Public official incompatibility with remunerated insurance agent activities confirmed; appeal against integrity evaluation report dismissed as unfounded
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a local mayor, allowing the National Integrity Agency's Evaluation Report from March 13, 2015, to stand in force. The dispute concerned the annulment of the integrity report, which had found the claimant incompatible with the office of mayor for simultaneously performing remunerated activities as an insurance agent between 2008 and 2013. Ruling on the merits, the Court held that the statutory prohibition on holding a public office and any other remunerated activity, unless specifically exempted, was violated regardless of the sporadic nature or low income of the secondary activity, as the law does not distinguish between permanent and temporary engagements. The decisive legal basis was Article 87(1)(k) and Article 91(3) of Law No. 161/2003 on the code of conduct of public officials, which strictly limit exceptions to teaching or non-governmental organization roles; the Court rejected arguments based on subsequent legislative changes regarding the prescription of administrative liability (Article 25(5) of Law No. 176/2010), determining that these provisions did not affect the legality of the integrity report itself, which merely constates the existence of the incompatible situation.
Legislator headnote
AI generatedart. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2019, art. 91 din Legea nr. 161/2003, art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003; Public official incompatibility with remunerated insurance agent activities confirmed; appeal against integrity evaluation report dismissed as unfounded: The dispute concerned the annulment of the integrity report, which had found the claimant incompatible with the office of mayor for simultaneously performing remunerated activities as an insurance agent between 2008 and 2013. Ruling on the merits, the Court held that the statutory prohibition on holding a public office and any other remunerated activity, unless specifically exempted, was violated regardless of the sporadic nature or low income of the secondary activity, as the law does not distinguish between permanent and temporary engagements. The decisive legal basis was Article 87(1)(k) and Article 91(3) of Law No. 161/2003 on the code of conduct of public officials, which strictly limit exceptions to teaching or non-governmental organization roles; the Court rejected arguments based on subsequent legislative changes regarding the prescription of administrative liability (Article 25(5) of Law No. 176/2010), determining that these provisions did not affect the legality of the integrity report itself, which merely constates the existence of the incompatible situation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.04.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/13.03.2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 203 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 203 din 22 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul anulării raportului de evaluare atacat.
În motivarea recursului arată că prin raportul de evaluare atacat s-a reţinut că au fost identificate elemente de incompatibilitate în privinţa sa, deoarece în perioada 2008-2013 a încasat venituri nete în sumă totală de 7.012 RON de la B. S.A., în baza unui contract de agent de asigurări, în timp ce îndeplinea funcţia de primar al comunei Soldanu, jud. Călăraşi.
Precizează că activitatea considerată incompatibilă a încetat-o din proprie iniţiativă în anul 2013, iar venitul lunar net încasat a fost de 91 RON; că a fost reales primar şi în mandatul 2016-2020, fiind la al treilea mandat consecutiv; că, sub aspectul nelegalităţii, a invocat încălcarea dispoziţiilor privind temeiul verificării, dezacordul dintre obiectul declarat al sesizării şi obiectul verificării, iar sub aspectul netemeiniciei, a invocat caracterul irelevant al activităţii considerate incompatibile, respectiv faptul că starea de incompatibilitate reţinută în raport este contrară spiritului Legii nr. 176/2010, neavând tangenţe cu faptele de corupţie a căror combatere se doreşte.
Susţine că activitatea de agent de asigurări a desfăşurat-o sporadic şi transparent, fiind începută anterior alegerii în funcţia de primar şi menţionată în declaraţia de avere, iar venitul încasat a fost de 91 RON.
Cu privire la aspectele de nelegalitate referitoare la temeiul verificării, arată că lucrarea nr. x/18.09.2013 a avut alt obiect, respectiv conflict de interese, dar instanţa a respins această susţinere, acceptând argumentele pârâtei.
Recurentul-reclamant arată că, potrivit Raportului de evaluare nr. x/16.05.2019, emis de ANI, lucrarea x/18.09.2013 a fost clasată, aceasta fiind lucrarea ce a stat la baza întocmirii Raportului de evaluare nr. x/13.03.2015 ce face obiectul prezentei cauze. Menţionează că temeiul clasării în lucrarea x/18.09.2013 îl constituie art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2019, respectiv faptul că a intervenit prescripţia răspunderii administrative, civile şi disciplinare.
