Deputy mayor’s dual school council role upheld as incompatible; appeal in integrity case rejected.

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.04.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat instanţei, în principal, anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit de A.N.I., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 104/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei civile nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B., criticile invocate putând fi circumscrise motivului de casare prevăzute pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018.

În motivarea recursului, recurentul – reclamant a susţinut că un aspect esenţial al acestei speţe, pe care instanţa de fond nici măcar nu 1-a menţionat în cadrul sentinţei date, este intervenţia Legii nr. 54/2019, pe care deşi a invocat-o în cadrul concluziilor scrise formulate, instanţa nici măcar nu a adus-o în discuţie.

Legea 54/2019 a adus o modificare semnificativă a art. 25 din Legea nr. 176/2010 în care a fost introdus alin. (5) care prevede faptul că "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de Ia data săvârşirii lor, în conformitate cu prevederile art. 2517 C. civ., republicată cu modificările ulterioare".

Prin urmare, având în vedere faptul că funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Cămăraşu a domnului A. a încetat la data de 29.09.2014, iar Agenţia Naţională de Integritate a demarat procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010 începând cu data de 20.06.2018, răspunderea domnului A. nu mai poate fi antrenată având în vedere faptul că a intervenit prescripţia, depăşindu-se termenul de 3 ani în care se puteau începe procedurile de verificare de către ANI.

De asemenea, având în vedere că acuzaţia care i se aduce de către ANI este una care se află în sfera acuzaţiei penale, solicită a se avea în vedere şi prevederile art. 6 din CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil, raportat la care jurisprudenţa Curţii în cauza Engel contra Olandei o consideră relevantă. În această cauză, având ca obiect sancţiunea disciplinară a unor militari, Curtea a analizat în detaliu chestiunea delicată a liniei care separă acuzaţiile în materie penală şi acuzaţiile pur disciplinare, şi în esenţă aceasta a decis faptul că statului nu îi este suficient să califice o infracţiune ca disciplinară pentru a o sustrage obligaţiei fundamentale de a acorda un proces echitabil în materie penală.

În continuare, recurentul – reclamant a arătat că necesitatea de a deţine atât funcţia de viceprimar al Comunei cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie se datorează faptului că personalul şcolii este redus, iar prin faptul că reclamantul se implica în desfăşurarea activităţii şcolii, a considerat că proteja interesele acestei unităţi. Această activitate a fost neremunerată.

Activitatea desfăşurată de către reclamantul nu a produs nici un prejudiciu, ba mai mult a fost benefică pentru Şcoala Gimnazială.

Consideră că în calitatea sa de viceprimar al comunei Cămăraşu, avea obligaţia de a gestiona situaţia în acest mod, ţinând cont de lipsa de personal. În situaţia în care nu sunt suficienţi angajaţi, reclamantul consideră că şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 în ceea ce priveşte calitatea de viceprimar.

Chiar dacă instanţa de fond a susţinut că art. 63 alin. (1) lit. d) din Legea 215/2001 se aplică doar primarului, consideră că şi calitatea de viceprimar se asimilează acestuia în situaţia de faţă având în vedere numărul extrem de redus de personal Ia nivelul comunei.

În opinia recurentului, este esenţial că nu a obţinut niciun beneficiu şi nicio remuneraţie ca urmare a funcţiei deţinute, chiar dacă instanţa de fond susţine că acest fapt nu are nicio relevanţă.

În conformitate cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (anume Decizia nr. 163/2015 în dosarul nr. x/2013 C. vs. ANI) această abordare şi aplicare a normelor legale invocate este greşită.

În fine, recurentul a mai susţinut că entitatea care exercită în numele unităţii administrative teritoriale toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare atribuţiilor legale este Consiliul Local şi Primăria, care în exercitarea atribuţiilor sale, printr-o hotărâre a acestuia poate împuternici persoanele care să reprezinte interesele unităţii administrative teritoriale în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Cămăraşu.

Este vorba aşadar de un mandat legal conferit Consiliului Local de unitatea administrativ teritorială şi de un mandat convenţional ce-l poate da autoritatea deliberativă altei persoane pentru reprezentarea intereselor unităţii administrative teritoriale în Consiliul de Administraţie al şcolii, mandat ce poate fi acordat printr-o hotărâre.

Reprezentarea la care face trimitere pârâta în adresă este una administrativă şi rezultă din atribuţiile puterii publice pe care o exercită primarul în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice cu persoane fizice sau juridice străine precum şi în justiţie şi nu pe cea de mandat aşa cum este definită de articolul 125 din Legea nr31/1990.

