Conflict of interest in public procurement: validity of ANI evaluation report against official approving payments to relatives under Law 161/2003 and O.U.G. 66/2011.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2018 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare cu numărul x din data de 22.11.2018, emis de către pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 147 din data de 19 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior în punctul I.2, a declarat recurs reclamanta A.. Invocând, în fapt, incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea raportului de evaluare cu nr. x şi obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta – reclamată a evocat o greşită interpretare dată de prima instanţă dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, arătând că a avut reprezentarea că nu există un conflict de interese în activitatea pe care a desfăşurat-o în perioada verificată de către echipa fiscală, întrucât APIA Central, prin conducerea acesteia, a comunicat că activitatea de autorizare plăţi nu intră în sfera conflictului de interese, deoarece, la centrele locale si judeţene, atribuţiile funcţionarilor vizează doar semnarea actelor/listelor întocmite de către APIA Central şi retransmiterea pentru arhivare la APIA Central.

Totodată, recurenta a învederat că a fost unicul funcţionar din cadrul centrului local ce avea în fişa postului competenţa în aprobare listelor/tranşelor de plăţi, sens în care a respectat deciziile primite de la superiorii săi ierarhici şi şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu conform fişei postului, înştiinţând şeful superior despre situaţia soţului şi tatălui său.

A mai susţinut recurenta că prin decizia Directorul General APIA nr. 601/12.08.2016 au fost modificate competenţele privind limita financiară a şefului de birou/înlocuitorului şefului de birou, conform fişei postului şi matricei de înlocuire aprobată, astfel încât, doar începând cu anul 2016 tranşele/listele de plată puteau fi aprobate şi de către înlocuitorul şefului de birou.

Printr-un alt set de argumente, făcând trimitere la Manualul de proceduri pentru autorizarea plăţilor directe pe suprafaţă de sector vegetal emis de APIA (versiunile 4.6 şi 3.1) şi la procedurile implicate, recurenta a învederat, în esenţă, că toate intervenţiile pe fiecare dosar în format fizic se fac înainte de generarea situaţiei privind calculul plăţilor şi că, odată cu situaţia privind calculul plăţilor se generează din sistem un fişier cu rapoartele privind calculul plăţilor pe cerere pentru fermierii cuprinşi în situaţie. Din această perspectivă, recurenta a menţionat că, la momentul generării listelor de plăţi, în sistem au fost stabilite deja drepturile finale pentru toţi fermierii apţi a intra în tranşele de plăţi, iar generarea, verificarea şi aprobarea, în sistem, a listelor de plăţi şi semnarea acestora nu poate reprezenta o intervenţie pe cererile de plată ale fermierilor cuprinşi în liste de către persoana care a generat, verificat şi aprobat în sistem lista de plată şi a semnat pentru această operaţiune.

În opinia recurentei, coroborând prevederile Manualului de proceduri pentru autorizarea plăţilor directe pe suprafaţă în sectorul vegetal, versiunea 3.1 în privinţa responsabilităţilor pe care le au funcţionarii APIA cu prevederile art. 79, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, reiese că prin generarea, verificarea, aprobarea şi semnarea unor liste de plată cu procedura explicată mai sus nu poate exista situaţie de conflict de interese, întrucât nu există absolut nicio intervenţie pe dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a hotărârii primei instanţe.

Din perspectiva excepţiei nulităţii recursului, intimata a învederat că incidenţa unei astfel de sancţiuni este generată de neindicarea temeiului legal şi de neîncadrarea argumentelor evocate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, intimata, invocând Manualul de proceduri pentru autorizarea plăţilor directe pe suprafaţă de sector vegetal versiunea 3.1 emis de APIA şi elemente ale situaţiei de fapt, a apreciat că aspectele evocate de recurentă prin calea de atac promovată nu pot constitui cauze de înlăturare a situaţiei de conflict de interese.

În acest sens intimata a invocat prevederile art. 70 şi 79 din Legea nr. 161/2003 şi pe cele ale art. 10-12 din O.U.G. nr. 66/2011, arătând că demersul recurentei de aprobare a listelor de plăţi pe care figurau rudele recurentei nu are natura unui simplu demers formal ci constituie o etapă distinctă în cadrul procedurii pentru autorizarea plăţilor directe pe suprafaţă în sectorul vegetal.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 1 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 11 mai 2022.

