Res judicata barring second administrative challenge to inspection report despite formal contest of pre-litigation response

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Energiei, a formulat cerere de chemare în judecată prin care solicită anularea Răspunsului la plângerea prealabilă, emis de Ministerul Energiei, comunicat A. sub nr. x/11.12.2018, prin care se susţin constatările şi măsurile menţionate prin Raportul de control nr. x/17.09.2018 şi prin care s-a soluţionat Plângerea prealabilă formulată de A. S.A, împotriva actului administrativ reprezentat de Raportul de control nr. x/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, precum şi anularea Raportului de control nr. x/17.09.2018.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 311/2019 din 06 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii, precum şi excepţia inadmisibilităţii, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ENERGIEI.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 311/2019 din 06 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. şi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că, în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că, analizand întrunirea celor trei condiţii prevăzute de lege pentru invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, respectiv identitatea de obiect, părti şi cauză, între cele două acţiuni, respectiv cea promovata în dosarul nr. x/2019 şi cea promovată în prezenta cauza, nu exista identitate de obiect.

Astfel, arată că, în cauza nr. 211/95/2019, A. a înţeles să conteste Raportul de control nr. x/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, prin acţiune solicitându-se:

- anularea actului administrativ reprezentat de Raportul de control nr. x/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, precum si a tuturor actelor subsecvente întocmire in baza acstuia;

- suspendarea executării masurilor dispuse prin actul administrativ, până la soluţionarea definitiva a acţiuni;

In prezenta cauză, recurenta susţine că a contestat răspunsul autoritarii publice, în speţă al Ministrului Energiei nr. 270.275/CCM/11.12.2018, formulat cu privire la plângerea prealabilă împotriva actului administrativ atacat respectiv împotriva, raportului de control nr. x/17.09.2018, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Mai mult, susţine că prin sentinţa civila cu care s-a finalizat primul demers, instanţa a analizat şi cererea de suspendare a Raportul de control nr. x/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, cerere distinctă de cea care a stat la baza promovării acţiunii de faţă.

Prin urmare, rezultă în mod cert că, în prezentul dosar şi în dosarul nr. x/2019, figurează aceleaşi părţi, A. si Ministerul Energiei, dar obiectul acţiunii nu este acelaşi.

In consecinţă, în condiţiile în care nu exista tripla identitate cerută de lege, rezultă că, în speţă, în mod greşit instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat.

Astfel, solicită ca instanţa de recurs, constatând în mod întemeiat neîntrunirea în cauză a tuturor condiţiilor legale pentru susţinerea excepţiei autoritatiii de lucru judecat, să admită recursul promovat, să caseze sentinţa recurată şi, ca efect al admiterii, să trimită cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ si Fiscal.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în cadrul căreia, invocând excepţia nulităţii recursului, a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiat.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimatul – pârât a arătat că, analizând cererea de recurs formulată de CEO, se poate observa că, în cuprinsul recursului, nu este dezvoltat motivul de natură să conducă la casarea sentinţei, iar succesiunea de afirmaţii (care au fost analizate de instanţa de fond şi la care aceasta a răspuns), nu permite reţinerea unor critici susceptibile să se încadreze în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de noul C. proc. civ.

În cauză, deşi temeiul în drept indicat de recurentă îl constituie art. 488 alin. (1) punctele 6 si 8 noul C. proc. civ., aceasta nu argumentează în ce sens ar fi fost nesocotite sau greşit aplicate de instanţa de fond normele de drept material, limitandu-se a relua apărările formulate în faza procesuală anterioară.

Susţine intimatul că reproducerea în recurs a argumentelor pe care şi-a fundamentat cererea de chemare in judecata nu se constituie într-o veritabilă critică adusă sentinţei. Concluzionând, consideră că recurenta reclamantă nu indică niciun motiv de casare, ci reiterează aceleaşi argumente sumare pe care si-a fundamentat solicitarea la fond, neexistand niciun argument temeinic si legal care sa justifice admisibilitatea unei astfel de cereri.

Solicită astfel a se constata nulitatea recursului CEO, acesta fiind evident nemotivat în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ.

