Unjustified wealth confiscation appeal null for lacking material law violation grounds

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată de către Agenţia Naţională de Integritate cu Raportul de evaluare nr. x/07.01.2013 privindu-l pe pârâtul A., primar al comunei Gruiu, judeţul Ilfov, perioada de evaluare fiind 17.06.2008 – 17.06.2012.

Prin Ordonanţa nr. 9/06.11.2013, dată în Dosarul nr. x/2013, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a admis sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate şi a trimis cererea privind persoanele cercetate, A. şi B., secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti pentru a dispune asupra confiscării sumei de 370.247,62 RON, constatată a fi dobândită nejustificat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2158 din 07.07.2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de pârâţi, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. şi intimaţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, dispunând confiscarea sumei de 370.247,62 RON, constatată a fi dobândită nejustificat.

Prin Decizia nr. 3707 din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 2158 din 07.07.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va analiza utilitatea suplimentării probatoriului sub aspectul veniturilor realizate din zootehnie şi agricultură, eventual prin administrarea unor noi expertize judiciare în cele două domenii, ce vor avea ca obiective estimarea veniturilor ce ar fi putut fi obţinute de către recurenţii-pârâţi din cele două activităţi, conform considerentelor acestei decizii de la punctul 3.2.6.2.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 274 din 29 iulie 2020, a admis în parte cererea de reevaluare a onorariului de expert specialitatea agricultură, formulată de expertul tehnic judiciar C. şi majorează onorariul de expert de la suma de 5800 RON la suma de 15.000 RON, obligând pe pârâţii A. şi B. să achite suma de 9.200 RON, reprezentând onorariul suplimentar cuvenit expertului tehnic judiciar C..

Totodată, a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert specialitatea zootehnie, formulată de expertul tehnic judiciar D. şi majorează onorariul de expert de la suma de 800 RON la suma de 10.000 RON, obligând pe pârâţii A. şi B. să achite suma de 9.200 RON, reprezentând onorariul suplimentar cuvenit expertului tehnic judiciar D..

De asemenea, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată, şi a admis excepţia tardivităţii invocării de către pârâţii A. şi B. a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reluat situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este rezultatul încălcării şi aplicării greşite, pe de. o parte, a prevederilor Legii nr. 176/2010, iar pe de altă parte, a prevederilor Legii nr. 115/1996.

Astfel, a arătat că sentinţa este nelegală pentru că se bazează pe un calcul eronat al balanţei de venituri şi cheltuieli, cu aplicarea greşită a prevederilor ari 18 din Legea nr. 170/2010, considerând că prima instanţă trebuia să ia în calcul valoarea întreţinerii familiei persoanei cercetate, cât şi valoarea nevoilor gospodăriei reflectate în sumele cheltuite pentru un trai decent al familiei respectivei persoane.

Referitor la reţinerea primei instanţe privind sumele de bani intrate în patrimoniul persoanei cercetate reprezentând venituri din agricultură şi zootehnie, a susţinut că atât expertiza tehnică în specializarea agricultură, cât şi cea în specializarea zootehnie nu sunt fundamentate din punct de vedere legal, concluziile acestora fiind simple presupuneri, care nu pot conduce la reţinerea pretinselor producţii şi nici a sumelor respective rezultate din valorificarea acestora.

Or, din toate probele administrate în faţa Comisiei nu rezultă cu certitudine că persoana cercetată a realizat veniturile reţinute de expertul în agricultură şi din creşterea animalelor.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se identifica cheltuielile necesare întreţinerii familiei pe perioada evaluată si să se întocmească balanţa venituri-cheltuieli luând în considerare şi aceste cheltuieli, iar în subsidiar a cerut să se dispună confiscarea diferenţei neţustifîcate în cuantum da 370.247.RON.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi A. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru că întreaga argumentare a recurentei vizează în mod exclusiv motive de netemeinicie şi pune în discuţie calificarea materialului probator, aşadar, a criticat modul în care prima instanţă a apreciat valoarea probatorie a expertizelor administrate în cauză, aspectele prezentate reprezentând mai degrabă obiecţiuni împotriva concluziilor acestor expertize, posibilitate de care partea nu a uzat în primă instanţă. Pe fond, au solicitat respingerea căii de atac exercitate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt, cu trimitere la aprecierea probelor administrate, respectiv rapoartele de expertiză efectuate în cauză, ceea ce reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Or, deşi acesta consideră că prima instanţă a aplicat greşit prevederile Legii nr. 176/2010 şi ale Legii nr. 115/1996, nu argumentează în concret respectiva critică din perspectiva considerentelor avute în vedere de judecătorul fondului, susţinerile sale vizează modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză, acreditând ideea că se impune o reevaluare a stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs, ceea ce nu se poate încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 274 din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.