Joint and several liability of an insolvent company administrator extinguished by final judicial annulment of the underlying tax assessment decisions

Şedinţa publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată în data de 04.01.2016, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, contestaţie împotriva Deciziei nr. 11/25.06.2015 prin care s-a soluţionat plângerea formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.01.2015, solicitând obligarea ANAF DGRFP Cluj-Napoca la soluţionarea contestaţiei formulate pentru suma de 337.678 RON şi anularea deciziei nr. 338/19.01.2015 privitor la suma de 2.479.271 RON ca netemeinică şi nefondată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 60/CA din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

A anulat în parte Decizia nr. 11/25.06.2015 emisă de pârâta DGRFP Cluj Napoca, de soluţionare a contestaţiei.

A anulat în parte Decizia nr. 338/19.01.2015 de antrenare a răspunderii solidare, emisă de pârâtă pentru suma de 2.021.031 RON.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 50 RON cu titlu cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 60/CA din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantul A. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant critică sentinţa recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta prin critici de nelegalitate separate.

În esenţă, după o expunerea rezumativă a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant arată că deşi organul fiscal i-a nerespectat dreptul de a fi ascultat şi a cunoaşte actele dosarului privind angajarea răspunderii solidare, atât decizia primară, cât şi cea de soluţionare a contestaţiei fiind nemotivate, totuşi, instanţa de fond a validat parţial actele fiscale contestate, înlăturând fără temei argumentele invocate în cererea de chemare în judecată.

Mai susţine recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză cerinţele cumulative ale art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ., aplicabile speţei, apreciind, în mod superficial, că faptul nedeclarării sau a neachitării la termen a obligaţiilor fiscale prezumă reaua-credinţă a administratorului societăţii intrate în insolvabilitate, fără a se face dovada unei conduite fiscale defectuoase a acestuia, care prin acţiuni sau inacţiuni specifice a condus la starea de insolvenţă a B. S.R.L.

În continuare, recurentul-reclamant arată că motivarea sentinţei instanţei de fond este şi contradictorie, în sensul că deşi a luat act de faptul că Decizia de impunere nr. x/29.05.2016 emisă pe numele societăţii şi în temeiul căreia s-a dispus atragerea răspunderii solidare a recurentului, a fost anulată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru suma de 2.021.031 RON (debitul principal impus societăţii), menţine răspunderea solidară pentru restul debitului, rezultat dintr-o decizie de impunere fiscală emisă ulterior declarării stării de insolvenţă, respectiv decizia nr. 1239/28.10.2014, la care se adaugă suma de 337.678 RON, asupra căreia organul fiscal a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

De asemenea, susţine recurentul că, după pronunţarea instanţei de fond, prin Decizia nr. 3660/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus, în Dosarul nr. x/2016, disjuns din prezentul dosar, obligarea autorităţii fiscale pârâte la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative îndreptată împotriva aceloraşi acte fiscale de angajare a răspunderii solidare, dar pentru suma de 337.678 RON.

În concluzie, recurentul-reclamant solicită casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, pe fond, anularea în tot a celor două decizii privind angajarea răspunderii solidare.

1.3.2. Recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor

Recurenta-pârâtă îşi întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., susţinând că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Afirmă recurenta că instanţa a încălcat prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 92/2003, prin faptul că deşi, în mod temeinic, constată că sunt îndeplinite cerinţele atragerii răspunderii solidare a administratorului reclamant, totuşi, în temeiul Deciziei nr. 2269/18.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a anulat în parte Deciziile emise de pârâtă, pentru suma de 2.021.031 RON.

În continuarea acestui raţionament, recurenta-pârâtă susţine că, în raport de soluţia definitivă de anulare a Deciziei de impunere emisă pe numele societăţii nr. 593/29.05.2013, pentru suma de 2.021.031 RON, singura soluţie legală pe care instanţa de fond a putea pronunţa era de respingere a acţiunii reclamantei ca rămasă fără obiect pentru suma respectivă, şi ca neîntemeiată pentru restul.

Recurenta-pârâtă îşi întemeiază acest raţionament pe dispoziţiile art. 24 din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora "Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege". În acest sens, afirmă recurenta că anularea unei creanţe fiscale prin hotărâre judecătorească duce la stingerea acesteia.

