Statute of limitations for insurance guarantee claims: accrual date tied to knowledge of fault and damages rather than insurer's bankruptcy finality

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.01.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.), a solicitat anularea deciziei nr. 19469/21.03.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii prin care să admită integral cererea de plată înregistrată sub nr. x/29.01.2019, respectiv să admită integral despăgubirea reclamantei cu suma de 35.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 702 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate arătând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 14 şi art. 20 din Legea nr. 213/2015 (motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

S-a arătat că data naşterii dreptului de creanţă este data la care reclamanta a cunoscut atât persoana vinovată de producerea accidentului, debitorul obligaţiei de plată, cât şi întinderea pagubei.

Până la data de 27.11.2018 (data comunicării ordonanţei de clasare a dosarului penal nr. x/2016), până la pronunţarea unei soluţii în dosarul penal, naşterea dreptului de creanţă constând în prejudiciul suferit de reclamantă în accidentul rutier este suspendată, depinzând în exclusivitate de vinovăţia făptuitorului (condiţie a antrenării răspunderii civile).

Doar cu ocazia întocmirii Referatului cu propunere de clasare în cauza penală 8309/P/2016 reclamanta a aflat că numitul B. a încălcat prevederile art. 111 alin. (4) şi art. 108 alin. (1), lit. b) pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că acesta se face vinovat exclusiv de producerea accidentului rutier.

În data de 23.01.2019, în urma studierii dosarului penal, prin avocat, a aflat că persoana care răspunde de repararea pagubei este S.C. C. S.A. Astfel, creanţa nu s-ar fi putut naşte până la cunoaşterea asigurătorului de răspundere civilă auto ce a asigurat valabil autoturismul condus de numitul B..

De asemenea, pentru a se stabili întinderea prejudiciului creat erau necesare o serie foarte îndelungată de investigaţii şi tratamente medicale. La momentul accidentului nu se putea cunoaşte gravitatea vătămării conform indicatorilor medico-1egali, existenţa unei infirmităţi, existenţa unei pierderi a capacităţii de muncă.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat

A arătat pârâtul intimat că dreptul de creanţă al recurentei – reclamante s-a născut la data producerii accidentului, respectiv la data de 21.09.2016.

În mod corect prima instanţă a reţinuta că cererea de plată a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plata înregistrata la F.G.A. sub nr. x/04.02.2019, reclamanta a solicitat sa fie despăgubită cu suma de 35.000 euro, ca urmare a prejudiciului suferit în urma accidentului rutier petrecut la data de 21.09.2016.

În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea tuturor documentelor, s-a dispus respingerea cererii de plata apreciindu-se că petenta a formulat şi depus cererea de plata la F.G.A. după expirarea termenului legal, pentru asigurătorul C. S.A. aflat în faliment.

In acest sens, s-a emis Decizia nr. 19469/21.03.2019, Fondul de Garantare a Asiguraţilor respingând cererea de plată cu motivarea că a intervenit tardivitatea introducerii solicitării despăgubirilor prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestuia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv.

În cauza de faţă, însă, dreptul recurentei-reclamante de a sesiza Fondul de Garantare a Asiguraţilor privind despăgubirile la care era îndreptăţită, nu putea fi exercitat până la momentul la care a cunoscut fapta prejudiciabilă (vătămarea) şi autorul accidentului. Data naşterii dreptului de creanţă al recurentei este 27.11.2018, data comunicării ordonanţei de clasare a dosarului penal nr. x/2016, act care indică fapta prejudiciabilă şi autorul faptei. Victima a cunoscut autorul, prejudiciul, precum şi debitorul obligaţiei de plată cu ocazia soluţionării dosarului penal, iar nu la data accidentului.

Scopul instituirii de către legiuitor, prin dispoziţia art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, a termenului de decădere de 90 de zile, este acela de a sancţiona creditorii de asigurare care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înţeleg să formuleze o cerere de plată în acest interval de timp. Or, în cazul de faţă, reclamanta nu a rămas în pasivitate, neputând fi sancţionată prin respingerea cererii ca tardivă, pe motiv că s-a derulat în cauză o procedură penală, finalizată printr-o soluţie de clasare.

În acest context, având în vedere art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, termenul până la care recurenta - reclamantă trebuia să depună cererea de plată era de 90 de zile de la data de 27.11.2018, aceasta depunând cererea de despăgubire la data de 29.01.2019, în termenul legal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în mod greşit, autoritatea pârâtă a constatat tardivitatea depunerii cererii de plată, reţinând că termenul de 90 de zile curge de la data de 17.03.2017, data rămânerii definitive a procedurii de faliment împotriva S.C. C. S.A., urmând a dispune anularea actului.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, va obliga pârâtul FGA la soluţionarea pe fond a cererii de despăgubire, aprobarea sau respingerea, în tot ori în parte a unei cereri de plată fiind atributul Comisiei speciale din cadrul FGA, în cadrul procedurii administrative necontencioase, instanţa având doar posibilitatea de a cenzura legalitatea deciziei ce va fi emisă de pârât.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea, va anula decizia atacată şi va dispune obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 702 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Admite acţiunea reclamantei, anulează decizia F.G.A nr. 19469/21.03.2019 şi dispune obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată nr. x/29.01.2019.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia pârţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.