FGA's use of AUDATEX over private estimates to value vehicle damage under ASF Regulation 23/2014

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.06.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 14601/15.05.2018 emisa de către pârât cu privirea la respingerea pretenţiilor în sumă de 32.510,39 RON, reprezentând penalitati de întârziere; admiterea în tot a cererii de plata înregistrata la parata sub nr. x/28.04.2017; obligarea pârâtului la plata sumei de 32.510,39 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, aferente debitului principal în cuantum de 22.808,58 RON, reprezentând valoarea maxima de despăgubire ce putea fi acordată de către asigurător urmare a evenimentului rutier, calculate pentru perioada 05.06.2015 (data refuzului de plata a despăgubirilor de către B.) până la data de 16.02.2017, data deschiderii procedurii de insolventa în cazul B. S.A., în cuantumul legal prevăzut de dispoziţiile art. 38 din Ordinul CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1902 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a anulat în parte decizia nr. 14601/15.05.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 6385,36 RON, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata suplimentar în favoarea reclamantului şi a sumei de 6385,36 RON, cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că hotărârea instanţei de fond este în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 12 si art. 14 din Legea nr. 213/2015, a dispoziţiilor art. 10, 18, art-20 si art. 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, precum si a prevederilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

Din interpretarea acestor dispoziţii reiese obligaţia FGA de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, FGA neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiza proprie, a cererilor depuse de petenti la FGA.

Pentru a evita discrepantele dintre sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare si pentru a se asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plata, FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului AUDATEX.

AUDATEX este un sistem informatic, acceptat atât de toţi asigurătorii, cat si de unităţile service, FGA evitând astfel crearea unui mecanism de despăgubire variabil si diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de preturile practicate de unităţile service care efectuează reparaţia autovehiculelor avariate, pentru ipoteze similare si daune asemănătoare.

În mod neîntemeiat, instanţa de fond a înlăturat modalitatea de determinare de către FGA a cuantumului despăgubirii, în condiţiile de "regie proprie", considerând, ca depunerea unui deviz de calcul reparativ emis de unitatea de specialitate S.C. C. S.R.L. îndreptăţeşte petentul la obţinerea valorii maxime de despăgubire.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în partea hotărârea recurate si, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de intimatul- reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – reclamant nu a depus întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/28.04.2017, reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma totală de 55.318,98 RON, reprezentând daune materiale pentru avarierea autoturismului său şi penalităţi de întârziere, calculate până la data de 16.02.2017, data deschiderii procedurii de insolventa în cazul B. S.A., în cuantumul prevăzut de dispoziţiile art. 38 din Ordinul CSA nr. 23/2014.

Prin Decizia nr. 14601/15.05.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, s-a admis la plată suma de 16423,22 RON şi s-a respins restul pretenţiilor.

Cu privire la daunele materiale pretinse de reclamant în cuantum de 6385,36 RON, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă diferenţa dintre suma în cuantum de 22.808,58 RON, calculată şi pretinsă de reclamant pe baza devizului estimativ emis de unitatea service autorizată (şi în considerarea împrejurării că dauna se încadrează la daună totală) şi suma de 16.423,22 RON, calculată de FGA conform devizului estimativ întocmit de acesta.

Instanţa de fond, analizând legalitatea deciziei emise de autoritatea pârâtă a constatat că reclamantul a depus odată cu cererea de despăgubire la FGA, şi un raport de expertiză tehnică efectuat la solicitarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, în care expertul tehnic judiciar în specialitatea autovehicule-circulaţie rutieră a concluzionat că valoarea despăgubirilor necesare aducerii autoturismului reclamantului la starea anterioară producerii accidentului este de 30.337,60 RON, calculul având la bază devizul estimativ al C. S.R.L..

Întrucât dispoziţiile alin. (5) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 care impuneau plafonarea preţurilor la cuantumul practicat de către unităţile de specialitate autorizate de producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora, au fost abrogate (la data de 16 ianuarie 2015) prin Norma ASF 2/2015, a constatat curtea de apel că nu există nicio justificare legală pentru plafonarea despăgubirilor la cuantumul practicat de către unităţile service de reprezentanţă a autovehiculelor autorizate de producătorii de vehicule.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să procedeze la verificarea legalităţii soluţiei, prin raportare la modul de aplicare a normelor de drept material, în speţă, a art. 51 Norma ASF nr. 23/2014, în raport de criteriile şi sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea valorii despăgubirii de către autoritatea pârâtă.

În ceea ce priveşte respingerea obligaţiilor legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată, se constată că nu a fost formulată cale de atac.

Potrivit art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 "În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale".

Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu prevederile art. 52 alin. (1) si (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora, "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pa baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marca, tip, model, caracteristici tehnice si dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri si o stare de întreţinere comparabile. (2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit."

Interpretând logic şi sistematic aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că în ipoteza solicitării plăţii despăgubirilor anterior efectuării reparaţiei, autoritatea pârâtă are obligaţia de a garanta cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative şi din evaluarea stabilită pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România.

Din această perspectivă instanţa constată că, în circumstanţele prezentei cauze, în lipsa unor documente, facturi eliberate de unităţi de specialitate (în sensul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014), din care să rezulte contravaloarea reparaţiilor, analizarea cererii reclamantului şi determinarea contravalorii despăgubirilor prin utilizarea programului Audatex este una justificată, în contextul în care acesta este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţie service, care furnizează informaţii uniforme pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Instanţa de control judiciar observă că intimatul - reclamant a depus doar un deviz estimativ de reparaţii, nr. x în valoare de 30893,24 RON, deviz care a fost preluat în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Referitor la raportul de expertiză, instanţa observă că expertul a efectuat verificări doar cu privire la volumul de manoperă, scăzând reperele înlocuite nejustificat în cuantum de 555,64 RON, iar nu verificări privind valoarea pieselor, concluziile recurentului – pârât fiind întemeiate pe acest motiv.

Devizul estimativ, în circumstanţele concrete ale prezentei cauze, nu poate să facă dovada realizării efective a reparaţiilor, în sensul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 pentru a justifica interpretarea proprie din cererea de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte consideră a fi nelegală soluţia primei instanţe, care, în tranşarea problemei litigioase deduse judecăţii, a făcut o greşită interpretare şi aplicare, la situaţia din speţă a prevederilor art. 51 alin. (3), (6) şi (7) ale din Norma ASF nr. 23/2014, actul administrativ atacat fiind legal şi temeinic.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul – pârât, reprezentând taxa judiciară de timbru, Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând incidenţa motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1902 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Obligă intimatul – reclamant la plata sumei de 100 de RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentului – pârât.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.