Administrative challenge to discrimination ruling: necessity of joining the original respondent party to contest an administrative body’s finding of non-discrimination regarding salary differentials.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta, A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii CNCD nr. 465/05.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată şi daune morale.

I.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 1027 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 465/5.12.2018 şi a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale ca neîntemeiat.

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susţinut că instanţa de fond a făcut referire doar la Ministerul Fondurilor Europene, că trebuie să se menţină tot ce este referitor la acest reclamat în privinţa Hotărârii nr. 465/2018.

A arătat că recurentul pârât CNCD o discriminează direct şi indirect, nu numai prin interpretarea total eronată a prevederilor constituţionale, dar şi prin practici, reguli, politicile aplicate, ce ascund tratamente diferite pentru aceleaşi tipuri de categorii de personal (angajaţi MFE).

Solicită să se constate omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la capetele de cerere care vizau Primăria Pantelimon, cel de al doilea reclamat vizat de hotărârea CNCD contestată, întrucât abia ulterior primei contestaţii a aflat că se conexează dosarele în conformitate cu art. 66 pct. (2) coroborat cu art. 672 din Ordinul CNCD nr. 144/2008, la numărul mai mic. Mai mult, Hotărârea nr. 465/2018 are specificat la pct. 1.2. Numele şi sediul reclamaţilor Primăria Panteliomon şi MFE, precum şi în cuprinsul/dispozitivul ei.

Consideră că se impune anularea hotărârii, întrucât CNCD i-a răspuns după un an la ambele dosare, nr. x/2018 şi nr. y/2018, nu în teremenul legal de 90 de zile, şi a comunicat-o prin e-mail recurentei, după o luna si 20 de zile, respectiv în data de 25 ianuarie 2019, nu în termenul 15 zile de la adoptarea acesteia, conform art. 77 (1) şi (2).

A precizat recurenta că solicită daune morale de la CNCD şi, după caz, de la Preşedintelui CNCD care la data primei sale audieri la Consiliu s-a recuzat ilegal, precum şi în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ, coroborat cu art. 32 din C. proc. civ., pentru faptul că nu au dat curs sesizărilor recurentei, nu au făcut controale în cele doua instituţii de stat, pentru a sesiza discriminarea şi hărţuirea demonstrate cu sutele de înscisuri probante depuse.

CNCD a discriminat prin Hotărârea nr. 465/2018, susţinând că nu are competenţe privind sporul de doctor, dar dând pentru o speţă similară câştig de cauză, prin Hotărârea nr. 333/2018, numitului B., spunând în fals că recurenta are sporul de doctor inclus în salariu de bază, contrar Ordinului nr. 3826/31.07.2017 emis de MDRAPFE, dar o şi hărţuieşte, transmiţând după 2 ani o altă hotărâre, după ce s-a pronunţat prin Hotărârea nr. 465/2018, existând deci autoritate de lucru judecat.

A chemat în judecată pârâţii care au emis actele, iar pârâtul Preşedintele CNCD are calitate procesuală pasivă, conform art. 16 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 32 din Cod.

Pârâţii au capacitate procesuală dată de faptul că au emis vădit intenţionat documente nereale, inexacte, prin care au dorit inducerea în eroare a instanţei de fond, favorizând MFE şi Primăria Pantelimon, ascuzând faptele de discriminare şi hărţuire, respectiv, hotărârea nr. 465/2018/CNCD şi hotărârea nr. 942/19.12.2019, emisă după ce se fusese ultimul termen la instanţa de fond în 06.12.2019, care s-a pronunţat "că anulează hotărârea nr. 465/2018/CNCD".

Potrivit practicii CEDO, diferenţa de tratament devine discriminatorie, în înţelesul art. 14 din Convenţie, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Simpla existenţă a unei legi, care vine în contradicţie cu principiul nediscriminării reglementat de art. 14 din Convenţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cu Protocolul nr. 12 la Convenţie, nu reprezintă o justificare rezonabilă şi obiectivă pentru înlăturarea discriminării salariate create între persoane care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că însăşi legea discriminatorie reprezintă justificarea rezonabilă şi obiectivă care înlătură discriminarea creată chiar de ea.

Solicită instanţei de recurs să se pronunţe şi cu privire la aceste aspecte.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta A. pentru neconturarea cadrului procesual pasiv, având în vedere manifestarea expresă de voinţă a acesteia în sensul nechemării în judecată a Ministerului Fondurilor Europene, partea reclamată din faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Obiectul sesizării nr. 1648/26.03.2018 îl constituie presupusa faptă de discriminare săvârşită de Ministerul Fondurilor Europene, constând în anularea/neacordarea sporului de doctor petentei A. - consilier superior în cadrul Direcţiei Corp Control, prin adresa nr. x respectiv Referatul de aprobare nr. DRU 5454/26.07.2017, pe motivul neîndeplinirii condiţiilor de acordare a sporului de doctor, ca drept salarial distinct.

