Certainty of lost profit claims for delayed equivalency of foreign medical specialist degrees

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, obligarea acestuia la emiterea certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în endocrinologie, diabet şi boli metabolice, dobândit în Statele Unite ale Americii, în maxim 30 de zile de la pronunţarea hotărârii; obligarea Ministerului Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta A. a formulat cerere precizatoare şi completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea Ministerului Sănătăţii la emiterea Certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în Endocrinologie, Diabet şi Boli Metabolice dobândit în Statele Unite ale Americii în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere şi amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON/lună cu titlu de despăgubiri, începând de la data expirării termenului legal pentru soluţionarea cererii, respectiv 13 februarie 2019 până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligaţiei de emitere a certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în "Endocrinologie, Diabet şi Boli Metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii; obligarea Ministerului Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din data de 30.10.2019 reclamanta A. a depus o nouă cerere precizatoare şi modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat, în principal, obligarea Ministerului Sănătăţii la emiterea certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", dobândit în Statele Unite ale Americii, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere şi amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004.

În subsidiar, a solicitat obligarea Ministerului Sănătăţii la efectuarea şi finalizarea procedurii de echivalare prevăzută de Ordinul nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii în privinţa titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere şi amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004; obligarea pârâtului la plata următoarelor sume de bani, cu titlul de despăgubiri: 11.500 RON/lună, începând de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialităţile "Endocrinologie" şi "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", respectiv 13.02.2019 şi până la data de 16.10.2019, în total suma de 92.000 RON; suma de 3.750 RON/lună, începând de la data de 17.10.2019 şi până la îndeplinirea efectivă de către pârât a obligaţiei de emitere a certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", dobândit în Statele Unite ale Americii, sau după caz, până la data finalizării procedurii de echivalare, prin emiterea unei decizii; obligarea Ministerului Sănătăţii la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1026 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca fiind apărare de fond;

A admis în parte cererea de chemare în judecată, precizată şi modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii;

A obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/19.09.2018, în sensul efectuării şi finalizării procedurii de echivalare prevăzute de Ordinul nr. 969/2013 şi să emită ordinul de admitere/respingere a cererii reclamantei de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii;

A respins în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1026 din 20 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, astfel: obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de: 11.500 RON/lună, începând de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialităţile "Endocrinologie" şi "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", respectiv de la 13.02.2019 până la data de 16.10.2019 (total 92.000 RON) şi 3.750 RON/lună, începând de la data de 17.10.2019 şi până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligaţiei de emitere a Certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii, sau după caz, până la data finalizării procedurii de echivalare, prin emiterea unei decizii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de la fond şi din recurs.

În motivarea recursului arată că la data de 19 septembrie 2018 a depus la Ministerul Sănătăţii cererea de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea endocrinologie, diabet şi boli metabolice, înregistrată sub nr. x/19.09.2018, şi, întrucât pârâtul a întârziat în mod nejustificat procedura de echivalare a titlului de medic specialist în specialităţile arătate, peste termenul legal de soluţionare de 90 de zile prevăzut de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 969/2013, respectiv după un an de la depunerea cererii, perioadă în care recurenta nu a putut desfăşura activitatea de medic.

Mai arată că ulterior, Ministerul Sănătăţii - Centrul de Resurse Umane i-a comunicat adresa nr. x/16.10.2019 prin care i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1533/10.10.2019, a fost echivalată diploma obţinută de la Consiliul American de Medicină Internă nr. x/2016 în specialitatea "Endocrionologie, diabet şi boli metabolice" cu Certificatul de medic specialist endocrinologie eliberat de Ministerul Sănătăţii.

Precizează că întrucât abia la data de 16.10.2019 pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de a echivala diploma sa, apreciază că instanţa de fond a respins în mod greşit capetele 3 şi 4 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată şi precizată.

Consideră că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1381, 1385 şi art. 1388 C. civ., în ceea ce priveşte capătul 3 al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, în dovedirea prejudiciului solicitat, susţine că este ţinută să dovedească doar cuantumul veniturilor din muncă şi posibilitatea obţinerii acestora în raport cu criteriile prevăzute în textele de lege invocate, nu şi existenţa în mod cert a acestor venituri, câtă vreme în cauză este vorba de venituri din muncă, nerealizate ca urmare a culpei exclusive a pârâtului, iar obţinerea acestora ar fi fost posibilă doar în situaţia echivalării studiilor de către pârât şi exercitării profesiei de medic specialist.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, arată că instanţa de fond a constatat culpa pârâtului pentru disfuncţionalitatea procedurii de echivalare a titlului de medic specialist, iar pe perioada întârzierii nejustificate în soluţionarea cererii de echivalare, de peste 1 an, i-a fost îngrădit dreptul la muncă, dreptul de a exercita profesia de medic specialist pe teritoriul României şi de a obţine venituri din exercitarea acestei profesii, în condiţiile în care a investit resurse materiale şi intelelectuale considerabile pe parcursul a 18 ani.

Arată că în lipsa unui Ordin de echivalare, nu şi-a putut exercita profesia de medic.

