Fishing contract nullity claim rejected; Constitutional Court ruling limited to approval law

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2019 pe rolul Tribunalului Olt – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A., în calitate de preşedinte al B., a chemat în judecată Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, solicitând să se constate nulitatea absolută, de drept, a contactului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ nr. 1/18.08.2017 încheiat între cele două pârâte.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 471/15.10.2019, Tribunalul Olt a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 01.11.2019 sub nr. x/2019.

2. Hotărârea atacată

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei interesului promovării acţiunii, precum şi acţiunea formulată de reclamanta B. prin Preşedinte A., ca neîntemeiate, obligând reclamanta la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, către intimata AJVPS Olt.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate anterior la punctele I.2., a declarat recurs reclamanta B. prin preşedinte A., prin care, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

Urmare unei succinte prezentări a modului său de constituire, a istoricului solicitărilor adresate intimatei – pârâte Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură ("A.N.P.A.") şi a aspectelor reţinute de prima instanţă prin sentinţa atacată, recurenta – reclamantă a învederat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 115 alin. (3), (4) şi (7) din Constituţia României, întrucât nu s-a dat eficienţă efectelor pe care le-a produs declararea drept neconstituţională a legii privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2016.

Totodată, recurenta a apreciat că prima instanţă a aplicat eronat prevederile art. 147 din Constituţie, omiţând să observe faptul că, ulterior declarării drept neconstituţionale, efectele O.U.G. nr. 85/2016 au fost suspendate de drept.

A mai arătat recurenta că motivele invocate de instanţa de fond sunt străine de natura pricinii, întrucât judecătorul fondului ar fi confundat prevederile O.U.G. nr. 23/2008 cu cele ale O.U.G. nr. 85/2016.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Olt a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală, a hotărârii primei instanţe. Totodată, intimata a învederat că, în raport de maniera de formulare a cererii de recurs, există incertitudine asupra identităţii titularului căii de atac, aspect apt a genera inadmisibilitatea recursului, în măsura în care s-ar considera că acesta a fost formulat de A., în nume propriu.

4.2. În cauză a formulat întâmpinare şi intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind intimata că o atare sancţiune este generată de neîncadrarea criticilor evocate în parametrii cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură a solicitat, la rându-i, respingerea recursului ca nefondat, apreciind drept temeinică şi legală hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

5. Răspunsurile la întâmpinări

Prin răspunsurile la întâmpinări depuse în dosarul instanţei de recurs, invocând aspecte similare celor din memoriul de recurs şi celor evocate în faza de judecată a fondului cauzei, recurenta-reclamantă B., prin preşedinte A., a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a excepţiilor invocate şi a apărărilor formulate de intimatele – pârâte.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 2 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. prin preşedinte A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în raport de apărările formulate de intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olt ("A.J.F.P.S. Olt"), privind inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de doamna A., Înalta Curte, observând identitatea de formulă frazeologică ce există între partea introductivă a cererii de chemare în judecată şi cea a cererii de recurs (în ambele fiind utilizată formularea: "A. în calitate de Preşedinte al B.") reţine că, în fapt, calea de atac a fost promovată de B. prin preşedinte A., iar nu de doamna A., în nume personal. Pentru acest motiv, instanţa de control judiciar consideră că nu se poate reţine existenţa vreunui aspect care să determine inadmisibilitatea căii de atac exercitate în cauză de B., ce a fost parte reclamantă în faza de judecată a fondului litigiului pendinte.

De asemenea, în ceea ce priveşte aspectul inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, din perspectiva faptului că B. a exercitat acţiunea în nume propriu, deşi au fost invocate încălcări ale drepturilor sau vocaţiilor membrilor asociaţiei, fără a se susţine teza unei calităţi a asociaţiei de reprezentant al acestor membrii, Înalta Curte reţine că o astfel de chestiune nu a fost evocată în faţa primei instanţe, iar în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia. Totodată, se observă că maniera în care judecătorul fondului a reţinut implicit îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de chemare în judecată nu a fost atacată de intimată prin formularea căii de atac a recursului. Pe cale de consecinţă, astfel de apărări nu pot fi analizate în faza procesuală a recursului.

Răspunzând criticilor de nelegalitate aduse de recurenta – reclamantă hotărârii primei instanţe, Înalta Curte reţine că un prim motiv de casare invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind, în accepţiunea titularei căii de atac, pretinsa lipsă de legătură cu cauza a considerentelor prin care prima instanţă a evocat incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 23/2008.

