Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2524/2022 AI generated

Appeal for annulment for insufficient legal motivation and erroneous application of law regarding timeliness of administrative fiscal challenge

Case Number Decizia nr. 2524/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and partially upheld the nullity of the appeal on the eighth ground, thereby confirming the lower court's dismissal of the plaintiff's action; the defendant public agency prevailed in the dispute concerning the legality of an administrative decision to impose ancillary payment obligations for rural investment financing. The case centered on whether the administrative appeal against the initial decision was filed within the statutory deadline, with the court finding it was late and therefore the judicial action was inadmissible on the merits. The decision was grounded in Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code regarding specific grounds for cassation and the requirement for specific legal criticism in appeals, and Article 47(1) of Government Emergency Ordinance No. 66/2011 establishing the 30-day deadline for filing administrative appeals in tax matters.

Legislator headnote

AI generated

art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Appeal for annulment for insufficient legal motivation and erroneous application of law regarding timeliness of administrative fiscal challenge: A mai arătat recurenta – reclamantă faptul că exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 6 precum şi cele ale art. 6 CEDO nu au fost respectate în prezenta cauză motiv pentru care se impune admiterea cererii de recurs.

Keywords

AI generated
action for annulment Civil Procedure Code challenge of administrative decisions late filing grounds for cassation fiscal law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 . Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2020, reclamanta A. a formulat plângere împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrate sub nr. x din 09.12.2019, promovată împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii emisă de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale cu nr. x din 01.08.2019, decizie pe care o consideră nelegală şi netemeinică.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 48 de la data de 24.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat recurenta – reclamantă faptul că sentinţa primei instanţe este nemotivată şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În continuare, a reluat partea recurentă anumite aspecte subsumate situaţiei de fapt expuse în faţa primei instanţe, referitoare la decizia de stabilire a accesoriilor de plată şi la modalitatea de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acesteia.

Cu privire la soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei administrative, a precizat partea în calea de atac faptul că prima instanţă s-a limitat la a prelua punctul de vedere al organului de soluţionare contestaţiei, fără a avea în vedere argumentele aduse pe calea acţiunii introductive şi fără a analiza probele prezentate.

A mai arătat recurenta – reclamantă faptul că exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 6 precum şi cele ale art. 6 CEDO nu au fost respectate în prezenta cauză motiv pentru care se impune admiterea cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată cu copie a cererii de recurs, intimata – pârâtă AFIR a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefiind fondate, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile recurate .

Pentru a fundamenta acest punct de vedere, a arătat partea faptul că atât organul fiscal cât şi prima instanţă au reţinut faptul că, cu respectarea dispoziţiilor legale incidentei cauzei, a fost respinsă ca fiind tardivă contestaţia formulată în procedura administrativă.

S-a prevalat partea intimată – pârâtă AFIR de disp. legale de la art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 47 alin. (3) Codul de procedură fiscală .

Totodată, asupra fondului cauzei, în mod corect, prima instanţă nu a intervenit câtă vreme s-a apreciat a fi corectă soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei administrative.

Prin urmare, în materia de faţă limitele învestirii instanţei sunt trasate de ceea ce a fost contestat în procedura administrativă, respectiv de soluţia care a fost adoptată cu privire la contestaţia deciziei de impunere.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, a arătat recurenta faptul că, în mod greşit, a reţinut prima instanţă că nu a fost făcută dovada cu privire la calitatea d-nei B.,în contextul în care a depus la dosar o declaraţie notarială din care rezultă că nu este fiica recurentei şi că nu locuieşte la aceeaşi adresă .

A precizat că adresa la care a fost comunicat actul administrativ contestat este corectă însă a criticat aspectul referitor la data de comunicare consemnată pe dovada de primire a deciziei atacate ce se află la dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1.1. Examinând sentinţa civilă recurată prin prisma motivelor de casare invocate, având în vedere şi apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte va respinge cererea de recurs, ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta A. a formulat critici în petiţia de recurs care nu vor fi supuse analizei instanţei de control judiciar, întrucât la acest termen de judecată a fost invocată excepţia nemotivării recursului întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pe care, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează a o analiza cu precădere.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (3)", iar aliniatul 2 al aceluiaşi articol prevede că "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele sale lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul unei motivări necorespunzătoare, chiar amplă fiind.

