Executive alert decree annulment: Cassation scope limited to legal errors, excluding factual reassessment and uninvoked constitutional exceptions.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 la data de 26.04.2021 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea H.G. 3/12.01.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 191/2021 pronunţată la data de 28 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a dispus sesizarea acesteia cu excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 192/20,20 şi a Legii nr. 55/2020.

A respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia lipsei de interes invocate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Afacerilor Interne.

A admis cererea de intervenţie accesorie în numele pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne.

A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, sub un prim aspect se susţine că cererea de intervenţie este inadmisibilă întrucât Ministerul Afacerilor Interne nu este o entitate distinctă de pârât, astfel că nu poate să participe în nume propriu în litigiu, pentru simplul fapt că se confundă cu pârâtul. Arată că Ministerul Afacerilor Interne nu justifică un interes propriu în susţinerea poziţiei procesuale a pârâtului Guvernul României.

Prin cea de-a doua critică se susţine că judecătorul fondului este incompatibil, susţinere argumentată pe faptul că a cenzurat concluziile orale de doar 5 minute, nu a permis reclamantului să pledeze pe inadmisibilitatea cererii de intervenţie fiind întrerupt de judecător de mai multe ori, iar motivarea hotărârii este pur formală, ilogică, generală sau străină de natura cauzei şi nu răspunde tuturor criticilor.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se susţine că hotărârea este nelegală în raport de dispoziţiile art. 9, art. 14 din C. proc. civ., recurentul redând conţinutul acestor dispoziţii legale.

În cadrul acestui motiv de recurs sunt dezvoltate critici referitoare la faptul că sentinţa atacată este motivată formal, lapidar, şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În acest susţine că judecătorul fondului a atribuit reclamantului afirmaţii pe care acesta nu le-a făcut; deşi a susţinut că H.G. adaugă la lege, instanţa de fond a răspuns că nu este abilitată să verifice legalitatea modificărilor aduse Legii nr. 55/2020, iar considerentele din pag. 6 a sentinţei referitoare la lipsa unei evaluări preliminare de impact sunt total străine cauzei; falsificarea hotărârii judecătoreşti cu prilejul întocmirii acesteia prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Mai susţine recurentul că nu sunt analizate toate criticile din cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise, sens în care se arată că din cererea introductivă nu este analizat deloc pct. 3 de la motivele extrinseci, iar analiza pct. 1 şi 4 este total străină cauzei. De asemenea, susţine că nu sunt analizate deloc pct. 2,3,7 şi 8, iar referitor la pct. 4 acesta nu este analizat ca şi conţinut, adică instanţa nu spune de ce argumentele recurentului nu ar fi bune, ci aduce aşa-zise argumente fără legătură cu cele invocate de recurent şi fără a le pune în discuţia părţilor.

Din răspunsul la întâmpinare nu analizează deloc argumentele invocate de recurent la pct. 3, şi nu analizează criticile formulate cu privire la lipsa fiabilităţii testelor RT-PCR atestată de studii ştiinţifice la care face referire hotărârea din 11.11.2020 a Curţii de Apel din Lisabona.

Printr-un motiv de recurs intitulat "Netemeinicia sentinţei" recurentul formulează un număr de 9 critici referitoare la faptul că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact; actul normativ nu este motivat; presupusul temei de facto al adoptării H.G. fraudează legea; actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenţei decizionale; H.G. nr. 3/2021 adaugă la Legea nr. 55/2020; nerespectarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020Ş motive intrinseci de nulitate ale H.G.; motivele de nulitate din răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise.

4. Apărările intimatei

Intimatul pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar intervenientul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs şi excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat anularea H.G. nr. 3/12.01.2021.

Prin sentinţa recurată, în ceea ce priveşte fondul cauzei, acţiunea a fost respinsă, prima instanţă reţinând că motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate.

Prin recursul formulat recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se reţine că potrivit acestei dispoziţii legale "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (1) când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale"

Critica referitoare la incompatibilitatea judecătorului în sensul că judecătorul fondului a cenzurat concluziile orale la doar 5 minute şi nu a permis recurentului să pună concluzii pe inadmisibilitatea cererii de intervenţie nu poate fi primită.

Sintagma "alcătuirea instanţei" menţionată în cuprinsul normei juridice anterior enunţată implică nerespectarea normelor privind compunerea instanţei, precum şi cele referitoare la constituirea instanţei. Prin urmare criticile ce pot fi aduse unei hotărâri judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie să vizeze o nelegală compunere a completului de judecată, sau o nelegală constituire a completului de judecată.

