Inclusion of previously sold cooperative property in public domain inventory violates prior private sale under Land Fund Law

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Iaşi la data de 16.09.2019 şi înregistrată cu nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Moşna, solicitând: -anularea în parte a Hotărârii Guvenului nr. 1354/2001 publicată în M.O. nr. 326/16.05.2002 cu referire la nr. crt. 51 şi nr. crt. 52 din Anexa nr. 52 privind - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Com. Moşna, jud. Iaşi, care a fost publicată în M.O. nr. 326 bis din 16.05.2002, care atestă că aparţine domeniului public al com. Moşna imobilul "Casa specialistului", ca fiind ilegală şi, pe cale de consecinţă, să se constate dreptul pretins, că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului apartament cu trei camere în suprafaţă de 110 mp, pe care l-a dobândit în mod legal, în baza procesului-verbal de licitaţie din data de 03.02.1992 al comisiei de lichidare a fostului CAP Moşna, pentru care a achitat preţul pretins în sumă de 135.000 RON.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 27 noiembrie 2019, a admis e excepţia lipsei de interes procesual în ceea ce priveşte anularea Anexei nr. 52, pct. 52 din H.G. nr. 1354/2001 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Moşna, jud. Iaşi şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca urmare a lipsei interesului procesual al reclamantului în formularea acestuia.

Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a anulat în parte H.G. nr. 1354/2001, Anexa 52, pct. 51, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Moşna, jud. Iaşi, referitoarea la clădirea denumită generic "Casa Specialistului".

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apeliaşi au promovat recurs pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moşna, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat de pârâtul Guvernul României, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţai atcate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca tardiv formulată, rspectiv ca neîntemaită în ceea ce priveşte punctul nr. 51 din Anexa nr. 52 cu referire la apartamentul denumit generic "Casa Specialistului.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Recurentul -pârât, consideră că, în mod eronat şi cu încălcarea legii, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată a reclamantului, invocată de către Guvernul României, deoarece, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii (art. 1l alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Arată că, în toate cazurile, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1) (în speţă 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului (termen de decădere), data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Deci, este evident, că, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare parţială a fost solicitată de către reclamant este 16.05.2002 (Monitorul Oficial nr. 326 bis), iar acesta a sesizat instanţa de contencios administrativ în anul 2019, acţiunea în justiţie a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 1l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe fondul cauzei, recurentul a criticat soluţia instanţei de fond şi prin raportare la faptul că, aceasta trebuia să ia în considerare că prin hotărârea Guvernului, şi prin hotărârile autorităţilor publice locale, nu se delimitează proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţinând, deci, autorităţilor locale. Aşadar, în speţă, nu poate fi reţinut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamant, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii Guvernului României, recurentul a apreciat că procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică întrucât aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 şi Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999.

În aceeaşi ordine de idei, a criticat sentinţa instanţei de fond care, pornind de la cererea de chemare în judecată a reclamantului, în mod eronat şi nelegal, a analizat şi judecat formal dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului denumit generic "Casa Specialistului", fără a ţine cont de faptul că aprobarea hotărârii Guvernului are la bază Nota de fundamentare şi nu un eventual drept de proprietate, drept de proprietate care evident nu poate fi opus Guvernului României.

Aşadar, instanţa de fond în mod eronat a considerat apărările Guvernului României ca având caracter pur formal deoarece, de fapt, instanţa de fond nu a analizat şi nu a judecat legalitatea şi temeinicia Hotărârii Guvernului României nr. 1354/2001.

Prin recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moşna, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

Sentinţa civilă nr. 151/2019 din 27.11.2019 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a fost emisă cu nesocotirea principiului disponibilităţii în contradictoriu cu Consiliul Local al Comunei Moşna, (art. 9 C. proc. civ.), cu Secretariatul General al Guvernului, cu Ministerul iniţiator sau continuator/succesor în urma reorganizării, cu Instituţiile publice (Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Local al Comunei Moşna) care au obligaţia de a pune în executare actele adoptate de Guvern şi cu încălcarea fără drept atât a prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/07.11.1990 cât şi a dispoziţiilor art. 7 alin, (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/02.12.2004 (actualizată).

1.4. Apărările formulate în cauză

Ambele părţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat admiterea recursului declarat de cealaltă parte, apărărilor formulate urmând a li se răspunde în cadrul analizei fiecărui recurs în parte.

