Expropriation compensation claim dismissed as untimely against Government and unfounded against infrastructure authority

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 27.11.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin C.N.A.I.R., Statul Român prin C.N.A.I.R. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj şi Guvernul României, obligarea pârâtelor la rectificarea Anexei din H.G. nr. 399/2014, cu consecinţa rectificării hotărârii de expropriere şi reconsemnării sumei de 65.332,96 RON cu titlu de despăgubiri pe numele reclamantului în calitate de proprietar real al terenului înscris la poziţia nr. 672 din Anexa la H.G. nr. 399/2014, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei solicitate, precum şi a unor despăgubiri în cuantum de 10.000 RON. A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 28/2020 din 5 martie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile;

A admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, având ca obiect modificarea Hotărârii de Guvern nr. 399/2014 şi a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca tardivă;

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin C.N.A.I.R. - S.A. şi Statul Român prin C.N.A.I.R. - S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 28/2020 din 5 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce priveşte respingerea acţiunii ca tardivă faţă de pârâtul Guvernul României, instanţa a apreciat că H.G. nr. 399/2014 este un act administrativ cu caracter individual, sens în care devin aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, faţă de data publicării H.G. nr. 399/13.05.2014 în Monitorul Oficial - 13.06.2019, acţiunea s-a formulat cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut textul de lege arătat. A mai reţinut instanţa de fond că actul atacat a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, astfel că lipsa procedurii prealabile nu atrage inadmisibilitatea acţiunii, procedura prealabilă nefiind obligatorie în această ipoteză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră greşită calificarea de către instanţa de fond a H.G. nr. 399/13.05.2014 ca fiind un act administrativ individual, recurentul-reclamant susţinând că acesta este un act administrativ cu caracter normativ.

Consideră că distincţia dintre actele administrative cu caracter normativ şi cele cu caracter individual nu se face în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc, respectiv reglementări cu caracter general sau cu caracter individual, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci în raport cu principiul revocabilităţii actelor administrative, potrivit căruia actele administrative sunt de regulă revocabile, printre excepţiile de la acest principiu regăsindu-se şi ipoteza în care actele au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice.

Susţine că aptitudinea de a intra în circuitul civil şi de a produce efecte aparţine exclusiv actelor administrative cu caracter individual, întrucât numai acestea creează în mod direct drepturi în favoarea particularilor, actele administrative normative conţinând reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, fiind adoptate în organizarea executării legii, astfel că sunt întotdeauna revocabile, spre deosebire de actele administrative individuale.

Astfel, arată că de la regula că actele administrative normative, cum este H.G. nr. 399/2014, sunt întotdeauna revocabile, există anumite excepţii, cum ar fi cea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, arată că actele administrative individuale pot fi revocate cu efecte ex tunc (pentru trecut), spre deosebire de cele normative care pot fi abrogate cu efecte ex nunc (pentru viitor), efectele producându-se de la data publicării în Monitorul Oficial a actului normativ prin care se dispune abrogarea sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul acestuia.

Totodată, susţine că scopul reglementării excepţiei de la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este de a scuti persoana vătămată de parcurgerea unei proceduri prealabile inutile, în condiţiile în care acesta a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat cu efecte ex tunc. Or, în cazul actelor administrative normative, nu se poate pune această problemă, întrucât abrogarea produce efecte numai pentru viitor.

Mai arată că, în aceste condiţii, întrucât art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu mai prevede obligativitatea plângerii prealabile în situaţia atacării unui act normativ, iar art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 stipulează în mod expres că actul administrativ normativ nelegal poate fi atacat oricând de către persoana vătămată, rezultă că acţiunea nu putea fi respinsă ca tardivă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, având în vedere că instanţa de fond, deşi a respins excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia tardivităţii, considerând că H.G. nr. 399/2014 ar fi act administrativ individual şi, astfel, l-a încadrat în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede procedura atacării actelor administrative individuale supuse plângerii prealabile. Astfel, susţine că instanţa de fond a apreciat că nu este aplicabilă procedura plângerii prealabile, dar a motivat termenul de atac al actului vătămător prin prisma textului de lege care face referire expresă la procedura prealabilă.