Consideră că sunt îndeplinite în cauză şi condiţiile existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, întrucât în urma faptei intimatului-pârât, de întârziere nejustificată în soluţionarea cererii de echivalare, recurenta-reclamantă a pierdut atât veniturile nete pe care le-ar fi putut obţine, precum şi avantajele pe care le-ar fi putut obţine din angajarea cu jumătate de normă în reţelele medicale private.

Arată că potrivit dispoziţiilor Anexei II din Legea-cadru nr. 153/2017 şi dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. b) din lege, salariul de bază minim al unui medic specialist în unităţile sanitare clinice de stat a fost în perioada 01.01.2018 şi până în prezent, 9.900 RON fără spor de vechime, iar salariul net a fost în cuantum de 7.500 RON.

Susţine că prin oferta din 07.01.2019 a dovedit că putea cumula acest salariu obţinut într-o unitate sanitară publică cu salariul obţinut prin ocuparea unui post part-time în reţelele private de sănătate, oferta adresată în mod individual recurentei prevăzând un salariu net de 4.000 RON, precum şi alte beneficii, doar pentru specializarea Endocrinologie; că prin extrase din publicaţia "Viaţa medicală" din iulie- august 2019 a dovedit că începând de la data la care a expirat termenul maxim de soluţionare a cererii de echivalare (13.02.2019) ar fi putut ocupa unul dintre cele 6 posturi de medic specialist de la diverse unităţi sanitare publice; că a primit o ofertă de angajare în 19.08.2019 din partea Centrului Medical B., în considerarea dublei specializări deţinute, de endocrinologie şi diabet, cu un salariu net de 7.500 RON şi un procent de 15% din contravaloarea consultaţilor susţinute în cadrul centrului medical, cu menţiunea expresă că valoarea salariului este oferită în cuantum de 50% pentru fiecare specializare.

În ce priveşte cuantumul prejudiciului solicitat şi modul de calcul al acestuia, arată că a indicat în cererea precizatoare cuantificarea prejudiciului şi modul de calcul al acestuia, necontestat de pârât, respectiv: pentru perioada cuprinsă între data de 13.02.2019 (data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de echivalare) şi data de 16.10.2019 (data emiterii de către pârât a echivalării pentru specialitatea Endocrinologie), prejudiciul constă în 7.500 RON - salariul minim net care ar fi putut fi obţinut în unităţile spitaliceşti de stat şi 4.000 RON salariul pentru postul part-time oferit în domeniul privat, rezultând un total de 11.500 RON/lună, respectiv 92.000 RON pentru 8 luni; pentru perioada cuprinsă între data de 17.10.2019 şi până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligaţiei de emitere a certificatului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", recurenta susţine că a fost lipsită de veniturile suplimentare pe care le-ar fi putut obţine prin faptul că deţine o dublă specializare, respectiv de oferta Centrului Medical B., prejudiciul fiind în cuantum de 3.750 RON, aferent specializării ce nu a fost echivalată de către pârât.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în soluţionarea capătului 4 al cererii, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanţa nu a precizat motivele respingerii acestui capăt de cerere.

Întrucât prin sentinţa recurată s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, consideră că în temeiul dispoziţiilor art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond de respingere a acestor cheltuieli este netemeinică şi nelegală.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul – pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală, având în vedere că prejudiciul pretins de către recurenta-reclamantă nu este cert, având în vedere că nu se poate afirma cu certitudine că aceasta ar fi ocupat unul dintre posturile scoase la concurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A., în urma cererilor precizatoare şi completatoare, a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, obligarea acestuia la emiterea certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în "diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere şi amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6), coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON/lună cu titlu de despăgubiri, începând de la data expirării termenului legal pentru soluţionarea cererii până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligaţiei.

În subsidiar, a solicitat obligarea Ministerului Sănătăţii la efectuarea şi finalizarea procedurii de echivalare prevăzute de Ordinul nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii în privinţa titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere şi amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în cuantum de: 11.500 RON/lună, începând de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialităţile "Endocrinologie" şi "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice", respectiv 13.02.2019 şi până la data de 16.10.2019, în total suma de 92.000 RON; suma de 3.750 RON/lună, începând de la data de 17.10.2019 şi până la îndeplinirea efectivă de către pârât a obligaţiei de emitere a certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" sau până la data finalizării procedurii de echivalare.

Examinând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea adresată pârâtului Ministerul Sănătăţii, înregistrată sub nr. x/19.09.2018, reclamanta A. a solicitat echivalarea specialităţii medicale de Endocrinologie, diabet şi metabolism, obţinută în Statele Unite ale Americii, în vederea practicării acestei specialităţi în România şi Uniunea Europeană.

Ministerul Sănătăţii a transmis la data de 16.11.2018 cererea recurentei-reclamante către Comisia de echivalare a titlurilor în specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, respectiv Comisiei de echivalare a titlurilor în specialitatea endocrinologie, în vederea obţinerii de către aceasta a ambelor specializări.

Ulterior, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, pârâtul a emis Ordinul nr. 1533/10.10.2019 privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "endocrinologie" obţinut de recurenta-reclamantă în Statele Unite ale Americii, împrejurare în raport cu care aceasta şi-a precizat cererea de chemare în judecată.

