Validity of employment contract for administrative role and compatibility of judicial assistant with managerial positions in integrity review

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/14.02.2018, prin care pârâta a constatat o încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor în ceea ce îl priveşte, precum şi obligarea pârâtei la publicarea, în presa locală/regională şi naţională, a sentinţei ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză. În subsidiar, a solicitat să se constate că raportul contestat nu produce nici un efect juridic, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, întrucât este prescris dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Reclamantul a formulat o cerere adiţională, prin care a completat acţiunea în contencios administrativ, formulând un petit prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 300.000 euro, în solidar cu funcţionarii: B., C., D., E..

1.3. Prin încheierea din 24.05.2018, Curtea de Apel Bacău a dispus introducerea în cauză a pârâtelor persoane fizice, cărora li s-a comunicat completarea la acţiune.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate, B. – inspector de integritate, C. – inspector de integritate, D. - consilier, E. - consilier, astfel cum această acţiune a fost completată şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/14.02.2018, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Totodată, prima instanţă a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Integritate să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior în punctul I.2, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3.1. Prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, mai precis în privinţa capetelor de cerere secundare, şi obligarea intimatei A.N.I. la publicarea sentinţei civile ce se va pronunţa în prezenta cauză, în totalitatea ei (practicaua, considerentele şi dispozitivul), în trei cotidiane, respectiv un ziar din Bucureşti - de circulaţie naţională, un ziar regional/local din Sibiu şi un ziar regional/local din Bacău, obligarea ANI la plata de daune morale în cuantum total de 300.000 euro, în solidar cu inspectorii de integritate B. şi C., precum şi cu consilierele D. şi E., pentru motivele precizate pe larg în completarea la contestaţie şi obligarea intimatei ANI la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea solicitărilor sale, recurentul – reclamant a învederat că cererea de acordare a despăgubirilor morale este accesorie petitului principal care a fost admis de instanţa de fond, apreciind că o astfel de soluţie ar fi trebuit să reprezinte un element determinant în admiterea acestora.

A arătat recurentul că, prin contestaţia iniţială şi prin completările aduse acesteia, a explicat modul în care a fost prejudiciat de către intimata ANI prin faptul că aceasta a comunicat în presă aspectul finalizării evaluării şi întocmirea Raportului de evaluare, iar o atare comunicare s-a realizat în interiorul termenului în care activitatea de evaluare era subsumată principiului confidenţialităţii, adică înainte ca un astfel de raport de evaluare să fie legal comunicat recurentului – reclamant.

Făcând trimitere la maniera de probare a faptei ilicite, recurentul a subliniat că solicitarea de obligare a ANI la publicarea sentinţei civile ce se va pronunţa în prezenta cauză are la bază principiul egalităţii de arme juridice, din probele administrate rezultând şi dovada prejudiciului produs de o astfel de faptă.

Printr-un alt set de argumente, recurentul – reclamant a arătat că, în ceea ce priveşte modul în care a fost prejudiciat de către intimata ANI şi cele 4 intimate - funcţionari publici, prin maniera în care au desfăşurat ilegal şi abuziv evaluarea şi au interpretat normele legale, pe o perioadă atât de îndelungată, se impunea aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară din punct de vedere moral, în sensul obligării intimatelor la plata de daune morale în cuantum total de 300.000 euro, fiind făcută dovada prejudiciului produs şi în acest sens.

Făcând trimitere la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul a arătat, în esenţă, că repararea prejudiciului trebuia să fie integrală, fără distincţie după cum prejudiciul este material sau moral, scopul acordării daunelor morale constând în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. În opinia sa, repararea prejudiciului moral trebuia să fie realizată printr-o compensare echitabilă, finalitatea acordării daunelor morale fiind, în primul rând, pe plan afectiv şi moral, iar despăgubirea bănească nu poate fi refuzată din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. A mai menţionat recurentul că, deşi legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina şi jurisprudenţa au consacrat, totuşi, anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, precum echitatea şi proporţionalitatea, fiind atributul instanţei de judecată de a determina, de la caz la caz, întinderea prejudiciului.

