Judicial transfer request: public interest and institutional staffing needs outweigh personal family circumstances in the Superior Council’s discretionary assessment

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători, solicitând anularea Hotărârii nr. 662/09.04.2020 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

Prin sentinţa nr. 83/2020 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. x pronunţată la data de 22 februarie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în urma rejudecării, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 662/09.04.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul recurentului de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi.

În motivarea recursului, sub un prim aspect, arată recurentul că deşi instanţa de fond a reţinut în considerente jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a procedat la o analiză a oportunităţii cererii recurentului de transfer, şi nici la analiza motivelor de ordin personal, aşa cum a solicitat.

Astfel, în ce priveşte oportunitatea, instanţa de fond a apreciat că nu se poate substitui emitentului actului administrativ, aspect care în opinia recurentului reprezintă un refuz al instanţei de fond de a se pronunţa asupra oportunităţii respingerii cererii de transfer formulată.

Susţine recurentul că cele mai multe dintre argumentele invocate prin cererea formulată, astfel cum a fost completată au fost ignorate, neexistând nicio menţiune în sensul că acestea au fost considerate sau nu întemeiate.

De asemenea, arată recurentul că unul dintre principalele argumente invocate în favoarea admiterii cererii a fost lipsa unei analize comparative a celor 9 cereri de transfer pentru aceleaşi locuri la Judecătoria Iaşi, cu aplicarea tuturor criteriilor prevăzute de lege/regulament cu mai multă evidenţă, întrucât o analiză selectivă poate induce arbitrariu, iar instanţa de fond a refuzat să procedeze la efectuarea unei analize a motivelor personale invocate.

Sub acest aspect arată recurentul că nu se identifică în cuprinsul Hotărârii secţiei pentru judecători atacată analiza situaţiei personale a sa, simpla trimitere generală la acestea neputând fi considerată suficientă. Această analiză trebuia să se regăsească în chiar actul atacat, neputând fi adăugate pe calea întâmpinării, argumente suplimentare, care nu au fost sub nicio formă reţinute, nici chiar într-o formă sintetică.

Mai arată recurentul că deşi instanţa de fond a reţinut, din analiza cererilor celor doi judecători, că judecătorul din Galaţi a invocat o situaţie excepţională, pe care Consiliul a avut-o în vedere, nu rezultă cu claritate care este situaţia excepţională la care instanţa de fond se referă. În acest sens, susţine recurentul că parcursul său profesional a fost unul mult mai sinuos faţă de cel al domnului judecător B., cu venituri incomparabil mai reduse. Ca elemente comune, arată că amândoi sunt părinţi ai unor copii de vârstă apropiată şi au fost absenţi în viaţa de familie, având în vedere distanţa de la care şi-au desfăşurat activitatea profesională. Împrejurarea că dl. judecător a divorţat şi s-a separat în fapt de soţia sa nu poate constitui per se un avantaj în evaluarea cererii sale de transfer. Faptul că familia recurentului nu s-a destrămat nu se poate transforma într-un dezavantaj pentru recurent.

Precizează recurentul că dl. judecător B. a beneficiar încă din anul 2013 de salariul de judecător definitiv, dar şi de două transferuri, spre deosebire de recurent, căruia toate cererile de transfer formulate i-au fost respinse.

Arată că pe perioada Institutului Naţional al Magistraturii, cât şi pe perioada stagiaturii, veniturile sale au fost reduse, acoperind cu greu cheltuielile lunare, şi nu regretă alegerile făcute, însă în prezent nu mai este vorba doar despre el, ci şi despre familia sa, şi mai ales, copilul minor, căruia deşi astăzi poate să îi ofere un relativ confort financiar, absenţa recurentului din viaţa minorei nu poate fi compensată. Aceste motive personale doar au fost constate de instanţa de fond, fără a efectua o analiză temeinică a acestora.

În ce priveşte avizele negative emise de Judecătoria Paşcani şi Curtea de Apel Iaşi, reţinute de instanţa de fond, arată recurentul că în avizul Curţii de Apel Iaşi nu se face vreo referire la motivele personale invocate, situaţia familială a recurentului nefiind avută în vedere, relevante au fost doar datele statistice, iar împrejurarea că Judecătoria Paşcani a devenit o instanţă neatractivă nu poate fi imputat recurentului, şi în niciun caz nu ar fi corect ca acesta să suporte efectele acestei împrejurări pe termen nelimitat.

Prin urmare, susţine că instanţa de fond avea obligaţia să analizeze temeinicia motivelor personale invocate, inclusiv din perspectiva avizului negativ al Curţii de Apel Iaşi, aspect invocat inclusiv în faţa instanţei de fond. Nici în avizul Judecătoriei Paşcani nu se regăseşte vreun cuvânt cu privire la motivele personale invocate în cererea de transfer, fiind considerate relevante, în principal, tot datele statistice.

În cuprinsul cererii de recurs, a reluat recurentul şi motivele cererii de chemare în judecată.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esenţă, că hotărârea atacată este legală şi motivată corespunzător, fiind interpretate şi aplicate în mod corect toate dispoziţiile incidente din materia transferului.

