Eligibility for parliamentary age-limit allowance based on incomplete legislative mandate due to delayed validation

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*, ca urmare a stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1207 din data de 6 martie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României prin Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Senatului, anularea Ordinului nr. 1836 din 22.06.2016 de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzute de Legea nr. 96/2006; obligarea pârâtului la acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzute la art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 28.01.2016 (conform cererii nr. x/28.01.2016), având în vedere cele menţionate în adeverinţa nr. x/04.07.2007; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2438 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senatul prin Secretariatul General, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că a fost ales în Senatul României în legislatura 2000-2004, în funcţia de senator pentru judeţul Gorj, ca urmare a demisiei, la data de 07.12.2000, anterior investirii în funcţie, a persoanei aflate pe prima poziţie în lista electorală în circumscripţia electorală Gorj, respectiv dl. B..

Susţine că în şedinţa de validare a senatorilor din data de 11.12.2000, dintr-o eroare s-a omis luarea în discuţie a cererii de renunţare la mandat a d-lui B., aceasta fiind inclusă abia la data de 21.12.2000 pe ordinea de zi a şedinţei Senatului, deşi cererea de renunţare la mandat a fost înregistrată la data de 07.12.2000, anterior datei de 11.12.2000, precum şi validarea ca senator a următoarei persoane înscrise în lista electorală, respectiv a recurentului.

Precizează că, după încetarea mandatului de senator, a solicitat şi a primit, la împlinirea condiţiilor de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000, în baza adeverinţei pentru stabilirea pensiei conform Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor (beneficiarii prevăzuţi la art. 4 din Normele metodologice, pensia specială prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006, în forma valabilă la acea dată. Această pensie specială i-a fost acordată prin Decizia nr. x din 27.06.2008, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj.

Susţine că ulterior, prin art. 196 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a fost abrogat art. 49 din Legea nr. 96/2000 (în forma valabilă la data emiterii adeverinţei nr. x/04.07.2007), recurentul nemaibeneficiind de pensia stabilită conform prevederilor acestui articol.

Arată că prin Legea nr. 357/2015, drepturile stipulate la art. 49 din Legea nr. 96/2006 (forma de la data emiterii adeverinţei nr. x/04.07.2007) au fost restabilite sub forma indemnizaţiei pentru limită de vârstă, condiţiile de acordare fiind aceleaşi (art. 481 din Legea nr. 96/2006, forma valabilă la data de 01.01.2016, redevenit ulterior prin republicare art. 49), sens în care a înaintat cererea nr. XXXV4066 prin care a solicitat Secretariatului General al Senatului aprobarea acordării indemnizaţiei pentru limita de vârsta prevăzută prin Legea nr. 96/2006. A formulat contestaţii, atât la Secretariatul General al Senatului - nr. 256/06.09.2016, cât şi la Preşedintele Senatului - nr. 2051/1 din 06.09.2016 şi la Comisia Permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatorilor - nr. 4c-23/160 din 06.09.2016, dar nu a primit niciun răspuns la cele trei contestaţii, motiv care a formulat cereri de revenire. Ulterior, a primit de la Senatul României - Direcţia Resurse Umane adresa nr. XXXVIII 2769/07.09.2017 prin care i s-a recomandat să se adreseze Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Astfel, a transmis solicitarea la data de 25.09.2017 Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar nu a primit niciun răspuns.

Consideră că prima instanţă a interpretat greşit actele normative aplicabile, întrucât situaţia creată a fost din culpa exclusivă a intimatei, neputându-i-se imputa faptul că nu s-a luat act la timp de demisia depusă, potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 96/2006, care a produs efecte de la momentul depunerii, respectiv 07.12.2000, validarea mandatului la data de 21.12.2000 şi nu la data de 11.12.2000 realizându-se printr-o omisiune a funcţionarul care s-a ocupat din redactarea documentelor.

Critică faptul că intimatul-pârât nu şi-a asumat această eroare prin emiterea adeverinţelor nr. x/04.07.2007 şi nr. y/14.12.2007, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar s-a probat faptul că nu a mai existat o altă persoană care să deţină calitatea de senator în circumscripţia electorală Gorj în mandatul 2000-2004.

În aceste condiţii, susţine că instanţa de fond în mod injust a considerat că mandatul de senator al recurentului din legislatura 2000-2004 a fost incomplet, acesta fiind numit la data de 21.12.2000 şi nu la data de 11.12.2000, fără să ţină cont de situaţia din speţă.

Precizează că mandatul definit prin Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, pentru această legislatura a fost stabilit în intervalul 11.12.2000-13.12.2004. În acest sens, invocă şi prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 96/2006, menţionând că, în fapt, calitatea de senator a d-lui B. nici nu a fost dobândită de către acesta, demisia sa fiind depusă anterior datei de 11.12.2000, astfel că a fost validat un canditat demisionar.

Consideră că Senatul şi-a asumat această eroare prin emiterea adeverinţei nr. x/04.07.2007, prin care s-a apreciat că recurentul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006 pentru acordarea pensiei, care a stat la baza emiterii deciziei de acordare a pensiei de serviciu nr. x din 27.06.2007 a Casei Judeţene de Pensii Gorj, ce confirmă că mandatul de senator al recurentului permite atribuirea pensiei de parlamentar.