După pronunţarea sentinţei recurate, la data de 04.02.2020, prin Ordinul nr. 177, Ministerul Sănătăţii a echivalat diploma eliberată de Consiliul American de Medicină Internă nr. x/2016, acordând recurentei-reclamante certificatul de medic specialist şi în specialitatea "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice".

În raport cu aspectele de mai sus, recurenta-reclamantă solicită acordarea de despăgubiri constând în sumele de bani reprezentând veniturile de care consideră că a fost lipsită până la momentul echivalării diplomei de către Ministerul Sănătăţii în ambele specialităţi.

Înalta Curte constată că cererea este nefondată, în condiţiile în care pentru stabilirea pe cale judiciară a echivalentului bănesc al prejudiciului, ca urmare a soluţionării cu întârziere a cererii recurentei-reclamante de echivalare a diplomei sale, trebuie avut în vedere ca acesta să cuprindă pierderea efectiv suferită şi câştigul nerealizat.

Ceea ce se solicită în prezenta cauză este acordarea de despăgubiri pentru câştigul nerealizat (lucrum cessans), în cauză nefiind vorba de o pierdere efectiv suferită de recurenta-reclamantă, componentă a prejudiciului care ar fi presupus administrarea de dovezi concrete cu privire la cuantumul pierderii suferite.

În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru câştigul nerealizat (lucrum cessans), Înalta Curte constată că acesta trebuie să fie cert atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare a acestuia, condiţie care, în speţă, nu este îndeplinită, întrucât, în raport cu împrejurările concrete ale litigiului de faţă, simpla echivalare a diplomei nu era suficientă pentru ocuparea unui post de medic în spitalele de stat, fiind necesar ca recurenta-reclamantă să susţină un concurs/examen în acest sens.

Prin urmare, faptul că au fost scoase la concurs un anumit număr de posturi în sistemul medical de stat nu conferă recurentei-reclamante certitudinea că ar fi ocupat un asemenea post, câtă vreme aceasta trebuia să susţină un examen pentru ocuparea postului.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante că putea ocupa un post de medic în reţeaua medicală privată, astfel că a fost privată de obţinerea unor asemenea venituri, Înalta Curte constată că nu poate reţine acest aspect, întrucât şi în această ipoteză lipseşte certitudinea prejudiciului, care se impune a fi îndeplinită atunci când este vorba de câştigul nerealizat.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că, astfel cum chiar recurenta-reclamantă recunoaşte prin cererea de chemare în judecată, aceasta a efectuat un stagiu de rezidenţiat în specialitatea Diabet zaharat la Institutul N. Păunescu din Bucureşti, în perioada februarie 2005 – februarie 2008, menţiune ce este făcută şi în email-ul transmis de către recurenta-reclamantă şi aflat la dosar fond.

Astfel fiind, sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante în sensul că i-a fost îngrădit dreptul la muncă şi că în lipsa echivalării efectuate de Ministerul Sănătăţii, aceasta nu putea profesa, întrucât efectuarea rezidenţiatului îi conferea aceeaşi posibilitate a susţinerii examenelor/concursurilor pentru accederea într-un post de medic specialist, rezidenţiaţul urmat de recurenta-reclamantă fiind chiar în specialitatea Diabet zaharat.

Cu alte cuvinte, prejudiciul, în ambele sale componente, trebuie să fie cert atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare a acestuia, or, în speţă, prejudiciul material (damnum emergens) nu a fost probat de către recurenta-reclamantă, în condiţiile în care producerea prejudiciului trebuie să fie neîndoielnică, iar în ceea ce priveşte câştigul nerealizat (lucrum cesans) acesta nu este cert, fiind doar potenţial.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că, în speţă, câştigul nerealizat nu este cert, existenţa acestuia nefiind sigură, câtă vreme scoaterea unui post la concurs nu garantează că reclamanta ar fi ocupat postul respectiv, iar ofertele de salarizare şi corespondenţa depusă la dosar nu justifică cuantumul prejudiciului invocat, întrucât nu se poate stabili în ce măsură reclamanta ar fi obţinut veniturile pretinse din exercitarea profesiei.

Cu privire la critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată din faţa instanţei de fond, ca urmare a admiterii parţiale a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu se poate reţine faptul că hotărârea recurată este nemotivată sub acest aspect (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), întrucât, din examinarea sentinţei recurate, se constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere.

Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi cercetat în calea de atac a recursului, cât timp prevederile art. 445 C. proc. civ. reglementează o procedură obligatorie care impune utilizarea instrumentului procedural prevăzut de art. 444 din C. proc. civ., respectiv formularea unei cereri de completare a hotărârii instanţei de fond.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

De asemenea, conform art. 445 C. proc. civ.: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444."

Prin urmare, în ipoteza omisiunii instanţei judecătoreşti de a se pronunţa asupra unor cereri, se poate solicita completarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti în procedura reglementată de art. 444 din C. proc. civ., obligativitatea acestei proceduri, conform art. 445 C. proc. civ., nefăcând posibilă invocarea respectivei omisiuni pe calea recursului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1026 din 20 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1026 din 20 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.