Scope of annulment in administrative litigation: limitation of judicial review to provisions violating subjective rights or legitimate private interests under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii;

- ca o consecinţă a admiterii primului capăt de cerere, să se dispună anularea actelor subsecvente, emise în baza acestei hotărâri, respectiv Ordinul M.S. nr. 1114 din 19.06.2020 prin care a fost aprobată organigrama detaliată şi statul de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii, Ordinul M.S nr. 1115/19.06.2020 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare, Ordinul M.S nr. 1116/19.06.2020 prin care a fost aprobată Metodologia privind reîncadrarea personalului şi Ordinul M.S nr. 860 din 23.06.2020, referitor la reîncadrarea reclamantei pe noua funcţie;

- obligarea Ministerului Sănătăţii să dispună reîncadrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior emiterii Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 şi a ordinelor anterior menţionate;

- obligarea Ministerului Sănătăţii la plata despăgubirilor civile constând în cuantumul diferenţei dintre veniturile realizate de reclamantă în funcţia de Director General al Direcţiei Generale Economice şi veniturile realizate de reclamantă în funcţia de Director al Direcţiei Financiare de la data emiterii Ordinului nr. 860/23.06.2020 şi până la reîncadrarea acesteia pe postul de Director General;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 19/CA din data de 01 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Guvernului nr. 381/2020 cât şi excepţia lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Guvernului nr. 381/2020.

Totodată, a respins şi excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinelor Ministerului Sănătăţii nr. 1114 din 19.06.2020, nr. 1115 din 19.06.2020, nr. 1116 din 19.06.2020.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. având ca obiect anulare act administrativ, a anulat Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, a anulat şi Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 114 din 19.06.2020 privind aprobarea organigramei detaliate şi statului de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii, Ordinul Ministerului Sănătăţii privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ministerului Sănătăţii, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1116/19.06.2020 pentru aprobarea Metodologiei privind reîncadrarea funcţionarilor publici cărora li se aplică prevederile art. 518 şi art. 519 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 - Cod administrativ din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.

Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa civilă nr. 19 din 01.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este nelegală pentru considerentul că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

Instanţa de fond în mod greşit a aplicat prevederile art. 8 alin. (11) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care face distincţia între contenciosul obiectiv şi contenciosul subiectiv şi a respins excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererea de anulare a H.G. nr. 381/2020.

Intimata reclamantă nu a probat existenţa încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege. prin adoptarea actului administrativ contestat (a H.G. nr. 381/2020) sau unui interes legitim, astfel cum sunt acestea sunt definite la art. 2 din Legea nr. 554/2004. Motivele prezentate în cererea de anulare ar putea fi incluse în categoria interesului general. Din conţinutul cererii de anulare a H.G. nr. 381/2020 nu se poate identifica niciun motiv apt a justifica interesul legitim, personal şi direct al reclamantei. Partea reclamantă invocă şi argumentează. în esenţă vătămarea interesului legitim public. susţinerile acesteia vizând ordinea de drept şi realizarea competenţei autorităţilor publice.

Instanţa de fond în mod greşit a aplicat prevederile art. 7 alin. (5) Lege nt. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinelor Ministerului Sănătăţii nr. 1114 din 19.06.2020, nr. 1115 din 19.06.2020, nr. 1116 din 19.06.2020.

In mod greşit a reţinut instanţa de fond că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut şi aplicat prevederile alin. (6) a art. 518 din Codul administrativ.

Situaţia temeinic justificată care a determinat necesitatea reorganizării este detaliată în nota de fundamentare, astfel managementul defectuos şi celelalte considerente pentru care s-a emis actul ţin de oportunitatea actului administrativ care este la latitudinea emitentului. Modul de gestionare şi reorganizarea instituţiei aparţine exclusiv Guvernului, iar în cauza nu s-a dovedit că acesta a acţionat cu exces de putere prin emiterea H.G. nr. 381/2020. în concluzie, consideră eronată motivarea privind lipsa situaţiei temeinic justificată care a determinat necesitatea reorganizării instituţiei, acesta primă condiţie fiind îndeplinită.

