Appeal dismissed for new limitation defense and merits arguments; public audit debt payment order upheld

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 6251 RON, cu TVA, debit, reprezentând prejudiciul constatat de Curtea de Conturi prin Raportul de control nr. x/24.07.2017 şi prin Decizia nr. 14/24.08.2017, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 73 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 958 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Turismului, în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al Autorităţii Naţionale pentru Turism, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2017, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6.251 RON cu titlu de despăgubiri, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate conform art. 7311 din Legea nr. 500/2002.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 958 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, schimbarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii de chemare în judecată, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a admis în mod netemeinic şi nelegal cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care instanţa nu a exercitat un rol activ.

Arată că sentinţa este nelegală în ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat situaţia de fapt şi temeiurile legale indicate în cererea de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă redă starea de fapt şi arată că prescripţia nu operează de plin drept, ci trebuie invocată de către cel în folosul căruia curge, iar instanţa trebuia să constate stingerea dreptului la acţiune prin prescripţie.

Invocând dispoziţiile art. 2501 C. civ., arată că în principiu analizarea prescripţiei dreptului material la acţiune presupune verificarea existenţei dreptului supus prescripţiei, stabilirea datei de la care a început să curgă termenul de prescripţiei şi a datei la care acesta s-a împlinit, precum şi eventualele cauze şi condiţii de suspendare ori întrerupere a cursului prescripţiei.

Consideră că sunt incidente prevederile art. 2517 C. civ. privind termenul de prescripţie de 3 ani, care în speţă a început să curgă de la data de 29.12.2014, când a fost efectuată plata către autoritatea reclamantă.

Cu privire la netemeinicia pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, arată că aspectele relevate în raportul de control nr. x/24.07.2017, întocmit de către Curtea de Conturi, nu au legătură cu raportul comercial dintre părţi; că recurenta-pârâtă nu este răspunzătoare de cele reţinute de către inspectorii Curţii de Conturi.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 1349 C. civ., concluzionând că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, câtă vreme răspunderea civilă delictuală este un raport juridic de obligaţie ce izvorăşte dintr-o faptă cauzatoare de prejudicii.

Consideră că autoritatea reclamantă avea la dispoziţie o altă cale legală în vederea acoperirii prejudiciului cauzat şi imputat ca urmare a controlului Curţii de Conturi.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală, apreciind în esenţă că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a obligat pârâta la plata despăgubirilor şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Ministerul Turismului, în prezent Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 6251 RON, cu TVA, debit, reprezentând prejudiciul constatat de Curtea de Conturi prin Raportul de control nr. x/24.07.2017 şi prin Decizia nr. 14/24.08.2017, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 73 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002.

Prima instanţă a admis acţiunea, iar împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs pârâta S.C. A. S.R.L.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, într-o primă critică, recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă nu a avut un rol activ în soluţionarea cauzei.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Cu toate acestea, deşi a invocat lipsa rolului activ al instanţei de fond, nu a arătat în mod concret în ce constă aceasta, respectiv pe care dintre ipotezele enumerate de textul de lege ce reglementează rolul activ al instanţei înţelege să îşi întemeieze critica.

Or, în lipsa indicării în concret a ipotezei vizate prin invocarea lipsei rolului activ al instanţei, Înalta Curte nu poate proceda la analizarea acestei critici, care nu este motivată.

În ceea ce priveşte critica referitoare la termenul de prescripţie de 3 ani, care în opinia recurentei-pârâte a început să curgă de la 29.12.2014, Înalta Curte constată că această critică nu se regăseşte în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la o eventuală incidenţă a prescripţiei dreptului material la acţiune şi nu a analizat acest aspect.

Potrivit art. 2513 C. civ.: "Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate".

În condiţiile în care nu a fost invocată în primă instanţă, prescripţia nu poate fi invocată direct în calea de atac a recursului.

În plus, se reţin şi dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ: "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor critici noi, ce nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport cu pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi cu argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Înalta Curte constată că, în rest, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat chestiuni ce ţin de netemeinica pretenţiilor izvorâte din acţiunea introductivă, precum şi consideraţii generale cu privire la răspunderea delictuală.

Or, în recurs nu pot fi analizate aspecte de netemeinicie cu privire la sentinţa instanţei de fond, întrucât motivele de recurs ce pot fi analizate în această cale de atac sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi vizează doar nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva unuia dintre motivele de nelegalitate limitativ enumerate.

Pentru aceleaşi considerente, nici aspectele generale cu privire la răspunderea delictuală, arătate prin cererea de recurs, nu pot constitui prin ele însele, argumente care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, în lipsa unor critici concrete cu privire la hotărârea atacată.

În realitate, nemulţumirile recurentei-pârâte, exprimate prin cererea de recurs, privesc soluţia dată litigiului şi nu pot conduce la admiterea recursului, în lipsa unei circumstanţieri concrete a argumentelor care să susţină afirmaţiile sale.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 958 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 958 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2022.