Validity of state concession amendment uniformizing land rent rates and alleging coercion

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal), reclamantul PFA A. a chemat în judecată Agenţia Domeniilor Statului, solicitând: constatarea vătămării dreptului şi interesului său legitim, pe care l-a dobândit la data încheierii Contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 1 din 01.02.2012, prin Nota de informare şi Decizia nr. 23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeţei de teren concesionată prin aprobare directă şi a modului de aplicare prin condiţiile impuse prin Actul Adiţional nr. 3 din data de 10.07.2018, respectiv modificarea redevenţei pentru suprafaţa de teren în suprafaţă de 69,75 ha concesionată în anul 2012; a solicitat anularea prevederilor stabilite în Actul adiţional, prin care s-a stabilit pentru terenul concesionat în anul 2012 (69,75 ha) aceeaşi redevenţă ca pentru terenul ce i-a fost atribuit în anul 2018 (73,39 ha).

Prin cererea adiţională depusă la data de 07.01.2019 reclamantul a solicitat şi anularea parţială a deciziei nr. 43205/23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeţei de teren concesionat prin atribuire directă şi a prevederilor din actul adiţional nr. x din 10.07.2018 la contractul de concesiune, metoda atribuire directă, nr. 1 din 01.02.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 89/2019 din 7 mai 2019, Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta PFA A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta – reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că Actul adiţional nr. x/10.07.2018 de modificare a contractului de concesiune nr. x/01.02.2012 s-a încheiat prin acordul părţilor şi că, deşi a invocat lipsa unei baze legale pentru modificarea redevenţei aferente terenului concesionat anterior şi constrângerea sa pentru semnarea actului adiţional în forma impusă, reclamanta a ignorat dispoziţiile art. 1270 C. civ., potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante precum şi existenţa unor norme interne aplicate corespunzător de către pârâtă din punct de vedere al cuantumului redevenţei, norme interne ce au caracter obligatoriu şi a căror aplicare nu a fost înlăturată prin modalităţile prevăzute de lege.

Cu privire la constrângere, a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere motivul pentru care a solicitat majorarea suprafeţei de teren concesionate. Astfel, este evident că odată cu majorarea numărului de animale se impune şi o cantitate mal mare de hrană, refuzul încheierii actului adiţional şi contestarea notei de informare şi a deciziei ar fi prejudiciat reclamanta, punând-o în situaţia de a nu putea asigura hrana animalelor în lipsa terenului prevăzut în actul adiţional la contractul de concesiune din 2012. Aşadar, dacă ar fi refuzat semnarea actului adiţional, s-ar fi aflat în imposibilitatea asigurării hranei necesare pentru toate animalele, ceea ce ar fi obligat-o fie la înstrăinarea acestora, fie la sacrificarea lor, iar atribuirea ulterioară a terenului în lipsa animalelor nu i-ar mai adus niciun folos.

A mai arătat recurenta că nu a fost chemat pentru negocierea clauzelor contractuale, actul adiţional fiind redactat de intimat şi trimis spre a fi semnat.

De asemenea, prin Nota de informare şi Decizia nr. 23.04.2018 s-a stabilit în mod arbitrar data de 17.05.2018 de la care reclamanta trebuie să achite redevenţa echivalenta în RON a 668 kg grâu/ha, atât pentru suprafaţă atribuită prin actul adiţional încheiat, cât şi pentru suprafaţa din contractul de concesiune încheiat în 2012, fără a se cunoaşte temeiul/raţiunea pentru care s-a stabilit această dată.

În condiţiile în care actul adiţional la contractul de concesiune s-a încheiat în data de 10.07.2018, întrarea în posesie a celor 73.39 ha urmând a se face ulterior acestei date, pentru cele 69.75 ha este obligată la plata unei redevenţe (duble faţă de redevenţa stabilită în contractul din 2012), începând cu 17.05.2018, dată la care nu are decât promisiunea că va primi suprafaţa solicitată de 73-39 ha.

