se deduce că dreptul de acces poate fi exercitat de către orice persoană ce manifestă un interes legitim în accesarea acestor informaţii fără limitări legate de existenţa unui raport de muncă cu unitatea care a dispus clasificarea informaţiilor, ori chiar de calitatea de avocat.

Cu privire la acordarea autorizaţiilor de acces pentru întocmirea şi depunerea ofertei preliminare şi finale, susţine recurenta că prima instanţă a reţinut că reprezentanţii economici au primit autorizaţii de acces cu privire la anumite informaţii clasificate "secret de serviciu" necesare pentru întocmirea şi depunerea ofertei preliminare şi finale.

Arată recurenta că această motivare nu face deosebirea necesară între reprezentanţii A. care au avut accesul menţionat şi dreptul avocaţilor A. care reprezintă această societatea în instanţă în cadrul dosarului nr. x/2019 Emiterea unor autorizaţii unora dintre reprezentanţii A. într-un alt scop decât cel al asistenţei şi reprezentării în instanţă este irelevantă atâta vreme cât vizează o situaţie trecută. Or, scopul cererii de chemare în judecată a fost acela al accesului la documentele clasificate "secret de serviciu" în legătură directă cu formularea apărărilor, a administrării probelor şi al soluţionării dosarului nr. x/2019, deci ulterior etapei la care face referire instanţa, în vederea asigurării unei asistente juridice adecvate aspectelor discutate in dosar.

Se susţine că ceea ce ignoră prima instanţa de judecată este faptul că dreptul de acces la informaţii clasificate secret de serviciu este acordat unei entităţi prin emiterea autorizaţiilor de acces strict în mod personal/nominal unei persoane fizice, fără posibilitatea transmiterii acestuia către alte persoane fizice neautorizate de către intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale.

Se formulează critici şi cu privire la un eventual acces la informaţii confidenţiale, sens în care se arată că prima instanţă a întreţinut confuzia creată de intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale între informaţii clasificate "secret de serviciu" şi informaţii confidenţiale reţinând că autoritatea contractantă are obligaţia de a proteja informaţiile având caracter confidenţial astfel cum sunt declarate de titularii emitenţi.

Sub acest aspect se susţine faptul că ceea ce a solicitat prin acţiune a fost dobândirea accesului la informaţii clasificate "secret de serviciu" la care au acces toate celelalte părţi din dosarul amintit. Obţinerea unor informaţii confidenţiale nefiind niciun moment vizată.

Acordarea autorizaţiei de acces unor reprezentanţi ai A. dar care nu au calitatea de avocat pentru elaborarea şi depunerea ofertei preliminare şi finala nu are cum să justifice o lipsă de vătămare a recurentei reclamante câtă vreme în dosarul nr. x/2019 avocaţii nu au avut o asemenea autorizaţie ceea ce le-a împiedicat accesul la informaţii esenţiale.

Susţine, de asemenea, că lipsa acestei autorizaţii a dus şi la încălcarea dreptului la apărare, a dreptului de acces la justiţie, a principiului contradictorialităţii, a principiului egalităţii de arme.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susţine, în raport şi de criticile menţionate la celelalte motive de casare, că există o contradictorialitate a motivelor reţinute de către prima instanţă prin sentinţa recurată.

Astfel, se susţine că ipotezele reţinute de prima instanţă pentru respingerea cererii de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019 ca fiind inadmisibilă se exclud, iar asemenea neconcordanţe logice în interpretarea reglementărilor legale denotă lipsa analizării corespunzătoare a cadrului legal atât de prim rang, cât şi reglementările de rang subsecvent pe care recurenta reclamantă şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată.

4. Apărările intimaţilor

Atât intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, cât şi intervenientul B. în calitate de lider al Asocierii B. şi Şantierul Naval Constanţa S.A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, s-a susţinut că în raport de dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 781/2002 autorizaţia de acces la informaţii clasificate care se emite pentru personalul propriu al unităţii şi nu pentru terţi, astfel că motivul de nelegalitate nu poate fi primit, iar reprezentanţii convenţionali ai recurentei aveau posibilitatea de a uza de procedura legală specială stabilită în baza Protocolului încheiat între UNBR şi ORNISS, procedură prin care UNBR a fost mandată să emită autorizaţii de acces la informaţii clasificate pentru avocaţi, în exercitarea profesiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Adresei nr. x din 28.10.2019 emisă de către Ministerul Apărării Nationale - Departamentul pentru Armamente - Direcţia Management Contracte, obligarea Ministerului Apărării Naţionale la emiterea autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate "secret de serviciu" în procedura de achiziţie a "corvetelor multifuncţionale" în cauza aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Dosarul nr. x/2019, prin acordarea acestui drept în favoarea recurentei reclamante, prin apărătorii săi convenţionali, dar şi obligarea intimatului pârât Ministerului Apărării Naţionale la plata penalităţilor de întîrziere de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019, iar în rest acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva soluţiei instanţei de fond, recurenta reclamantă a formulat recurs, criticând hotărârea recurată în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica formulată vizează faptul că intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia nu prin raportare la calificarea actului administrativ (tipic sau asimilat), ci prin raportare la faptul că actul atacat nu intră în sfera actelor administrative pentru că nu ar avea aptitudinea de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice.