3.2. În cauză a declarat recurs şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar, în rejudecare, respingerea cererii reclamantului, în integralitatea sa, ca neîntemeiată.

Recurenta – pârâtă a învederat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, raportat la incompatibilitatea în care s-a găsit reclamantul în perioada 01.11.2007 - 05.01.2009, când, în opinia recurentei – pârâte, a deţinut, concomitent, atât funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bacău, cât şi funcţia de director administrativ în cadrul Universităţii Alma Mater din Sibiu, fiind angajat cu contract individual de muncă.

A opinat recurenta că, în mod eronat, instanţa de font a analizat şi interpretat probatoriul administrat concluzionând că intimatul nu ar fi deţinut şi funcţia de director administrativ în cadrul universităţii din Sibiu, câtă vreme fişele fiscale şi contractele de muncă ale intimatului trebuie analizate în mod coroborat pentru a se observa fluctuaţiile veniturilor obţinute de către intimat în calitate de lector universitar şi director administrativ. Urmare unei succinte prezentări a succesiunii elementelor de fapt privind existenţa raportului de muncă dintre reclamant şi Universitatea Alma Mater Sibiu şi a veniturilor realizate, recurenta - pârâtă a susţinut că reclamantul nu numai că a deţinut funcţia de director în cadrul Universităţii, dar a şi fost retribuit pentru aceasta, neputându-se reţine că reclamantul nu a avut cunoştinţă de componenţa sumelor declarate de acesta în adeverinţa de venit, sume ce au avut natura de salariu net încasat din cumularea a două contracte de muncă (cel aferent poziţiei de lector şi cel aferent celei de director administrativ).

Totodată, făcând trimitere la declaraţia de avere aferentă anului 2009, recurenta a apreciat că este eronat raţionamentul primei instanţe ce a condus la concluzia că între Universitate şi reclamant a fost perfectat un singur contract, respectiv cel prin care reclamantul a fost încadrat în funcţia de lector universitar. În opinia sa, deşi din conţinutul contractului de muncă nr. x/2007 nu rezultă că acesta ar fi fost semnat, contractul a fost înregistrat în mod legal la ITM, în baza sa instituţia angajatoare plătind contribuţiile şt impozitele aferente, în timp ce reclamantul şi-a exercitat funcţia de director şi a încasat salariul stipulat în cuprinsul unui astfel de contract.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, recurentul – reclamant A. a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate în promovarea recursului, iar prin completarea la întâmpinare a invocat excepţia nulităţii motivelor de recurs referitoare la fişele fiscale ale reclamantului.

Din această ultim menţionată perspectivă, recurentul a învederat că, prin raportul de evaluare atacat nu au fost invocate, drept elemente de fapt, aspectele referitoare la fişele fiscale, argumentele ce cuprind calcule matematice şi raţionamentul juridic extras de recurenta – reclamantă din aceste calcule, reprezentând chestiuni noi, neinvocate nici prin actul administrativ atacat şi nici prin apărările formulate în faţa primei instanţe. De asemenea, în opinia recurentului, aceste aspecte reprezintă un nou motiv de nulitate a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2018.

Printr-o a doua completare la întâmpinare, recurentul – reclamant a invocat decăderea recurentei – pârâte din dreptul de a administra probe, a defăimat înscrisurile depuse de ANI şi a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 304-308 C. proc. civ., să ordone recurentei – pârâte să arate dacă înţelege să se folosească de aceste acte defăimate ca fiind false.

Totodată, din perspectiva chestiunilor de fond evocate prin memoriul de recurs formulat de recurenta-pârâtă, recurentul – reclamant a solicitat, prin toate mijloacele de apărare depuse în cauză, respingerea căii de atac promovate de pârâtă împotriva soluţiei primei instanţe de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată şi de anulare a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2018, apreciind, în esenţă, ca nefondate criticile invocate de recurenta – pârâtă, în sensul că acestea nu au valenţa de a genera reformarea hotărârii atacate, prin care prima instanţă a reţinut corect inexistenţa unei stări de incompatibilitate.