Recurenta a invocat practică judiciară, făcând referire la sentinţa civilă nr. 3958/12.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă, pronunţată în dosar x/2016 şi sentinţa civilă nr. 2499/12.02.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, din care rezultă că reclamantul B. a atacat în instanţa nota informativa şi decizia, în acesta perioadă de timp neintrând în posesia terenului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Agenţia Domeniilor Statului, conform Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare, este o instituţie publică cu personalitate juridică având ca atribuţii - art. 4 alin. (1):

"a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului."

.

d) concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic."

Urmare a solicitării reclamantei formulate în anul 2018 privind concesionarea suprafeţei de 73,39 ha teren arabil, intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a emis Nota de informare şi Decizia nr. 43205/23.04.2018, privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeţei de teren concesionată, prin care se modifică şi redevenţa pentru suprafaţa de teren atribuită în anul 2012.

Această situaţie i-a fost adusă la cunoştinţă solicitantului PFA A. prin adresa nr. x/05.06.2018, astfel cum chiar reclamanta susţine în cererea de chemare în judecată, iar la data de 10.07.2018, aceasta a semnat Actul adiţional nr. x la contractul de concesiune nr. x/01.02.2012.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată, reclamanta, invocând lipsa unei baze legale pentru modificarea redevenţei aferente terenului concesionat anterior şi constrângerea sa pentru semnarea actului adiţional în forma impusă, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 43205/23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeţei de teren concesionat prin atribuire directă şi a prevederilor din Actul adiţional nr. x/10.07.2018.

În acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că principiul libertăţii actelor juridice este reglementat, în ceea ce priveşte contractele, de art. 1169 din C. civ., conform căruia "părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri". De asemenea, acelaşi principiu este consacrat indirect şi în art. 1270 alin. (1) din C. civ. potrivit căruia "contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante".

Nu există nicio dovadă contrară, decât simplele afirmaţii ale reclamantei, cu privire la faptul că Nota de informare şi Decizia nr. 43205/23.04.2018 nu i-a fost comunicată niciodată, fiind constrâns a semna actul adiţional în forma impusă.

Înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei fac dovada neechivocă a faptului încheierii actului adiţional de către reclamantă în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la clauzele pe care le conţine.

Faţă de susţinerile reclamantei cu privire la neclaritatea datei de la care trebuie să achite redevenţa echivalentă în RON a 668 kg grâu/ha, atât pentru suprafaţă atribuită prin actul adiţional încheiat, cât şi pentru suprafaţa din contractul de concesiune încheiat în 2012, instanţa de control judiciar reţine că la baza încheierii actului adiţional a stat şi Hotărârea nr. 6 din 17.05.2018 a Comitetului de Privatizare, Concesionare şi Arendare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, prin care la art. 3 se aprobă Nota de informare şi Decizia nr. 43205/23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeţei de teren concesionată, prin act adiţional, în varianta în care a fost propusă.

Cum prin Nota de informare şi Decizia nr. 43205/23.04.2018 s-a modificat şi redevenţa pentru suprafaţa de teren atribuită în anul 2012, menţionându-se la Secţiunea a 3-a Impactul economic al notei de informare şi deciziei că, potrivit art. 11 din Hotărârea nr. 3 din 14.03.2018 a Comitetului de Privatizare, Concesionare şi Arendare, se va uniformiza redevenţa întregului contract la valoarea nouă a redevenţei majorate, redevenţa este datorată începând cu data de 17.05.2018, data aprobării cererii de majorare prin Hotărârea nr. 6.

Prin urmare, raportat la întreaga situaţie faptică astfel cum a fost aceasta prezentată şi dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, instanţa de recurs apreciază că emiterea Hotărârii nr. 6 din 17.05.2018 a Comitetului de Privatizare, Concesionare şi Arendare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului şi încheierea Actului adiţional nr. x din 10.07.2018 s-au făcut cu respectarea Normelor interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 şi ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 804/17.08.2005 pentru încheierea contractelor de concesiune prin metoda atribuirii directe, H.G. nr. 859/2009 şi ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 644/23.10.2009.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă PFA A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă PFA A. împotriva sentinţei civile nr. 89/2019 din 7 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.