Prin întâmpinarea formulată intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului promovat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moşna, precum şi excepţia lipsei de interes a acestei recurente, în susţinerea recursului.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 2 iunie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 6 aprilie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul promovat de pârâtul Guvernul Românei, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed.

De asemenea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, Înalta Curte reţine că este fondată excepţia lipsei de interes a recursului formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moşna împotriva sentinţei nr. 151 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de intimată, urmând a fi respinsă ca atare.

În cea ce priveste, excepţia nulităţii recursului UAT invocată de intimatul-reclamant A., prin întâmpinare, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, apreciind că recurenta - pârâtă a formulat critici care se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţai lipsei de interes aceasat este întemeiată.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond prin încheierea din 27 noiembrie 2019, În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.A.T. Comuna Moşna, luând act de poziţia procesuală a reclamantului a constatat constată că este întemeiată şi, în consecinţă a respins cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva U.A.T. Comuna Moşna ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, actul contestat nefiind emis de aceasta.

Prin recursul promovat de această parte, au fost reiterate critici vizând aceeaşi problematica a lipsei calităţii procesuale pasive astfel că, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă U.A.T. Comuna Moşna nu mai are interes în soluţionarea căii de atac a recursului, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Ca atare, sancţiunea lipsei interesului, aşa cum a fost ea consacrată de jurisprudenţă, este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs, ca fiind lipsită de interes, astfel că, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, nu vor mai fi analizate motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă şi inoperantă.

In ceea ce priveşte recursul pârâtului Guvernul Românei, este de menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinţei ce a fost pronunţată de instanţa de fond.

Opinia exprimată de recurentul-pârât Guvernul României, expusă în criticile care vizează excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, nu poate fi reţinută.

Instanţa de fond a conststat că excepţia tardivităţii are caracter neîntemeiat, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 7 şi 11 din Legea nr. 554/2004, precizând că, cunoaşterea actului administrativ contestat a intervenit ulterior momentului 15.07.2019, după comunicarea acestui act de către Consiliul Judeţean Iaşi, conform dovezii depuse de către reclamant la dosarul cauzei.

Aşa fiind, este mai mult decât evident că data la care a luat cunoştinţă terţul- (intimatul reclamant) de existenţa şi conţinutul actului administrativ contestat este când, practic, a luat cunoştinţă efectivă de Hotărârârea de Guvern prin care s-a publicat lista bunurilor imobile care au fost incluse în domeniul public al U.A.T. Comuna Moşna.

în prealabil, reclamantului i-au fost solicitate clarificări prin adresa nr. x/24.06.2019 emisă de pârâtă, referitoare la titlul de proprietate asupra bunului imobil din Casa specialistului şi abia după răspunsul comunicat la 15.07.2019, rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi apărările părţilor, că i s-a opus inventarul bunurilor imobile ale UAT Moşna astfel cum acestea au fost publicate în Monitorul Oficial în baza Hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită.

Pe cale de consecinţă, cunoaşterea actului administrativ contestat a intervenit., aşa cum corect a reţinut instanţa fondului, ulterior momentului 15.07.2019, după comunicarea acestui act de către Consiliul Judeţean Iaşi, conform dovezii depuse de către reclamant la dosarul cauzei.

Faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, se reţine că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, începe să curgă de la data când persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ a cărei anulare se solicită.

Prin urmare, termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a inceput să să curgă de la data la care actul administrativ a ajuns la cunoştinţa persoanei vătămate.

În raport de considerentele expuse, se reţine că instanţa de fond a interpretat corect şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, începutul termenului de prescripţie pentru introducerea plângerii prealabile împotriva actului administrativ individual, de către persoana căruia nu i se adresează actul, fiind momentul cunoaşterii efective a conţinutului actului administrativ.

În acest condiţii a nega dreptul la acţiune al intimatei- reclamante, înseamnă a nega dreptul de acces la o instanţă în sensul art. 6 din CEDO.

Şi pe fondul cauzei, se constată că motivele de recurs formulate de recurent ce vizează nelegalitatea sentinţei recurate, nu sunt incidente în cauză.

Este evident că, obiectul litigiului vizează legalitatea atestării şi inventarierii în domeniul public al UAT Moşna a imobilului, construcţie şi teren, cunoscut sub denumirea de "Casa specialistului", ce a fost anterior anului 1991 proprietatea B., din care reclamantul pretinde că a cumpărat la licitaţie publică un apartament, în procedura de lichidare CAP Moşna. Instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamantul invocă şi pretinde dobândirea dreptului de proprietate doar asupra unei părţi din construcţie, nu şi asupra terenului aferent "Casei Specialistului", acesta nu justifică un interes legitim, personal, conform art. 33 C. proc. civ., în a solicita şi anularea Anexei nr. 52, pct. 52 din H.G. nr. 1354/2001 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Moşna, jud. Iaşi, privind suprafaţa de 805 mp teren, identificată drept "Curte Casa specialistului".