Precizează că, din această perspectivă, condiţiile pentru acordarea pensiei speciale prevăzute la art. 49 din Legea nr. 96/2006 (în forma de la data emiterii adeverinţei - 2007) sunt identice cu cele prevăzute pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, la art. 49 din Legea nr. 96/2006 (în forma republicată în anul 2016), sens în care apreciază că modificarea, îmbunătăţirea sau perfecţionarea legislaţiei în timp nu trebuie să determine discriminarea unor parlamentari aflaţi în situaţii juridice identice.

Invocă şi art. 2 din Hotărârea nr. 2/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006, potrivit căruia beneficiarii pensiei prevăzute de lege sunt deputaţii şi senatorii care începând cu 1990 deţin sau au deţinut mandate de deputat sau senator, din care cel puţin unul a fost un mandat complet.

Consideră că, întrucât prin adeverinţa nr. x/14.12.2007 pentru stabilirea pensiei conform Legii nr. 96/2006, Parlamentul României a confirmat că mandatul deţinut de recurent în perioada 2000-2004 permite atribuirea pensiei de parlamentar, motiv pentru care a şi beneficiat de această pensie specială, atunci este firesc ca, în temeiul aceluiaşi mandat complet, să poată beneficia şi de indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 96/2006 (în forma republicată în anul 2016), deoarece condiţiile de acordare sunt aceleaşi.

În consecinţă, solicită admiterea în tot a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatului-pârât la acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârsta prevăzute de art. 49 din Legea 96/2006, începând cu data de 28.01.2016.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Senatul României a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Susţine că, în speţă, condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, aplicabile recurentului-reclamant, sunt prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, care definesc mandatul parlamentar ca fiind perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi data întrunirii legale a Camerelor nou alese, respectiv: 11.12.2000-13.12.2004 (48 luni).

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României prin Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Senatului, anularea Ordinului nr. 1836 din 22.06.2016 şi obligarea pârâtului la acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzute la art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 28.01.2016 (conform cererii nr. x/28.01.2016), având în vedere cele menţionate în adeverinţa nr. x/04.07.2007.

Acţiunea introductivă a fost formulată la data de 02.04.2018, fiind înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Ca urmare a pronunţării deciziei nr. 1207 din data de 6 martie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în regulator de competenţă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată, iar acesta a formulat recurs împotriva sentinţei instanţei de fond.

Înalta Curte constată că reclamantul a deţinut funcţia de senator în mandatul 2000-2004, fiind validat în această funcţie la data de 21.12.2000, ca urmare a demisiei la data de 07.12.2000 a persoanei aflate pe prima poziţie în lista electorală în circumscripţia electorală Gorj, respectiv domnul B., anterior învestirii în funcţie.

Prin Ordinul nr. 1836/22.06.2016 al Parlamentului României - Senat, atacat în prezenta cauză, s-a respins cererea reclamantului A. de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă stabilită prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, având în vedere că acesta nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Examinând înscrisurile de la dosar, Înalta Curte constată că validarea mandatului de senator al recurentului-reclamant s-a făcut în şedinţa Senatului României din data de 12.12.2000, or, potrivit art. 2 din Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006: "În înţelesul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, precum şi ale prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii (…):

c) mandat parlamentar - perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

d) durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi ce se va lua în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, redată în tabelul nr. 1 (….) 11.12.2000-13.12.2004, 48 luni;

e) mandate incomplete - mandate deţinute de deputaţi şi senatori care au durate mai mici decât cele de la lit. c);

f) luni de mandat - luni întregi dintr-un mandat incomplet, fracţiunile de lună nu se iau în calcul".

Or, mandatul de senator al recurentului-reclamant a început la data de 21.12.2000, şi nu la data de 11.12.2000, pentru a fi considerat mandat complet în sensul dispoziţiilor anterior redate, recurentul deţinând această funcţie pentru o perioadă de 47 luni întregi.

Astfel, în acord cu cele reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că mandatul reclamantului de senator nu a fost unul complet, ci unul de 47 luni, astfel cum rezultă şi din Adeverinţa nr. x/04.07.2007, iar prevederile legale în vigoare la momentul formulării cererii stabileau în mod clar condiţiile privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar condiţia de a fi exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator, nu este îndeplinită de reclamant.

În acelaşi sens erau şi prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora: "(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar",

De asemenea, art. 1 alin. (2) lit. c) din Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevedea că "(2) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (...) c) a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator".

În concluzie, condiţia deţinerii unui mandat complet de senator, de 48 de luni, era prevăzută textele de lege ce reglementau acordarea acestei indemnizaţii şi, cum recurentul-reclamant din speţă nu îndeplinea această condiţie, astfel cum reiese din Adeverinţa nr. x/04.07.2007, în mod corect prima instanţă a apreciat că acesta nu este îndreptăţit la acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 ianuarie 2022.