Teacher union fails to suspend education order barring doctoral allowance for Grade I equivalence.

Şedinţa publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX–a de contencios administrativ şi fiscal la data de 02.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Spiru Haret Teleorman, ca reprezentant al membrului de sindicat A., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1250 de la data de 17.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Sindicatul Spiru Haret Teleorman, ca reprezentant al membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1250 de la data de 17.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul SINDICATUL SPIRU HARET TELEORMAN, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea acesteia, cu modificarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că nu ar fi îndeplinite cele două condiţii legale cumulative pentru a se dispune suspendarea actului administrativ contestat.

Cu referire la condiţia cazului bine justificat a susţinut partea recurentă faptul că prin dispoziţiile cuprinse în art. 1 din OMEN nr. 3993/2021 au fost încălcate normele constituţionale şi normele legale relative la neretroactivitatea legii.

A mai susţinut că actul administrativ atacat este nelegal câtă vreme conţine dispoziţii legale care se aplică retroactiv.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, acelaşi recurent susţine faptul că se evidenţiază paguba în contextul în care membra de sindicat pentru care asigură reprezentarea în faţa instanţei ar fi, ca urmare a dispoziţiei OMEN nr. 3993/2021, lipsită de posibilitatea de a mai opta între obţinerea Gradului I prin echivalare şi menţinerea drepturilor salariale aferente titlului ştiinţific de doctor. Mai mult, acelaşi act administrativ contestat aduce prejudicii materiale dar şi de imagine pentru cadrele didactice care au obţinut titlul de doctor.

Prin urmare, în speţa de faţă, analizând situaţia particulară a d-nei A., aceasta fiind în posesia Gradului I, pierde indemnizaţia de doctorat şi i se diminuează venitul cu cel puţin 20 %, în funcţie de vechime.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat Sindicatul în reprezentarea recurentei A. că se impune admiterea cererii de recurs.

1.4 Apărările formulate în cauză

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile recurate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare dezvoltate precum şi a apărărilor intimatului, având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul formulat de Sindicatul Spiru Haret Teleorman în numele membrului de Sindicat A., ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Aminteşte Înalta Curte că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Aşa cum s-a reţinut anterior, prin memoriul de recurs, recurentul – reclamant a invocat în esenţă drept motive ce ar reprezenta în înţelesul său un caz bine justificat, aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată. Argumentele susţinute de recurent nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul contestaţiei administrative, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivului act.

Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de recurentul-reclamant privind nelegalitatea ordinului a cărui suspendare se cere nu se confirmă, acesta fiind emis pe baza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin care statuează că "Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I." La nivel de aparenţă, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii. Pe de altă parte, tot la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale reclamanţilor care au fost realizate în trecut ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

Pentru aceste motive, instanţa de control judiciar, în acord cu prima instanţă, apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului atacat, recurentul - reclamant nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.

Referitor la criticile vizând raţionamentul primei instanţe asupra condiţiei existenţei unei pagube iminente, Înalta Curte are în vedere că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv "cazul bine justificat" şi "paguba iminentă", sunt cumulative, astfel încât, în raport de argumentele reţinute anterior, în sensul nedovedirii condiţiei "cazului bine justificat", nu se mai impune şi analiza celor circumscrise prejudiciului iminent.

2. Temeiul legal al soluţiei din recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate dintre ce prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant Sindicatul Spiru Haret Teleorman în numele membrului de Sindicat A. împotriva sentinţei civile nr. 1250 din 17 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2022.