În ceea ce priveşte respingerea ca nefondată a acţiunii în raport cu pârâţii Statul Român prin C.N.A.I.R. - S.A. şi Statul Român prin C.N.A.I.R. - S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază această soluţie în raport cu termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din CEDO şi în raport cu împrejurarea că cererile de acordare a despăgubirilor nu au fost soluţionate din 2014. Or, din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond nu a fost motivată.

Recurentul-reclamant mai arată că instanţa de fond a reţinut că refuzul de plată a despăgubirilor este justificat, având în vedere că nu a depus şi o expertiză, care să ateste identitatea dintre imobilul cuprins în titlul de proprietate şi cel cuprins în Anexa la H.G. nr. 399/2014, deşi o asemenea obligaţie revenea Comisiei, după cum chiar instanţa a recunoscut la fila nr. x din sentinţa recurată, dar ulterior a reţinut şi faptul că reclamantul nu ar fi supus cenzurii instanţei modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor Comisiei, deşi recurentul arată că a solicitat şi motivat în drept toate aceste aspecte.

Consideră că s-a inversat sarcina probei cu expertiza, ceea ce constituie un motiv străin de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), dar şi o greşită interpretare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), întrucât faţă de prevederile art. 18-20 din Legea nr. 255/2010, nu există o asemenea obligaţie în sarcina sa şi nici Comisia nu i-a solicitat completarea actelor depuse în vederea dovedirii dreptului de proprietate.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul – pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect instanţa de fond a constatat că H.G. nr. 399/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 406 din 02.06.2014 şi că acesta este un act administrativ individual, întrucât conţine reguli specifice ce vizează declanşarea procedurilor de expropriere a unor imobile proprietate privată, destinatarii acestui act fiind reprezentaţi de un număr determinat de subiecţi, expres individualizaţi în Anexa 2 a actului.

Consideră că în mod corect instanţa a respins acţiunea ca nefondată, reţinând faptul că nu s-a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, întrucât pentru imobilul în discuţie nu a fost întocmită documentaţia tehnică-cadastrală, în vederea clarificării situaţiei juridice a imobilului în discuţie.

4.2. Intimatul – pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, inclusiv sub aspectul respingerii acţiunii formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca tardivă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât, deşi instanţa a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care face referire la actele administrative normative, a admis excepţia tardivităţii faţă de pretenţiile emise în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pentru motivul că H.G. nr. 399/2014 ar fi act administrativ individual.

Examinând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reţinând că actul atacat a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, apreciind că procedura prealabilă nu este obligatorie în această ipoteză.

Pe de altă parte, instanţa de fond admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, având ca obiect modificarea Hotărârii de Guvern nr. 399/2014, formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, reţinând că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 406 din 02 iunie 2014 şi că reprezintă un act administrativ individual, care se atacă în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că cele două argumente reţinute de către instanţa de fond vizează aspecte diferite, reglementate diferit în Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".

De asemenea, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: "Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând."

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant în sensul că cele două aspecte ar fi interdependente şi că, dacă instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, trebuia să reţină caracterul de act administrativ normativ al actului atacat, în condiţiile în care textul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se referă doar la actele normative, respectiv nu face o asemenea diferenţiere, ci reglementează anumite situaţii de excepţie de la regula formulării plângerii prealabile adresate emitentului actului atacat în contencios administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se evidenţiază contrarietatea considerentelor hotărârii atacate, în sensul arătat de către recurentul-reclamant.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul-reclamant susţine că, în ceea ce priveşte respingerea ca nefondată a acţiunii în raport cu pârâţii Statul Român prin C.N.A.I.R. - S.A. şi Statul Român prin C.N.A.I.R. - S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport cu termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din CEDO şi în raport cu împrejurarea că cererile de acordare a despăgubirilor nu au fost soluţionate din 2014.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, instanţa de fond a înfăţişat într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei pronunţate asupra cererii de chemare în judecată, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sub aspectul soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.