Examinând conţinutul normativ al prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teză finală (vizate, în fapt, de criticile recurentei), instanţa de control judiciar observă, dintr-o primă perspectivă, că aceasta conţine o condiţie particulară, respectiv ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei. Pe cale de consecinţă, ab initio, invocarea tezei unui pretins caracter străin al unora dintre considerente nu este suficientă spre a genera incidenţa unui astfel de caz de reformare.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că legătura prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 cu cauza pendinte a fost explicată de prima instanţă, inclusiv din perspectiva prevederilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar instanţa de control judiciar împărtăşeşte raţionamentul primei instanţe privind raportul ce există între prevederile O.U.G. nr. 85/2016 şi cele ale O.U.G. nr. 23/2008, motiv pentru care nu se poate reţine caracterul străin de natura cauzei a considerentelor criticate de recurentă.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) şi ale art. 425 C. proc. civ., cu arătarea silogismului logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, constituind o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări conforme prevederilor art. 6 din Convenţia EDO şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. este îndeplinită în cauză, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând, în continuare, criticile aduse de recurenta – reclamantă sentinţei atacate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă, în primul rând, limitele învestirii instanţei de contencios administrativ, astfel cum au fost acestea trasate prin cererea de chemare în judecată.

Din această perspectivă se reţine că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată recurenta a invocat drept cauză juridică a cererii de constatare a nulităţii contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ, având nr. 01/18.08.2017, întocmit între intimatele-pârâte Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Olt şi Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură doar faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din data de 9 mai 2018, O.U.G. nr. 85/2016 a fost declarată neconstituţională.

În raport de limitele învestirii trasate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că alegaţiile recurentei – reclamante, din cuprinsul memoriului de recurs, privind încetarea efectelor O.U.G. nr. 85/2016, urmare neadoptării legii privind aprobarea acesteia în condiţii de conformitate constituţională, raportate la prevederile art. 115 din Constituţie, reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune de drept bine determinată (având o cauză juridică proprie) şi care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, care să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ.

Prin urmare, recurenta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar acest set de critici de nelegalitate, ce vizează prevederile art. 115 din Constituţie şi pe care, în mod legal, faţă de limitele învestirii, Curtea de Apel Craiova nu le-a analizat, nu poate face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul unei astfel de căi extraordinare de atac, ce este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia.

Cât priveşte criticile aduse de recurentă manierei în care, din perspectiva art. 147 din Constituţie, prima instanţă a evaluat incidenţa sau lipsa de incidenţă în prezenta cauză a aspectelor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din data de 9 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 581 din 09 iulie 2018, subsumate de recurentă cazului de casare reglementat de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Contrar celor afirmate de recurenta – reclamantă, Înalta Curte observă că, în realitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din data de 9 mai 2018 a fost declarată ca fiind neconstituţională legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 14 martie 2018, iar nu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016, în sine.

Prin intermediul unei astfel de decizii a instanţei de contencios constituţional au fost reţinute vicii de neconstituţionalitate extrinsecă a legii antereferite, fiind reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h), art. 61 alin. (2), art. 75 alin. (3), art. 76 alin. (1) şi art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală.

Prin punctul 54 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 312 din data de 9 mai 2018 s-a statuat expres că nu a mai fost necesară analizarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate şi că soluţia Curţii sancţionează exclusiv nerespectarea exigenţelor impuse de Constituţie în ceea ce priveşte procedura legislativă de adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate, Parlamentul având competenţa de a proceda la adoptarea acesteia în conformitate cu dispoziţiile din Legea fundamentală.

Cum antereferita decizie a Curţii Constituţionale nu a avut drept obiect analiza unui viciu de neconstituţionalitate care să privească O.U.G. nr. 85/2016 în sine, în mod legal prima instanţă nu a dat eficienţă, în cauza pendinte (ce are drept obiect anularea contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ), unei astfel de decizii.

Efectele suspendate, în sensul art. 147 alin. (1) din Constituţie, prin adoptarea deciziei a Curţii Constituţionale în discuţie au fost cele ale legii privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2016, iar nu cele ale O.U.G. nr. 85/2016, aceasta din urmă reprezentând, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, un act normativ intrat în fondul activ de legislaţie la data de 28 noiembrie 2016, ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial, Partea I nr. 957 din 28 noiembrie 2016.

Mai mult, în cazul unui contract precum cel atacat în cauza pendinte (ce intră în sfera de reglementare a dreptului administrativ, ramură de drept ce prezintă particularităţi proprii în materia nulităţii, diferite de cele din dreptul civil) verificarea legalităţii se realizează în raport de legea aplicabilă la momentul încheierii acestuia, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din data de 9 mai 2018 nu vizează legislaţia incidentă la data de 18.08.2017 (data semnării contractului), ci un act normativ adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 14 martie 2018, ulterior semnării contractului. Deşi, în general, argumentele primei instanţe privind efectele în timp ale deciziilor Curţii Constituţionale sunt corecte, acestea nu îşi găsesc incidenţa în cauză, câtă vreme încheierea contractului antereferit s-a realizat sub imperiul O.U.G. nr. 85/2016, act normativ ce nu a fost afectat de niciun viciu de neconstituţionalitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este apărată şi de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente în cauză.

În raport de considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate din perspectiva criticilor subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta B. prin preşedinte A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. prin preşedinte A. împotriva sentinţei civile nr. 447 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.