Limitarea în timp a intervenţiei fiecărei părţi nu poate fi circumscrisă motivului de casare invocat, dispoziţiile art. 216 alin. (4) C. proc. civ. permiţând preşedintelui completului de judecată să limiteze în timp intervenţia fiecărei părţi din proces.

Prin urmare, argumentele invocate de recurentul reclamant nu pot susţine incidenţa acestui motiv de recurs, acestea excedând cadrului legal care reglementează regimul juridic al incompatibilităţii judecătorului. Mai mult, se constată că recurentul avea posibilitatea recuzării judecătorului dacă ar fi apreciat că judecătorul fondului ar fi fost incompatibil.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat în concret încălcări ale unor reguli de procedură civilă astfel că motivul de casare invocat respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 este nefondat.

Înalta Curte nu poate reţine nici criticile formulate de recurent cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aminteşte instanţa de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Prin urmare, criticile formulate de recurent în sensul că instanţa de fond nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, prin răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise nu pot fi primite atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică.

Neacordarea de către instanţa de fond, în procedura de evaluare a mijloacelor de probă administrate, a valenţelor probatorii pretinse de partea care le-a propus, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, contestarea stării de fapt rezultată din evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate reprezentând o chestiune de netemeinicie a hotărârii, a cărei analiză nu poate fi făcută în această cale de atac extraordinară.

Şi alegaţiile recurentului referitoare la faptul că deşi a susţinut că H.G. adaugă la lege instanţa de fond a răspuns că nu este abilitată să verifice legalitatea modificărilor aduse Legii nr. 55/2020 nu pot fi primite.

Verificând hotărârea judecătorească recurată se constată, în acord cu judecătorul fondului, că ceea ce a urmărit recurentul reclamant prin invocarea acestui motiv de nelegalitate a fost constatarea neconstituţionalităţii modificărilor operate la Legea nr. 55/2020 ulterior promulgării acesteia, printr-un control de constituţionalitate exercitat de instanţa judecătorească.

Corect s-a reţinut că în sistemul român de control concret al constituţionalităţii legilor, declanşarea controlului a posteriori operează doar pe cale incidentală, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o "actiopopularis", pe baza sesizării directe de către orice persoană, fiind invocată în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Şi criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanţă a făcut o interpretare şi o aplicare corectă dispoziţiilor legale incidente cauzei, argumentele prezentate de recurent fiind mai degrabă aprecieri subiective are nu-şi găsesc fundamentarea în cadrul legal aplicabil litigiului dedus judecăţii.

În ce priveşte criticile recurentului-reclamant referitoare la netemeinicia hotărârii, respectiv cele privitoare la faptul că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact; actul normativ nu este motivat; presupusul temei de facto al adoptării H.G. fraudează legea; actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenţei decizionale; H.G. nr. 3/2021 adaugă la Legea nr. 55/2020; nerespectarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020; motive intrinseci de nulitate ale H.G.; motivele de nulitate din răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise exced controlului instanţei de recurs, întrucât, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza motivele de nelegalitate invocate prin acţiune, obiectul recursului fiind reprezentat de hotărârea judecătorească atacată şi nu actul administrativ a cărei anulare s-a solicitat prin acţiune.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt şi cu modalitatea de administrare a probatorului nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs se limitează la reluarea conţinutului cererii de chemare în judecată formulată în primă instanţă, fiind reluate inclusiv criticile privind nemotivarea actului administrativ atacat, chestiuni dezlegate cu caracter definitiv prin sentinţa recurată, fără a se formula critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Şi critica referitoare la faptul că cererea de intervenţie este inadmisibilă întrucât Ministerul Afacerilor Interne nu este o entitate distinctă de pârât, astfel că nu poate să participe în nume propriu în litigiu, pentru simplul fapt că se confundă cu pârâtul, este nefondată.

Intervenientul Ministerul Afacerilor Interne este iniţiatorul H.G. nr. 3/2021 a cărei anulare face obiectul cauzei dedusă judecăţii, iar cererea de intervenţie se subscrie dispoziţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 61 alin. (3) din C. proc. civ.

Totodată, se reţine că intervenientul Ministerul Afacerilor Interne justifică interes propriu în participarea la judecata prezentului litigiu având în vedere faptul că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 "starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne".

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 14 iunie 2021 şi a sentinţei civile nr. 191/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2022.