Challenge to compulsory vaccination measures during state of alert: appeal dismissed for lack of current interest due to expiration of challenged emergency orders

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii, a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat ca pârâţii sa fie obligaţi să înceteze orice fapta ilicita prin care să fie constrâns să se vaccineze contra COVID 19 pentru a avea aceleaşi drepturi şi libertăţi constituţionale cu cei care au ales să se vaccineze contra COVID 19 şi care au avut ghinionul să se infecteze până la acest moment, urmând a se vedea excepţiile reglementate în mod discriminatoriu începând cu H.G. nr. 1050/2021, H.G. nr. 1090/2021, H.G. nr. 1130/2021, H.G. nr. 1183/2021 şi cele subsecvente, luate de CNSC şi CJSU Bucureşti prin Anexa 3, la fiecare din hotărârile de prelungire a stării de alertă din 30 în 30 de zile, începând cu 25.09.2021 şi până în prezent, presupunând, de asemenea, că şi în viitor, în această modalitate vot fi încălcate deciziile CCR nr. 152 şi nr. 157/2020, obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial.

A solicitat luarea acestei măsuri vremelnice prin care să fie repus în drepturi egale cu persoanele vaccinate sau care au fost bolnave de Covid 19, pentru a-şi putea exercita în mod similar drepturile şi libertăţile constituţionale pe teritoriul României, până la luarea unei soluţii definitive în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ., art. 69, art. 252, art. 253 din C. civ., art. 5 din C. proc. civ., art. 126 şi art. 52 din Constituţie, art. 6 din CEDO, decizia CCR nr. 152/157/2020 şi decizia CCR nr. 392/2021.

Prin cererea formulată la data de 09.12.2021, reclamantul a depus precizare, având în vedere Hotărârea CNSU nr. 112/07.12.2021 în baza căreia s-a emis pe 08.12.2021 H.G. nr. 1242/2021 prin care a fost prelungită starea de alertă cu încă 30 de zile la nivel naţional, deşi România se afla în scenariu verde la acel moment.

În subsidiar, a arătat că înţelege să invoce şi hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021 în data de 03.12.2021, prin care s-a anulat în parte H.G. nr. 1183/2021 şi HCNSU nr. 101/2021 în privinţa dispoziţiilor din anexe ce condiţionează participarea la diverse activităţi, accesul în anumite instituţii de vaccinare/testare/imunizare în baza art. 6 din CEDO şi a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 10 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâţi şi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 13 alin. (3), art. 6, 7, 8, 10 şi 12 C. proc. civ., precum şi la art. 6 CEDO, susţinând că pronunţarea soluţiei s-a făcut pe baza unei excepţii invocate de pârâţi, care însă nu i-a fost adusă la cunoştinţă, astfel încât acesta să se poată apăra.

În condiţiile în care citarea s-a făcut cu prescurtarea termenului de citare, excepţiile invocate de către pârâţi nu i-au parvenit reclamantului nici prin poştă, nici prin e-mail, iar citaţia nu a conţinut o parolă astfel încât să poată consulta actele din dosarul electronic.

De esenţa judecării oricărui proces este respectarea principiului contradictorialităţii, ceea ce impune judecătorului să vegheze că orice element susceptibil să influenţeze soluţia privind litigiul să facă obiectul unei dezbateri contradictorii cu respectarea dreptului real la apărare.

Cererea de ordonanţă preşedinţială se judecă în condiţii de contradictorialitate, ori în calitate de reclamant nu a primit nicio întâmpinare din partea pârâţilor, astfel că dosarul nr. x/2021 nu a fost judecat în condiţii de echitate, cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil.

De asemenea, a invocat şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precizând că va dezvolta acest motiv de recurs, ulterior, după motivarea şi comunicarea hotărârii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii – pârâţi au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului (invocată de intimaţii – pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României), excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului (invocată de intimatul – pârât MAI), excepţia de netimbrare (invocată de intimatul – pârât Guvernul României).

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului declarat de recurentul – reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect cererea de ordonanţă preşedinţială, astfel cum a fost modificată, prin care reclamantul contestă Hotărârea CNSU 112/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 şi H.G. nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere evenimentele legislative care afectează existenţa actului administrativ normativ, ulterior pronunţării hotărârii atacate, din perspectiva efectelor pe care actele administrative le mai produc sau nu la momentul soluţionării căii de atac.

Astfel, Înalta Curte reţine că, la momentul analizării cererii de recurs, efectele actelor sus menţionate au încetat, măsurile prevăzute de acest act fiind înlocuite cu cele din H.G. nr. 34/2022, respectiv ale Hotărârii CNSU nr. 1/2022, şi ulterior, cu cele din H.G. nr. 171/2022, respectiv ale Hotărârii CNSU nr. 7/2022, acestea din urmă încetându-şi aplicabilitatea începând cu data de 09.03.2022.

În acest context, Înalta Curte constată, în raport cu cererea de ordonanţă preşedinţială, întemeiată pe dispoziţiile art. 997 şi urm. C. proc. civ., că reclamantul nu mai justifică niciun folos practic pe care l-ar putea obţine din susţinerea căii de atac a recursului, întrucât dispoziţiile contestate nu se mai aplică şi nu mai produc efectele pretins prejudiciabile invocate de către reclamant.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes actual în susţinerea recursului declarat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de ordonanţă preşedinţială.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1903 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.