Pe fondul litigiului, intimatul susţine că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea reclamantei, considerând ca exista autoritate de lucru judecat, întrucât răspunsul la plângerea prealabila reprezintă un act subsecvent Raportului de control, ce a fost atacat implicit odată cu Raportul de control, iar reclamanta a fost nemulţumită la momentul înregistrării dosarului nr. x/2019 tocmai de răspunsul primit la plângerea sa, Ministerul Energiei comunicându-i şi motivele pentru care isi menţine punctul de vedere şi măsurile dispuse prin raportul contestat.

Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă la fila x a recursului, intimatul susţine că există identitate şi în privinţa obiectului, răspunsul la plângerea prealabilă fiind parte a primei acţiuni de contestare a Raportului însuşi. De altfel, ceea ce se contestă în instanţă este Raportul de control însusi, răspunsul la plângerea prealabilă fiind o parte a procedurii care face corp comun în cadrul acţiunii de contestare, o acţiune de contestare a răspunsului la plângerea prealabilă exclusiv, fiind inadmisibilă.

Finalitatea ambelor demersuri judiciare ale CEO este anularea Raportului de control, observându-se că şi în cadrul acestui litigiu, deşi se contestă răspunsul la plângerea prealabilă, recurenta reclamantă solicită şi anularea aceluiaşi Raport de control, menţionând expres aceasta în petitul cererii sale.

Arată că, se poate lesne observa că, atât în dosarul nr. x/2019, cât şi în prezentul dosar sunt aceleaşi părţi, obiectul este acelaşi - contestarea Raportului de control nr. x, emis de Serviciul Corp Control al Ministerului Energiei, cauza juridică a acţiunilor fiind aceeaşi, sens în care invocă dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului şi anularea acestuia, ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta– reclamantă A. S.A. a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în cadrul căruia a combătut atât excepţia nulităţii, invocată de intimat, cât şi apărările pe fondul recursului, susţinând că, în condiţiile în care nu există tripla identitate cerută de lege, rezultă că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 11 mai 2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatului şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

În prealabil, aminteşte Înalta Curte că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, a fost soluţionată de instanţă în şedinţa publică de la acest termen de judecată, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta – reclamantă pe fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea ce face obiectul dosarului de faţă, reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Energiei, a solicitat anularea Răspunsului la plângerea prealabilă, emis de Ministerul Energiei, comunicat A. sub nr. x/11.12.2018, prin care se susţin constatările şi măsurile menţionate prin Raportul de control nr. x/17.09.2018 şi prin care s-a soluţionat Plângerea prealabilă formulată de A. S.A, împotriva actului administrativ reprezentat de Raportul de control nr. x/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, precum şi anularea Raportului de control nr. x/17.09.2018.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecată, a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei nr. 135/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, ce a statuat asupra legalităţii Raportului de control nr. x/17.09.2018.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta– reclamantă, constată instanţa de control judiciar că, deşi recurenta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul cererii de recurs. Întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 431 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă în sensul reţinerii în cauza de faţă a autorităţii de lucru judecat, raportat la dosarul nr. x/2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că, în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, partea arătând că, între acţiunea de faţă şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 nu există identitate de obiect, în condiţiile în care, în cauza nr. 211/95/2019 a înţeles să conteste Raportul de control nr. x/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, iar în prezenta cauză contestă răspunsul autorităţii publice, în speţă al Ministrului Energiei nr. 270.275/CCM/11.12.2018, formulat cu privire la plângerea sa prealabilă formulată împotriva Raportului de control nr. x/17.09.2018, în temeiul art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Mai mult, susţine recurenta că, prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul n. x/2019, instanţa a analizat şi cererea de suspendare a Raportului de control nr. x/17.09.2018, astfel că obiectul celor două dosare nu este acelaşi.

Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă şi în acord cu cele arătate de prima instanţă, reţine că, ceea ce prezintă relevanţă în prezenta cauză, în raport şi de hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2019, respectiv sentinţa nr. 135/2019 din 29 martie 2019(rămasă definitivă prin Decizia nr. 6289 pronunţată la data de 10 decembrie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii recursului promovat de aceeaşi reclamantă) este identitatea de chestiune litigioasă, cauza juridică a celor două acţiuni fiind aceeaşi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. "1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ.:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. dă expresie funcţiei negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el putând cunoaşte limitări decurgând din aplicarea altor principii.

