Audiovisual sanctions for breach of audiatur et altera pars and right to image in televised debates

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.10.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 851/01.10.2019 a Consiliului Naţional al Audiovizualului şi exonerarea de plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, anularea deciziei atacate şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică.

În motivarea recursului arată că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (2) şi (4), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 66 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul audiovizual, şi a art. 30 din Constituţia României, prin raportare la incidenţa principiilor ce reies din jurisprudenţa CEDO şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia libertăţii de exprimare.

Arată că presupusa abatere contravenţională a fost motivată de către intimatul-pârât CNA printr-o pretinsă prezentare incorectă, părtinitoare şi cu rea-credinţa a unor informaţii, precum şi prin presupusa nerespectare a principiului audiatur et altera pars, aspecte reţinute ulterior de către instanţa de fond, care a apreciat că emisiunea în cauză nu s-a limitat la a prezenta opinii sau judecăţi de valoare, ce nu sunt supuse probei verităţii şi nu implică necesitatea acordării unui drept la replică, ci s-au folosit afirmaţii factuale, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, iar argumentele invocate în apărare nu sunt de natură să demonstreze că reclamanta a asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, o informare corectă şi obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia.

Precizează că nu a susţinut că în cadrul emisiunii nu ar fi fost prezentate şi informaţii factuale, care puteau avea un caracter provocator, exagerat şi acuzator, ci a arătat că sancţiunea a fost dispusă în urma analizării unor opinii, a unor judecăţi de valoare, respectiv a unor afirmaţii care nu pot fi supuse probei verităţii şi care nu implică necesitatea acordării unui drept la replică.

Astfel, susţine că au existat două categorii de informaţii prezentate şi dezbătute în cadrul emisiunii: prima, cea a datelor factuale, reprezentată de afirmaţii referitoare la calitatea domnului B. de partener al lui C., care aveau la bază relatările unei surse jurnalistice de încredere, afirmaţii cu privire la care persoana acuzată şi-a expus punctul de vedere în cadrul emisiunii negând orice acuzaţie, iar cea de-a doua, reprezentată de emiterea unor judecăţi de valoare cu privire la acţiunile lui C. şi a posibilelor legături ale acestuia cu diverse persoane influente care ar încerca să-şi protejeze interesele.

Cu privire la aceste aspecte, consideră că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că invocarea dreptului la opinie şi la liberă exprimare nu poate demonstra respectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului şi că nu poate reţine faptul că reclamanta nu este responsabilă pentru opiniile exprimate de invitaţi.

Susţine că în cadrul emisiunii, singurele informaţii factuale difuzate au fost acelea privind legătura lui C. cu B., un afacerist din oraşul Caracal a cărui noră, de profesie avocat, a fost numită din oficiu apărătorul lui C.. Or, aceste informaţii au fost difuzate în mod complet şi corect, fără să împiedice formarea unei opinii libere şi proprii a publicului telespectator, nefiind încălcate normele legale invocate de către pârâtul CNA. În afara informaţiilor factuale, în cadrul emisiunii au fost difuzate în mod exclusiv comentarii şi opinii care au avut ca punct de pornire interviurile obţinute pe teren de reporterii recurentei şi legăturile dintre persoanele la care s-a făcut referire în cadrul discuţiilor din platou.

Consideră că este neîntemeiată constatarea unei pretinse incorectitudini ori rele-credinţe a moderatorului şi a invitaţilor referitoare la opiniile acestora, exprimate în condiţiile existenţei unei baze factuale suficiente.

De asemenea, precizează că prima instanţă nu a arătat care ar fi fost acele afirmaţii factuale care ar fi reprezentat acuzaţii la adresa doamnei avocat D., în emisiune nefiind menţionată nicio fapta imorală ori reprobabilă care să fi fost săvârşită de către aceasta, instanţa reţinând că în acest caz au fost negate dovezi oficiale, precum adresa emisă de Barou cu privire la desemnarea aleatorie, fără ca acuzaţiile să fie susţinute cu alte dovezi, iar pe de altă parte, că emisiunea respectivă a pus în mod direct în discuţie dreptul la propria imagine a unor persoane, al căror nume a fost repetat insistent.

Totodată, susţine că a fost greşită şi maniera în care instanţa de fond a tratat titlurile afişate în cadrul emisiunii, încadrându-le, la fel ca intimatul, în categoria informaţiilor factuale, cu toate că aceste titluri nu reprezintă decât o sinteză a opiniilor exprimate în emisiune.

Contrar celor reţinute de către prima instanţă, în sensul că persoanelor vizate de afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii nu li s-a dat posibilitatea de către moderator să îşi exprime punctul de vedere, iar interlocutorilor nu li s-a solicitat ferm să probeze afirmaţiile acuzatoare, recurenta-reclamantă susţine că titlurile la care se referea instanţa de fond nu pot fi analizate în mod individual ca afirmaţii ori informaţii de sine stătătoare, ci numai în contextul întregului material jurnalistic, obligaţie impusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cornelia Popa c. României, publicată în Monitorul Oficial nr. 13/2012. În această decizie s-a reţinut că orice afirmaţie, înainte de a fi analizată din punct de vedere legal, trebuie repusă în contextul emiterii sale.

