90-day filing deadline for insurance claims against insolvent underwriters: commencement date for decadal limit

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar contată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., in contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea Deciziei nr. 18821/07.02.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii privind stabilirea si plata creanţei împotriva B. S.A. suportata din Fondul de Garantare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 404 din 5 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantul A.,în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 404 din 5 septembrie 2019 pronunaţtă de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate acestuia vizând, în esenţă, aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la termenul în care trebuia adresată cererea de despăgubiri autorităţii pârâte, termen prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Totodată, arată că instanţa de fond a încălcat şi prevederile art. 2548, art. 2537 şi art. 2541 C. civ.,

După expunerea rezumativă a situaţiei de fapt dedusă judecăţii, recurentul-reclamant afirmă că raţionamentul instanţei de fond, în sensul că termenul limită până la care putea fi formulată o cerere de despăgubire către FGA este data de 17 martie 2017, data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a deschis procedura de faliment impotriva B. S.A, este vădit eronat.

Astfel, recurentul critică maniera în care judecătorul fondului a tranşat chestiunea momentului naşterii creanţei sale de asigurare, apreciind că hotărârea pronunţată încălcă normele de drept material ce reglementează momentul debutului curgerii termenului de 90 de zile de formulare a cererii de plată.

În opinia recurentului, în contextul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta i-a comunicat faptul ca in cauza s-a întocmit referat cu propunere de clasare a dosarul cu numărul x/2017, urmata de Ordonanţa de clasare din 03.03.2017, motivat de faptul ca fapta nu este prevăzuta de legea penală, numărul de zile de îngrijiri medicale fiind inferior celui minim.

Susţine recurentul că spre sfârşitul lunii mai 2017 a primit din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta acceptul pentru studiul dosarului penal însă în acelaşi timp i-a fost refuzata copierea poliţei RCA pe motiv ca ar conţine informaţii cu caracter personal. In aceste condiţii, vizualizând doar poliţa RCA emisa de B. S.A., la data de 19.07.2017 a formulat cerere de plata către FGA, cerere insotita de toate înscrisurile justificative solicitate de aceasta instituţie. A indicat si faptul ca nu cunoaşte detalii privind poliţa RCA altele decât numele asigurătorului, in condiţiile in care nu i-a fost permisa vizualizarea informaţiile anonimizate.

Recurentul arată că, dreptul de creanţa ca drept subiectiv relativ se naşte la momentul la care este cunoscut (determinat) debitorul obligaţiei de plata, in speţa la data de 29.05.2017, data la care a avut acces pentru prima data la dosarul penal x/2017 (după cum dovedeşte corespondenta purtata cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta si chitanţa de plata a fotocopiilor realizate la 29.05.2017). De la acest moment - 29.05.2017 - începe sa curgă termenul de 90 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, conform căruia "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivata în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, motiv pentru care apreciază că cererea de plată a fost depusă cu respectarea termenului reglementat de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor(F.G.A) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, pe calea acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 11613/27.11.2017, prin care a fost respinsă cererea de plata şi înscrisurile aferente acesteia având în vedere că au fost depuse peste termenul legal.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, trebuie remarcat că ceea ce se dispută în cauză, în mod esenţial, prin raportare la soluţia pronunţată de instanţa fondului, este împrejurarea dacă reclamantul a înţeles să formuleze şi să depună cererea de plată în termenul legal de depunere a cererilor de plată la intimatul FGA pentru asiguratorul S.C. C. S.A.

Pentru a decide asupra acestui aspect, trebuie realizată o interpretare a dispoziţiilor acestei legi.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări....."

Ca atare, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie.

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Sub un alt aspect, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Conform datelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar şi necontestate de părţi, dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de B. S.A., respectiv la data de 17. 03. 2017, când încheierea pronunţată la data de 16. 02.2017 în dosarul x/2016 de Tribunalul Sibiu – secţia a II -a civilă, devenită definitivă, împrejurare care a atras incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în prima ipoteză.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie deoarece, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancţiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.

Din această perspectivă, este irelevant argumentul recurentului-reclamant în în sensul că a depus cererea de plată cu respectarea termenului de 90 de zile, având în vedere că spre sfârşitul lunii mai 2017 a primit din partea Parchetului de pe lângă Judecatoria Constanta acceptul pentru studiul dosarului penal.

Prin urmare, data de 17.03.2017 ca dată a rămânerii definitive a "hotărârii de deschidere a procedurii falimentului" este recunoscută oficial atât la nivel administrativ de către autorităţile publice implicate în procedură, cât şi de instanţele judecătoreşti, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind constantă şi unitară în acest sens. În aceste condiţii, termenul legal de 90 de zile instituit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în cazul creanţelor de asigurări existente la acel moment a început să curgă din data de 17.03. 2017 şi s-a împlinit pentru reclamant la data de 16. 06.2017, iar în acest context, cererea de plată adresată de reclamant la data de 19. 07. 2017 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

De altfel, în situaţia de faţă, instanţa de recurs nu poate face o reevaluare în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., împrejurările expuse de recurent şi la care a făcut referire recurentul, nefiind apte a face dovada pretenţiilor afirmate.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material în materie, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 404 din 5 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2022.