De asemenea, în mod greşit instanţa de fond apreciază că nici cea de a doua condiţie impusă de art. 518 alin. (6) Cod Administrativ nu este îndeplinită, respectiv ca reorganizarea să nu fi intervenit într-un interval mai mic de 6 luni consecutive.

Instanţa nu a reţinut apărarea în sensul că structura organizatorică propusă prin H.G. nr. 21/2020 nu a fost implementată, iar personalul nu a fost încadrat în noile compartimente, fiind astfel evident că nu se află sub incidenţa prevederilor alin. (6) al art. 518 Cod Administrativ.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anularea în tot a H.G. nr. 381/2020 şi cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta).

Hotărârea atacată are o motivare superficială şi contradictorie în ce priveşte admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv anularea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1114 din 19.06.2020 privind aprobarea organigramei detaliate şi statului de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii. Ordinului Ministerului Sănătăţii privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ministerului Sănătăţii, Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1116/19.06.2020 pentru aprobarea Metodologiei privind reîncadrarea funcţionarilor publici cărora li se aplică prevederile art. 518 şi art. 519 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 Cod administrativ din cadrul Ministerului Sănătăţii.

În ce priveşte anularea acestor ordine, instanţa de fond motivează printr-o singură frază, respectiv Urmare a anulării H.G. nr. 381/2020 va fi dispusă anularea (...). fără să menţioneze motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o să anuleze actele administrative. Instanţa de fond nu motivează raţionamentul juridic pe care l-a avut în vedere la anularea ordinelor ca urmare a anulării H.G. nr. 381/2020.

Pentru considerentele expuse a solicitat să se constate că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material şi să pronunţe o hotărâre prin care să dispună casarea hotărârii atacate, iar, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de A..

Recursul formulat de pârâtul Guvernul României a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, şi pe cale de consecinţă, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare a solicitat, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes cu consecinţa respingerii cererii de anulare a H.G. nr. 381/2020 ca fiind, în primul rând, lipsită de interes, iar în subsidiar, respingerea acţiunii pe fond, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond a respins în mod nejustificat excepţia lipsei de interes, soluţia fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), p) şi r) din acelaşi act normativ.

În concret, susţine recurentul, în cauză nu a fost probată vătămarea unor drepturi subiective,ori interese legitime private prin dispoziţiile H.G. nr. 381/2020, câtă vreme hotărârea contestată nu o priveşte strict pe intimata-reclamantă, prevederile sale fiind implementate la nivelul ministerului prin acte administrative distincte, care la rândul lor produc efecte juridice.

De asemenea, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs se susţine că soluţia pronunţată asupra fondului este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019, mai exact că judecătorul fondului a dovedit un formalism excesiv.

Pe de altă parte, a susţinut recurentul, chiar dacă s-ar admite că împrejurările de fapt şi de drept prezentate în motivarea cererii de anulare a H.G. nr. 381/2020 ar fi pus sub semnul întrebării legalitatea hotărârii în ansamblul său, totuşi, măsura anulării nu putea fi dispusă decât cu privire la acele efecte ale actului administrativ care ar fi determinat producerea unei vătămări a drepturilor subiective şi intereselor legitime private ale intimatei-reclamante, nu şi în privinţa celorlalte efecte care vizează reorganizarea altor structuri.

A susţinut că instanţa de fond a ignorat, neargumentat, consecinţele revocării H.G. nr. 21/2020 care, fără să fi fost implementată, a fost înlăturată din ordinea juridică, stabilind că prin emiterea H.G. nr. 381/2020 ar fi fost nesocotite dispoziţiile art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, deşi situaţia de fapt şi de drept nu corespunde ipotezei normei juridice analizate.

4. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt fondate.

