IT specialist's pay claim under Law No. 153/2017 rejected; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.11.2018 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, anularea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a hotărârii nr. 10/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi obligarea pârâtei la acordarea salariului de bază de 14.452 RON aferent poziţiei din grila de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a gradaţiei 5 şi a vechimii în funcţie de 10-15 ani, la care să se calculeze şi să se acorde sporurile de nivel de parchet de 7,5%, de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, de suprasolicitare neuropsihică de 25% şi de confidenţialitate de 5 % şi la plata diferenţei dintre totalul drepturilor cuvenite şi cele efectiv acordate/achitate, începând cu data de 23.07.2018, cu cheltuieli de judecată.

La data de 19.03.2019 reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că decizia contestată are la bază Nota nr. x/2018 emisă de secţia de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea civilă nr. 619/LM/2019 din 24.04.2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a dispus trimiterea dosarului la secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa nr. 526/CA/2019 din 19.06.2019, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 509 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins, în rest, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 509 din 30 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că are calitatea de angajat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind încadrat ca specialist IT; la data de 23.07.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, care la pct. 53 a introdus două noi alineate la art. 120, respectiv alin. (6) şi (7), care prevăd că specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de aceleaşi drepturi salariate ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că personalul prevăzut la alin, (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din lege. Ca urmare a acestei modificări legislative, arată că i s-a emis Decizia nr. 75/03.09.2019, prin care i s-a modificat salariul de bază începând cu data de 23.07.2019.

Consideră că prin decizia astfel emisă s-a făcut o aplicare parţial greşită a prevederilor legale, în sensul că a fost încadrat la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, intimatul omiţând să ia în considerare şi vechimea în funcţie.

Apreciază că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa a interpretat şi aplicat eronat prevederile legale incidente în speţă, respectiv art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004 astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 207/2018, art. 22 secţiunea 6 şi Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Legea cadru nr. 153/2017.

Invocă dispoziţiile art. 120 din Legea nr. 304/2004, art. 22 secţiunea (6) din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, art. 7 din Legea cadru nr. 153/2017, art. 17 din Anexa V Ia Legea cadru nr. 153/2017.

Susţine că, în ceea ce priveşte salariul de bază, prima instanţă a făcut o aplicare şi interpretare eronată a acestor prevederi legale, reţinând că nu se poate face abstracţie de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, care la pct. 1 prevede că prin "vechime în funcţie" se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent sau auditor de justiţie.

Recurentul-reclamant mai susţine că această interpretare este contrazisă de prevederile art. 22 secţiunea (6) din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 şi art. 7 din aceeaşi lege, care nu fac trimitere la întregul Capitol I lit. B), pentru a se lua în considerare întregul tabel şi Nota menţionată, ci face trimitere doar la o parte pin acest tabel, respectiv la art. crt. 4, ce priveşte procurorul cu grad de judecătorie.

Pe de altă parte, arată că potrivit alin. (2) al art. 22 din Anexa VI la Legea cadru nr. 153/2017, specialiştii IT beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru această categorie profesională, cum ar fi sporurile personalului auxiliar, exceptând elementele salariale care compun salariul de bază, respectiv vechimea în funcţie şi în muncă, stabilite pentru categoriile profesionale din care fac parte, întrucât acestea sunt incluse în Cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Astfel, arată că instanţa a aplicat greşit alin. (2) al art. 22 din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, luând în considerare doar teza I şi omiţând teza a II-a a articolului, care prevede că celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care face parte, şi anume sporurile, compensaţiile, majorările, primele, să fie adăugate de la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor.

Un alt argument vizează faptul că din definiţia salariului de bază, conform art. 7 din Legea cadru nr. x reiese că acesta include şi vechimea în specialitate, astfel că la stabilirea salariului de bază trebuia să se ia în considerare şi vechimea în funcţie prevăzută la nr. crt. 4 lit. B) Capitolul I, cu atât mai mult cu cât "gradaţia" a fost luată în considerare la stabilirea acestuia.

Precizează că legea nu limitează aplicarea nr. crt. 4 lit. B) din Capitolul I la poziţia "Baza 0-3 ani", motiv pentru care consideră că interpretarea instanţei de fond reprezintă o adăugare la lege, ceea ce nu este permis. Mai mult, arată că acolo unde legiuitorul a intenţionat să acorde doar o parte din grilă, a prevăzut în mod expres acest lucru.

De asemenea, susţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a aplica specialiştilor IT întregul Capitol I lit. B), inclusiv Nota menţionată în continuarea tabelului de salarizare, astfel că legiuitorul a înţeles să asimileze condiţiile de salarizare ale specialistului IT cu cele ale procurorilor. Astfel, consideră că se impune includerea sa în categoria "procuror" din cuprinsul Notei nr. x din Capitolul I lit. B) a Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, însă prin raportare la vechimea în funcţia de specialist IT, iar o interpretare contrară ar face inaplicabilă modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004.

În susţinerea argumentelor sale invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, precizând că, în calitate de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, este îndreptăţit la salariul de bază prevăzut la Capitolul I lit. B) a Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, în cuantum de 14.452 RON, cu luarea în considerare a vechimii în funcţie de 10-15 ani şi a gradaţiei 5, precum şi la drepturile salariale prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate, respectiv sporurile de instanţă, de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate.

