Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2890/2022 AI generated

Cassation appeal inadmissible against final decision in tacit approval procedure governed by O.U.G. 27/2003

Case Number Decizia nr. 2890/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court's judgment which had previously rejected the claimant's action. The dispute involved a municipality suing the Ministry of Education to obtain a declaration of tacit approval and a mandatory order to issue a favorable opinion regarding the change of destination for a primary school building, alleging that the ministry's failure to respond within the statutory period constituted tacit approval under emergency decree law. The decisive legal basis for the final outcome was the principle of the legality of appeal routes and the specific statutory provision rendering judgments in matters governed by the tacit approval procedure final and unappealable after ten days, meaning the appellate court's decision became definitive and no longer susceptible to cassation appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 112 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Cassation appeal inadmissible against final decision in tacit approval procedure governed by O.U.G. 27/2003: În esenţă, criticile formulate vizează calificarea ultimei adrese emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale ca fiind un răspuns negativ în condiţiile pe parcursul întregii corespondenţe purtate cu pârâtul între anii 2016 – 2018 acesta a cunoscut încă de la început destinaţia pentru care se solicită schimbarea de destinaţie a şcolii Botorca, şi anume Casa Mortuară pentru Biserica Ortodoxă. Acest răspuns negativ nu a fost emis de Ministerul Educaţiei Naţionale ci de Direcţia Generală juridică şi Direcţia Generală infrastructură prin Direcţia Patrimoniu şi Investiţii, iar acest răspuns nu a fost însuşit de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Keywords

AI generated
approval procedure legal opinion principle of legality statutory basis effects of the judgment administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
art. 112 alin. (6) din Legea nr. 1/2011
art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite "Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile".
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
27/2003, precum şi prevederile art. 457 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, astfel că în temeiul art. 496 din C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Tarnăveni prin primar A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrului Educaţiei Naţionale a solicitat emiterea unei hotărârii de constatare a aprobării tacite a solicitării avizului conform de schimbare a destinaţiei imobilului Şcoala Primara Botorca din Tarnaveni str. x judeţul Mureş şi obligarea Ministrul Educaţiei Naţionale să emită avizul conform de schimbare a destinaţiei imobilului Şcoala Primara Botorca din Tarnaveni str. x judeţul Mureş.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 760 pronunţată la data de 08 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Municipiul Târnăveni solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare admiterea cererii formulate.

În esenţă, criticile formulate vizează calificarea ultimei adrese emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale ca fiind un răspuns negativ în condiţiile pe parcursul întregii corespondenţe purtate cu pârâtul între anii 2016 – 2018 acesta a cunoscut încă de la început destinaţia pentru care se solicită schimbarea de destinaţie a şcolii Botorca, şi anume Casa Mortuară pentru Biserica Ortodoxă. Acest răspuns negativ nu a fost emis de Ministerul Educaţiei Naţionale ci de Direcţia Generală juridică şi Direcţia Generală infrastructură prin Direcţia Patrimoniu şi Investiţii, iar acest răspuns nu a fost însuşit de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Pentru aceste argumente apreciază ca fiind aplicabile prevederile O.U.G. nr. 27/2003 fiind în faţa unei "tăceri" a administraţiei publice, respectiv a Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la soluţionarea adresată de reclamant referitoare la solicitarea emiterii unui aviz conform.

4. Apărările intimatei-pârâte

Pârâtul Ministerul Educaţiei (fost Ministerul Educaţiei Naţionale) nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Faţă de prevederile art. 248 alin. (1) instanţa urmează a analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, reţinând următoarele:

Prin acţiunea principală, reclamantul Municipiul Târnăveni prin primar A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrului Educaţiei Naţionale, a solicitat emiterea unei hotărârii de constatare a aprobării tacite a solicitării avizului conform de schimbare a destinaţiei imobilului Şcoala Primara Botorca din Tarnaveni str. x judeţul Mureş şi obligarea Ministrul Educaţiei Naţionale să emită avizul conform de schimbare a destinaţiei imobilului Şcoala Primara Botorca din Tarnaveni str. x judeţul Mureş, temeiul de drept invocat fiind reprezentat de O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite "Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile".

Potrivit art. 8 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ. de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă şi irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

Principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003, precum şi prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, constatând că recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege în această materie, promovând recurs împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de instanţă din oficiu şi va respinge recursul ca inadmisibil .

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, astfel că în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Târnăveni prin Primar A. împotriva sentinţei civile nr. 760 din 08 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal,

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.