Precizează că titlurilor li se aplică aceleaşi criterii care guvernează libertatea de exprimare, inclusiv dreptul la exagerare şi provocare, aspect reţinut în practica ÎCCJ, invocând în acest sens, cu titlu de jurisprudenţă, decizia nr. 1790/23.09.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, decizia nr. 2358/2015, decizia nr. 2690/2010 şi decizia nr. 5213/2013.

Susţine că prin greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv prin includerea opiniilor în categoria informaţiilor şi prin analizarea titlurilor în mod disociat de judecăţile de valoare exprimate în cadrul emisiunii, prima instanţă a ignorat principiile care guvernează libertatea de exprimare în presă, pronunţarea sentinţei făcându-se cu ignorarea faptului că puteau fi exprimate opinii critice, fără natură contravenţională, întrucât nu sunt supuse probei verităţii ori pentru că exista baza factuală necesară exprimării acestora.

În consecinţă, solicită să se constate faptul că instanţa de fond a realizat o greşită aplicare atât a normelor incidente în prezenta cauză, cât şi a principiilor jurisprudenţiale consacrate la nivel european şi naţional în materia libertăţii de exprimare, precum şi faptul că recurenta-reclamantă şi-a exercitat cu bună-credinţă dreptul la libera exprimare şi obligaţia de informare a publicului, respectând limitele acestora.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul – pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că instanţa de fond a respins în mod corect şi legal acţiunea ca neîntemeiată, analizând cauza sub toate aspectele invocate de către recurenta-reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 851/01.10.2019 a Consiliului Naţional al Audiovizualului şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 30.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică.

În esenţă, în sarcina recurentei-reclamante s-a reţinut că în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019, în intervalul 21:00-23:51, s-a încălcat dreptul la imagine al persoanei şi principiul audiatur et altera pars, în condiţiile în care, în emisiune, nu au fost prezentate punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii privind fapte de natură penală sau morală; modul de prezentare şi conţinutul emisiunii au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la o informare corectă, imparţială şi cu bună-credinţă a informaţiilor referitoare la un subiect, fapt sau eveniment, dar şi pe cele privind asigurarea echilibrului punctelor de vedere şi favorizarea liberei formări a opiniilor; radiodifuzorul a prezentat şi dezbătut, cu participarea unor invitaţi în studio, o "anchetă/investigaţie" referitoare la domnul B., prezentat drept partener al "odiosului C.", client al unei reţele de prostituţie, destructurată în 2012, şi nora acestuia, doamna D., desemnată avocat din oficiu al lui C., în cadrul discuţiilor din emisiune inducându-se ideea existenţei unor reţele infracţionale din care aceştia fac parte; pe ecran au fost afişate titlurile: "Dezvăluire incredibilă în cazul Caracal, Cum îl protejează reţeaua pe C. în închisoare, I-am prins! Reţeaua în acţiune!, Imediat: Numele partenerului odiosului C., Numele partenerului lui C.: B., Nora lui B., avocata lui C., Nora lui Firică, de 10 zile avocata lui C., Imediat: Interviu exploziv cu fiica lui C.".

Prin Decizia atacată, emitentul Consiliul Naţional al Audiovizualului a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi (4) şi art. 64 din Codul audiovizualului.

Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să furnizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual invocate în decizia de sancţionare:

Art. 34 alin. (1) – "Orice persoană are dreptul la propria imagine".

Art. 40 alin. (1) - (4) – "(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

Art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual obligă furnizorii de servicii media să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii şi să respecte principiul conform căruia informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, iar potrivit art. 66 din acelaşi Cod: "(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."

În concordanţă cu reglementările de mai sus, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter general, ce se impun a fi respectate de către radiodifuzori, care prevăd că prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului, precum şi obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

În scopul protejării dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acţioneze libertatea de exprimare a ideilor şi libertatea de comunicare a informaţiilor, pentru ca acestea să nu dobândească un caracter vătămător pentru interesele legale ale cetăţenilor.

În acelaşi timp, dispoziţiile Codului audiovizualului, aplicate de Consiliu în speţă – art. 67, impun radiodifuzorului să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii.

În speţă, sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea de către radiodifuzor a dreptului la imagine al persoanei şi a principiului audiatur et altera pars, în condiţiile în care, în emisiune, nu au fost prezentate punctele de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii; modul de prezentare şi conţinutul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019 au fost de natură să prejudicieze dreptul publicului la o informare corectă, imparţială şi cu bună-credinţă a informaţiilor; nu a fost asigurat echilibrul punctelor de vedere şi favorizarea liberei formări a opiniilor; radiodifuzorul a prezentat şi dezbătut discuţiile din emisiune inducând ideea existenţei unor reţele infracţionale din care persoanele ce au făcut obiectul discuţiilor ar fi făcut parte, către aceeaşi idee conducând şi titlurile afişate pe ecran.