Referitor la netemeinicia sentinţei recurate din perspectiva legislaţiei actualizate, susţine că instanţa de fond a validat un Raport de evaluare întocmit în baza unei lucrări în care s-a constatat că au fost identificate elemente de incompatibilitate şi s-a dispus informarea prefectului pentru ca acesta să dispună măsurile sancţionatorii, în condiţiile în care ulterior, în lucrarea cu acelaşi număr, ANI a întocmit un alt raport, în care a dispus clasarea.
Precizează că prin Legea nr. 59 din 08.04.2019 s-a completat art. 91 din Legea nr. 161/2003 cu un alineat nou, respectiv alin. (11), care statuează că "Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate". Arată că, în speţă, starea de incompatibilitate a vizat perioada 2008-2013, iar mandatele de primar au încetat în 2012, 2016 şi 2020, astfel că starea de incompatibilitate nu mai exista din anul 2016, când a încetat al doilea mandat de primar, ceea ce înlătură orice formă de răspundere administrativă.
Critică faptul că în Raportul de evaluare emis la data de 13.03.2015, care face obiectul prezentului litigiu, s-a dispus o măsură administrativă, cu caracter sancţionator, care nu este în conformitate cu legea. Astfel, inspectorul de integritate a dispus "informarea Instituţiei Prefectului Călăraşi pentru luarea măsurilor ce se impun după rămânerea definitivă a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 176/2010", în condiţiile în care alin. (3) prevede eliberarea din funcţie a persoanei în privinţa căreia s-a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese.
Menţionează că raportul de evaluare contestat în cauză vizează fapte care au încetat din 2013, raportul nefiind definitiv.
Mai arată că, după pronunţarea sentinţei recurate, prin Legea nr. 54/20.03.2019 s-a introdus la art. 25 din Legea nr. 176/2010 alin. (5), care dispune că: "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".
Critică soluţia primei instanţe faţă de împrejurarea că raportul de evaluare dispune măsuri care sunt contrare dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, intrate în vigoare ulterior pronunţării sentinţei recurate, motiv pentru care solicită ca instanţa de recurs să constate că, atât raportul de evaluare contestat, cât şi sentinţa recurată abordează starea sa de incompatibilitate într-o conjunctură legislativă modificată.
Concluzionând, recurentul-reclamant susţine că starea de incompatibilitate a încetat de la finalul mandatului 2012-2016, iar măsura administrativă privind informarea Instituţiei Prefectului pentru luarea măsurilor ce se impun, conform art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010, este nelegală, fiind contrară dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, astfel că răspunderea administrativă nu mai poate fi pusă în aplicare, nemaiavând temei, iar pe de altă parte, fiind prescrisă.
4. Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului, arătând că recurentul nu aduce niciun argument cu privire la situaţia de incompatibilitate reţinută în sarcina sa, ci se referă la pretinse încălcări ale dispoziţiilor privind temeiul verificării, la un dezacord dintre obiectul declarat al sesizării şi obiectul verificării, precum şi la o presupusă incidenţă a prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003, în forma modificată prin Legea nr. 59/2019.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/13.03.2015.
Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut, în privinţa recurentului-reclamant, starea de incompatibilitate, având în vedere că reclamantul a exercitat funcţia de primar al comunei Soldanu, judeţul Călăraşi, în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016, iar în perioada evaluată a desfăşurat activitatea de agent de asigurări, în baza contractului de agent nr. x/01.03.2003, încheiat cu B. S.A., reînnoit prin Contractul nr. x/01.07.2009, realizând în perioada fiscală 2008-2013 venituri nete în sumă de 7.012 RON.
Cu titlu preliminar, se impune a se reţine faptul că în lucrarea nr. x/18.09.2013 s-a efectuat de către Agenţia Naţională de Integritate evaluarea respectării de către recurentul-reclamant a regimurilor juridice privind conflictul de interese şi incompatibilitatea, cele două incidente de integritate fiind soluţionate prin câte un raport de evaluare, respectiv Raportul de evaluare nr. x/16.06.2019 referitor la conflictul de interese şi Raportul de evaluare nr. x/13.03.2015 privind situaţia de incompatibilitate.