Arată intimatul că recurentul, prin formularea cererii de transfer, nu şi-a dat acordul expres ca informaţiile referitoare la motivele de ordin personal invocate să fie publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, ştiut fiind faptul că hotărârile în materia transferului sunt publice pe site, astfel că intimatul nu avea cum să detalieze în Hotărârea nr. 662 din 09.04.2020 aceste motive, în lipsa acordului recurentului reclamant.

Arată intimatul că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv, şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

La soluţionarea cererii de transfer formulată de recurentul reclamant au fost analizate coroborat toate criteriile regulamentare, fiind avute în vedere, în principal, volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al celei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi încărcătura instanţelor, avizele instanţelor implicate în procedura de transfer şi punctele de vedere ale curţilor de apel, cu luarea în considerare şi a motivelor personale şi profesionale ale reclamantului, fără a fi prioritare anumite criterii aşa cum susţine recurentul reclamant.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Reţine Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărei conţinut este rodul raţionamentului prin care acesta supune o speţă determinată regulii generale de drept. Evoluţia acestui raţionament reprezintă "motivarea hotărârii". Motivarea hotărârii este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţile litigante, dar şi pentru a permite, când este cazul, instanţelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicţii în raţionamentul judecătoriilor.

Constată Înalta Curte, că judecătorul fondului a analizat judicios legalitatea actului atacat prin prisma situaţiei de fapt reţinute, cât şi a criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că elementele dosarului au fost trecute prin filtrul propriei sale aprecieri.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, reţinând în mod corect că intimatul a examinat cererea recurentului reclamant în concordanţă cu atribuţiile, competenţele şi dispoziţiile legale ce îi conferă acest drept.

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează două ipoteze din conţinutul normei juridice, respectiv motive contradictorii şi nemotivarea horărârii, critici care, constată Înalta Curte, sunt nefondate.

În opinia recurentului, hotărârea cuprinde motive contradictorii în condiţiile în care deşi instanţa de fond invocă şi reţine în considerente principiile stabilite de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, face abstracţie de aceste principii şi nu procedează la o analiză a oportunităţii cererii formulate şi nici nu analizează motivele de ordin personal, aşa cum a solicitat.

Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea recurată să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte şi antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către instanţa de recurs a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii.

O astfel de situaţie se întâlneşte atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Motivarea nu este contradictorie dacă, în analiza situaţiei de fapt raportate la anumite texte de lege, invocate cu sensuri diferite de ambele părţi, instanţa găseşte întemeiate numai susţinerile ori apărările unei părţi. Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este ca instanţa să arate argumentele pentru care a pronunţat soluţia ce se regăseşte în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, verificând hotărârea recurată Înalta Curte constată că aceasta este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii de natură să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că reclamantul A. are calitatea de judecător, activând la data introducerii acţiunii, în cadrul Judecătoriei Paşcani; a solicitat transferul la Judecătoria Iaşi, cererea sa fiind respinsă prin hotărârea nr. 662/09.04.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act administrativ, plângerea fiind analizată şi respinsă în şedinţa din 09.07.2020 a secţiei pentru judecători.

Înainte de a se trece la analiza criticilor invocate pe fondul cauzei, se impune a se preciza mai întâi faptul că, potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (forma în vigoare la data soluţionării cererii), "Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al preşedintelui instanţei sau al procurorului şef al parchetului corespunzător".

Această dispoziţie legală se regăseşte, într-o formă asemănătoare, şi în cuprinsul art. 1 din Regulamentul din 2019 privind transferul judecătorilor publicat în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019, aşadar, competenţa de soluţionare a cererilor de transfer aparţine secţiei de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe de altă parte, conform art. 4 din acelaşi Regulament:

"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe vor fi avute în vedere următoarele:

- avizele motivate ale instanţelor implicate şi punctul de vedere al curţii de apel;

- volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător;

- vechimea la instanţa de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzătoare/corespunzător specializării;

- disponibilitatea de a activa în secţia/completul corespunzătoare/corespunzător specializării postului vacant;

- domiciliul solicitantului;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei la care funcţionează judecătorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială".

Din dispoziţiile legale citate rezultă fără dubiu faptul că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii care trebuie să analizeze în mod echitabil toate criteriile de transfer enumerate în paragraful anterior, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţelor şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor, normele care reglementează instituţia transferului având caracter supletiv; altfel spus, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor, chiar dacă trebuie acceptat, respectat şi promovat dreptul la carieră al fiecărui magistrat.

Pe de altă parte, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere, dar puterea decizională a instituţiei nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Se reţine că, Înalta Curte, în jurisprudenţa sa constantă, a arătat că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 4 din Regulament, mai sus citat, nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

În ce priveşte analiza cererii de transfer formulată de recurentul reclamant se constată că această analiză s-a făcut prin prisma respectivelor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale cererii, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire şi măsurile individuale dispuse în scopul satisfacerii interesului public, principiu care impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, iar inconvenienţele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Astfel, analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulament trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul persoanei care a formulat cererea de transfer.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în speţă, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de reclamant.

