Securitate worker status: failure to prove line-specific duties under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 21.11.2019, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 321 din 26 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat în principal admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar casarea hotărârii, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, preambulul acestui act normativ şi prevederile art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a dat o interpretare restrictivă şi formală sintagmei "atribuţii de linie de Securitate" şi a considerat, în mod eronat, că natura atribuţiilor intimatului-pârât se poate stabili pe baza verificării evidenţelor SRI – UM 0198 Bucureşti.

A menţionat recurentul că natura atribuţiilor persoanei verificate, în raport de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se stabileşte raportat la activităţile efectiv desfăşurate de aceasta, astfel cum sunt acestea evidenţiate de documentele aflate în arhiva fostei Securităţi, iar nu raportat la verificarea sumară şi formală a unor evidenţe.

A mai arătat recurentul că interpretarea sa este susţinută şi de preambulul O.U.G. nr. 24/2008 din care rezultă că organele de Securitate erau parte a poliţiei politice, astfel că activităţile abuzive îndreptate împotriva oponenţilor regimului comunist nu erau desfăşurate, în mod exclusiv, de fosta Securitate, ci şi de alte structuri represive. Atribuţiile angajaţilor acestor structuri rezultă în mod direct din activitatea lor concretă, descrisă de înscrisurile aflate în arhivele fostei Securităţi.

A invocat recurentul şi dispoziţiile art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că şi din cuprinsul acestora rezultă că activităţile abuzive erau desfăşurate şi de alte structuri represive, iar aceste activităţi rezultă din înscrisurile care descriu în mod concret faptele imputate persoanei verificate, iar nu din anumite evidenţe formale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că prima instanţă nu a dat eficienţă principiului aflării adevărului în cauză, instituit de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent, instanţa de control judiciar apreciază că este neîntemeiat.

În susţinerea acestui motiv, a invocat recurentul faptul că prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, preambulul acestui act normativ şi prevederile art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 24/2008. În opinia recurentului, judecătorul fondului a dat o interpretare restrictivă şi formală sintagmei "atribuţii de linie de Securitate" şi a considerat, în mod eronat, că natura atribuţiilor intimatului-pârât se poate stabili pe baza verificării evidenţelor SRI – UM 0198 Bucureşti. A menţionat recurentul că natura atribuţiilor persoanei verificate, în raport de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se stabileşte raportat la activităţile efectiv desfăşurate de aceasta, astfel cum sunt acestea evidenţiate de documentele aflate în arhiva fostei Securităţi, iar nu raportat la verificarea sumară şi formală a unor evidenţe.

Înalta Curte reţine că legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului."

Prin urmare, pentru a se constata calitatea unei persoane de lucrător al Securităţii, este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989; acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În ceea ce priveşte prima condiţie, Înalta Curte constată că este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că aceasta nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, faptul că pârâtul a avut gradul de sergent major în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor - Formaţiunea 0622 - Aiud (1962) nu presupune implicit că a avut atribuţii pe linie de securitate, astfel cum a reţinut instanţa de fond pe baza probelor administrate, respectiv adresa nr. x/26.03.2020 a UM 0198 Bucureşti prin care s-a comunicat că în perioada 1962-1989, vizată de probatoriul din dosar, pârâtul nu a avut atribuţii pe linie de securitate, acesta fiind fost lucrător al Ministerului de Interne în această perioadă.

Criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, calitatea de lucrător al Securităţii fiind condiţionată de îndeplinirea cerinţelor impuse de textul de lege redat anterior, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţia de fapt expusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nefiind confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanţa de fond că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, a susţinut recurentul că prima instanţă nu a dat eficienţă principiului aflării adevărului în cauză, instituit de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că asupra răspunsului transmis de Unitatea Militară 0198 Bucureşti planează un semn de întrebare care nu priveşte doar perioada activităţii intimatului, ci se extinde firesc şi asupra rigurozităţii verificărilor ce au primit natura atribuţiilor sale. În opina recurentului, prima instanţă era datoare să înlăture acest semn de întrebare şi să stăruie în scopul aflării adevărului în cauză.

Prealabil, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, într-adevăr, atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din C. proc. civ. care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Instanţa de control judiciar examinează hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., exclusiv prin raportare la neregularităţile de ordin procedural, neputându-se circumscrie acestei critici de nelegalitate modul în care instanţa a administrat şi a interpretat materialul probator.

Prin urmare, nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 321 din 26 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 321 din 26 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2022.