Reţine Înalta Curte că prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamanta A. a chemat în judecată recurenţii-pârâţi GUVERNUL ROMÂNIEI şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii;

- ca o consecinţă a admiterii primului capăt de cerere, să se dispună anularea actelor subsecvente, emise în baza acestei hotărâri, respectiv Ordinul M.S nr. 1114 din 19.06.2020 prin care a fost aprobată organigrama detaliată şi statul de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii, Ordinul M.S nr. 1115/19.06.2020 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare, Ordinul M.S nr. 1116/19.06.2020 prin care a fost aprobată Metodologia privind reîncadrarea personalului şi Ordinul M.S nr. 860 din 23.06.2020, referitor la reîncadrarea reclamantei pe noua funcţie;

- obligarea Ministerului Sănătăţii să dispună reîncadrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior emiterii Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 şi a ordinelor anterior menţionate;

- obligarea Ministerului Sănătăţii la plata despăgubirilor civile constând în cuantumul diferenţei dintre veniturile realizate de reclamantă în funcţia de Director General al Direcţiei Generale Economice şi veniturile realizate de reclamantă în funcţia de Director al Direcţiei Financiare de la data emiterii Ordinului nr. 860/23.06.2020 şi până la reîncadrarea acesteia pe postul de Director General;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de proces.

În mod greşit instanţa de fond a admis în tot cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul celor două recursuri promovate există o critică comună, şi anume, critica privind modalitatea în care prima instanţă a statuat cu privire la dreptul subiectiv sau interesului legitim privat al reclamantei în ceea ce priveşte cererea de anulare a H.G. nr. 381/2020 în ansamblul său.

Potrivit art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat, astfel cum sunt definite acestea de art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004.

Prin dispoziţiile art. 8 din Legea 554/2004 se realizează aşadar distincţia între contenciosul obiectiv şi contenciosul subiectiv.

În cazul contenciosului subiectiv sancţiunea anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul administrativ are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamantă.

Intenţia de circumscriere strictă a posibilităţii de atacare în faţa instanţei a unui act se justifică prin necesitatea de a fi asigurată securitatea circuitului juridic, inclusiv sub aspectul posibilităţii acordate de contestare a actelor administrative unilaterale şi al evitării acţiunii judiciare de către terţi. care nu pot invoca niciun drept sau interes legitim privat şi cărora legea nu le recunoaşte dreptul de a invoca exclusiv un interes legitim public.

Aşadar, prin normele cuprinse în articolul 1 alin. (1) şi (2) şi ale articolului 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamantă.

Or, reclamanta, prin demersul judiciar promovat nu a arătat ce drept subiectiv i se încalcă de către autoritate prin adoptarea actului contestat.

Astfel, reclamanta susţine o serie de motive de nelegalitate în raport de H.G. nr. 381/2020, respectiv nerespectarea prevederilor art. 51 alin. (6) din Codul administrativ care condiţionează reorganizarea autorităţii sau instituţiei publice de situaţii temeinic motivate, faptul că au fost efectuate două reorganizări succesive ale ministerului în mai puţin de 6 luni consecutive, nerespectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, nerespectarea prevederilor procedurii de sistem cod PS 02, nerespectarea prevederilor art. 9 din Lg 24/200.

Aplicarea dispoziţiilor criticate ale H.G. nr. 381/2020 privesc modul de interpretare şi aplicare a legii la nivelul ministerului, de către structura de personal competentă să facă reîncadrarea funcţionarilor, însă, aceste aspecte nu intră sub incidenţa controlului de legalitate a actului emis de Guvern, realizat în condiţiile art. 1 şi 8 din Lege 554/2004. Prin motivele invocate de intimata reclamantă, acesta nu justifică un interes personal în verificarea legalităţii dispoziţiilor H.G. nr. 381/2020 în ansamblul său.

Argumentele expuse în motivarea acţiunii nu relevă niciun interes privat al părţii reclamante în legătură cu hotărârea Guvernului prin care a fost stabilită reorganizarea Ministerului Sănătăţii, nefiind probată vătămarea vreunui interes legitim şi/sau drept subiectiv al reclamantei. Prin urmare, instanţa de fond în mod greşit a validat susţinerile reclamantei, în sensul că subzistă un interes de a acţiona în raport cu dispoziţiile H.G. nr. 381/2020 în ansamblu.

Nu se poate contesta că principiul legalităţii este elementul central al activităţii autorităţilor publice, însă reclamanta-intimată, în calitate de persoană fizică pretins vătămată printr-un act administrativ considerat nelegal, a investit instanţa cu acţiune în contencios administrativ subiectiv în cadrul căreia nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamantei într-un drept subiectiv sau într-un interes privat.