Din moment ce nu este o problemă ce ţine de volum, o motivare care nu dezvoltă motive de nelegalitate, ci doar cuprinde temeinicia afirmată a pretenţiilor sau contestarea soluţiei primei instanţe, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al recursului.

Se observă că instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.

A reţinut prima instanţă, în esenţă, faptul că termenul de formulare a contestaţiei administrative s-a împlinit la data de 06.09.2019 astfel încât formularea contestaţiei la data de 29.10.2019 s-a făcut cu depăşirea termenului legal de introducere a acestei, în mod corect fiind respinsă de către intimata -pârâtă ca tardiv formulată.

Deşi recurenta nu este ţinută de ordinea în care sunt prevăzute motivele de casare în cuprinsul art. 488, este însă necesară exprimarea unor critici de nelegalitate faţă de argumentele şi raţionamentul urmat în cuprinsul hotărârii atacate, nefiind suficientă relatarea faptelor procesului în condiţiile în care motivele de recurs nu vizează situaţia de fapt.

Altfel spus, criticile formulate trebuie să se refere la cele motivate de instanţa de fond, nu la împrejurări străine raţionamentului juridic urmat, şi aceasta într-o manieră concretă, care să permită posibilitatea exercitării controlului de legalitate pe baza apărărilor formulate de parte, iar nu deduse de instanţa de recurs.

În speţă, în cuprinsul cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă nu se regăsesc critici aplicate considerentelor sentinţei de fond, prin care s-a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi nici nu se arată care dispoziţii legale de drept material au fost aplicate incorect de instanţa fondului. Prin urmare, s-ar fi impus indicarea punctuală a motivelor de casare prin raportare la soluţia pronunţată, la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia şi la normele de drept material pretins încălcate sau aplicate greşit.

Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii nu este structurată din punct de vedere juridic în sensul celor expuse anterior şi nu conţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar.

Faţă de cele ce preced, constatând că motivele de casare invocate nu se subsumează cazului de casare de al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. care sancţionează cu nulitatea nemotivarea cererii de recurs, Înalta Curte urmează a admite excepţia invocată cu privire la pct. 8.

În ceea ce priveşte cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte va respinge acest motiv de casare ca nefiind fondat.

Argumentând în continuare acest punct de vedere, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Referitor la criticile aduse de recurenta A. cu privire la considerentele primei instanţe de respingere a acţiunii pe motiv că a fost corectă soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei administrative, apreciază Înalta Curte că acestea nu au fundament în contextul în care, evidenţiind cadrul legislativ şi aplicându-l situaţiei de fapt expuse, rezultă cu claritate netemeinicia cererii de chemare în judecată. Mai mult, apreciază Înalta Curte să motivarea expusă de prima instanţă este clară, precisă şi necontradictorie şi este rezultatul analizei întregului probatoriu administrat în speţa de faţă, neputând fi remarcate motive contradictorii sau străine de natura cauzei în raţionamentul expus de judecătorul fondului.

Reţine Înalta Curte faptul că în procedura specifică dreptului fiscal, derogatorie de la dreptul comun în materie, se prevede faptul că partea trebuie să conteste în termen de 30 de zile calendaristice, conform art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, actul administrativ fiscal vătămător, iar nerespectarea acestui termen atrage respingerea ca tardivă a contestaţiei.

Cum limitele învestirii instanţei de contencios administrativ şi fiscal sunt fixate de soluţia pe care a primit-o contestaţia administrativă este evident că soluţia pe care prima instanţă a pronunţat-o nu poate antama fondul cauzei. Astfel, contrar criticilor expuse de recurenta – reclamantă în sensul că instanţa nu a analizat toate probele prezentate rezultă că soluţia acesteia este corectă de vreme ce era învestită doar a se pronunţa cu privire la legalitatea deciziei emise în soluţionarea contestaţiei administrative.

1.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii parţiale a recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurenta – reclamantă A., în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Respinge, în rest, recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 48 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2022.