Admissibility of review for EU law priority: Prohibition on re-examining factual findings and evidence in retrial proceedings

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.03.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

- anularea Deciziei nr. 348/30.09.2015 emisă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea contestaţiei fiscale înregistrate de către AIER împotriva Deciziei nr. F-MC 2016/30.06.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală cu privire la taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 8.457.017 RON şi la accesoriile aferente în valoare de 5.239.268 RON;

- anularea, în parte, a Deciziei nr. F-MC 2016/30.06.2015 şi a constatărilor corespunzătoare din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/23.06.2015 cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 01.01.2010-31.10.2014 în ceea ce priveşte:

· T.V.A. în sumă de 8.083.475 RON, aferentă serviciilor de raportare administrativ-financiară prestate de A. S.A.;

· T.V.A. în sumă de 292.033 RON, aferentă serviciilor de trade marketing prestate de A. S.A.;

· T.V.A. în sumă de 81.509 RON, aferentă serviciilor logistice prestate de B.;

· accesoriile de întârziere aferente sumelor contestate în cuantum de 5.239.268 RON;

- recunoaşterea dreptului de deducere a T.V.A. şi exonerarea societăţii reclamante de la plata sumelor de la punctele de mai sus, precum şi de la plata sumei de 99.957 RON, reprezentând accesorii calculate de la data emiterii Raportului de inspecţie fiscală şi până la data plăţii debitului principal;

- obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite până în prezent de către reclamantă în baza Deciziei nr. F-MC 2016/30.06.2015, potrivit solicitărilor de anulare de mai sus, ca fiind nedatorate, în valoare totală de 10.368.061 RON, respectiv: 8.457.017 RON reprezentând T.V.A. contestată şi 1.911.044 RON reprezentând accesorii de întârziere aferente T.V.A.;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru sumele achitate de către reclamantă fără a fi datorate, de la data plăţii acestor sume şi până la restituirea integrală către societate, în temeiulart. 124 alin. (1) din vechiul Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 120 alin. (7) din vechiul Codul de procedură fiscală şi cu art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală în vigoare.

I.2. Prin sentinţa civilă nr. 2139 din 7 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

3. Prin Decizia nr. 5118 din 14 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2139 din 7 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A casat în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantă.

A anulat în parte Decizia nr. 348/30.09.2015 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia nr. F-MC 2016/30.06.2015 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru suma de 81.509 RON reprezentând T.V.A. aferent serviciilor logistice prestate de S.C. B., precum şi accesoriile aferente.

A obligat pârâtele la restituirea sumelor menţionate, precum şi la plata dobânzii fiscale aferente începând cu data plăţii acestora de către reclamantă şi până la restituirea integrală.

A menţinut în rest sentinţa atacată.

II. Cererea de revizuire şi apărările formulate în cauză

Împotriva Deciziei nr. 5118 din 14 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, apreciind că hotărârea atacată ignoră principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional contrar.

Intimata Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca nefondată.

III. Considerentele Înaltei Curţi privind cererea de revizuire

Înalta Curte, sesizată cu cererea de faţă, analizând cauza, prin prisma cazului de revizuire invocat, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge cererea de revizuire pentru considerentele arătate în continuare.

Revizuenta a invocat, ca şi temei de drept al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac însă motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi a fost edictat în scopul de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Principiul priorităţii dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, faţă de dreptul naţional, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene este unul fundamental, consacrat la nivel constituţional prin art. 11, art. 20 şi art. 148, însă motivul de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nu presupune redeschiderea judecăţii sine die, în funcţie de interpretările pe care Curtea de Justiţie le oferă în materia analizată, pe calea hotărârii preliminare.

Prin hotărârea pronunţată la data de 16 martie 2006 de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, în cauza Rosmarie Kapferer v. Schlank & Schick GmbH, C-234/2004 (procedura pronunţării unei hotărâri preliminare), s-a statuat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză. În acest sens, Curtea de Justiţie a reţinut că principiul autorităţii de lucru judecat are o importanţă deosebită atât în ordinea de drept comunitar, cât şi în cadrul ordinii juridice a fiecărui stat membru, fiind o garanţie a stabilităţii raporturilor juridice.

În Hotărârea din 30 septembrie 2003 pronunţată în cauza C-224/01 Köbler, CJCE a arătat că este necesar să se considere că recunoaşterea principiului răspunderii statului în urma unei hotărâri a unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie nu are în sine drept consecinţă punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a unei astfel de hotărâri. O procedură care vizează angajarea răspunderii statului nu are acelaşi scop şi nu implică în mod necesar aceleaşi părţi ca procedura care a dus la hotărârea care a dobândit autoritatea de lucru judecat. În fapt, reclamantul într-o acţiune în răspundere împotriva statului obţine, în caz de succes, obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit, dar nu în mod necesar punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti care a cauzat prejudiciul. În orice caz, principiul răspunderii statului inerent ordinii juridice comunitare prevede o astfel de reparaţie, dar nu şi revizuirea hotărârii judecătoreşti care a cauzat prejudiciul.

Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (CEDO, Brumărescu c. României, par. 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (CEDO, Riabykh c. Rusiei, par. 52).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile Convenţiei nu garantează dreptul de a obţine redeschiderea unei proceduri încheiate. O cale procesuală extraordinară nu îndeplineşte criteriile "accesibilităţii" şi "eficacităţii" (a se vedea, decizia de inadmisibilitate din data de 10 aprilie 2012 pronunţată în cauza S.C. Millennium Building Development S.R.L. c. României, cererea nr. x/08, şi, mutatis mutandis, Anghel c. României, 4 octombrie 2007, nr. 28183/03, par. 72).

În ceea ce priveşte condiţiile aprecierii unei încălcări a dreptului comunitar, din jurisprudenţa CJUE rezulta ca acestea sunt: norma juridica încălcată are ca obiect să confere drepturi persoanelor particulare, încălcarea este suficient de grava si există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligaţiei care revine statului si prejudiciul suferit de persoanele vătămate (hotărârea Haim, C-424/97, par. 36).

În analiza cererii de revizuire trebuie avută în vedere Decizia Nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat că:

- paragraful 72: " În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat".

- paragraful 73: " Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea".

- paragraful 74:" Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice".

- paragraful 78: "Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac".

- paragraful 84:" Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate".

În cazul de faţă, în viziunea revizuentei, prin modul în care au fost interpretate probele administrate, instanţa de recurs a pronunţat decizia atacată cu încălcarea priorităţii dreptului Uniunii, respectiv a principiilor neutralităţii TVA, proporţionalităţii şi securităţii juridice stabilite prin Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA şi Regulamentul (UE) nr. 904/2010 precum şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Instanţa constată că prin decizia pronunţată în recurs au fost analizate pe larg criticile formulate de recurentă, argumentele ce au fundamentat raţionamentul juridic fiind expuse în considerentele deciziei ce face obiectul revizuirii, iar procedând astfel nu s-a adus atingere principiilor şi jurisprudenţei comunitare invocate de revizuentă.

Prin considerente s-a analizat şi jurisprudenţa CJUE, arătându-se că s-a statuat în mod constant că principiul neutralităţii TVA nu trebuie afectat prin respingerea dreptului de deducere ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă, câtă vreme condiţiile de fond, substanţa dreptului de deducere există şi respectă cerinţele legale privind deductibilitatea TVA (exemplificativ, cauza C1146/05 Albert Colle c. Finanzamt Limburg an de Lahn).

Mai departe, se regăseşte o amplă analiză a jurisprudenţei constante a CJUE, a fost analizată neutralitatea care trebuie coroborată cu transferabilitatea, indicându-se o altă cauză CJUE, au fost indicate care sunt condiţiile din cuprinsul art. 168 lit. a) din Directiva 2006/112 pentru a putea beneficia de dreptul de deducere.

În realitate, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii şi prin prisma criticilor formulate, revizuenta tinde la obţinerea unui efect devolutiv şi la o rejudecare a cauzei prin reinterpretarea întregului probatoriu administrat în cauză, însă tocmai acest fapt este de natură să conducă la încălcarea principiului securităţii juridice, cererea de revizuire fiind neîntemeiată şi din acest punct de vedere faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Se constată astfel că, în integralitatea lor, motivele invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire cu accent pe jurisprudenţa CJUE şi dreptul unional sunt de fapt, aspecte care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Este inadmisibil a solicita instanţei învestită cu cererea de revizuire, să efectueze o reapreciere a probelor care ar avea drept consecinţă o schimbare a însăşi situaţiei de fapt şi ar fi de natură să imprime un caracter devolutiv unei căi de atac de retractare.

Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi analizat decât în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, întrucât dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâi (Cauza Rosemarie Kapferer, hotărârea din 16 martie 2006).

Această concluzie se desprinde din întreaga argumentare a Deciziei nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept astfel că, nu vor fi reţinute ca admisibile cererea de revizuire şi susţinerile revizuentei în sensul că instanţa de recurs a pronunţat hotărârea cu încălcarea jurisprudenţei CJUE invocată, întrucât nu acesta este rolul cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire ar avea posibilitatea să reexamineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii.

În concluzie, nu se poate identifica o încălcare a jurisprudenţei relevante a CJUE sub aspectele invocate de revizuentă în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât motiv al revizuirii întemeiate pe aceste prevederi legale îl constituie "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului" (paragraful 79 din Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi art. 508 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 5118 din 14 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2022.