În pofida dispoziţiilor legale mai sus enunţate, instanţa de fond a anulat întregul act administrativ dedus judecăţii ca fiind nelegal, fără ca din probele cauzei să fi rezultat că reclamanta ar fi suferit vreo vătămare, în sensul celor expuse mai sus, vătămare produsă de hotărârea atacată în ansamblul său.

Astfel, motivul de recurs vizând aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv ale dispoziţiilor art. 8 din legea 554/2004, apare ca fiind întemeiat.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către ambele recurente este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anularea în tot a H.G. nr. 381/2020 şi cuprinde motive contradictorii, recurentul Ministerul Sănătăţii indicând în mod eronat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor mai sus amintite, "casarea unei hotărâri se poate cere…când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunţate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi a mijloacelor de probă ale părţilor, cu condiţia să le aprecieze relevanţa şi fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligaţie permite de fapt menţinerea dreptului la apărare şi aprecierea gradului de proporţionalitate între sacrificiul impus drepturilor cetăţenilor şi imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franţei), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt ascultate, adică atent examinate de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţie implică în mod special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conform legii, permiţând înţelegerea funcţionării justiţiei de către societate.

Obligaţia de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raţionamentul care a condus la dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiţiei şi constituie o protecţie împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înţeleagă importanţa opiniei sale.

Aplicând aceste principii la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat integral Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.

Din lecturarea textului H.G. nr. 381/2020 citat chiar de instanţa de fond la pagina 33 din considerente, hotărârea guvernului are două articole, primul prevede numărul de secretari de stat, de secretari generali şi adjuncţi de care ministerul este ajutat şi numai articolul 2 priveşte reorganizarea, respectiv modificarea Anexei 1 în sensul încadrării personalului în noua structură organizatorică. Potrivit art. 12 din H.G. nr. 144/2010: Structura organizatorică a Ministerului Sănătăţii este prevăzută în anexa nr. 1.

Primul articol al H.G. nr. 381/2020, care prevede numărul de secretari de stat, de secretari generali şi adjuncţi de care ministerul este ajutat, nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti.

Motivele şi considerentele instanţei privesc doar articolul 2 din H.G. nr. 381/2020. Sentinţa pronunţată de către prima instanţă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de anulare integrală a hotărârii guvernului, respectiv anularea primului articol din hotărâre care prevede numărul de secretari de stat, de secretari generali şi adjuncţi de care ministerul este ajutat.

Aşadar, şi acest motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce priveşte condiţia vătămării unor drepturi sau interese legitime, reclamanta susţine că prin organigrama adoptată există repercutări negative asupra activităţii instituţiei.

Singurul aspect în privinţa căruia reclamanta manifestă şi un interes privat îl reprezintă reîncadrarea reclamantei prin anexa la hotărârea de guvern contestată.

Înalta Curte apreciază, aşadar, în rejudecarea cauzei, că îndeplinirea cumulativă a cerinţelor necesare pentru anularea actului administrativ contestat, respectiv, existenţa unui viciu de legalitate şi producerea unei vătămări există exclusiv în ceea ce priveşte art. 1 punctul 2 din H.G. nr. 381/2020. Acesta priveşte desfiinţarea Direcţiei generale economice şi înlocuirea acestei structuri cu două noi structuri: Direcţia investiţii, patrimoniu şi logistică şi Direcţia financiară.

Însuşi recurentul Guvernul României admite că punerea în executare a acestor dispoziţii ar fi în măsură, eventual, să îi producă o vătămare intimatei-reclamante.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile mai sus amintite sunt de natură să îi producă efectiv o vătămare reclamantei, vătămare constând în pierderea funcţiei publice de conducere şi a veniturilor salariale aferentă şi însuşindu-şi argumentele instanţei de fond care privesc aspectele de nelegalitate, va admite în parte acţiunea.

Pentru toate aceste considerente, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, casată sentinţa atacată şi în rejudecare, admite acţiunea reclamantei A., anulează H.G. nr. 381/14 mai 2020 pentru modificarea şi H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii numai cu privire la art. I pct. 2 din H.G. nr. 381/2020. Vor fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 19/CA din 01 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare admite acţiunea reclamantei A., anulează H.G. nr. 381/14 mai 2020 pentru modificarea şi H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii numai cu privire la art. I pct. 2 din H.G. nr. 381/2020.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.