Aşa cum reiese din actele dosarului, reclamantul a dobândit la licitaţie publică organizată la data de 03.02.1992, dreptul de proprietate asupra unui apartament din "Casa specialistului", vânzarea cumpărarea încheiată în urma licitaţiei fiind rezultatul procedurii de lichidare a activului şi pasivului B., în condiţiile art. 27 alin. (6) şi art. 29 alin. (4) din Legea 18/1991, forma în vigoare în anul 1992, şi art. 40-art. 48 din H.G. nr. 131/1991.

Documentul care constată vânzarea către reclamant la licitaţie publică a unui apartament din "Casa specialistului" este procesul-verbal încheiat la data de 03.02.1992, depus în copie conform cu originalul la dosar, necontestat de către pârât, care se coroborează cu cele 2 chitanţe eliberate la 03, respectiv 09 februarie 1992, prin care se atestă plata preţului apartamentului de către reclamant în 2 tranşe, în valoare de 42000 de RON şi 93.000 de RON (dosar fond).

Instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991 care relevă că imobilul în întregime nu putea să treacă în proprietatea comunei Moşna, legea, ca mod de dobândire a proprietăţii, neputând fi opusă de pârât reclamantului.

De altfel, cum bine a punctat instanţa fondului, din documentaţia care a fost depusă la dosarul cauzei, nu reiese cum un bun ce putea forma obiect al proprietăţii private(conform art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991) şi-a schimbat regimul, fiind atestat prin HCL Moşna nr. 24/05.08.1999, ca făcând obiect al dreptului de proprietate publică şi în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.

Construcţia din care face parte şi apartamentul cumpărat de reclamant, cunoscută sub denumirea de "Casa specialistului" nu putea fi atestată în întregime ca aparţinând domeniului public al UAT comuna Moşna, în baza Legii nr. 213/1998 şi H.G. nr. 548/1999, deoarece nu erau şi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, imobilele nu trec "de drept" în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor.

Textul dispune că bunurile prevăzute la alin. (1) şi cele afectate unei utilizări sociale sau culturale trec, la data desfiinţării cooperativei agricole de producţie, în proprietatea privată sau în regim de drept public, după caz, a comunelor, oraşelor sau municipiilor unde acestea sunt situate, însă trecerea operează numai în condiţiile art. 29 alin. (1)-(9) din legea republicată.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la data de 08.07.2003), "(1) Construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mica, maşinile, utilajele şi alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei agricole de producţie desfiinţate, precum şi terenurile de sub acestea, ca şi cele necesare utilizării lor normale, plantaţiile de vii şi pomi şi animalele devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înfiinţa."

Potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, "Bunurile prevăzute la alin. (1), care nu se vând în termen de un an de la data desfiinţării cooperativei agricole de producţie, trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor şi a municipiilor unde acestea sunt situate, fără nici o despăgubire, şi în administrarea primăriilor."

În consecinţă, rezultă că părţi componente ale "Casei specialistului" au fost vândute la licitaţie publică, în procedura de lichidare a activului CAP Moşna, dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991 relevă că imobilul în întregime nu putea să treacă în proprietatea comunei Moşna, legea, ca mod de dobândire a proprietăţii, neputând fi opusă de pârât reclamantului.

Hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Însă, în cauză nu se impunea sesizarea instanţei de contencios administrativ şi cu anularea hotărâriilor Consiliului Local prin care s-a însuşit inventarul domeniului public al acestei localităţi, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator şi care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, că reclamantei i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Ţinând seama de toate cele arătate şi având ca fundament constatarea că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a legii, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va dispune respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de pârâţi.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la respingerea recursului pârâtului Guvernul României ca nefondat. Respinge excepţia nulităţii recursului UAT invocată de intimatul -reclamant A..

Totodată, va admite excepţia lipsei de interes a UAT, sens în care va respinge recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moşna, ca lipsit de interes şi va respinge excepţia nulităţii recursului UAT invocată de intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului UAT invocată de intimatul -reclamant A..

Admite excepţia lipsei de interes a UAT.

Respinge recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moşna împotriva sentinţei nr. 151 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei nr. 151 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2022.