Recurentul – reclamant a făcut trimitere la faptul că recurenta - pârâtă a ignorat faptul că nu a existat un contract de munca negociat, semnat şi comunicat recurentului – reclamant, care să fi vizat funcţia administrativă evocată de ANI, că recurenta - pârâtă a ignorat că cererea de demisie nu era nici scrisă şi nici semnată de reclamant şi că acestea au fost comunicate reclamantului abia în iulie 2013, în cursul unui litigiu de muncă cu fostul angajator UAM Sibiu. A mai arătat recurentul – reclamant că, în ceea ce îl priveşte, nu au fost emise de UAM Sibiu două fişe fiscale, iar prin adresa de răspuns nr. x/31.07.2014, emisă de Comisia de Etică a UAM Sibiu s-a consemnat expres faptul ca reclamantul nu a îndeplinit nicio funcţie de conducere în cadrul UAM Sibiu.

De asemenea, recurentul – reclamant a evocat şi aspectele tranşate prin considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 662 din 3 iulie 2013, pronunţată în dosarul civil nr. x/2013 de Tribunalul Vaslui.

5. Răspuns la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea excepţiei nulităţii, precum şi a lipsei sale de interes în susţinerea recursului, dar şi a apărărilor formulate de recurentul – reclamant pe fondul cauzei, pe care le-a apreciat ca neîntemeiate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 18.02.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 15.09.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 08.12.2021, iar apoi pentru datele de 02.03.2022‚ respectiv 11.05.2022.

6.2 Prin încheierea de şedinţă din 15.09.2021, Înalta Curte a respins excepţia lipsei de interes a recurentei-pârâte în susţinerea recursului, invocată de recurentul-reclamant, apreciind că, faţă de soluţia instanţei de fond, A.N.I. are interes să formuleze calea de atac din prezenta cauză, iar în ceea ce priveşte excepţia nulităţii motivelor noi de recurs, Înalta Curte a apreciat că argumentele evocate nu se circumscriu parametrilor unei veritabile excepţii, ci au structura unor apărări de fond, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

A. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate (ce vizează soluţia pronunţată de prima instanţă asupra capătului principal de cerere), examinând criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, câtă vreme nu se poate reţine că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Răspunzând criticilor aduse de recurenta – pârâtă sentinţei atacate, Înalta Curte constată că, în fapt, chestiunea supusă analizei este cea a îndeplinirii sau nu a condiţiei primare reglementate de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare pentru perioada cuprinsă între 01.11.2007 - 05.01.2009, evocată prin Raportul de evaluare nr. x/14.02.2018 - denumit în cele ce urmează "Raportul"- drept perioadă în care reclamantul s-a găsit în incompatibilitate), respectiv a deţinerii simultane a unor funcţii incompatibile.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.

Prin actul administrativ atacat în litigiul pendinte (Raportul), recurenta – pârâtă a reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate între funcţia de asistent judiciar, deţinută de recurentul – reclamant în cadrul Tribunalului Bacău şi o funcţie de "director administrativ" în cadrul Universităţii Alma Mater Sibiu, clamând, în mod expres, existenţa unui raport de muncă care să vizeze o atare funcţie.

Recurentul – reclamant a negat existenţa unui astfel de raport, susţinând că între el şi sus indicata universitate ar fi existat doar raporturi de muncă aferente exercitării funcţiei didactice de lector universitar.

Pe cale de consecinţă, întrucât în cauza pendinte este evaluată legalitatea Raportului din perspectiva elementelor evocate în cuprinsul său, în sensul reţinerii stării de incompatibilitate, chestiunea supusă verificării vizează existenţa sau inexistenţa unui raport de muncă (evocat expres de ANI în Raport) drept element generator al deţinerii funcţiei de "director administrativ".