Consideră că modul de interpretare a ordonatorului de credit în ceea ce îl priveşte încalcă prevederile art. 6 din Legea cadru nr. 53/2017, respectiv principiul nediscriminării şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Referitor la aplicabilitatea Notei nr. x/2018 a ÎCCJ, consideră că în mod greşit instanţa i-a acordat o forţă juridică pe care nu o are, deoarece aceasta nu reprezintă un act normativ, nu are forţă obligatorie şi nu poate fi considerată o îndrumare dată ordonatorilor de credite cu privire la aplicarea legii salarizării.

În privinţa sporurilor de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase – 5%, de suprasolicitare neuropsihică – 25% şi de confidenţialitate – 5 %, consideră că în mod greşit instanţa a reţinut că acestea ar fi limitate la procentul de 30% din salariul de bază al fiecărui salariat, instanţa aplicând în mod eronat prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care aceste texte de lege nu fac referire la vreo limitare a sporurilor la procentul de 30% din salariul de bază. Astfel, apreciază că legea îi dă dreptul la sporuri în procent maxim de 45 % din salariul de bază.

Susţine că nici art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, invocat de către instanţă, nu limitează sporurile la procentul de 30%.

În ceea ce priveşte sporul de instanţă, de 7,5%, consideră că instanţa a făcut o aplicare greşită a prevederilor alin. (1) şi (2) ale art. 22 din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, care trebuie interpretate în sensul că specialiştii IT beneficiază de salariul de baza prevăzut la Capitolul I lit. B) a Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, precum şi de celelalte drepturi salariale prevăzute pentru categoria din care aceştia fac parte, respectiv personal auxiliar de specialitate. Apreciază că în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că acest spor reprezintă un element al salariului de bază stabilit pentru categoria profesională a personalului auxiliar.

4. Apărările intimatului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza în mod corect, în privinţa tuturor capetelor de cerere formulate prin cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a hotărârii nr. 10/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi obligarea pârâţilor la acordarea salariului de bază de 14.452 RON aferent poziţiei din grila de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a gradaţiei 5 şi a vechimii în funcţie de 10-15 ani, la care să se calculeze şi să se acorde sporurile de nivel de parchet de 7,5%, de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, de suprasolicitare neuropsihică de 25% şi de confidenţialitate de 5 % şi la plata diferenţei dintre totalul drepturilor cuvenite şi cele efectiv acordate/achitate, începând cu data de 23.07.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, iar acesta a formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală.

Astfel, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, referitor la acordarea salariului de bază de 14.452 RON aferent poziţiei din grila de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a gradaţiei 5 şi a vechimii în funcţie de 10-15 ani, instanţa de recurs constată că pretenţiile deduse judecăţii de către reclamant au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 şi obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 şi a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reţinut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul acestui capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, ceea ce denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context."

Dincolo de aceste aspecte, Curtea Constituţională a mai reţinut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituţională a statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la cuantumul sporurilor salariale acordate, care în opinia recurentului-reclamant nu ar fi limitate la 30% din salariul de bază, Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat, întrucât potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017: "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

De altfel, Înalta Curte constată că această problemă de drept a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 şi obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (parag. 79).

Prin urmare, critica recurentului referitoare la aplicarea greşită de către instanţă a prevederilor art. 38 din Legea nr. 153/2017 este nefondată, Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii oferind dezlegare şi acestei probleme de drept.

Mai mult, în ceea ce priveşte cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că: "82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Cât priveşte discriminarea invocată de către recurent în raport cu salariile specialiştilor IT calculate în mod diferit la nivelul instanţelor judecătoreşti, aspect cu privire la care instanţa de fond a reţinut că modul în care alţi ordonatori de credite au înţeles să interpreteze şi să aplice legea nu face obiectul cenzurii instanţei de judecată în prezentul litigiu, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Sub acest aspect, este de menţionat faptul că prin considerentele aceleiaşi Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a reţinut că:

"93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Sub acelaşi aspect, se impun a fi relevate şi următoarele paragrafe din aceeaşi Decizie nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional se impun a fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, care a statuat după cum urmează:

"16. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea reţine că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

17. Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica formulată de autoarea excepţiei se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia sa, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite, în speţă, judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în tribunale diferite.

18. Sub acest aspect, Curtea observă că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora "Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite" şi ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru potrivit căreia: "Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu."

Prin urmare, în speţă nu poate fi reţinut nici argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017 şi nu se pot reţine ca fiind valide din punct de vedere juridic referinţele reclamantului privind modul de stabilire a drepturilor salariale în cadrul altor curţi de apel, întrucât nu se poate verifica identitatea de situaţie personală sub aspectul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale de către colegii vizaţi de acele decizii.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, limitarea instituită prin acest text de lege fiind în mod corect avută în vedere la emiterea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al P.C.A Oradea şi a hotărârii nr. 10/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al P.C.A Oradea.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că: "pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum şi de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar şi la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, aşa cum s-a arătat, că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi.

Prin urmare, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depăşească un procent de 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare, soluţia primei instanţe reflectând în acest sens o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la sporul de instanţă de 7,5%, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004, art. 22 Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, apreciind că că dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care prevăd că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%, nu sunt aplicabile specialiştilor IT, având în vedere că, în ceea ce priveşte salarizarea acestora, există dispoziţii speciale, derogatorii, aplicabile în cazul acestei categorii de personal, ceea ce exclude acordarea sporului de 7,5% specialiştilor IT.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 509 din 30 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 509 din 30 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 ianuarie 2022.