5.2. La data de 01.02.2022 a fost înregistrată o cerere de intervenţie accesorie în favoarea intimatei Agenţia Naţională de Integritate, formulată de numita B..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, între anii 2009-2014, recurenta – reclamantă (ce, începând cu data de 17.07.2006, a deţinut calitate de şef birou în cadrul Centrului Local Sighetu Marmaţiei din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) a aprobat, pe de o parte, sumele calculate şi stabilite pentru fermierii menţionaţi în Lista de plăţi pentru campania aferentă fiecărui an, iar pe de altă parte s-a implicat în procesul de aprobare al cererilor de finanţare depuse de fermieri.

Printre astfel de fermieri s-au regăsit şi tatăl recurentei - reclamante (C.), precum şi soţul acesteia (D.), recurenta aprobând 24 de liste de plăţi şi implicându-se în procesul de aprobare a 31 de cereri de finanţare depuse de aceştia.

O astfel de situaţie de fapt, ce, de altfel, nu a fost negată de recurentă, a fost calificată, prin raportul de evaluare nr. x/22.11.2018 emis de intimata Agenţia Naţională de Integritate ("ANI") – filele x ale dosarului primei instanţe - drept încălcare a legislaţiei privind conflictul de interese, în sensul prevederilor art. 70 şi art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 şi prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

Instanţa de fond a fost învestită de recurentă, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluţionarea cererii având ca obiect anularea antereferitului raport de evaluare, însă legalitatea unui astfel de act administrativ a fost confirmată de prima instanţă prin sentinţa atacată, iar o astfel de soluţie, analizată exclusiv în limitele generate de criticile expuse prin memoriul de recurs, este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, fiind nefondate criticile circumscrise de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare şi aplicare a art. 70 şi art. 79 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 (forma în vigoare la datele relevante cauzei), ce au fost invocate de intimata – pârâtă în justificarea emiterii Raportului de evaluare nr. x/22.11.2018, în sensul reţinerii nerespectării, de către recurentă, a normelor incidente regimului juridic al conflictelor de interese.

Dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 definesc conflictul de interese prin prisma existenţei posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de către cel ce deţine o funcţie publică, arătând că: Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Instanţa de recurs reţine că, din interpretarea teleologică a unui astfel de text normativ, rezultă că scopul reglementării a fost acela de prevenire a corupţiei (în acest sens fiind chiar titlul Legii nr. 161/2003), urmărindu-se ca persoana care deţine o funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese, raţiunea fiind aceea de a garanta respectarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei decizionale şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, prin sancţionarea situaţiilor în care, în exercitarea acestora, interesul privat ar putea prevala asupra interesului public.

În acest sens este şi art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, evocat şi de prima instanţă, care prevede astfel: "Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare că influenţează îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus".

Contrar celor evocate de recurentă prin calea de atac promovată, prin raportul de evaluare nr. x/22.11.2018 incidentul de integritate reţinut în privinţa recurentei a fost cel reglementat de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, iar nu cel vizat de prevederile art. 79 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, astfel încât nu se poate da eficienţă setului de argumente evocate de recurentă prin memoriul de recurs prin care aceasta combate incidenţa în cauză a ipotezei reglementate de ultim menţionatul text normativ.

Prin prevederile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 (forma în vigoare la datele relevante cauzei) s-a reglementat expres faptul că funcţionarul public este în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

Totodată, se observă că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca şi condiţie, o influenţă demonstrată în îndeplinirea atribuţiilor funcţionarului public ce are un interes personal, ci doar existenţa posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor persoanei în cauză, utilizarea verbului "a putea", în sintagma "pot influenţa" din cuprinsul prevederilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 întărind astfel de aspecte.

Mai mult, Înalta Curte reţine că, începând cu data de 30 iunie 2011 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011), a fost instituită, printr-o astfel de normă specială, o interdicţie expresă ce viza persoanele implicate în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie.

În virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, cei care erau soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care deţineau părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi ori care făceau parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanţi sau, potrivit literei c) al aceluiaşi articol cei care puteau avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare, nu aveau dreptul să fie implicaţi într-un astfel de proces.

Înalta Curte apreciază că noţiunea de "interes" prevăzut la art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 se referă, în mod complex, la natura interesului care ar putea determina lipsa de obiectivitate a persoanei implicate în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau, în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, pentru soţul/soţia, ruda sau afinul până la gradul al doilea inclusiv, sfera conflictului de interese reglementat de această lege fiind mai largă.