Înalta Curte, în urma propriei analize şi evaluări asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente la situaţia de fapt din cauză, constată că, pentru a determina, raportat la incompatibilităţile stabilite de lege pentru funcţia de asistent judiciar, conţinutul noţiunii de deţinere de funcţii, în mod corect prima instanţă a avut în vedere, faţă de elementele particulare ale cauzei pendinte, prevederile art. 16 alin. (1) din Codul muncii.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect (chiar şi din perspectivă ad probationem – în raport de forma art. 16 din Codul muncii anterioară modificării acestuia prin Legea nr. 40/2011 şi aplicabilă perioadei 01.11.2007 - 05.01.2009) că, în raport de particularităţile cauzei pendinte, condiţiilor aferente constatării existenţei unui acord de voinţă între Universitatea Alma Mater Sibiu, pe de o parte şi recurentul – reclamant, pe de altă parte, pentru derularea unui raport juridic de muncă care să vizeze funcţia de director administrativ, nu au fost îndeplinite.

Instanţa de control judiciar apreciază că o raportare la astfel de prevederi legale constituie un reper obiectiv de determinare a conţinutului incompatibilităţii prevăzute de lege, prima instanţă identificând corect parametrii verificării inexistenţei unui raportului de muncă care să vizeze funcţia evocată de ANI prin Raport.

Cât priveşte chestiunea fluctuaţiilor veniturilor recurentului – reclamant, evocată de recurenta – pârâtă prin memoriul de recurs, dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiate aspectele menţionate de recurentul – reclamant în întâmpinarea depusă în cauză şi în completările la aceasta, prin care se susţine caracterul unor astfel de critici de cauză juridică nouă. În raport de maniera în care recurenta – pârâtă a motivat Raportul şi şi-a structurat apărările în faţa primei instanţe, raţionamentul expus în memoriul de recurs privind antereferitele fluctuaţii reprezintă o explicitare, în sensul art. 494, coroborat cu art. 478 alin. (4) C. proc. civ., a apărărilor privind relevanţa fişelor fiscale.

Pe de altă parte, în raport de particularităţile concrete ale cauzei pendinte şi, în special, de faptul că între recurentul – reclamant şi Universitatea Alma Mater Sibiu au existat raporturi de muncă, care au vizat, însă, exercitarea funcţiei didactice de lector universitar, coroborat cu faptul că teza finală a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 reglementează drept ipoteză de excepţie de la regimul incompatibilităţilor chiar pe cea a deţinerii unei funcţii didactice din învăţământul superior, în limitele verificărilor specifice căii de atac a recursului, Înalta Curte apreciază că fluctuaţiile de venituri evocate de recurenta – pârâtă (prin trimitere la elementele evidenţiate în fişele fiscale ce îl privesc pe recurentul – reclamant) nu pot fi calificate drept elemente ce pot fi avute în vedere în verificarea incidenţei mecanismului de formare a voinţei juridice în contractele bilaterale.

Instanţa de control judiciar apreciază că lipsa semnăturii recurentului – reclamant pe înscrisul denumit contract de muncă nr. x/19.11.2007 (cu numerotaţia alternativă 563182/19.11.2007), coroborată cu negarea expresă a existenţei unui acord de voinţă de către cel puţin una dintre părţile pretinsului raport (existenţa raportului juridic de muncă fiind invocată de ANI, în calitate de terţ) şi cu faptul că dovada unui acord bilateral nu poate fi realizată prin evocarea unor înscrisuri unilaterale (precum cele emanând doar de la o parte), al căror conţinut, din perspectiva funcţiei, este, de altfel, unul ambiguu/echivoc au fost calificate corect de prima instanţă.

În raport de toate aceste aspecte, concluzia judecătorului fondului, în sensul că nu se poate reţine naşterea unui raport juridic de muncă care să vizeze exercitarea de către recurentul – reclamant a funcţiei de "director administrativ", este rezultatul unei corecte aplicări a reperelor legale antereferite, precum şi a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, neputându-se reţine incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva criticilor evocate de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

B. Nefondat este şi recursul declarat de recurentul-reclamant A. (ce vizează petitele accesorii ale cererii de chemare în judecată).

Din examinarea memoriului de recurs depus în cauză, Înalta Curte reţine, dintr-o primă perspectivă că, în esenţă, recurentul – reclamant tinde la invocarea incidenţei cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că argumentele evocate pot fi grupate în următoarele seturi de critici:

· Cele aduse soluţiei date de prima instanţă solicitării reclamantului de obligare a recurentei – pârâte la publicarea în presa locală/regională şi naţională a sentinţei ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză şi la plata sumei de 300.000 de euro, pentru afectarea bunei reputaţii personale şi profesionale, a demnităţii şi onoarei sale, produse prin comunicatul de presă al ANI;

· Cele aduse soluţiei instanţei de fond ce a vizat pretinsa faptă prejudiciabilă constând în maniera de desfăşurare a evaluării şi a interpretării normelor legale.

