Inadmissibility of Cassation Appeal Against a Definitive Court of Appeal Decision in Contencioso-Administrative Labor Dispute

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române recunoaşterea dreptului de primire a sporului de "175%" începând cu data de 11.11.2015 – 25.11.2015, ore lucrate zilnic a câte 12 ore în afara orelor de program şi încă a 2 zile a câte 12 ore din luna mai şi iunie 2016, reprezentând deplasări pentru cercetarea prealabilă la Bucureşti, precum şi obligarea pârâţilor la plata sporurilor ce i se cuveneau începând cu data de 11.11.2015 – 25.11.2015 şi a celor două zile de deplasare pentru cercetarea prealabilă şi până în prezent şi în continuare, introducerea sporului în salariul de bază şi a recalculării pensiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 250/ca/2020, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului B., respingând acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu paratul B., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă şi în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia de Poliţie Transporturi Bucureşti ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., soluţionat prin Decizia nr. 673/2020 din 08 septembrie 2020 de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 673/2020 pronunţată la data de 08 septembrie 2020 de Curtea de Apel Iaşi a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Iaşi precum şi a Deciziei nr. 673/08.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi ca fiind netemeinice şi nelegale.

În motivarea recursului s-a arătat că ambele cereri de chemare în judecată nu au fost judecate şi nu s-a dezbătut probele solicitate, înscrisurile şi proba testimonială cu martori, acestea fiind respinse fără motive legale.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimatul pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc", Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 673/2020 din data de 08 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 250/2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Cu privire la calea de atac exercitată împotriva acestei hotărâri, Înalta Curte are în vedere principiul consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ "(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului", precum şi art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Or, în cauză, obiectul recursului declarat de recurentul-reclamant îl constituie o hotărâre definitivă pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, aspect faţă de care se au în vedere şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, faţă de aplicarea dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Având în vedere că, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, întrucât, în speţă, recursul vizează o decizie pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, care, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., era definitivă, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 673/2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.