Înalta Curte constată că, pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuia ca instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Verificând sentinţa recurată prin prisma acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte, contrar susţinerii recurentei reclamante, constată ca nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că instanţa de fond a încălcat reguli de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Împrejurarea că intimatul pârât Ministerul Apărării Naţionale a motivat excepţia inadmisibilităţii nu prin raportare la calificarea actului administrativ (tipic sau asimilat), ci prin raportare la faptul că actul atacat nu intră în sfera actelor administrative pentru că nu ar avea aptitudinea de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice nu a creat nicio vătămare recurentei reclamante din perspectiva noţiunii de act administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, normă juridică ce permite recurentei să formuleze apărări indiferent din ce perspectivă se discuta excepţia inadmisibilităţii.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constată Înalta Curte că şi acestea este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În temeiul acestui motiv de casare s-a susţinut de către recurentă că instanţa de fond a făcut o confuzie şi o aplicare greşită a legii prin reţinerea că dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 781/2002 s-ar referi la emiterea autorizaţiilor de acces numai pentru personalul propriu al autorităţii, şi cu înlăturarea dispoziţiilor H.G. nr. 582/2002 act normativ invocat ca temei de drept al acţiunii şi care permite accesul oricărei persoane interesate.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu "(1)Accesul personalului la informaţiile secrete de serviciu este permis numai în baza autorizaţiei scrise, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, emisă de conducătorul unităţii. (2)Evidenţa autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu se ţine centralizat de structura/funcţionarul de securitate în Registrul pentru evidenţa autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu, conform modelului prezentat în anexa nr. 3", iar potrivit art. 7 din acelaşi act normativ "(1)În vederea eliberării autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu persoana care urmează să ocupe o funcţie ce presupune accesul la astfel de informaţii prezintă structurii/funcţionarului de securitate, în condiţiile legii, recomandări şi referinţe asupra onestităţii şi profesionalismului, din partea persoanelor cu funcţii de conducere cărora li se subordonează direct sau a reprezentanţilor autorizaţi ai altor persoane juridice, după caz, şi va semna un angajament de confidenţialitate. (2)După ce verifică autenticitatea documentelor menţionate la alin. (1) structura/funcţionarul de securitate prezintă conducătorului unităţii propuneri privind oportunitatea eliberării autorizaţiei de acces la informaţiile secrete de servici".

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că aceste norme legale vizează, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, autorizaţia de acces la informaţii clasificate care se emite pentru personalul propriu al unităţii şi nu pentru terţi, astfel că motivul de nelegalitate nu poate fi primit.

Totdată, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 33 din H.G. nr. 585/2002 în conformitate cu care "Accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu".

Potrivit acestei dispoziţii legale accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte şi numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, astfel că susţinerile recurentei reclamante conform cărora dispoziţiile H.G. nr. 585/2002 permit accesul oricărei persoane interesate sunt nefondate.

S-a mai susţinut şi faptul că instanţa de judecată nu a analizat dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv nu a analizat dispoziţiile art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 28 din Legea nr. 182/2002, art. 33 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, norme juridice al căror conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs, şi din a căror interpretare se deduce că dreptul de acces poate fi exercitat de către orice persoană ce manifestă un interes legitim în accesarea acestor informaţii fără limitări legate de existenţa unui raport de muncă cu unitatea care a dispus clasificarea informaţiilor, ori chiar de calitatea de avocat.

Se reţine că potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr 182/2002 "(1)Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat", iar potrivit art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ "Dispoziţiile art. 28 se aplică în mod corespunzător în domeniul informaţiilor secrete de serviciu".