De asemenea, se mai precizează în sesizare faptul că, prin neacordarea în continuare a sporului de doctor, petentei i-au fost aduse prejudicii materiale şi morale.

Instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamanta A. doar în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Preşedintele CNCD, a dispus anularea Hotărârii nr. 465/05.12.2018, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale, reţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. - preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este neîntemeiată, deoarece preşedintele reprezintă Consiliul emitent al actului administrativ contestat.

Totodată, curtea de apel a considerat că şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, neimpunându-se coparticiparea procesuală a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de pârât, chiar dacă acesta a participat în faţa CNCD ca parte reclamată, deoarece, în virtutea principiului disponibilităţii, reclamanta a înţeles să nu cheme în judecată şi ministerul.

Sentinţa nr. 1027/20.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 este criticabilă, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ respectiv art. 78 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte conturarea cadrului procesual pasiv.

Astfel cum s-a precizat şi în întâmpinarea depusă la fond, s-ar fi impus respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, aceasta înţelegând să se judece doar cu emitentul actului administrativ-jurisdicţional contestat (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării).

A evocat recurentul prevederile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art, 3, art. 48, art. 51, art. 58 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 144/2008, arătând că toate acestea impuneau participarea aceloraşi părţi şi în calea de atac exercitată împotriva Hotărârii CNCD nr. 465/05.12.2018, adică legarea cadrului procesual între aceleaşi persoane (A. şi Ministerul Fondurilor Europene).

Este adevărat că procesul civil este cârmuit şi de principiul disponibilităţii, ce permite reclamantului să indice, prin cererea de chemare în judecată, persoanele cu care doreşte să se judece.

Însă, în conformitate cu art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., "Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii", iar potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din cod, "în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane".

Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.

Or, instanţa a statuat în fond asupra Hotărârii C.N.C.D. nr. 465/05.12.2018, fără introducerea în cauză a părţii reclamate Ministerul Fondurilor Europene.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Hotărârea CNCD nr. 465/5.12.2018.

Acţiunea sa a fost admisă în parte, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinic şi nelegal actul administrativ contestat. A considerat însă neîntemeiată cererea de daune morale.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de reclamanta A. şi de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), invocat în recursul reclamantei A., Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurenta-reclamantă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, reprezentând nemulţumirea părţii faţă de considerentele sentinţei, care nu ar analiza în întregime cele sesizate prin petiţiile adresate CNCD.

Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea nr. 465/05.12.2018 emisă în dosarul nr. x/2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus următoarele:

"1.prevederile O.G: nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu sunt incidente capătului de cerere privind cele sesizate către D.N.A.;

2.prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu sunt incidente capătului de cerere privind eventuale presiuni exercitate asupra unor judecători;

3.admite excepţia lipsei obiectului raportat la capătul de cerere privind refuzul emiterii autorizaţiei de construcţie, conform art: 33-37 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor;

4.admite excepţia de necompetenţă materială conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008 privind legislaţia care stabileşte acordarea de sporuri;

5.neacordarea unui nou spor de doctorat, după ce acest spor a fost inclus în salariul de bază, nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare."

Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a plâns de discriminarea la care a fost supusă de Primăria Pantelimon prin neemiterea unei autorizaţii şi de Ministerul Fondurilor Europene prin "anularea sporului de doctor", dar şi de discriminarea la care a fost supusă de însuşi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea emisă şi pentru care solicită daune materiale şi morale de la acesta.

Cum recurenta reclamantă nu a înţeles să cheme în judecată şi persoanele reclamate, respectiv, Primăria Pantelimon şi Ministerul Fondurilor Europene, instanţa nu poate verifica decât temeinicia acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul CNCD, respectiv legalitatea pct. 1, 2, 4 din hotărârea contestată, iar nu şi pct. 3 şi pct. 5 ce puteau fi examinate doar dacă reclamanta ar fi chemat în judecată şi Primăria Pantelimon şi, respectiv, Ministerul Fondurilor Europene.

