Nullity of appeal for failure to articulate substantive legal errors in challenging fiscal sanction for non-acquisition of green certificates

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvenţă prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 53/2020 din 29.07.2020, de soluţionare a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/12.05.2020 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală/Direcţia Evidenţă şi Colectare, privind contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate, în sumă de 7.768.979,00 RON, calculate în temeiul art. 9 (1) lit. t) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a Deciziei de impunere nr. x/12.05.2020 şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 7.768.979.00 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 129 din 9 iunie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, făcând trimitere şi la prevederile art. 12 alin. (23) din lege, arătând că, din interpretarea textului de lege, rezultă că sancţiunea instituită de legiuitor este o sancţiunea civilă, fie de fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situaţii, în speţă, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

În opinia părţii, în cauză, nu au fost îndeplinite dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale, iar nerespectarea obligaţiei depunerii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră constituie contravenţie, supusă regimului sancţionator instituit prin O.G. nr. 2/2001, nu celui stabilit de Codul de procedura fiscală.

În continuare, a reluat situaţia de fapt şi a apreciat că prima instanţă nu a analizat susţinerile societăţii, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru că nu s-au invocat motive de nelegalitate concrete a sentinţei atacate, ci aceleaşi probleme deduse judecăţii în primă instanţă, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt şi conţinutul acţiunii introductive de instanţă, apreciind, în esenţă, că, în cauză, s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, fără însă a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvenţă prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B. împotriva sentinţei nr. 129 din 9 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.