În susţinerea acestui motiv de casare recurentul-reclamant îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond, rezultând că nu poate împărtăşi modul în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât parţial criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, are în vedere Inalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul că instanţa a inversat sarcina probei cu expertiza, ceea ce constituie un motiv străin de natura cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care art. 18-20 din Legea nr. 255/2010 nu prevede o asemenea obligaţie în sarcina sa şi nici Comisia nu i-a solicitat completarea actelor depuse în vederea dovedirii dreptului de proprietate.

Instanţa de recurs constată că această critică este nefondată, având în vedere că recurentul-reclamant nu a precizat în mod concret în ce constă elementul străin de natura cauzei.

Examinând hotărârea recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde elemente străine de natura cauzei. Mai mult, pentru ca acest argument să poată fi reţinut de către instanţa de recurs ca motiv de casare, este necesar că hotărârea recurată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu se relevă în speţă.

2.1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că o primă critică formulată de către recurentul-reclamant se referă la modalitatea de soluţionare a excepţiei tardivităţii acţiunii, din perspectiva reţinerii caracterului de act administrativ individual a H.G. nr. 399/2014.

Hotărârea de Guvern nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş-Turda" a fost adoptată, astfel cum reiese din preambulul acesteia, în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, şi având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 234/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş – Turda".

În Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 399/2014 se regăseşte Lista cuprinzând imobilele proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş Turda" pe raza localităţilor Sebeş, Alba Iulia, Ciugud, Sântimbru, Galda de Jos, Teiuş, Aiud, Rădeşti, Mirăslău, Unirea din judeţul Alba, respectiv Moldoveneşti, B. şi Călăraşi din judeţul Cluj, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor.

Astfel, examinând actul atacat se constată că acesta se referă la declanşarea procedurilor de expropriere a unor imobile proprietate privată, strict individualizate, aflate pe coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş-Turda".

Prin urmare, în raport cu persoanele destinatare ale H.G. nr. 399/13.05.2014, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că actul atacat este unul individual, din moment ce nu conţine reguli generale, de aplicabilitate repetată, ci reguli specifice referitoare la declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş –Turda", destinatarii acestuia fiind un număr determinat de subiecţi, expres individualizaţi în Anexa 2 a actului administrativ.

Cu alte cuvinte, în cauză nu se poate reţine că este vorba de un act administrativ cu caracter normativ, astfel cum susţine în mod nefondat recurentul-reclamant, având în vedere că acesta nu cuprinde reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată, care să vizeze un număr nedeterminat de subiecţi.

În ceea ce priveşte critica recurentului reclamant în sensul că, dacă instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, trebuia să reţină caracterul de act administrativ normativ al actului atacat, întrucât art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se referă la actele cu caracter normativ, instanţa de recurs constată, astfel cum s-a arătat la pct. 2.1.1. din prezenta decizie, că acest text de lege nu se referă doar la actele administrative cu caracter normativ, întrucât într-o asemenea ipoteză, textul trebuia să prevadă în mod expres acest lucru.

În consecinţă, fiind vorba de un act administrativ cu caracter individual, termenul de formulare a acţiunii este cel prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că, în raport cu data publicării H.G. nr. 399/13.05.2014 în Monitorul Oficial nr. 406, respectiv 2 iunie 2014, formularea acţiunii în data de 13.06.2019 s-a realizat peste termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că este eronată susţinerea recurentului-reclamant în sensul că distincţia dintre actele administrative cu caracter normativ şi cele cu caracter individual se face în funcţie de principiul revocabilităţii actelor administrative, având în vedere că cele două categorii de acte administrative (normative si individuale) se diferenţiază în funcţie de obiectul lor, în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică, precum şi în funcţie de întinderea efectelor pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, produc efecte erga omnes, iar actele individuale produc efecte faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este nefondată şi argumentarea caracterului de act administrativ normativ al H.G. nr. 399/2014 prin aceea că prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, un act normativ, cum este cel din speţă, este întotdeauna revocabil, spre deosebire de cele individuale, care sunt de regulă revocabile, existând anumite excepţii, cum ar fi cea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că în speţă nu s-a pus problema revocabilităţii actului atacat, iar revocabilitatea nu constituie un element de diferenţiere între actele administrative cu caracter individual şi cele cu caracter normativ.

