Securitate collaborator status; cumulative conditions of O.U.G. 24/2008 and violation of fundamental rights via denunciation

Şedinţa publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.11.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 406 de la data de 12 iunie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 406 din 12 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs, pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul - pârât arată faptul că prima instanţă a aplicat greşit normele legale incidente în cauză la momentul pronunţării soluţiei, constatând, neîntemeiat, calitatea sa de colaborator al Securităţii

Consideră recurentul-pârât că în speţa de faţă nu erau îndeplinite condiţiile legale de la art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar informaţiile pe care se pretinde că le-a furnizat nu au avut aptitudinea a îngrădi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Mai mult, recurentul – pârât susţine că prin activitatea desfăşurată nu a urmărit înlesnirea obţinerii de informaţii de către organele de securitate, ci doar a evitat repercusiuni asupra familiei sale.

Prin urmare, a susţinut recurentul că legea ar trebui interpretată în litera, dar şi în spiritul ei, sens în care urmează a se avea în vedere şi expunerea de motive din preambulul O.U.G. nr. 24/2008.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul – reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea, ca tardivă, a cererii de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

În susţinerea excepţiei de tardivitate, a arătat că recursul a fost formulat peste termenul prevăzut de lege pentru declararea acestei căi de atac, respectiv la data de 19.08.2020, în contextul în care sentinţa civilă recurată a fost comunicată intimatului – reclamant la data de 02.08.2020.

În şedinţa publică de 6 mai 2022, Înalta Curte a soluţionat excepţia tardivităţii recursului, în sensul respingerii acesteia, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că, aşa cum rezultă şi din cuprinsul notei de constatare nr. x/22.05.2019, că A., student anul IV la Facultatea de medicină din Craiova, a fost recrutat pentru supravegherea informativă a studenţilor români şi străini din cadrul facultăţii, sens în care a întocmit olograf şi semnat un angajament sub numele conspirativ "B.".

Cu titlu premergător, Înalta Curte relevă faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar, fără echivoc, că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.

Aşadar, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.

A doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, însă, în speţă, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiţii.

În privinţa primei condiţii, rezultă din actele dosarului, că intimatul a întocmit un angajament olograf şi semnat cu numele real, datat 16.06.1987, document ce marchează începutul perioadei de colaborare 1987-1989, perioadă în care acesta a furnizat informaţii sub numele conspirativ "B."., fiind folosit în scopul strângerii de informaţii ce monitorizau orice atitudine negativă la adresa conducerii de partid sau de stat.

Se constată astfel că prin notele date, intimatul a furnizat o serie de informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv a furnizat informaţii obţinute de la colegii săi studenţi, în speţă de la un student marocan MK care îşi manifesta nemulţumirea faţă de realizările din ţara noastră.

Legiuitorul în dispoziţia legală de la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 a făcut referire la drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislaţia internă la momentul faptelor imputate.

Se poate aşadar considera că intimatul a dus atingere dreptului la viaţă privată a persoanei vizate de informarea sa, drept garantat de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr 212/31.10.1974.

Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Aşadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19.03.1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19.12.1974.

Prin urmare, chiar dacă prin Constituţia de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la viaţă privată, aceste garanţii erau oferite de Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16.12.1966, act internaţional ratificat şi de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 şi în vigoare în RSR din 19.03.1975.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei, libera circulaţie.

Or, îngrădirea dreptului în discuţie prin activităţile întreprinse de intimatul – pârât s-a realizat tocmai prin informările întocmite de acesta.

În acest context, în mod legal instanţa de fond a reţinut îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că activitatea intimatului - pârât se circumscrie ipotezei legale mai sus menţionate, având în vedere că acesta, sub numele conspirativ de "B.", a oferit securităţii o serie de informaţii de natură a crea o stare de pericol pentru cel denunţat.

Înalta Curte, mai reţine că pentru îndeplinirea condiţiei legale este suficientă aptitudinea denunţului intimatului de a produce consecinţe, iar nu existenţa unor consecinţe efective. Pe cale de consecinţă, expunerea persoanei denunţate unor posibile acte de verificare complexă din partea Securităţii reprezentă vizarea îngrădirii dreptului la viaţă privată.

Prin urmare, nesocotind interesele persoanei denunţate, intimatul a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa al acesteia, atât timp cât a menţionat numele sub care erau cunoscute persoanele denunţate, locul unde îşi desfăşurau activitatea asigurându-se, astfel, că persoana denunţată urma, cel mai probabil, să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţului său.

Este exclus însă ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informaţie, asupra celor denunţaţi, cel mai probabil, să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii.

Or, aceste acţiuni de investigare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre persoanele denunţate, fără acordul acestora.

Mai mult decât atât, reţine Înalta Curte că informaţiile înscrise în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, la care a şi făcut anterior trimitere, nu sunt de natură a valida argumentele recurentului din cererea de recurs, care, urmare a unei interpretări trunchiate, scoate din context respectivele menţiuni cu scopul de a demonstra lipsa calităţii sale de colaborator la activităţile Securităţii ca poliţie politică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei din recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 406 din 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2022.