Disciplinary complaint over prosecutor delay fails as police investigation triggers ruling; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei C19-514 din 28.02.2019 a Inspectorului şef din cadrul Inspecţiei Judiciare Bucureşti, în ceea ce priveşte Rezoluţia de clasare nr. 7842/IJ/1942DIP/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 22 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, exceptia tardivităţii cererii şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 654 din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În motivarea recursului arată că nu a fost analizată contestaţia sa, formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 7842/IJ/1942 DIP/2018.

Susţine că sentinţa recurată nu este motivată.

Arată că, deşi nu a putut să se prezinte la termen din motive de boală, prin cererea depusă la poştă în 08.10.2019 a solicitat soluţionarea sesizării prin care susţinea că pârâta nu a înaintat instanţei contestaţia împotriva aceleiaşi rezoluţii, C19-514 a Inspectorului Şef din cadrul Inspecţiei Judiciare, prin care critica faptele nelegale ale unor judecători.

Precizează că, deşi există o singură rezoluţie, a formulat două contestaţii, una împotriva unor procurori şi alta împotriva unor judecători, dar a primit citaţie numai cu privire la contestaţia formulată împotriva procurorilor, cu toate că intimata-pârâtă primise contestaţiile sale, una în data de 22.03.2019 şi alta în data de 18.03.2019.

Consideră că intimata-pârâtă trebuia să soluţioneze plângerile sale prin două rezoluţii.

În ceea ce priveşte sentinţa recurată, arată că aceasta a preluat doar susţinerile Inspecţiei Judiciare, care a preluat susţinerile procurorilor; că nu s-au solicitat dosarele respective în copie, deşi era vorba de multe fapte de distrugere şi furt, care i-au produs pagube şi cheltuieli. Astfel, arată că a construit un gard de beton între proprietatea sa şi cea a suspectului, a cumpărat dispozitive pentru înregistrări audio.

Precizează că dosarele în discuţie au rămas în nelucrare din 2015, fără a se face niciun act de cercetare sau urmărire penală, aspect ce nu a putut fi analizat în lipsa dosarelor, precum şi faptul că nu s-a analizat memoriul său pentru a se putea constata dacă cererile sale erau legale şi dacă au fost respinse abuziv. Mai arată că are calitatea de persoană vătămată şi s-a constituit parte civilă.

Susţine că nu şi-a recuperat pagubele şi că nu i s-a permis să aducă nicio probă, apreciind că procurorul din speţă şi-a exercitat influenţa şi i-a respins toate cererile de reunire a dosarelor, pentru a fi judecate împreună, motiv pentru care consideră că acesta a dat dovadă de rea-credinţă şi gravă neglijenţă în raport cu împrejurarea că aproximativ 4 ani şi jumătate nu s-au făcut acte de urmărire în dosare; că a solicitat supravegherea tehnică a suspectului, în condiţiile în care existau înregistrări audio făcute de recurentul-reclamant, care arătau legătura suspectului cu instigatorii; că judecătorul de fond nu a analizat ordonanţele procurorilor şi nu s-au făcut cercetări pentru a se depista persoanele care l-au apelat cu număr ascuns, refuzându-se expertizarea înregistrărilor sale.

Apreciază că hotărârea recurată nu a fost motivată decât prin dispoziţii generale, ceea ce impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările intimatei-pârâte

Deşi a fost legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a contestat Rezoluţia C19-514 din 28.02.2019 a Inspectorului şef din cadrul Inspecţiei Judiciare Bucureşti, referitoare la Rezoluţia de clasare nr. 7842/IJ/1942DIP/2018, emisă de Inspecţia Judiciară.

Înalta Curte constată că, deşi într-o primă critică recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa recurată nu este motivată, nu a arătat în concret care sunt aspectele pe care apreciază că prima instanţă nu le-a argumentat în considerentele sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte sentinţa recurată în ansamblul ei, instanţa de recurs constată să soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a fost amplu motivată de către instanţa de fond, aceasta raportându-se la fiecare dintre dosarele invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare şi analizând circumstanţele particulare ale fiecăruia dintre aceste dosare.

De asemenea, se constată că nu este fondată nici critica conform căreia prin sentinţa recurată au fost preluate doar susţinerile pârâtei Inspecţia Judiciară, care a preluat susţinerile procurorilor.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat inclusiv susţinerile reclamantului, pe care le-a apreciat a fi neîntemeiate, critica recurentului-reclamant vizând, de fapt, soluţia pronunţată, respectiv împrejurarea că prima instanţă a respins susţinerile sale ca neîntemeiate.

Examinând rezoluţia de clasare atacată, Înalta Curte constată că aceasta a fost emisă ca urmare a sesizării formulate la data de 02.11.2018 de către recurentul-reclamant cu privire la tergiversarea soluţionării dosarelor înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca obiect plângerile formulate de către recurentul-reclamant.

Prin rezoluţia contestată s-a reţinut că în dosarele invocate în sesizare, urmărirea penală se efectuează de către organele de poliţie, motiv pentru care Inspecţia Judiciară a apreciat că nu există indicii de tergiversare a duratei procedurilor de către procurori.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, faţă de limitele trasate de prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative efectuate de Inspecţia Judiciară nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural, respectiv verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 nu poate repune în discuţie legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală efectuate de către procurorii în legătură cu care s-a formulat sesizarea disciplinară ce face obiectul prezentei cauze.

Tot în mod corect a reţinut instanţa de fond că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 nu poate rezulta din modul în care procurorii de caz au soluţionat cererile reclamantului, având ca obiect conexarea sau reunirea unor dosare de urmărire penală, luarea măsurilor de supraveghere tehnică a suspecţilor de săvârşirea unei infracţiuni, în calitate de autori sau de instigatori, precum şi modul de soluţionare a cererilor formulate de către reclamant în calitate de parte vătămată în dosarele vizate de sesizarea disciplinară.

Înalta Curte constată că pentru stabilirea existenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 şi cele ale art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Inspecţia Judiciară efectuează verificarea sesizărilor sub acest aspect.

În cauză, rezoluţia de clasare din data de 17 decembrie 2018, emisă în dosarul nr. x/1942 al Inspecţiei Judiciare şi rezoluţia Inspectorului-şef nr. C19-514 din 28 februarie 2019 au respectat dispoziţii legale, fiind efectuată verificarea sesizării recurentului-reclamant şi nefiind identificat niciun indiciu privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Conform dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare:

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Norma de la art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte, stabileşte conţinutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu constând într-o acţiune sau omisiune, săvârşită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

În acest sens, şi angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs. În ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conţinutul normei sus enunţate, se reţine că există abatere disciplinară, în sensul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, atunci când nu sunt respectate dispoziţiile legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară în situaţia în care sunt săvârşite în mod repetat şi din motive imputabile.

Astfel, această abatere disciplinară presupune repetabilitate în nerespectarea dispoziţiilor vizând soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Or, corect a constatat instanţa că, în cazul procurorilor vizaţi de sesizarea din speţă, nu s-au putut reţine fapte care să cadă sub incidenţa art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că cercetarea în dosarele invocate în sesizare se efectuează de către organele de poliţie, astfel că nu se poate reţine întrunirea elementului material al abaterii disciplinare în sarcina procurorilor.

În fine, instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de către procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 654 din 22 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 654 din 22 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2022.