Ultima critică vizează acordarea cheltuielilor de judecată, invocându-se art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa poate să reducă motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţilor.

1.4 Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei sentinţa nr. x din 11.11.2021 a Tribunalul Bihor, rămasă definitivă prin Decizia nr. 241/CA din 01.04.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care a fost anulată Decizia de impunere nr. xnr. 593/29.05.2013 emisă pe numele societăţii B. S.R.L. şi pentru diferenţa de sumă de 337.678 RON, avută în vedere la emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare ce face obiectul prezentei cauze.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este nelegală, urmând a fi casată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlul prealabil, Înalta Curte învederează că, pentru o mai bună logică a redactării, având în vedere corelaţia dintre criticile expuse de recurenţi, cererile de recurs vor fi analizate şi soluţionate printr-un raţionament juridic întemeiat pe argumente comune ambelor recursuri.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. invocat doar de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că nu au fost dezvoltate argumente care să se circumscrie acestei critici de nelegalitate.

Astfel, recurentul susţine, în fapt, nemotivarea deciziilor administrativ-fiscale contestate şi nu lipsa motivelor de fapt şi de drept din raţionamentul juridic al instanţei de fond, iar în ceea ce priveşte pretinsa contradictorialitate, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi reţinută, fiind vorba de nemulţumirea recurentului faţă de modalitatea de abordare a chestiunii de drept deduse judecăţii.

Prin urmare, sub acest aspect, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele sentinţei exprimând argumentat, convingerea intimă a judecătorului în temeinicia şi legalitate soluţiei pronunţate.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., prin raportare la situaţia de fapt dar şi cea juridică rezultată din probatoriul cu înscrisurile administrate în dosarul de fond, astfel cum a fost completat în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte constată că, în mod eronat, s-a reţinut de prima instanţă, îndeplinirea cerinţelor cumulative prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 92/1993.

Înainte de a analiza criticile legate de îndeplinirea condiţiilor de fond impuse de Codul de procedura fiscală în vederea atragerii răspunderii solidare a administratorului societăţii debitoare aflată în insolvenţă, Înalta Curte aminteşte că din economia reglementării acestei instituţii de drept fiscal, rezultă că răspunderea solidară a administratorului societăţii debitoare (cum este cazul în speţă) este o răspundere subsidiară răspunderii fiscale a societăţii comerciale debitoare, în sensul că, antrenarea acesteia se poate produce doar în ipoteza în care, creanţele fiscale impuse societăţii, ca reprezentând obligaţii bugetare nedeclarate/neachitate rămân confirmate definitiv sub aspectul existenţei şi a cuantumului lor.

În speţa de faţă, Decizia nr. 338/19.01.2015 de angajare a răspunderii solidare prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 a fost emisă în temeiul Deciziei de impunere nr. x/29.05.2013 şi a Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 emise de organele de inspecţie fiscală în sarcina societăţii B. S.R.L., în cadrul căreia, reclamantul A. deţinea calitatea de administrator, cuantumul total stabilit prin Decizia nr. 338/19.01.2015 fiind de 2.816.949 RON .

Prin Decizia nr. 11 din 25.06.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamantul A. s-a dispus suspendarea contestaţiei pentru suma de 337.678 RON până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală şi respingerea contestaţiei pentru suma de 2.479.271 RON.

Înalta Curte constată că procedura administrativă şi ulterior, cea judiciară iniţiată de societatea debitoare B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.05.2013 şi a celei de soluţionare a contestaţiei nr. 106/26.02.2014 a s-a derulat în paralel cu procedurile administrativă şi judiciară demarate de reclamantul A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.01.2015 şi a Deciziei nr. 11/25.06.2015 de soluţionare a contestaţiei, având în vedere că organul fiscal le-a emis pe acestea din urmă mai înainte de finalizarea judecăţii ce a avut ca obiect anularea deciziilor de impunere ale societăţii.

Pe parcursul judecăţii prezentei cauze în faţa primei instanţe, s-a pronunţat Decizia nr. 2669/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal prin care s-a anulat definitiv Decizia de impunere nr. x/29.05.2013 emisă pentru societatea B. S.R.L., pentru creanţa bugetară de 2.021.031 RON, decizie avută în vedere de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei.

