CNCD discrimination ruling upheld; employee’s damages claim quashed on retrial.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea depusă la Tribunalul Ilfov, reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dipsună anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr. 426/10.07.2019, precum şi a măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Prin sentinţa civilă nr. 3973/20.11.2019 dosarul a fost declinat de la Tirbunalul Ilfov în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 534 pronunţată la data de 03 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată, a anulat actul administrativ atacat, a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 1.000 RON pârâtului B. pentru fapta de discriminare de gen faţă de reclamantă, şi a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 1.000 RON daune morale şi să şteargă de pe reţeaua de socializare Facebook postările discriminatorii.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii formulate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., criticile formulate vizează capătul de cerere al acordării de despăgubiri ca urmare a prejudiciului produs prin postările de pe Facebook, în sensul că soluţionarea acestui petit este de competenţa materială a tribunalului.

În acest sens susţine că prin petitul doi al cererii de chemare în judecată, reclamanta a urmărit să investească prima instanţă cu o acţiune de natură civilă derivând din materia discriminării, iar O.G. nr. 137/2000 prevede competenţe materiale diferite în ceea ce priveşte instanţa de judecată care soluţionează contestaţia îndreptată împotriva Hotărârii CNCD şi cea care soluţionează acţiunea pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei creată prin discriminare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează faptul că reclamanta, prin petiţia care a stat la baza actului administrativ-jurisdicţional anulat de instanţa de fond nu a avut ca obiect mesajele postate de pârâtul B., ci o enumerare de fapte apreciate ca fiind atitudini discriminatorii, nedemne la adresa reclamantei, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în practicaua sentinţei recurate.

Întrucât reclamanta nu a sesizat fapta pârâtului B. de a posta mesaje neadecvate pe reţeaua de socializare Facebook, recurentul CNCD nu a analizat-o, astfel că hotărârea pronunţată este nelegală fiind dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.

Recurentul invocă şi Decizia nr. 1/2016 din 18 ianuarie 2016 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi arată că pentru existenţa discriminării trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii, iar în prezenta cauză aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Astfel, susţine recurentul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între fapta constând în postarea mesajelor pe reţeaua de socializare Facebook şi criteriul genului feminin al petentei, în sensul în care nu este cert faptul că pârâtul B. ar fi postat mesajul potenţial denigrator din cauza faptului că petenta este femeie.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând faptul că înscrisurile aflate la dosarul cauzei atestă fapta de discriminare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 426/10.07.2019 prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a respins cererea reclamantei şi a apreciat că nu s-a probat nicio discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000.

S-a reţinut în Hotărârea CNCD nr. 426/10.07.2019 că prevederile O.G. nr. 137/2000 nu sunt incidente privind analiza Dispoziţiei nr. 102/04.06.2018 a primului reclamat, sub semnătura celui de-al doilea reclamat, prin care petenta a fost destituită din funcţie, având în vedere că asupra legalităţii acestui act se poate pronunţa doar instanţa de judecată; nu a fost probată conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 izolarea petentei, utilizarea unui limbaj inadecvat, respectiv trimiterea ei singură pe teren; existenţa proceselor-verbale semnate doar de petentă nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; neinvitarea petentei la evenimente şi petreceri nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prima instanţă a admis acţiunea formulată şi a anulat actul administrativ atacat reţinând în esenţă că pârâtul B. a postat pe profilul său de Facebook mesaje denigratoare şi fotografii cu asocieri vulgare sau jocuri de cuvinte necuviincioase la adresa reclamantei, iar dintre cei care au reacţionat cu "like" la aceste postări sunt cadrele de poliţie locală din comuna Brăneşti; mesajele pe Facebook se repetă şi atestă o animozitate a pârâtului B. faşă de reclamantă".

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".

Din analiza dispoziţiilor anterior menţionate, Înalta Curte reţine că, pentru ca motivul în discuţie să fie fondat, pe lângă nerespectarea regulilor de competenţă de ordine publică de către prima instanţă, trebuie să mai fie îndeplinită o cerinţă, anume ca necompetenţa să fi fost invocată în faţa primei instanţe, cu respectarea regulilor procedurale prevăzute în Titlul al III-lea, Cartea I a C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei.

Astfel, motivul de casare privind necompetenta teritorială absolută sau materială a instanţei de fond, care a pronunţat hotărârea recurată este condiţionată, pe de o parte de invocarea excepţiei în faţa instanţei de fond, în termenul de decădere prevăzut, iar pe de altă parte, de respingerea excepţiei astfel invocate sau de omiterea soluţionării acesteia de către instanţa de fond.

În cauză, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 3973/20.11.2019 Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei materiale a sa invocată prin întâmpinare de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2020, analizând susţinerile pârâtului Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, se declară competentă să judece cauza sub toate formele – general, material şi teritorial.

S-a susţinut prin recurs că prin petitul doi al cererii de chemare în judecată, reclamanta a urmărit să investească prima instanţă cu o acţiune de natură civilă derivând din materia discriminării, iar O.G. nr. 137/2000 prevede competenţe materiale diferite în ceea ce priveşte instanţa de judecată care soluţionează contestaţia îndreptată împotriva Hotărârii CNCD şi cea care soluţionează acţiunea pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei creată prin discriminare.

Cu referire la acest aspect reţine că în mod corect a respins Curtea de Apel Bucureşti excepţia invocată prin raportare la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 întrucât instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă; instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii; în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentului Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării referitoare la greşita reţinere a unei atitudini discriminatoare, sunt întemeiate, urmând a fi admis recursul, casată sentinţa recurată, cu consecinţa respingerii cererii formulată de reclamanta A..

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menţionate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

În ceea ce priveşte examinarea condiţiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispoziţiilor ordonanţei rezultă că, pentru a fi în prezenţa unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile); existenţa unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză, contrar aserţiunilor instanţei de fond, nu se poate reţine existenţa unui tratament diferenţiat al intimatei reclamante A. în raport de celelalte persoane aflate în situaţii similare.

Raportul de discriminare presupune existenţa a cel puţin două persoane care sunt titularii unui drept subiectiv identic, însă uneia îi este restrâns, înlăturat exerciţiul lui în baza unuia dintre criteriile prevăzute de lege.

Reţine Înalta Curte că petiţia care a stat la baza actului administrativ jurisdicţional nu a avut ca obiect mesajele postate de pârâtul B., această faptă nefiind menţionată de intimata reclamantă în plângerea adresată recurentului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, astfel că aceasta nu a fost analizată de către recurent.

Prin urmare nu poate fi reţinută o faptă de discriminare nefiind stabilită legătura de cauzalitate între fapta constând în postarea mesajelor pe reţeaua de socializare Facebook şi criteriul genului feminin al petentei în sensul în care nu este cert faptul că pârâtul B. ar fi postat mesajul potenţial denigrator din cauza faptul că intimata este femeie.

Împrejurarea că intimatul pârât B. nu ar fi postat mesaje similare şi la adresa altor colegi nu este de natură a proba că motivul postării îl reprezintă criteriul sexului, ci mai degrabă că motivul are la bază convingeri subiective ale acestui pârât în legătură cu persoana şi conduita intimatei reclamante.

Or, o atare faptă, deşi fiind percepută ca având potenţial denigrator nu se confundă cu o faptă de discriminare pe criteriul genului feminin, în absenţa dovezii legăturii de cauzalitate între faptă şi criteriul relevat, putând reprezenta, în ultimă instanţă, un comportament abuziv care poate atrage răspunderea civil delictuală pentru prejudiciul de imagine avut.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza va respinge acţiunea formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 534 din 03 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H. şi B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.