În altă ordine de idei, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede o normă de excepţie, reglementând ipotezele în care nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nicidecum nu vizează revocabilitatea actelor administrative ori caracterul normativ al acestora.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant, că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu prevede termenul în care actele administrative pot fi atacate, o asemenea normă fiind stabilită, în ceea ce priveşte actul administrativ cu caracter individual, la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte actul administrativ cu caracter individual, la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, Înalta Curte constată că în cauză se contestă o hotărâre de Guvern prin care au fost stabilite despăgubirile aferente procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş-Turda", recurentul-reclamant criticând, în esenţă, neacordarea acestor despăgubiri.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză nu s-a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirilor acceptate de reclamant, potrivit procesului-verbal nr. x din 12.08.2014, întrucât pentru imobilul în discuţie nu a fost întocmită documentaţia tehnică – cadastrală în vederea clarificării situaţiei juridice a imobilului, în condiţiile în care justificarea titlului de proprietate a reclamantului s-a făcut prin Titlul de Proprietate nr. x şi copie după certificat de moştenitor nr. x/12.02.2007, nefiind efectuată documentaţia cadastrală de identificare a terenului la care se referă titlul de proprietate.

Se mai reţine că potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea de Guvern atacată în prezenta cauză, nr. 399/2014, expropriatorul în cadrul acestui proiect este Statul român reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, documentaţiile cadastrale pentru imobilele expropriate se întocmesc prin grija expropriatorului, iar potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010: "În vederea realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 şi 2, expropriatorul prevăzut la art. 2 alin. (2) are obligaţia de a aproba prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale sau judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, potrivit legii, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean şi local, pe baza documentaţiei tehnico-economice aferente (...), precum şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, (...) sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici (...)."

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 255/2010: "(3) Decizia de expropriere se emite şi îşi produce efectele şi în situaţia în care proprietarii imobilelor cuprinse în listă nu se prezintă în termenele stabilite la art. 8, nu prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuţi sau în care nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii", iar potrivit art. 10 din Legea nr. 255/2010: "În situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (3), persoanele îndreptăţite să solicite despăgubiri au posibilitatea de a face dovada dreptului de proprietate în faţa comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate, potrivit prevederilor prezentei legi".

Prin urmare, deşi obligaţia de întocmire a documentaţiilor cadastrale pentru imobilele supuse exproprierii aparţine expropriatorului, şi nu recurentului-reclamant, acordarea despăgubirilor reprezintă o operaţiune subsecventă atât întocmirii acestei documentaţii şi a raportului de evaluare întocmit de un expert specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru ANEVAR, prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii ce urmează a fi acordate, în raport cu valoarea terenului la momentului emiterii deciziei de expropriere, cât şi stabilirii identităţii proprietarului imobilului, operaţiune ce incumbă recurentului-reclamant şi, în lipsa căreia, despăgubirea nu poate fi acordată.

În cauză, astfel cum reiese din adresa din 20.06.2018, emisă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., depusă la dosarul Tribunalului Alba, nu a fost finalizată documentaţia cadastrală individuală pentru terenul situat la poziţia 672 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 399/2014.

În consecinţă, în vederea acordării despăgubirilor aferente imobilului expropriat, se impune parcurgerea de către părţi a întregii proceduri prevăzute de Legea nr. 255/2010, doar într-o asemenea ipoteză putând fi acordate sumele stabilite cu caracter compensator, or, în speţă, documentaţia cadastrală nu a fost finalizată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 28/2020 din 5 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 28/2020 din 5 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.