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod corect că din conţinutul emisiunii rezultă nerespectarea principiului audiatur et altera pars şi neprezentarea unui punct de vedere al unei persoane la adresa căreia au fost formulate critici ce au îmbrăcat, pe alocuri, forma unor acuzaţii factuale, iar apărările reclamantei nu dovedesc faptul că au fost respectate dispoziţiile legale, în condiţiile în care s-au exprimat afirmaţii evidenţiate prin scris îngroşat, folosindu-se sintagme specifice certitudinii ("surse oficiale", "toată lumea ştie", "clar, cu certitudine", "este o mare minciună", "mie îmi este foarte limpede", "să nu ne prostim", "adevărurile sunt", "precis", "sută la sută da", "nu există nici un fel de dubiu").

Tot în mod corect a reţinut instanţa de fond şi că emisiunea în cauză a pus în mod direct în discuţie dreptul la propria imagine a unor persoane, al căror nume a fost repetat insistent, situaţia personală a acestor persoane fiind introdusă în subiect în mod special.

În speţă, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante în sensul că a asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, o informare corectă şi obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia, câtă vreme din transcrierile respectivei emisiuni, astfel cum au fost redate în decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, reiese contrariul.

Or, prin argumentele prezentate în faţa instanţei de fond şi în faţa instanţei de recurs, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada contrară celor reţinute prin decizia atacată, ci a susţinut că discuţiile purtate în respectiva emisiune nu au încălcat dreptul la imagine şi dreptul la informare, fiind vorba de informaţii factuale pentru care nu era necesară proba verităţii ori prezentarea unui punct de vedere al persoanelor ce făceau obiectul discuţiilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că titlurile afişate pe ecran, de genul: "Dezvăluire incredibilă în cazul Caracal, Cum îl protejează reţeaua pe C. în închisoare, I-am prins! Reţeaua în acţiune!, Imediat: Numele partenerului odiosului C., Numele partenerului lui C.: B., Nora lui B., avocata lui C., Nora lui Firică, de 10 zile avocata lui C., Imediat: Interviu exploziv cu fiica lui C.", au fost exprimate astfel încât să inducă telespectatorilor sentimente de aversiune, antipatie şi dezaprobare faţă de persoanele respective, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, ce obligă furnizorii de servicii media să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii şi să informeze în mod corect, imparţial şi cu bună-credinţă auditorul. Astfel, titlurile afişate pe ecran pe parcursul discuţiilor din studio au fost de natură acuzatoare şi nu reflectau în mod corect situaţia de fapt ce era adusă în atenţia publicului.

Situaţia în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligenţă sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul – ţintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.

Înalta Curte constată că, potrivit raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reţinut că modul de desfăşurare şi conţinutul emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în condiţiile în care moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Astfel, s-a constatat că informarea publicului cu privire la subiectul adus în atenţia sa nu a fost una care să respecte principiile impuse de art. 64 din Codul audiovizualului, respectiv cele care impun ca informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.

De asemenea, examinând emisiunea în discuţie, se constată că unele afirmaţii de natură acuzatoare nu au fost susţinute cu niciun fel de dovezi, fiind de natură să prejudicieze dreptul la imagine al persoanei şi să influenţeze opinia publicului cu privire la aspectele prezentate, în condiţiile în care nu a fost respectat principiul audiatur et altera pars, nefiind prezentat vreun punct de vedere al persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii, contrar dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că sancţiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertăţii de opinie, nefiind încălcate dispoziţiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituţia României, deoarece, în speţă, nu este pusă în discuţie limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie şi dreptul de a comunica informaţii, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine şi demnitate şi a dreptului publicului de a primi informaţii corecte si obiective.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar, prin care reclamanta solicită înlocuirea sancţiunii, instanţa constată că, la stabilirea sancţiunii, aşa cum reiese din pag. 10 a deciziei atacate, pârâtul a avut în vedere dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, conform cărora individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Raportat la dispoziţia legală menţionată, amenda în cuantum de 30.000 de RON aplicată prin actul contestat se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, care prevăd că faptele se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON, fiind orientată către minimul intervalului, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientei.

În ceea ce priveşte deciziile invocate de către recurent cu titlu de jurisprudenţă, acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reţinut că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunţate ca urmare a aplicării normelor de drept material situaţiei de fapt din cauzele respective, în alte situaţii fiind pronunţate decizii ce pot avea soluţii contrare.

În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Hotărârii pronunţate în Cauza Cornelia Popa contra României, Înalta Curte constată că aceasta nu este aplicabilă în speţă, întrucât în cauza respectivă, reclamanta Cornelia Popa, de profesie jurnalist, a fost obligată să plătească o amendă penală şi o indemnizaţie cu titlu de daune morale pentru că a publicat un articol care critica activitatea profesională a unui judecător, iar prin hotărârea pronunţată la 31 martie 2011, CEDO a concluzionat că a avut loc o încălcare a articolului 10 din CEDO, privind libertatea de exprimare şi a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 10 şi art. 6 par. 1, doar cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba verităţii şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.

Or, în cauză, nu s-a pus problema că recurenta-reclamantă ar fi fost împiedicată să facă proba verităţii, ci i s-a reproşat încălcarea anumitor articole din Codul audiovizualului prin modul de prezentare şi de dezbatere în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 14 august 2019.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 237 din 3 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.