Din cuprinsul textelor de lege anterior citate rezultă că interdicţia participării la procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existenţa unui posibil interes personal al persoanei implicate într-un astfel de proces.

De asemenea, se observă că, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011: Persoanele care participă direct la procedura de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie, precum şi cele implicate în procesul de verificare/aprobare/plată a cererilor de rambursare/plată prezentate de beneficiari sunt obligate să depună o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 10 şi 11.

Mai mult, alin. (2) al aceluiaşi text normativ reglementează şi mecanismul de urmat în situaţia în care, în cursul procedurii de verificare/evaluare/aprobare, aceste persoane descoperă sau constată o legătură de natura celor menţionate la art. 10 şi 11, în sensul că acestea au obligaţia să o semnaleze şi să înceteze de îndată să participe la procedura de verificare, evaluare sau aprobare.

Astfel de prevederi normative erau aplicabile recurentei în calitate sa de funcţionar public implicat în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Local Sighetu Marmaţiei, aspect necontestat de recurentă.

În raport de astfel de repere, analizând legalitatea sentinţei atacate exclusiv în limitele criticilor aduse acesteia prin memoriul de recurs formulat în cauză, Înalta Curte reţine că, în fapt, conflictul de interese a fost generat atât de activitatea de aprobare a 24 de liste de plăţi, prin semnarea la rubrica "şef CL Sighetu Marmaţiei", pe care figurau şi tatăl recurentei – reclamante, C., precum şi soţul acesteia, D., dar şi prin implicarea în procesul de aprobare a 31 de cereri de finanţare/plată depuse de aceştia, prin folosirea user-ului x deţinut de recurentă în sistemul electronic de gestionare a cererilor de plată IACS – Sistemul Integrat de Administrare şi Control.

Chestiunea evocată de recurentă este cea a neincluderii activităţii sale de aprobare a listelor întocmite în procedura pentru autorizarea plăţilor directe pe suprafaţă în sectorul vegetal în categoria activităţilor ce pot genera conflict de interese.

Înalta Curte nu poate, însă, împărtăşi criticile aduse de recurentă, reţinând, dintr-o primă perspectivă, că obţinerea plăţilor solicitate APIA de către soţul şi tatăl recurentei, reprezintă acea categorie de interese personale patrimoniale, or ale soţului sau rudelor sale de gradul I, vizată de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 (forma în vigoare la datele relevante cauzei).

Observând existenţa unei consens între părţile litigiului pendinte privind aplicabilitatea, în cauză, a versiunii 3.1 a Manualului de proceduri pentru autorizarea plăţilor directe pe suprafaţă de sector vegetal, emis de APIA ("Manualul"), Înalta Curte reţine că, în mod contrar celor afirmate de recurentă, astfel cum rezultă din pct. 8.11.8.1 şi 8.11.8.2 din Manual, demersul de aprobare a listelor de plată reprezintă o etapă distinctă de cea de verificare sau întocmire a listelor de plată şi prezintă importanţă proprie în cadrul procedurii plăţilor directe pe suprafaţă în sectorul vegetal, întrucât în lipsa unei astfel de aprobări, plata nu poate fi realizată către beneficiarul finanţării, nefiind un demers pur formal.

Potrivit art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, dar şi art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu pct. 11 şi anexa AP 23 din Manual, recurentei nu îi era permis să îndeplinească acele atribuiţi – precum cea de aprobare- în măsura în care aceasta ar fi plasat-o în ipostaze apte a genera incident de integritate (fiind reglementată inclusiv obligaţia de abţinere/încetare de a participa la procedură). Pe cale de consecinţă, nici întocmirea de către sediul central APIA a listelor de plată (drept etapă prealabilă demersului de aprobare) şi nici emiterea listelor de către sistem nu pot fi evocat drept motive de înlăturare a situaţiei de conflict de interese, câtă vreme chestiunea în discuţie este cea a acţiunii de aprobare a lor de către recurentă, drept demers al acesteia de participare la procedură.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte reţine că, cel puţin cele 24 de Liste de plată semnate la rubrica "şef CL Sighetu Marmaţiei" de recurentă, permiteau acesteia să observe că pe ele figurau soţul şi tatăl său. În acest context, recurenta avea posibilitatea de a previziona existenţa unei ipoteze apte a o plasa în incident de integritate.