Obiectul prezentei cauze îl constituie Raportul de evaluare nr. x/13.03.2015 privind situaţia de incompatibilitate reţinută în ceea ce îl priveşte pe recurentul- reclamant A..
Recurentul-reclamant a susţinut faptul că raportul de evaluare contestat în cauză vizează fapte care au încetat din 2013, susţinând că prin Legea nr. 54/20.03.2019 s-a introdus la art. 25 din Legea nr. 176/2010 alin. (5), care dispune că: "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".
Se reţine că acest text de lege nu vizează legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, ci răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice. Or, prezentul litigiu are ca obiect legalitatea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant.
Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o încadrare juridică adecvată, prin prisma dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 şi a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, reţinute ca temei al stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant de către intimata-pârâtă prin Raportul de evaluare nr. x/13.03.2015, ca urmare a faptului că recurentul-reclamant, în timpul exercitării funcţiei de primar pentru mandatele 2008-2012 şi 2012-2016 al comunei Soldanu, judeţul Călăraşi, a desfăşurat activitatea remunerată de agent de asigurări, în baza contractului de agent nr. x/01.03.2003, încheiat cu B. S.A. şi reînnoit prin contractul nr. x/01.07.2009, realizând în perioada fiscală 2008-2013 venituri nete în sumă totală de 7.012 RON.
Înalta Curte constată că prin reglementarea incompatibilităţilor, legiuitorul a urmărit determinarea situaţiilor şi a cazurilor în care un oficial public ocupă mai multe funcţii în acelaşi timp, deşi un atare cumul este fie interzis expres de lege, fie impune abţinerea de la luarea oricărei decizii, în circumstanţele expres arătate.
Totodată, se reţine că potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: (...) k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale", iar potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003: "(3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie".
Prin ipoteza legală prevăzută de aceste dispoziţii este instituită prezumţia că o persoană fizică nu poate exercita, concomitent, imparţial, atât funcţia reprezentant ales - primar - cât şi orice altă activitate care presupune realizarea unor venituri, întrucât se poate ca acesta să nu-şi îndeplinească cu obiectivitate atribuţiile ce-i revin în dubla calitate.
Prin urmare, funcţia de primar este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, cu excepţiile avute în vedere de către legiuitor, care însă nu sunt incidente în speţa dedusă judecăţii (cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale).
Astfel, nu pot fi reţinute argumentele recurentului, reiterate prin memoriul de recurs, respectiv că a încetat din proprie iniţiativă în anul 2013 activitatea considerată incompatibilă; că starea de incompatibilitate reţinută în raport este contrară spiritului Legii nr 176/2010, neavând tangenţe cu faptele de corupţie a căror combatere se doreşte ori că activitatea de agent de asigurări a desfăşurat-o transparent, fiind începută anterior alegerii în funcţia de primar şi menţionată în declaraţia de avere, ipoteza legală precitată, respectiv art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 nefiind susceptibilă de interpretări echivoce, excepţiile legale fiind strict şi limitat precizate, astfel cum s-a menţionat anterior.
În aceeaşi măsură, nici susţinerea potrivit căreia activitatea depusă ca agent de asigurări ar fi avut un caracter sporadic nu este relevantă, întrucât legiuitorul nu distinge între un eventual caracter de permanenţă sau unul temporar, periodic, astfel că pentru asigurarea respectării principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", nici instanţei de judecată nu îi este permisă o interpretate în sensul invocat de recurent.
În fine, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora activitatea considerată incompatibilă are caracter irelevant sau că aceasta nu a avut impact asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor aferente funcţiei publice, în condiţiile în, care, după cum s-a arătat, textul legal al art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 incriminează orice conduită situată în afara ipotezei legale, fără a distinge asupra unor aspecte dintre cele invocate de către recurent.
În ceea ce priveşte critica referitoare la presupusul dezacord dintre obiectul declarat al sesizării şi obiectul verificării, Înalta Curte constată, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, că prin Nota cu propunere de sesizare din oficiu, înregistrată sub nr. x/23.09.2014, intimata-pârâtă s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că recurentul-reclamant nu a respectat regimul incompatibilităţilor.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 22 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 22 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 30 martie 2022.