Or, verificându-şi cu prioritate competenţa materială de soluţionare a sesizării cu privire la fiecare punct din aceasta, recurentul pârât CNCD a stabilit în mod temeinic şi legal la pct. 1 şi 2 din hotărâre, faptul că nu se poate substitui altor autorităţi, respectiv Direcţiei Naţionale Anticorupţie în ceea ce priveşte plângerea privind corupţia fucncţionarilor primăriei sau CSM şi Inspecţia Judiciară pentru pretinsele presiuni ce s-ar exercita asupra unor judecători.

Tot astfel, a fost admisă corect excepţia necompetenţei materiale a Consiliului prin valorizarea considerentelor Deciziei nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că "dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora (...)."

Prin urmare, câtă vreme din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond a rezultat că recurenta reclamantă a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a reţinut că reclamanta nu a beneficiat în perioada de referinţă a litigiului respectiv, de sporul de doctorat, nici distinct, nici inclus în salariul de bază, iar ulterior acestei hotărâri judecătoreşti a Curţii de Apel Bucureşti, în aplicarea unor noi dispoziţii legale, angajatorul a emis acte din care reiese că sporul de doctor al recurentei a fost inclus în salariul de bază, nu se poate reţine ca nelegal per se nici pct. 4 din hotărâre, astfel că acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte aspectele menţionate şi cererea subsecventă de daune formulate în contradictoriu cu pârâtul CNCD este neîntemeiată.

Toate celelalte alegaţii ale recurentei reclamante din cuprinsul recursului nu pot fi examinate de instanţa de control judiciar (şi nu trebuiau analizate în fond nici de prima instanţă, în lipsa cadrului procesual pasiv adecvat) întrucât vizează fondul raporturilor juridice cu Primăria Pantelimon şi Ministerul Fodurilor Europene, care nu sunt părţi în cauză.

În ceea ce priveşte recursul recurentului pârât CNCD, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Astfel, judecătorul fondului face confuzie, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui CNCD, pe de o parte, între persoana fizică care ocupă la un moment dat funcţia de preşedinte al consiliului şi instituţia Preşedintelui Consiliului, iar pe de altă parte, între calitatea procesuală pasivă şi aceea de reprezentant al pârâtului care justifică o astfel de calitate.

În realitate, Consiliul are calitate procesuală pasivă în cauză ca emitent al actului administrativ contestat în timp ce preşedintele consiliului este doar reprezentant legal al pârâtului persoană juridică.

Se constată o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, deşi acestea nu sunt incidente.

Astfel, reprezentantul legal al Consiliului nu poate fi considerat - în sensul acestei dispoziţii legale - persoană "care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim", câtă vreme în discuţie este o petiţie pentru soluţionarea căreia se derulează o procedură şi se pronunţă o hotărâre de către un organ colegial.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondată şi critica recurentului pârât referitoare la greşita soluţionare pe fond acţiunii fără citarea persoanei reclamate.

Într-adevăr, procedura din faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a declanşat la sesizarea reclamantei A., care a susţinut faptul că angajatorul său, Ministerul Fondurilor Europene, prin adresa nr. x/24.07.2017 şi, respectiv, Referatul de aprobare nr. DRU 5454/26.07.2017, a dispus anularea sporului său de doctor în economie, pe motivul neîndeplinirii condiţiilor de acordare a sporului de doctor, încălcându-se astfel legislaţia în vigoare şi aducându-i-se prejudicii materiale.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, Înalta Curte constată că în mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă pentru a putea proceda la judecata în fond împrejurarea că reclamanta a înţeles să nu cheme în judecată şi persoana reclamată, a cărei faptă pretins discriminatorie se discută în cauză.

Deşi a făcut referire expresă la dispziţiile legale care consacră principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestora, considerând fără temei că se poate constata eventuala faptă de discriminare în sarcina persoanei reclamate, fără participarea acesteia în proces doar pentru că reclamantul nu înţelege să solicite acest lucru.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004, care face tocmai aplicarea principiului mai sus menţionat în materia contenciosului administrativ, într-o astfel de situaţie cum este cea din prezentul litigiu, instanţa are obligaţia să pună în discuţia părţilor necesitatea lărgirii cadrului procesual prin cooptarea în proces şi a altor persoane, iar în cazul opoziţiei reclamantului nu are decât posibilitatea de a respinge acţiunea, iar nu de a o soluţiona/admite în fond.

Procedând altfel prima instanţă a pronunţat o hotărâre vădit nelegală.

În concluzie, Înalta Curte constată că - prin soluţia dată capătului principal de cerere – instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care se impune admiterea recursului pârâtului CNCD şi casarea sentinţei recurate, iar - în rejudecare - respingerea în întregime a acţiunii reclamantei.

II.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta A. şi va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 1027 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1027 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.