Totodată, în ceea ce priveşte demersul de implicare în procesul de aprobare a 31 de cereri de finanţare depuse de tatăl şi soţul recurentei, Înalta Curte reţine că simpla digitalizare a mecanismului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare/plată nu este în măsură să înlăture situaţia de conflict de interese, neputându-se susţine lipsa unor elemente care să îi permită recurentei să cunoască existenţa riscului apariţiei unui incident de integritate, câtă vreme, după cum se arată şi în raportul de evaluare, folosirea userului personal al recurentei în sistemul de gestionare a cererilor de plată IACS s-a realizat pentru campaniile anilor anteriori celor în care s-a realizat demersul de aprobare a cererilor (ex. pentru campania 2011 implicarea recurentei prin utilizarea userului personal s-a realizat în anul 2012).

Or, din analiza atât a celor 24 de liste semnate olograf de recurentă (aspect necontestat de aceasta), dar şi din demersurile de utilizare a userului (situaţie de fapt de asemenea, necontestată) rezultă că recurenta nu s-a abţinut de la activitatea de aprobare a unor astfel de liste/realizare a procedurilor de aprobare, acesta fiind elementul care a plasat recurenta în incident de integritate.

Instanţa de control judiciar mai reţine şi că prin anexa AP 23 a Manualului – declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate – s-a menţionat expres faptul că evaluarea actelor apte a intra în categoria conflictelor de interese se face pe baza principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea funcţiei publice, trimiterea la norma generală fiind evidentă.

În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte nu poate să dea eficienţă aspectelor evocate de recurentă prin care aceasta face trimitere la elementele ce ar fi creat acesteia convingerea că aprobarea listelor de plată nu reprezintă un demers apt a se plasa în sfera activităţilor ce ar genera un incident de integritate, cu atât mai mult cu cât, prin semnarea declaraţiilor de confidenţialitate, imparţialitate şi pentru evitarea conflictului de interese la care face trimitere şi prima instanţă (de la datele de 28.09.2009, 11.10.2010, 10.10.2011, 29.02.2012, 28.02.2013 şi de 28.02.2014) recurenta – reclamantă şi-a asumat în principal să se abţină de la orice act de natură a aduce atingere principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea funcţiei publice (informarea şefului ierarhic despre orice situaţie care ar putea genera un asemenea conflict fiind un element subsidiar).

Dincolo de faptul că din lista de intrări – ieşiri depusă la dosarul instanţei de recurs (despre care se susţine că ar reprezenta extras din registrul de corespondenţă al Centrului Local Sighetu Marmaţiei al APIA) nu rezultă care este conţinutul actelor înregistrate într-un astfel de registru, iar la dosarul cauzei nu au putut fi identificate înscrisuri anterioare sau contemporane momentelor la care recurenta a aprobat (între anii 2009-2014) listele de plăţi, din care să rezulte că aceasta ar fi informat şeful ierarhic despre situaţia cererilor formulate de tatăl şi soţul său (o corespondenţă ulterioară momentului semnării neputând fi valorificată în sensul evocat de recurentă), Înalta Curte reţine că, atâta vreme cât existau mecanisme interne ale APIA şi prevederi normative ce permiteau recurentei să evoce obligaţia de abţinere de la săvârşirea faptelor ce ar fi plasat-o în incident de integritate, spre a nu realiza activitatea de aprobare, existenţa unor atribuţii prevăzute în fişa postului recurentei nu poate fi evocată drept cauză de înlăturare a situaţiei de conflict de interese.

Determinant pentru reţinerea incidentului de integritate este simplul fapt al posibilităţii anticipării unui potenţial beneficiu, al prefigurării acestuia, raţiunea instituirii conflictului de interese care intră sub incidenţa Legii nr. 161/2003 fiind aceea de a asigura eliminarea subiectivismului şi interesului particular ori de grup în cadrul forurilor decizionale ale autorităţilor publice.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei conflictului de interese în persoana recurentei, astfel că raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt şi de drept este legal, iar hotărârea instanţei de fond, care-l validează, este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

Prin urmare, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei civile nr. 147 din data de 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin prisma criticilor aduse de recurentă şi subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva unei astfel de hotărâri judecătoreşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 147 din data de 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.