Motivele de nelegalitate şi netemeinicie formulate de reclamant în susţinerea contestaţiei, subsumate criticilor vizând neanalizarea criteriului privind situaţia personală şi familială sunt neîntemeiate, corect reţinând judecătorul fondului că nu are "căderea să procedeze la compararea raţiunilor de ordin familial prezentate de titularii cererilor de transfer; şi nu are căderea de a spune care aspecte personale sunt mai întemeiate şi care nu pentru a determina admiterea cererii" .

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că soluţionarea cererii de transfer s-a realizat prin raportare la criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile art. 4 din Regulamentul din 2019 privind transferul judecătorilor, în scopul de a asigura un just echilibru între interesul public al bunei funcţionări a justiţiei şi interesul individual al contestatoarei.

Astfel, se reţine că la analiza cererii de transfer formulată de reclamantul A., secţia pentru judecători a apreciat corect că nu este oportun transferul reclamantului având în vedere inclusiv avizele negative emise de Judecătoria Paşcani şi Curtea de Apel Iaşi, prin raportare la situaţia dificilă în care se află instanţa de provenienţă sub aspectul numărului de judecători definitivi care funcţionau efectiv, precum şi încărcătura cauzelor pe judecător şi pe schemă, situate cu mult peste mediile naţionale, în timp ce pentru cererea de transfer formulată de domnul judecător B., atât Judecătoria Galaţi cât şi Curtea de Apel Iaşi au emis avize pozitive.

Se reţine, totodată, că intimatul-pârât a avut în vedere şi faptul că, potrivit datelor statistice, la Judecătoria Paşcani erau ocupate 9 posturi din cele 11 prevăzute în schemă, fiind vacante 2 posturi, iar în anul 2019 încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1297 de cauze, faţă de media naţională de 1158 de cauze, încărcătura cauzelor/schemă fiind de 943 cauze, faţă de media naţională de 883 de cauze.

Contrar celor susţinute de recurentul reclamant se constată că cererea de transfer a fost corect soluţionată, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţei şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor.

Sub acest aspect, se impune a se menţiona faptul că motivele de ordin personal şi familial invocate de recurent (criteriul distanţei dintre domiciliu şi sediul instanţei la care funcţionează, cheltuielile pe care le avansează lunar pentru călătoriile dus-întors Iaşi-Paşcani, timpul pierdut cu naveta, situaţia familială că are un copil de 4 ani de a cărei îngrijire se ocupă doar soţia acestuia, recurentul neavând timpul necesar pentru a se implica în creşterea şi educarea minorei) reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinate în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât prin admiterea unei cereri de transfer să se asigure buna funcţionare a instanţelor implicate în procedură.

Împrejurarea că aspectele de ordin personal nu au fost detaliate în cuprinsul hotărârii atacate nu este de natură să conducă la ideea că ele nu au fost analizate de către intimatul-pârât.

Soluţionarea unei cereri de transfer este subsumată interesului public al bunei funcţionari a justiţiei, iar motivele legate de distanţa dintre sediul instanţei şi domiciliul contestatorului şi de situaţia familială nu pot avea prioritate în faţa celor referitoare la situaţia dificilă de personal a instanţei de la care se solicită transferul, în sensul că nu sunt de natură să răstoarne justul echilibru între interesul menţinerii unui judecător la o instanţă cu deficit de personal şi interesul contestatorului de a diminua această distanţă şi timpul de navetă pentru a acorda mai mult timp familiei.

Criteriile prevăzute de Regulament au fost analizate în mod coroborat de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care, în mod corect, a apreciat în sensul preeminenţei interesului public asupra celui privat invocat în cererea de transfer.

În speţă, deşi motivele personale invocate de recurentul reclamant nu au fost detaliate în cuprinsul hotărârii contestate, fiind menţionată doar sintagma "fără a ignora motivele personale", Înalta Curte constată că motivele personale au fost analizate la soluţionarea cererii de transfer, fiind coroborate cu celelalte criterii prevăzute de art. 4 din Regulament. Totodată, Înalta Curte are în vedere şi faptul că în prima etapă a sesiunii de transfer la Judecătoria Paşcani, pentru care recurentul reclamant a depus tardiv cererea, au fost disponibile 3 posturi, însă pentru etapa a II-a posturile disponibile pentru transfer nu au fost în număr de 7, ci de 4 posturi, situaţia fiind similară cu cea din prima etapă, astfel că nu se poate vorbi de o practică neunitară sau arbitrară a intimatului pârât în materia cererilor de transfer, fiecare soliictare fiind analizată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte.

Constatând, aşadar, că hotărârea contestată satisface exigenţele vizând motivarea, fiind efectuată o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul privind transferul, în raport de circumstanţele concrete profesionale ale titularului cererii de transfer, se reţine că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 34/2021 din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2022.