Inadmissibility of appeal against final order authorizing unannounced energy sector inspection under Energy Law

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Cabinetul Preşedintelui Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/2021 din data de 04.10.2021, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin reprezentant legal, A., a solicitat, în temeiul prevederilor art. 183 - 187 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, autorizarea desfăşurării unei inspecţii inopinate, în perioada 18. 10. 2021-22 10. 21, la sediul social al operatorului economic licenţiat care desfăşoară activităţi de furnizare gaze naturale B. S.A., cu sediul social situat în Judeţ Mureş, având ca obiect şi scop verificarea tranzacţiilor angro de gaze naturale efectuate în perioada 01.01.2021 -31.07.2021, ca urmare a adresei Direcţiei Monitorizare, REMIT nr. 103667/10.09.2021, din care rezultă posibile încălcări ale prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT) şi ale Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi utilizarea echipamentelor hardware şi software specifice, din dotarea ANRE.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea nr. 33 din Şedinţa din camerei de consiliu din data de 6 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea formulată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, cu sediul în municipiul Bucureşti, prin reprezentant legal, A., numit prin Hotărârea Parlamentului României nr. 86/18.10.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea nr. 825 din 18 octombrie 2017, a autorizat desfăşurarea unei inspecţii inopinate, în perioada 18.10.2021 — 22.10.2021, la sediul social al operatorului economic licenţiat care desfăşoară activităţi de furnizare gaze naturale B. S.A., având ca obiect şi scop verificarea tranzacţiilor angro de gaze naturale efectuate în perioada 01.01.2021 -31.07.2021 şi utilizarea echipamentelor hardware şi software specifice, din dotarea ANRE, în spaţiul menţionat, precum şi a procedurilor aferente, pentru accesul la sistemul informatic (calculatoare, servere, laptop-uri, etc) sau la suporţi de stocare a datelor (memory stick-uri, CD/DVD-uri, hard-discuri, etc) şi transferul de date din acestea, cu respectarea integrităţii datelor informatice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 25 octombrie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat recursul declarat de B. S.A. împotriva acestei din urmă Încheieri, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare respingerea cererii de autorizare formulată de ANRE.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În esenţă, s-a susţinut că recursul este admisibil, raportat la interpretarea prevederilor Legii nr. 123/2012, întrucât, având în vedere că recurenta este şi furnizor de energie electrică, dar şi de gaze naturale, suprimarea căii de atac este o excepţie şi trebuie interpretată în sens foarte restrictiv, astfel că recursul este admisibil, întemeiat pe art. 87 alin. (2) şi alin. (7) din Legea nr. 123/2012, articole care nu au suferit modificări prin Legea nr. 255/2013.

De asemenea, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., recurenta a solicitat suspendarea prezentei cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, sens în care depune şi extras de pe portalul Înaltei Curţi privind soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019.

4. Apărările formulate in cauză

Intimata Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac iar, în ceea ce priveşte cererea prin care s-a solicitat suspendarea judecării prezentei cauze, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocate a pus concluzii de respingere .

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de suspendare a judecării prezentei cauze, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarul nr. x/2019, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentă, având în vedere că, din argumentarea cererii de recurs, se constată că recurenta a invocat interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi că dosarul înregistrat pe rolul Curţii Constitionale nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat un motiv de suspendare a cauzei.

Mai mult decât atât, referitor la cererea de suspendare a prezentei cauze până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurentul, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Este vorba, aşadar, despre un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, motiv pentru care va respinge cererea formulată.

În plus, dacă Curtea Constituţională va admite excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, în această eventualitate, C. proc. civ. a instituit, la art. 509 alin. (1) pct. 11, cazul de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmissibilităţii recursului, invocată prin înmtâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că împotriva hotărârilor/Încheierilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.", iar art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 Cererea de autorizare se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de autorizare în termen de cel mult 48 de ore de la data înregistrării cererii prin încheiere definitivă. Încheierea se motivează şi se comunică autorităţii competente în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare. ".

Astfel, încheierea prin care a fost soluţionată cererea de autorizare are caracter definitiv, conform dipoziţiilor enunţate anterior, care nu face parte din categoria hotărârilor/Încheierilor susceptibile de recurs în temeiul art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată.

Coroborând prevederile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Principiul legalităţii căilor de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., statuează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, încheierea nr. 33 din 6 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, nu este supusă recursului.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de B. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentă.

Respinge recursul formulat de recurenta B. S.A. împotriva încheierii nr. 33 din 6 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2022.