Ethnic insult vs. political speech: Limits of Article 10 ECHR in Romanian anti-discrimination enforcement

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Curţii de Apel Braşov la data de 09.08.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., în baza prevederilor art. 18 punct 4 lit. a) din Legea nr. 554/2004, anularea punctelor 4, 5 şi 7 ale Hotărârii nr. 444/17.07.2019 emisă de pârâtul C.N.C.D., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 126 din 20 decembrie 2019 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A. şi de intervenienţii în interes propriu C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a anulat punctele 4, 5 şi 7 ale Hotărârii C.N.C.D. nr. 444/17.07.2019 şi a respins ca nefondate cererile reclamantului şi ale intervenienţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, după prezentarea contextului factual în care a fost emisă hotărârea C.N.C.D. contestată, recurentul a arătat că nu poate fi de acord cu considerentele instanţei referitoare la "afirmaţiile generale din materialul analizat care vizează comunitatea maghiară în întregime".

În opinia recurentului, aceste "afirmaţii generale din materialul analizat care vizează comunitatea maghiară în întregime" au caracter discriminatoriu şi creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare pentru întreaga comunitate, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În cauză, fapta discriminatorie imputată se referea la publicarea unui articol cu conţinut defăimător la adresa comunităţii maghiare, în întregimea ei, exemplificat prin textul "tragedia adevărată este aceea că toate aceste generaţii au fost crescute şi educate în spiritul iredentismului şi revizionismului, cultivându-se permanent ura faţă de poporul român "invadator".

Pentru determinarea caracterului discriminatoriu al acţiunii de publicare a articolului trebuie menţionate dispoziţiile legale incidente (art. 20, art. 30 din Constituţia României) şi trebuie efectuată o analiză amplă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului aplicabilă în speţa de faţă (art. 10 din C.E.D.O., care apără libertatea de exprimare a opiniilor şi ideilor, precum şi cea de informare, fără nicio constrângere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele tradiţionale la cele mai modeme, privind opinii şi informaţii politice, sociale sau economice, expresia artistică şi informaţii cu caracter comercial).

Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate, în mod legitim, apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi.

Astfel, C.E.D.O. afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2: a) să fie prevăzută de lege; b) să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei; c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop (a se vedea în acest sens hotărârea CEDO din 17 decembrie 2004 Cumpănă şi Mazăre împ. României, par. 85 şi urm. publicată în Monitorul Oficial nr. 501/14.06.2005; hotărârea CEDO din 7 octombrie 2008 Barb împotriva României, par. 31 şi urm., publicată în Monitorul

Oficial nr. 304/08.05.2009, hotărârea CEDO din 28 septembrie 2004 Sabou şi Pîrcălab împotriva României, par. 35 şi urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005).

În cauză, intimatul-reclamant a fost sancţionat pentru publicarea unui material care cuprindea "afirmaţii generale care vizează comunitatea maghiară în întregime, exemplificat prin textul "tragedia adevărară este aceea că toate aceste generaţii au fost crescute şi educate în spiritul iredentismului şi revizionismului, cultivându-se permanent ura faţă de poporul român invadator"

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o distincţie esenţială, clasificând afirmaţiile unei persoane în două categorii: judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale. Această distincţie produce consecinţe extrem de importante deoarece în măsura în care o persoană exprimă anumite judecăţi de valoare, acesteia nu i se poate impune să facă proba verităţii celor afirmate, C.E.D.O. considerând că o astfel de obligaţie este imposibilă şi împiedică persoanele să îşi afirme opinia despre alţii. Totuşi, nu se poate deduce o libertate absolută de a formula judecăţi de valoare, întrucât jurisprudenţa Curţii permite sancţionarea acestor judecăţi atunci când ele sunt pur injurioase, ori atunci când nu au o bază factuală suficientă.

Aplicând aceste principii în speţă, recurentul a solicitat instanţei de recurs să constate că în cuprinsul articolului s-au formulat afirmaţii factuale, care nu au fost dovedite în vreun fel, astfel că publicarea articolului "revizionismul ungar-boală canceroasă fără leac" în mediul virtual, prin care se comunică informaţii factuale şi/sau generale referitoare la comunitatea maghiară în întregime, se circumscrie noţiunii de informaţie, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O.