Rezultă că potrivit acestor dispoziţii legale, accesul la documente secrete de serviciu este permis numai în baza unei autorizaţii scrise eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă a ORNISS.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 prevede că "accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile, şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege", iar art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 28 din Legea nr. 182/2002 condiţionează accesul la informaţii clasificate de deţinerea autorizaţiei de acces corespunzătoare clasei de informaţii protejate.

Dreptul recunoscut prin lege nu poate fi deci exercitat oricum, ci numai cu respectarea anumitor condiţii şi proceduri care sunt, la rândul lor, prevăzute de lege.

Or, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, avocaţii recurentei nu deţin autorizaţii de acces şi nici nu au înţeles să urmeze procedura corectă de solicitare a autorizaţiilor, respectiv procedura legală specială stabilită în baza Protocolului încheiat între UNBR şi ORNISS, procedură prin care UNBR a fost mandată să emită autorizaţii de acces la informaţii clasificate pentru avocaţi, în exercitarea profesiei, astfel că, sub acest aspect, criticile formulate sunt nefondate si nu pot fi primite.

Şi criticile referitoare la faptul că instanţa de judecată nu a făcut deosebirea necesară între reprezentanţii recurentei reclamante care au avut accesul menţionat şi dreptul avocaţilor recurentei care reprezintă societatea în instanţă în cadrul dosarului nr. x/2019 nu pot fi primite.

Se reţine că simpla deţinere a calităţii de avocat nu este de natură să justifice obligativitatea instituţiei publice de a acorda accesul la informaţii clasificate "secret de serviciu", situaţie care ar conduce printre altele şi la încălcarea prevederilor art. 33 din H.G. nr. 585/2002 care statuează faptul că accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Dacă, într-adevăr reprezentanţii convenţionali ai recurentei reclamante doreau să obţină autorizaţia de acces la informaţiile "secret de serviciu" nimic nu-i împiedica a urma procedura stabilită în baza Protocolului încheiat între UNBR şi ORNISS, procedură prin care UNBR a fost mandată să emită autorizaţii de acces la informaţii clasificate pentru avocaţi, în exercitarea profesiei.

Alegaţiile recurentei reclamante referitoare la vătămarea suferită ca urmare a neacordării autorizaţiei de acces la informaţii "secret de serviciu" nu pot fi primite.

Modalitatea în care un subiect de drept alege să îşi exercite drepturile prevăzute de lege nu este în controlul autorităţilor publice sesizate cu diverse petiţii şi nici al judecătorului învestit cu soluţionarea acţiunilor îndreptate împotriva actelor autorităţilor publice.

Se reţine că în speţă, recurenta reclamantă a refuzat în mod constant să urmeze procedura corectă pentru obţinerea de către apărătorii săi desemnaţi a autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, în condiţiile în care recurenta avea, în mod evident, cunoştinţă despre existenţa procedurii respective.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a susţinut că ipotezele reţinute de prima instanţă pentru respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a adresei nr. x din 28.10.2019 se exclud, iar asemenea neconcordanţe logice în interpretarea reglementărilor legale denotă lipsa analizării corespunzătoare a cadrului legal atât de prim rang, cât şi reglementările de rang subsecvent pe care recurenta reclamantă şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată.

Motivul de casare invocat este nefondat, sens în care Înalta Curte reţine că prin Adresa nr. x/28.10.2019, intimatul-pârât a comunicat apărătorilor desemnaţi ai recurentei faptul că "nu putem da curs solicitării dumneavoastră de a vă emite autorizaţie scrisă pentru acces la informaţii secret de serviciu, soluţionarea cererii dumneavoastră neaflându-se în domeniul de responsabilitate al structurii noastre", din moment ce apărătorii Recurentei nu fac parte din personalul Intimatului-Pârât

De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod corect că personalul desemnat de recurentă în procedura specifică, pe de o parte, şi apărătorii desemnaţi ai recurentei din dosarul nr. x/2019, pe de altă parte, sunt supuşi unor reglementări diferite în ce priveşte obţinerea autorizaţiilor de acces la informaţiile clasificate "secret de serviciu"

În acest sens, prima instanţă a arătat că recurenta, în calitate de participant la toate cele trei etape ale procedurii specifice, a avut acces, prin intermediul personalului său desemnat, la documentele clasificate "secret de serviciu" transmise în cadrul procedurii de atribuire, în vreme ce apărătorii săi pot dobândi accesul în condiţiile prevăzute de Protocolul U.N.B.R. - O.R.N.I.S.S.

Prin urmare se constată că nu există nicio contradicţie în considerentele hotărârii atacate care să determine reformarea acesteia.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 558 din 08 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.