Vice-mayor’s appeal rejected: incompatibility with individual enterprise upheld despite claimed inactivity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) rejected as unfounded the appellant’s appeal, thereby upholding the first-instance judgment that had dismissed the action to annul the National Integrity Agency’s evaluation report; the challenged report remains in force. The dispute concerned an administrative action by a vice-mayor seeking annulment of the integrity report that found him in a state of incompatibility for simultaneously holding, during 01.04.2015–03.11.2016, the office of vice-mayor and the status of titular head of an individual enterprise (commercial activity). The decisive legal basis was Art. 87(1)(g) of Law No. 161/2003 (incompatibility of the vice-mayor function with the status of trader as a natural person), read with Law No. 176/2010 on integrity evaluation; the court held that the incompatibility exists irrespective of claimed business inactivity or lack of economic advantage, and that evidence showed the enterprise was commercially active, so the appeal under Art. 488(1)(8) of the Civil Procedure Code failed.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. G) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Vice-mayor’s appeal rejected: incompatibility with individual enterprise upheld despite claimed inactivity: The dispute concerned an administrative action by a vice-mayor seeking annulment of the integrity report that found him in a state of incompatibility for simultaneously holding, during 01.04.2015–03.11.2016, the office of vice-mayor and the status of titular head of an individual enterprise (commercial activity). The decisive legal basis was Art. 87(1)(g) of Law No. 161/2003 (incompatibility of the vice-mayor function with the status of trader as a natural person), read with Law No. 176/2010 on integrity evaluation; the court held that the incompatibility exists irrespective of claimed business inactivity or lack of economic advantage, and that evidence showed the enterprise was commercially active, so the appeal under Art. 488(1)(8) of the Civil Procedure Code failed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
Applicable procedural rule cited in the dispositive for the court's ruling.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/18.06.2019, întocmit de pârâtă.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 155 de la data de 3 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs reclamantul A. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea Raportului de evaluare al ANI nr. x/18.06.2019.
În esenţă, în motivarea recursului, a arătat că, în speţa de faţă, nu se relevă elementele care circumstanţiată cazul de incompatibilitate prevăzut de disp. art. 87 alin. (1) lit. G) din Legea nr. 161/2003, pentru deţinerea simultană a calităţii de viceprimar al comunei Maluşteni şi de titular a Întreprinderii Individuale A. în perioada de referinţă 01.04.2015 – 03.11.2016.
Astfel, a susţinut faptul că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă faptul că Întreprinderea Individuală A., care a fost înfiinţată la data de 01.04.2015, nu a desfăşurat activitate până la momentul întocmirii raportului de evaluare. Prin urmare, recurentul nu a obţinut niciun avantaj economic de pe urma deţinerii simultane a celor două calităţi apreciate de lege ca fiind incompatibile.
Din preambulul Legii nr. 161/2003, denumit expunere de motive, rezultă că reglementarea a fost adoptată tocmai în ideea prevenirii şi combaterii folosirii abuzive a funcţiilor publice, a obţinerii unor câştiguri necuvenite în exercitarea acestora.
1.4. Apărările formulate în cauză
Legal citată cu copie a cererii de recurs, pârâta Agenţia Naţionala de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs cu menţiunea că sentinţa civilă pronunţată la fondul cauzei este legală şi temeinică.
A susţinut intimata-pârâtă că se confirmă aspectele reţinute în raportul de evaluare privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul – reclamant care a deţinut, în perioada 01.04.2015-03.11.2016, concomitent funcţia de viceprimar şi cea de comerciant - titular al Întreprinderii Individuale A..
Cu privire la criticile aduse prin declaraţia de recurs, a susţinut intimata – pârâtă că acestea apar ca fiind nefondate prin raportare la probatoriul administrat în cauză şi la starea de fapt reţinută de prima instanţă.
Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea cererii de recurs, urmând a fi menţinută soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii de anulare a raportului ANI nr. x .
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Raportului de evaluare nr. x/18.06.2019, emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.
În motivarea actului administrativ atacat s-a reţinut că recurentul – reclamant A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât în perioada 01.04.2015-03.11.2016 a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Maluşteni şi funcţia titular al Întreprinderii Individuale A..
Curtea de apel, în calitate de prima instanţă, a respins acţiunea recurentului - reclamant, această soluţie fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a legii la situaţia de fapt identificată în cauză.
Constată astfel Înalta Curte că sentinţa de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003 şi a disp. Legii nr. 176/2010.
Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pct. 8, reţine instanţa de control judiciar că situaţia juridică generatoare a stării de incompatibilitate este reglementată de normele de drept substanţial cuprinse în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare şi în perioada avută în vedere de inspectorul de integritate (respectiv 01.04.2015-03.11.2016), pe când prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se prevede că activitatea procedurală de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate, evident cu respectarea principiului tempus regit actum, atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.
Astfel, potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la momentul evaluării "Funcţia de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) calitatea de comerciant persoană fizică"
În raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţiilor legale menţionate, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de titular al Întreprinderii Individuale A., reţinând corect că este evidentă incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de comerciant-persoană fizică.
Instanţa de control judiciar este de acord cu soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, prima instanţă nefăcând o aplicare eronată a normelor de drept incidente în cauză, câtă vreme din starea de fapt reţinută cât şi din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că recurentul-reclamant a desfăşurat activităţi agricole în cadrul Î.I. A. generatoare de venit, în cuantum de 4613 RON.
Prin urmare, critica din recurs relativă la faptul că incompatibilitatea a fost constatată în mod greşit nu se confirmă de vreme ce din înscrisurile dosarului, mai precis din Adresa nr. x/14.11.2016, rezultă că întreprinderea individuală în cadrul căreia desfăşura activitate recurentul era activă din punct de vedere comercial/economic în perioada în care acesta deţinea şi calitatea de viceprimar al comunei Maluşteni.
În concluzie, reţine instanţa de control judiciar că recurentul – reclamant, în calitate de viceprimar, avea obligaţia de a evita situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege, pretinsa inactivitate a ÎI A. de care se prevalează în cauză nefiind de natură a îl exonera de această îndatorire legală, exercitarea unei funcţii publice implicând renunţarea le orice altă funcţie care ar putea genera o stare de incompatibilitate.
În condiţiile arătate, Înalta Curte concluzionează că, în raport de prevederile legale aplicabile perioadei evaluate, respectiv art. 87 alin. 1lit. g) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, în condiţiile în care a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi de comerciant persoană fizică în calitate de titular al Î.I. A..
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, constatând că este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 3 decembrie 2019, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2022.