Appeal dismissed: Guarantee Fund's 36,000 RON moral damages award upheld as equitable in traffic-injury claim.

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.07.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie solicitând anularea parţială a Deciziei nr. 15324/14.06.2018 emisă de către pârât, comunicată la data de 09.07.2018; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 40.000 RON, cu titlu de daune morale, cu luarea în considerare a sumei 10.000 RON achitată la data de 05.05.2018 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1181 din 26 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut că hotărârea a fost dată de instanţa de fond cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, prima instanţă nu i-a comunicat apărările formulate de pârât şi nici înscrisurile depuse în probaţiune de către acesta, cu încălcarea prevederilor art. 14 şi art. 201 C. proc. civ.. Instanţa de judecată a reţinut că pârâtul nu a formulat întâmpinare, ci doar note de şedinţă şi înscrisuri. Procedura impunea pârâtului obligaţia de a formula în termen întâmpinarea, căreia să i se ataşeze înscrisurile doveditoare, urmând ca acestea sa fie comunicate reclamantului. Neformulând întâmpinare, pârâtul nu mai are posibilitatea să depună probe - motiv pentru care se impunea excluderea acestor înscrisuri din probatoriul cauzei ca fiind tardive.

Chiar dacă s-ar admite că înscrisurile depuse la dosar odată cu notele de şedinţă ar fi apreciate de instanţă ca fiind utile cauzei, indiferent de momentul depunerii lor, în baza art. 22 C. proc. civ., instanţa de judecată nu putea trece la soluţionarea cauzei fără comunicarea acestor înscrisuri.

Nesocotind această obligaţie, instanţa de judecată a încălcat principiul contradictorialităţii şi normele de procedură a căror încălcare sunt sancţionate cu nulitatea, făcând aplicabil acest motiv de casare.

Recurentul a susţinut, de asemenea, că hotărârea primei instanţe cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Fără a contesta criteriul principal avut în vedere de intimatul-pârât la stabilirea despăgubirilor morale, respectiv acela al numărului de îngrijiri medicale, instanţa de judecată a preluat în mod exclusiv susţinerile acestuia, atribuind actelor interne stabilite de acesta caracterul de "criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului", fapt inacceptabil.

Astfel, instanţa de judecată a analizat cererea pornind de la actele şi deciziile emise unilateral de acest subiect de drept, pronunţând o hotărâre judecătorească întemeiată pe proceduri interne ale acestui subiect de drept.

Decizia FGA nr. 258/2016 de aprobare a Procedurii interne de acordare a daunelor pentru prejudicii cauzate prin vătămări corporale nu poate reprezenta un temei de drept într-un litigiu pe care FGA îl are cu o terţă persoană.

A mai arătat recurentul că în calitatea sa de persoană păgubită într-un accident de circulaţie este îndreptăţit la compensaţii morale şi materiale pentru prejudiciul suferit în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, cuantumul acestora neputându-se stabili diferenţiat în funcţie de existenţa sau nu a unui asigurător, Curtea de Apel Bucureşti neavând dreptul să aprecieze întinderea acestora în mod discriminatoriu, în funcţie de identitatea debitorului acestor obligaţii.

Deşi, aparent, Curtea a analizat procedura invocată de către pârât, reţinând generic că aceasta ar fi rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, nu menţionează perioada elaborării jurisprudenţei respective, aspect deosebit de important având în vedere evoluţia daunelor morale în timp, dar şi a parametrilor în funcţie de care acestea se pot stabili (de exemplu dinamica venitului din ţară).

Jurisprudenţa în materie la nivelul instanţelor de judecată este departe de a fi doar la nivelul de 250 RON pe zi de îngrijire medicală, cât a apreciat instanţa, în prezent media despăgubirilor fiind de peste 500-600 RON pe zi de îngrijire medicală, în unele cazuri depăşind suma de 1000 RON.

În motivele contestaţiei iniţiale a arătat că în Ghidul pentru stabilirea daunelor morale elaborat de către Fondul de protecţie a victimelor străzii se relevă faptul că media despăgubirilor stabilite de către instanţele de judecată pentru vătămări ce au necesitat mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale este de 474 RON/zi, valoare care se raportează la nivelul salariului mediu net pe economie în anul 2010, în cuantum de 1407 RON. Pentru determinarea acestei medii s-au analizat 621 de hotărâri judecătoreşti anterioare elaborării Ghidului.

În acelaşi ghid, autorii propun ca în cazul vătămărilor corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii să se acorde 2 puncte/zi de îngrijire medicală, un punct reprezentând o zecime din nivelul salariului mediu net pe economie.

În prezent nivelul salariului mediu net pe economie în România este peste 3000 RON, un punct reprezintă 300 RON. Raportat la calculul propus în Ghid, se obţin următoarele valori: 2 x 300 RON x 54 zile = 32.400 RON, daune morale totale.

Instanţa de judecată a ignorat pur şi simplu aceste susţineri fără a menţiona nici măcar succint motivul pentru care a înlăturat aceste apărări. Nu există niciun argument pentru care trimiterile făcute de subsemnatul la Ghidul elaborat de Fondul de protecţie a victimelor străzii, luat în considerare de toate instanţele de judecata din ţară, să fie ignorat, iar procedurile interne ale unei părţi din proces, adoptate unilateral, să devină un veritabil temei de drept la pronunţarea sentinţei.

Instanţa de judecată a ignorat şi celelalte motive ale contestaţiei formulate de recurentul-reclamant, respectiv cele în legătură cu activitatea sa de sportiv, accidentul a cărui victimă a fost putând să pună capăt carierei în mod intempestiv. În intervalul de timp de după accident, în care se afla sub îngrijire medicală, a fost stăpânit de angoasa că nu o să-şi recapete forma sportivă iniţială niciodată şi că o să piardă colaborarea cu clubul unde activa.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi normele de procedură a căror încălcare sunt sancţionate cu nulitatea, întrucât nu i-a comunicat înscrisurile depuse de pârât, înscrisuri pe care acesta nici nu mai avea, de altfel, posibilitatea să le propună ca probă, având în vedere că nu a formulat întâmpinare.

Critica recurentului este nefondată. Este adevărat că pârâtul nu a formulat întâmpinare, ci doar note de şedinţă, însă, potrivit încheierii din 4 decembrie 2018, se constată că acesta a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei atacate, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004. Instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în această documentaţie.

În privinţa înscrisurilor ataşate notelor de şedinţă, respectiv Decizia nr. 142/2016 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese şi Decizia nr. 258/2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei nr. 142/2016, în opinia instanţei de control judiciar acestea nu pot fi asimilate unor înscrisuri, în sensul dispoziţiilor art. 265 C. proc. civ., astfel încât nu se impunea comunicarea acestora.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost invocat doar formal; deşi a susţinut că hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, recurentul nu a detaliat această critică. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident acest motiv de casare.

Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se constată că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei 2, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel puţin 31 de zile şi maximum 90 de zile, este între 210 si 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat o valoare superioară, şi anume 450 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 36.000 RON.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 şi art. 1391 din C. civ. în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant.

Înalta Curte aminteşte că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, procedând la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, Înalta Curte reţine că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant.

De asemenea, contrar opiniei recurentului, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond nu a avut în vedere, la soluţionarea cauzei, Ghidul elaborat de Fondul de protecţie a victimelor străzii, în condiţiile acesta nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă. Astfel, instanţa de control judiciar reţine că acest ghid, care conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, de către Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1181 din 26 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.