Fapta intimaţilor-reclamaţi cu privire la acuzaţia analizată nu intră in sfera de protecţie a art. 10 din Convenţie, deoarece nu au tost respectate limitele libertăţii de exprimare şi, în acest mod, a fost afectată reputaţia, dreptul la imagine (demnitate) al membrilor comunităţii maghiare.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat, în esenţă, respingerea căii de atac formulate şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

Intimata-pârâtă B. a depus, la rândul său, întâmpinare, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ punctele 4, 5 şi 7 din Hotărârea nr. 444/17.07.2019 prin care pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, soluţionând petiţia adresată de către B.:

- a constatat că "Afirmaţiile generale din materialul analizat care vizează comunitatea maghiară în întregime, exemplificat prin textul "tragedia adevărată este aceea că toate aceste generaţii au fost crescute şi educate în spiritul iredentismului şi revizionismului, cultivându-se permanent ura faţă de poporul român invadator", reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, nefiind protejate de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale,

- a aplicat sancţiunea cu avertisment conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 6 şi art. 7;

- a recomandat reclamaţilor ca pe viitor să se abţină de la publicarea unor materiale care produc efecte discriminatorii.

Prima instanţă a admis acţiunea reţinând în esenţă, că nu se impune ingerinţa statului în limitarea libertăţii de exprimare, întrucât articolul în discuţie nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic şi nu are ca finalitate instigarea la ură, pentru a atrage răspunderea reclamantului în calitate de autor al blogului şi a intervenienţilor în interes propriu .

Soluţia curţii de apel este însuşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

Astfel, prin sesizarea înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/1.03.2019, petenta B. a apreciat că prin exprimarea unor mesaje în mediul online, pe diferite pagini: www.x.ro, www.x.ro, pagini de facebook ale Forumului civic al românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, persoanele reclamate etalează un comportament degradant şi hărţuitor faţă de comunitatea maghiară din România, criteriul de discriminare individualizat fiind cel etnic.

Analizând conţinutul articolului menţionat în cuprinsul sesizării, recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că acesta conţine critici la adresa politicilor revizioniste maghiare, afirmaţii generale negative care vizează comunitatea maghiară în întregime şi prezintă o istorie extrem de subiectivă a relaţiilor româno-maghiare, împrejurare care creează o diferenţiere bazată pe apartenenţa etnică şi reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că în cauza de faţă nu este necesară ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, în raport de contextul factual reţinut în hotărârea contestată.

Pornind de la caracterul esenţial într-o democraţie, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României, impun respectarea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică.

În analiza articolului incriminat, dar şi a legalităţii hotărârii C.N.C.D. contestate, prima instanţă a reţinut, în mod just, că părţile reclamate nu au dorit să instige la ură şi au urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public, în contextul în care libertatea de expresie se raportează nu numai la informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă, dar şi la acelea care deranjează sau sunt stânjenitoare.

Sintagmele analizate nu au caracter denigrator şi nu conţin elemente clare de discriminare sau afirmaţii care să vizeze crearea unei atmosfere de intimidare, ostile la adresa comunităţii maghiare din România.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor recurentului-pârât, care pretinde că fapta persoanelor reclamate nu intră in sfera de protecţie a art. 10 din C.E.D.O., prin raportare la jurisprudenţa C.E.D.O. care clasifică afirmaţiile unei persoane în judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale şi impun dovedirea celor din urmă.

Se observă, aşadar, că instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. şi a constatat, în mod just, că un tratament aplicat unei persoane poate fi calificat ca "degradant" doar atunci când creează acesteia sentimente de teamă, de nelinişte şi de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi şi a-i înfrânge astfel rezistenţa fizică şi morală.

În acest context, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, se apreciază că sintagmele analizate, deşi agresive pe alocuri, nu se încadrează într-un discurs al urii sau al ameninţărilor directe pentru integritatea fizică şi nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic, care să justifice ingerinţa statului în libertatea de exprimare şi să atragă răspunderea persoanelor reclamate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 126 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.