Prin urmare, având în vedere atât aspectele de procedură prin intervenţia Legii nr. 54/2019 în urma căreia faptele de care este acuzat sunt deja prescrise şi nu se mai poate antrena răspunderea pentru acestea, cât şi aspectele de fond care relevă în mod evident faptul că nu a făcut nimic pentru a încălca legea, ci doar a încercat să îşi facă datoria faţă de comuna pe care o reprezintă şi nefiind în niciun fel remunerat pentru funcţia avută în Consiliul de Administraţie al şcolii, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării raportului de evaluare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a depus întâmpinare, însă, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut că persoana evaluată a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în sensul prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deţinând în perioada 27.06.2012-29.09.2014, simultan cu funcţia de viceprimar al com. Cămăraşu, judeţul Cluj, calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Cămăraşu.

Instanţa a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, soluţie care este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Recurentul nu neagă situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare, ci critică sentinţa instanţei de fond motivat de faptul că se impunea a se lua în considerare că (i) nu mai poate fi antrenată răspunderea reclamantului, întrucât a intervenit prescripţia, odată cu modificările legislative apărute prin Legea nr. 54/2019, de care prima instanţă nu a ţinut cont, (ii) nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administraţie al instituţiei de învăţământ în nume propriu, ci ca reprezentant al consiliului local şi (iii) a se avea în vedere faptul că nu a urmărit niciun beneficiu, nefiind remunerat.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că trebuia să se dea eficienţă modificărilor prin Legea nr. 54/2019

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei pentru fapta reţinută prin raportul de evaluare, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată de recurentul-reclamant în cuprinsul concluziilor scrise depuse după momentul rămânerii în pronunţare asupra fondului cauzei de către prima instanţă, intervenit la data de 08.04.2019, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 17.04.2019, la solicitarea reclamantului.

Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentului referitoare la ignorarea de către prima instanţă a prevederilor Legii nr. 54/2019; în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al ambelor părţi, instanţa era ţinută să se pronunţe asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept ale cauzei, lămurite pe baza tuturor probelor administrate în cauză, inclusiv asupra tuturor înscrisurilor existente la dosarul cauzei la momentul închiderii dezbaterilor şi rămânerii în pronunţare asupra fondului acesteia.

În consecinţă, nefăcând obiectul analizei primei instanţe, excepţia în discuţie nu va fi avut în vedere la soluţionarea prezentului recurs.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că starea de incompatibilitate nu există, întrucât nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administraţie al instituţiilor de învăţământ în nume propriu, ci ca reprezentant al consiliului local

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, fiind nefondate.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada evaluată, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru al consiliului de administraţie al unei instituţiile publice.

De asemenea, conform art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unor unităţi de învăţământ de nivel gimnazial, cum este cazul în speţă.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus-menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de viceprimar şi calitatea, simultană, de membru în consiliul de administraţie într-o instituţie publică - unitate de învăţământ de nivel gimnazial, condiţii pe care este cert că recurentul-reclamant le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 27.06.2012-29.09.2014.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevede numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului, respectiv al consiliului local, dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului/consiliului local, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Intenţia legiuitorului, aşadar, este clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de primar/viceprimar, şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţiei al unităţii de învăţământ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului comunei Cămăraşu, judeţul Cluj - recurentul-reclamant în consiliul de administraţie al şcolilor gimnaziale nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Este de subliniat aspectul că în consiliul de administraţie al şcolii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deţine în mod legal ambele funcţii.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că nu a urmărit un interes personal, nefiind remunerat

Înalta Curte reţine că nu are relevanţă că nu a fost demonstrat un interes personal sau patrimonial al recurentului-reclamant, raportat la împrejurarea că nu a fost retribuit pentru exercitarea calităţii de membru al Consiliului de Administraţie al şcolilor, întrucât Legea nr. 161/2003 nu condiţionează starea de incompatibilitate de obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit, astfel că este necesară şi suficientă deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, pentru reţinerea incompatibilităţii în discuţie.

De altfel, nici referirile recurentului-reclamant la particularităţile prezentului litigiu, respectiv că a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal, nu sunt de natură să justifice soluţia de anulare a raportului de evaluare.

Dovedirea interesului prezintă relevanţă sub aspectul existenţei conflictului de interese şi nu a stării de incompatibilitate, art. 70 din Legea 161/2003 stabilind că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Or, în cauză, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate şi nu în conflict de interese.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de menţinere a Raportului de evaluare prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant este legală, corect fiind constatată incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 104/2019 din 17 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.