Judicial transfer: balance of personal versus objective institutional criteria and adequacy of administrative motivation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the judge's lawsuit and leaving the Council of Superior Magistrature's denial of the transfer request in force. The dispute involved a judge challenging the administrative decision that refused her transfer from a local court to one of three courts in Bucharest, arguing that the lower court's reasoning was superficial and failed to adequately weigh her personal and family circumstances against general institutional interests. The High Court held that the lower court's motivation complied with Article 425 of the Code of Civil Procedure and that the administrative authority acted within its discretionary powers, determining that under Article 4 of the Regulation on Judge Transfers, personal motives cannot override objective criteria such as the negative advisory opinion of the origin court, the judge's case load relative to the national average, and the need to ensure the proper functioning of the judiciary, which justified prioritizing institutional balance over individual preferences in a competitive context.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial transfer: balance of personal versus objective institutional criteria and adequacy of administrative motivation: The dispute involved a judge challenging the administrative decision that refused her transfer from a local court to one of three courts in Bucharest, arguing that the lower court's reasoning was superficial and failed to adequately weigh her personal and family circumstances against general institutional interests. The High Court held that the lower court's motivation complied with Article 425 of the Code of Civil Procedure and that the administrative authority acted within its discretionary powers, determining that under Article 4 of the Regulation on Judge Transfers, personal motives cannot override objective criteria such as the negative advisory opinion of the origin court, the judge's case load relative to the national average, and the need to ensure the proper functioning of the judiciary, which justified prioritizing institutional balance over individual preferences in a competitive context.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited as the basis for dismissing the appeal in a civil administrative case.
Main procedural ground cited in the dispositive to finalize the decision dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 07.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat anularea actului administrativ emis de către pârât, respectiv Hotărârea nr. 534 din data de 02.04.2020 prin care a fost respinsă cererea sa de a fi transferată de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 2, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 5, obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 2, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 5, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 124 pronunţată la data de 05 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată ca fiind neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi rejudecând cauza, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în sensul anulării actului administrativ administrativ emis de către pârât, respectiv Hotărârea nr. 534 din data de 02 aprilie 2020 şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să se dispună transferul recurentei de la Judecători Ploieşti la Judecătoria Sector 2, Judecătoria Sector 3, Judecătoria Sector 5
În motivarea recursului, arată că din analiza hotărârii atacate rezultă în mod clar faptul că au fost preluate în mod complet argumentele pârâtului aşa cum au fost prezentate în întâmpinare, fără a se lua în considerare motivele personale ale reclamantei si argumentele invocate.
Instanţa a reţinut că soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personala a unui magistrat, fără a analiza în concret motivele invocate de către recurenta reclamantă prin cererea de chemare în judecată formulată, şi a analizat doar situaţia statistică a Judecătoriei Ploieşti. Astfel, instanţa a ignorat motivele personale invocate de subsemnata, invocând doar un presupus interes general al instanţelor, neefectuând această analiză în concret prin "prisma raportului dintre interesul individual şi cel general".
Susţine recurenta că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii analizează cererile de transfer în mod discreţionar, apreciind că, pentru unele persoane, admiterea cererii de transfer nu produce un dezechilibru in activitatea Judecătoriei Ploieşti, iar pentru alte persoane admiterea acesteia ar conduce la agravarea dezechilibrului deja existent în activitatea Judecătoriei Ploieşti.
Totodată, susţine recurenta că la analiza cererii de transfer formulată nu a fost analizat deloc, de către pârât, criteriul situaţiei familiale prevăzut de art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor invocat ca principal motiv al cererii de transfer, deşi celelalte cereri de transfer analizate de pârât şi admise de acesta, au fost analizate motivele personale ale colegelor recurentei, aşa cum rezulta din Hotărârile CSM nr. 545 si 563 din data de 02.04.2020.
În raport de acest aspect apreciază recurenta că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii analizează cererile de transfer in mod discreţionar, şi i se impută acesteia, în mod grav şi nedrept, un aspect ce are legătură directă doar cu un management defectuos din partea pârâtului.
Susţine recurenta că nici acest aspect nu a fost analizat de către instanţa de fond, astfel că apreciază recurenta că motivarea instanţei de fond este superficială, de vreme ce niciunul dintre motivele invocate de recurentă nu au fost analizate.
4. Apărările intimatului
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esenţă, că hotărârea recurată este motivată, cuprinzând argumentele instanţei cu privire la soluţia adoptată, fără a cuprinde motive contradictorii sau numai străine de natura cauzei.
Se arată de către intimat că urmare verificării considerentelor sentinţei atacate se poate observa că instanţa de fond a procedat la o analiză de substanţă a aspectelor de fapt şi de drept incidente în cauză, analizând toate argumentele recurentei – reclamante, iar faptul că s-au avut în vedere o serie de argumente expuse în cuprinsul întâmpinării nu înseamnă că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea, apărările Consiliului Superior a Magistraturii formând convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate ca urmare a pertinenţei lor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 534 din data de 02 aprilie 2020 prin care a fost respinsă cererea sa de transfer şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să se dispună transferul său de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 2, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 5.
Prima instanţă a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.
Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat recurs reclamanta A. criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză, sentinţa atacată respectând cerinţele impuse de art. 425 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Astfel, în lumina acestor dispoziţii legale, din perspectiva exigenţei de a motiva, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, aşa cum s-a evidenţiat în doctrină, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).
În legătură cu acest aspect, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, "motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele; în ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii".
Revenind la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurenta reclamantă, Înalta Curte aminteşte că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată cu recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând, într-o manieră clară şi coerentă, argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile recurentei ce susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să apară ca fiind nefondate.
Din perspectiva temeiului de drept invocat în susţinerea recursului, Înalta Curte este chemată a analiza numai aspectul de nelegalitate invocat prin cererea de recurs, respectiv "motivarea instanţei de fond este superficială, de vreme ce niciunul dintre motivele invocate prin acţiune nu au fost analizate".
Afirmaţiile recurentei sunt nefondate şi incapabile să conducă la o eventuală reformare a hotărârii judecătoreşti ce face obiectul recursului, din această perspectivă.
Prioritar, reţine Înalta Curte că în materia litigiilor privind transferul judecătorilor şi procurorilor, la soluţionarea cererilor de transfer trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, fără a exista o ordine de prioritate, oricare dintre acestea putând fi, într-un anumit caz concret, criteriul decisiv pentru admiterea sau respingerea cererii.
Se reţine, totodată, că nu există nicio dispoziţie care să instituie o ierarhie a criteriilor relevante pentru soluţionarea cererilor de transfer, Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători revenindu-i obligaţia de a evalua aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general, putând da prevalenţă unuia dintre criterii în detrimentul altuia, însă este obligatoriu a fi efectuată o a analiză a tuturor criteriilor stabilite de art. 4 din Regulament, şi, mai ales a motivelor personale care-l determină pe judecător să formuleze cerere de transfer.
Or, analizând hotărârea recurată, prin prisma motivului de casare invocat, se constată că instanţa de fond a analizat legalitatea actului administrativ atacat prin raportare la criticile formulate de recurenta reclamantă, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente cauzei, fiind respectate exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., instanţa de fond răspunzând în mod clar şi concis criticilor formulate prin acţiune.
Astfel, instanţa de fond a reţinut caracterul legal al actului administrativ atacat, respectiv Hotărârea nr. 534/2020 prin raportare la art. 4 din Regulament ce prevede criteriile specifice ce urmează a fi avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer.
Totodată, Înalta Curte constată că s-a răspuns, prin analiza efectuată, criticilor privind nelegalitatea Hotărârii prin prisma unui exces de putere, reţinându-se în esenţă dreptul autorităţii publice de a avea o marjă de liberă decizie la adoptarea hotărârilor care nu echivalează cu excesul de putere invocat.
Pe acest aspect, al libertăţii de analiză, s-a constatat de către instanţa de fond respectarea limitelor în exercitarea dreptului de apreciere tocmai prin prisma faptului că în adoptarea Hotărârii nr. 534/2020, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere şi a dat eficienţă criteriilor legale ce se iau în analiză pentru soluţionarea cererilor de transfer, cu atât mai mult cu cât intimatul pârât a indicat argumentele pentru care a dat prevalenţă unor criterii şi a argumentat aplicarea acestora la soluţionarea cererii de transfer a recurentei reclamante.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond a analizat şi aspectele ce vizau situaţia personală a recurentei reclamante şi nemulţumirea acesteia raportată la admiterea altor cereri de transfer din cadrul aceleiaşi instanţe.
Şi din această perspectivă judecătorul fondului a reţinut, prin raportare la art. 4 din Regulament, că situaţia personală reprezintă numai unul din criteriile ce pot fi avute în vedere, dar în egală măsură urmează a se da eficienţă şi criteriilor obiective care pot să stea la baza admiterii sau respingerii unor cereri de transfer.
Printre criteriile obiective instanţa a reţinut, pe de o parte, avizul negativ dat de către instanţa de la care urma să se efectueze transferul, respectiv Judecătoria Ploieşti, încărcătura cauzelor pe judecător peste media naţională.
În privinţa motivelor personale ele au fost analizate, judicios reţinând judecătorul fondului că "soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor obiective, o departajare din acest punct de vedere fiind dificil de realizat chiar şi în condiţiile în care ar exista o paritate între candidaţii pentru transfer la celelalte criterii".
Invocarea criteriului prin existenţa unor motive personale, în lumina dispoziţiilor legale, nu poate înlătura prin el însuşi celelalte criterii ce trebuie avute în vedere în analiza unei cereri de transfer, acest criteriu fiind suspus cerinţei coroborării cu celelalte criterii prevăzute în Regulament astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor de judecată.
Altfel spus, toate criteriile sunt avute în vedere la analiza cererilor, dar acestea sunt subsumate dezideratului public de a se asigura buna funcţionare a unei instanţe judecătoreşti, deziderat ce nu putea fi menţinut decât prin efectuarea unei departajări in funcţie de avizul acordat de instanţele implicate în procedura de transfer, de ocuparea posturilor solicitanţilor, precum şi de volumul de activitate al instanţelor implicate, în condiţiile în care au existat un număr de 8 cereri de transfer de la aceeaşi instanţă, fiecare putând avea propriile motive personale.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 05 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.