Retrocession of religious property: res judicata effect of prior minority commission ruling under Law No. 54/1928

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra acţiunii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererile de chemare în judecată înregistrate pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2018 şi nr. y/2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:

- în principal, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie;

- într-un prim subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 pentru imobilul din Iaşi, str. x şi restituirea în natură a acestui imobil;

- într-un al doilea subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să i se acorde despăgubiri pentru imobil;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată la data de 20 martie 2018 în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi, constatând că există identitate de părţi şi obiect în cele două cereri de chemare în judecată şi admiţând excepţia litispendenţei, a trimis dosarul nr. x/2018 la completul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2018

În motivarea cererii a susţinut că este continuatoarea entităţilor minorităţii evreieşti din România, iar în temeiul dispoziţiilor art. 56 din Legea cultelor nr. 54/1928 a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din Iaşi, str. x (fostă nr. 40), judeţul Iaşi a cărei retrocedare se solicită.

Precizează că iniţial bunul imobil a fost proprietatea Spitalului Israelit din Iaşi, iar în baza art. 56 din Legea nr. 54/1928 transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Spitalului Israelit Iaşi în patrimoniul Comunităţii Evreilor din Iaşi a operat de drept şi fără îndeplinirea vreunei formalităţi dse la data constituitii acestei comunităţi ca persoană juridică în anul 1929, astfel că decizia atacată nr. 7445/24.10.2017 este nelegală.

Totodată, a criticat decizia nr. 7445/24.10.2017 şi sub aspectul încălcării prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare întrucât pârâta a omis să invite un reprezentant al reclamantei pentru a susţine interesele A. în legătură cu cererea de retrocedare a imobilului. Arată reclamanta că sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor anterior menţionate este nulitatea absolută a deciziei atacate, fiind încălcat în acest mod şi dreptul de apărare al reclamantei.

Decizia nr. 7744/24.10.2017 a fost criticată şi sub aspectul nemotivării acesteia, sens în care se susţine încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. - 94/2000, susţinând că această decizie nu cuprinde motivele care au condus la soluţia de respingere a cererii de retrocedare formulată de reclamantă.

2. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată susţinând, în esenţă, că proprietarul iniţial al imobilului solicitat a fost Epitropia Spitalului Israelit iar nu solicitanta A., iar în ce priveşte dovada dreptului de proprietate arată că reclamanta trebuia să depună înscrisuri din care să reiasă faptul că, la momentul constituirii Comunităţii evreilor din Iaşi, a fost verificată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 54/1928 pentru imobilul în cauză sau, în lipsa acestora, înscrisuri din care să reiasă faptul că în ceea ce priveştre imobilul Comunitatea evreilor din Iaşi s-a comportat ca un proprietar ulterior constituirii comunităţii.

În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Speciale de Retrocedare aprobat prin H.G. nr. 1094/2005 arată că norma menţionată este una de recomandare, şi nu una imperativă, iar pe de altă parte, prin corespondenţa purtată, reclamantei i s-a creat posibilitatea exercitării unui veritabil drept la apărare în procedura administrativă de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003.

În ce priveşte susţinerea reclamantei că Decizia atacată este nemotivată se arată că aceasta cuprinde toate elementele esenţiale care au dus la stabilirea unei soluţii, respectiv faptul că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate al acesteia cu privire la imobilul în cauză.

3. Hotărârea instaneţi de fond.

Prin sentinţa nr. 168/2019 pronunţată la data de 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, şi, în consecinţă a anulat Decizia nr. 7445/24.10.2017, emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a obligat pârâta să emită o decizie de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003, formulate de reclamanta A..

Împotriva hotărârii anterior menţionată a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

4. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 813 pronunţată la data de 11 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 168/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fond.

5. Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma casării cu reţinere.

Analizând cererea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de reclamantă, precum şi în raport cu apărările pârâtului, Înalta Curte constată că acţiunea formulată este neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 4 septembrie 2003 la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, reclamanta A. a solicitat restituirea în natură a imobilului din Iaşi, strada x, nr. 32, (fost nr. 40, judeţul Iaşi), aflat în proprietatea Spitalului Israelit din Iaşi şi preluat abuziv de către Statul Român.

Se reţine că prin Decizia atacată nr. 7445/24.10.2017 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamanta A. având în vedere că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate al acesteia cu privire la imobilul solicitat.

Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că bunul imobil situat în Iaşi, str. x (fost nr. 40), judeţul Iaşi a aparţinut iniţial Spitalului Israelit din Iaşi, aspect necontestat în cauză.