Până la soluţionarea prezentei căi de atac, recurentul-reclamant a depus la dosar sentinţa nr. x din 11.11.2021 a Tribunalul Bihor, rămasă definitivă prin Decizia nr. 241/CA din 01.04.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care a fost anulată Decizia de impunere nr. xnr. 593/29.05.2013 emisă pe numele societăţii B. S.R.L. şi pentru diferenţa de sumă de 337.678 RON, avută, de asemenea, în vedere de organul fiscal, la emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare ce face obiectul prezentei cauze.

În acest context, Înalta Curte constată că, în prezent, întreg debitul principal pe care organul fiscal l-a impus societăţii B. S.R.L. şi care a reprezentat temeiul angajării răspunderii solidare a reclamantului din prezenta cauză, a fost anulat definitiv pe cale judecătorească, astfel încât, dat fiind raportul de subsidiaritate dintre decizia de impunere a societăţii şi decizia de angajare a răspunderii solidare a administratorului, aceasta din urmă nu mai poate fi reţinută, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că afirmaţia recurentei-pârâte, în sensul că acţiunea reclamantului trebuia respinsă ca rămasă fără obiect, este lipsită de logică juridică, având în vedere că atâta vreme cât organul fiscal nu a procedat la revocarea deciziei nr. 338/2015 emisă pentru administratorul societăţii, deşi a cunoscut soluţia de anulare a pretinsului debit impus societăţii, anularea actului administrativ-fiscal rămas fără temei faptic şi juridic, nu se putea face decât pe cale judecătorească, fiind vorba de acte administrativ-fiscale distincte ca temei şi regim juridic, chiar dacă priveau aceleaşi creanţe bugetare.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că diferenţa de sumă dintre creanţele fiscale ale societăţii, anulate pe cale judecătorească şi debitul impus prin decizia de angajare a răspunderii solidare, provine din Decizia de impunere nr. x/28.10.2014 reţinută, de asemenea, ca temei al răspunderii solidare şi care a fost emisă după declararea stării de insolvenţă.

Având în vedere că din conţinutul acestei Decizii nr. 1239/28.10.2014 rezultă că se referă la majorări şi dobânzi de întârziere aferente debitului iniţial stabilit pentru perioada de referinţă a controlului, Înalta Curte nu poate reţine îndeplinirea condiţiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 92/2003 pentru angajarea răspunderii solidare.

Având în vedere acest context faptic şi juridic relevat anterior, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond se impune a fi casată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., în sensul anulării în tot a Deciziei nr. 11/25.06.2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca privind soluţionarea contestaţiei administrative şi a Deciziei nr. 338/19.01.2015 de antrenare a răspunderii solidare.

Pentru aceleaşi considerente se impune şi respingerea recursului autorităţii pârâte ca nefondat.

În rejudecarea acţiunii, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea contestaţiei administrative în ceea ce priveşte suma de 337.678 RON, reclamantul nu mai are interes în susţinerea acestuia, având în vedere că prin Decizia nr. 3660/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus, în Dosarul nr. x/2016, disjuns din prezentul dosar, obligarea autorităţii fiscale pârâte la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative îndreptată împotriva aceloraşi acte fiscale de angajare a răspunderii solidare, pentru suma de 337.678 RON.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, având în vedere că pârâta a fost obligată la contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată de reclamant, dispoziţie corectă, în raport de soluţia pronunţată de anulare parţială a actelor fiscale contestate, culpa autorităţii fiind astfel pe deplin dovedită, conform art. 453 din C. proc. civ.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul – reclamant A., va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, pe fond, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A., va anula, în tot, Decizia nr. 11/25.06.2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca privind soluţionarea contestaţiei administrative şi va anula, în tot, Decizia nr. 338/19.01.2015 de antrenare a răspunderii solidare. Va respinge, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind obligarea ANAF- DGRFP Cluj la soluţionarea contestaţiei administrative formulate pentru suma de 337.678 RON. Va respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei nr. 60/CA din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, pe fond:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează, în tot, Decizia nr. 11/25.06.2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Anulează, în tot, Decizia nr. 338/19.01.2015 de antrenare a răspunderii solidare.

Respinge, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind obligarea ANAF. DGRFP Cluj la soluţionarea contestaţiei administrative formulate pentru suma de 337.678 RON.

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 60/CA din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2022.