Cât priveşte susţinerile recurentului – reclamant din cuprinsul întâmpinării şi notelor de şedinţă, privind nulitatea actului administrativ generată de nemotivarea acestuia, Înalta Curte observă că, prin calea de atac formulată (memoriul de recurs) nu au fost învederate critici şi în privinţa modului în care, prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins argumentele reclamantului (din cererea de chemare în judecată) privind existenţa unui viciu de formă a Raportului, constând în nemotivare. Astfel de dezlegări nu au fost recurate de nicio altă parte litigantă, intrând în puterea lucrului judecat, motiv pentru care aspectele evocate, din această perspectivă, prin antereferita întâmpinare şi prin completările la aceasta, nu pot fi valorificate în sensul invocat de recurent.

În ceea ce priveşte primul set de critici, Înalta Curte reţine că solicitarea de obligare a recurentei – pârâte la plata unei sume de 300.000 euro şi cea de obligare la publicarea în presa locală/regională şi naţională a sentinţei ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză au fost formulate în considerarea unui caracter apreciat prejudiciabil al faptei de emitere a comunicatului de presă al ANI din data de 14.11.2018 (ce viza incidentul de integritate reţinut în privinţa recurentului – reclamant).

Solicitările antereferite (de obligare a recurentei - pârâte la publicarea sentinţei şi de plată a sumei de 300.000 euro pentru o astfel de faptă) au natura unor solicitări de acordare a unor daune (măsuri reparatorii).

Daunele vizate de prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt, însă, cele generate de actul administrativ atacat, iar, în prezenta cauză fapta clamată de recurentul – reclamant ca fiind prejudiciabilă, din perspectiva învederată în paragrafele anterioare, nu este cea a emiterii Raportului de evaluare, ci cea a emiterii comunicatului de presă privind incidentul de integritate.

Or, întrucât dauna solicitată de recurent nu vizează direct fapta de emitere a actului administrativ atacat în cauza pendinte, este corect raţionamentul primei instanţe potrivit căruia nu se poate reţine existenţa unei fapte prejudiciabile, în sensul legii contenciosului administrativ, care să îndreptăţească dispunerea măsurilor reparatorii solicitate de recurent.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciului generat de demersul recurentei – pârâte şi al intimatelor – pârâte D., B., C. şi E. (funcţionarilor publici în cadrul ANI) de efectuare a evaluării şi de interpretare a normelor legale, prima instanţă a reţinut, urmare anulării Raportului de evaluare, caracterul acestui demers de faptă în sensul prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, însă a apreciat că nu se impune acordarea unei despăgubiri în cuantum de 300.000 euro, întrucât anularea Raportului constituie, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciu moral suferit în cauză.

Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, se acordă despăgubiri apte să constituie o reparaţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporţionalităţii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit) statuându-se că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, fără a fi depăşită sfera unor compensaţii echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Întinderea despăgubirilor morale este subordonată unui drept de apreciere, iar prima instanţă a realizat o analiză corectă a circumstanţelor particulare ale cauzei din perspectiva criteriilor de individualizare a tipului de prejudiciu moral invocat de recurentul – reclamant, cu aplicarea corectă a principiului proporţionalităţii şi echităţii. Principiul reparării integrale a prejudiciului nu presupune acordarea sumei solicitate de recurentul - reclamant, dacă elementele concrete ale cauzei conduc spre concluzia conform căreia consecinţele negative de ordin moral suportate de reclamant sunt acoperite prin anularea actului administrativ.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este apărată şi de orice critică de nelegalitate subsumată de recurentul – reclamant A. cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse anterior, întrucât nu pot fi identificate aspecte care să atragă incidenţa cazurilor de casare invocate prin cele două cereri de recurs formulate în cauză, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 95 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.