Potrivit prevederilor art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928 "(1) Toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăţi particulare, trec de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi în stăpânirea comunităţii mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică. (...) (3) Tribunalul situaţiunii locului va constata dacă dispoziţiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea preşedintelui comunităţii respective."

Potrivit acestei norme juridice, toate bunurile imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, cum este şi situaţia bunului imobil din prezenta cauză, au trecut în proprietatea comunităţii mozaice, "de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi", de la data constituirii acestei comunităţi ca persoană juridică.

Prin urmare, sub efectul Legii cultelor nr. 54/1928 comunităţile evreieşti locale au devenit de drept titularele dreptului de proprietate asupra anumitor bunuri, mobile sau imobile, aşa cum de altfel recunoaşte chiar reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

Reclamanta A. a dobândit personalitate juridică potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 21/1924, prin decizia civilă nr. 60/A din 5 martie 1998 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2604 din 2 iunie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia civilă şi are doi membri fondatori: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Organizaţia Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor.

Potrivit art. 3 lit. b) din Actul constitutiv şi art. 5.1 lit. b) din Statut, Fundaţia "Caritatea" are ca scop dobândirea în proprietate, precum şi revendicarea, deţinerea, protejarea, administrarea şi valorificarea bunurilor imobile comunitare evreieşti care urmează a fi restituite de autorităţile publice competente române Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi/sau Fundaţiei, conform legilor române.

În vederea atingerii acestui scop, art. 4 lit. a) din Actul constitutiv şi art. 5.2 lit. a) din Statut prevăd, printre "obiectivele principale de activitate", implicarea în problema restituirii bunurilor imobiliare comunitare evreieşti, inclusiv prin formularea cererilor de retrocedare, atât în numele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cât şi în numele Fundaţiei.

A. are calitatea de reprezentantă a Comunităţii evreieşti, iar Comunitatea evreiească este persoană juridică ce a existat în mod continuu din anul 1929.

Înalta Curte va da eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat rezultat din sentinţa nr. 47/08.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi rămasă definitivă prin Decizia nr. 1820/03.04.2019 prin care s-a statuat că A. are calitatea de continuatoare a comunităţii evreieşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Sunt de asemenea incidente şi dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Aşadar, de vreme ce aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu a fost soluţionată în mod definitiv pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reţinut de instanţă, care a stat la baza soluţiilor din dispozitivul hotărârii, a dobândit putere de lucru judecat şi, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanţa sesizată ulterior.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

În acest sens este şi jurisprudenţa CEDO, cu titlu de exemplu Hotărârea pronunţată în Cauza Amurăriţei împotriva României din 23 septembrie 2008, prin care s-a statuat că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, trebuie interpretat conform părţii introductive a Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca fiind un element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul din aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care doreşte, între altele, ca soluţia definitivă pronunţată de instanţe la orice controversă să nu mai fie rejudecată.

Prin sentinţa nr. 47 pronunţată la data de 08 martie 2019, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a anulat Decizia nr. 608/07.05.23016 şi a obligat pârâta să emită o decizie de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare a aceluaşi bun imobil situat în Iaşi. str. x (fost nr. 40), judeţul Iaşi formulată de către reclamantă sub nr. x/14.09.2004 şi a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri.

Sentinţa nr. 47/08.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a rămas definitivă prin Decizia nr. 1820/03.04.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. şi de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Ca atare, prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a stabilit obligaţia Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România de a proceda la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare a imobilului situat în Iaşi, str. x (fost nr. 40) judeţul Iaşi formulată de reclamanta A..

În consecinţă, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat vizează nu doar considerentele unei hotărâri judecătoreşti cât şi dispozitivul acesteia.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, este o reglementare specială în materia retrocedării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, şi cum prin hotărârile judecătoreşti anterior arătate s-a stabilit obligaţia Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România de a proceda la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare formulată de reclamanta A., cererea formulată de reclamantă în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 de retrocedare a aceluiaşi bun ce face obiectul prezentei cauze este neîntemeiată.

În referire la solicitarea reclamantei de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, raportat la modalitatea de soluţionare a prezentului demers judiciar, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, întrucât este chiar partea care a căzut în pretenţii, în accepţiunea dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

În consecinţă, în raport cu dispoziţiile legale incidente şi având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge acţ

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Rejudecând cauza după casare cu reţinere:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România având ca obiect-anulare act administrativ ca neîntemeiată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată formulată de reclamanta A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.