Din prevedererile legale anterior redate rezultă că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecată sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză, însă, în ceea ce priveşte obiectul este suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiţie, în situaţia în care acţiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăţi, altminteri putându-se ajunge la situaţia în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecinţelor autorităţii de lucru judecat.

Analizând, aşadar, cele două acţiuni formulate de recurenta – reclamantă, constată instanţa de control judiciar că, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut că prezentul demers judiciar de anulare a Răspunsului la plângerea prealabila nu ar avea alta finalitate decât anularea raportului de control însuşi, raport asupra legalităţii căruia instanţa s-a pronunţat deja, încercându-se de fapt crearea cadrului juridic necesar formulării unei noi contestaţii împotriva raportului de control, prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 135/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Or, din analiza celor două acţiuni formulate de reclamantă, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect şi de părţi, ambele cereri de chemare în judecată având ca obiect şi anularea Raportului de control nr. x/17.09.2018 emis de Corpul de Control al Ministrului Energiei.

În condiţiile în care acest Raport de control a fost verificat de instanţa de contencios administrativ în cadrul dosarului nr. x/2019, în soluţionarea cererii formulate de aceeaşi reclamantă A. S.A., de anulare a acestuia şi a actelor subsecvente întocmite în baza sa, dar şi de suspendare a executării măsurilor dispuse prin respectivul raport, până la soluţionarea definitivă a acţiunii, formularea la data de 11.06.2019 (data transmiterii prin poştă a acţiunii) a unei noi cereri de anulare a aceluiaşi act administrativ, respectiv Raportul de control nr. x/17.09.2018, după soluţionarea în fond a dosarului nr. x/2019 din data de 29 martie 2019, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ.

Aşadar, cum în prezenta cauză recurenta – reclamantă a solicitat atât anularea Răspunsului la plângerea prealabilă cât şi anularea Raportului de control nr. x/17.09.2018, în condiţiile în care în cadrul dosarului nr. x/2019 aceeaşi parte solicitase şi anterior anularea aceluiaşi act administrativ precum si a tuturor actelor subsecvente întocmite în baza acestuia şi suspendarea executării masurilor dispuse prin actul administrativ contestat, răspunsul la plângerea prealabilă reprezentând un act subsecvent raportului de control, nu se poate reţine că nu există identitate de obiect între cele două dosare, obiectul acestora fiind acelasi – verificarea legalităţii aceluiaşi act administrativ - Raportul de control nr. x/17.09.2018.

În cauză, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prezentul demers judiciar de anulare a Răspunsului la plângerea prealabila nu ar avea alta finalitate decât anularea raportului de control însuşi, raport asupra legalităţii căruia se pronunţase deja o altă instanţă, astfel că, prin formularea cererii de anulare a respectivului Răspuns, împreună cu cererea de anulare a raportului însusi, partea a formulat în fapt o nouă contestaţie împotriva aceluiaşi act administrativ, contrar dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ.

Or, Înalta Curte reţine că principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, data în alt proces".

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească, devenită definitivă la data de 10 decembrie 2019, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit legalitatea actului administrativ contestat, prin raportare la o cauză juridică identică celei din cauza de faţă, analiza aceluiaşi act administrativ nu mai poate face obiectul unei noi judecăţi, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat cu privire la considerentele prin care s-a rezolvat această chestiune litigioasă, potrivit prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel fiind, inclusiv din perspectiva considerentelor teoretice arătate, rezultă, o dată în plus, legalitatea hotărârii pronunţate, fiind evidentă puterea lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă soluţionată în dosarul nr. x/2019, ce se impune în cauza de faţă, fără ca instanţa de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra aceloraşi dezlegări din dosarul anterior menţionat.

Prin urmare, având în vedere îndeplinirea în cauză a triplei identităţi cerute de dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât, respingând cererea de chemare în judecată a reclamantului, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Reţinând, aşadar, că nu există motive care să atragă casarea sentinţei atacate, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 311/2019 din 6 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.