Sanction for unverified medical cures applies to spiritual broadcasts under Audiovisual Code Article 73

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei de sancţionare nr. 334 din 04.04.2019, emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în subsidiar, modificarea sancţiunii în aceea de "somaţie publică de intrare în legalitate".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 820 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării şi cererea în anulare, formulate de reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 820 din 20 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 73 din Codul Audiovizualului (Decizia CNA nr. 220/2011), în măsura în care acestea sunt interpretate împotriva sau cu depăşirea prevederilor art. 3 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, în temeiul căreia putea fi emisă dispoziţia legală secundară din Codul audiovizualului.

Susţine că în concluziile scrise a detaliat atribuţiile Colegiului medicilor, prin prisma dispoziţiilor legale care reglementează acest organism şi a demonstrat că o certificare a vindecării pe cale spirituală nu poate fi obţinută/emisă de Colegiul medicilor, astfel că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 73 din Codul audiovizualului este nelegală.

Mai arată că prin plângere şi prin răspunsul la întâmpinare, a detaliat înţelesul art. 73 din Codul audiovizualului prin prisma art. 3 din Legea nr. 504/2002.

Recurentul-reclamant redă atribuţiile Colegiului Medicilor din România, susţinând interpretarea eronată şi aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 73 din Codul audiovizualului şi/sau imposibilitatea absolută a aplicării lor în prezenta speţă.

Susţine că pentru aplicarea unei sancţiuni în temeiul art. 73 din Codul audiovizualului se impunea ca vindecările prezentate în emisiune să fi fost certificate de Colegiul medicilor din România, or, în emisiunea respectivă a fost prezentat un punct de vedere religios, vindecarea unor boli sau situaţii medicale descrise subiectiv de persoanele intervievate, fiind subliniată vindecarea pe calea spirituală a rugăciunii si ritualurilor religioase.

Recurentul-reclamant invocă interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt, reţinută parţial incorect de către instanţa de fond.

Astfel, consideră că nu oricărei producţii media îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 din Codul audiovizualului, astfel că instanţa de fond avea obligaţia de a stabili anterior caracterul producţiei din speţă.

Arată că emisiunea sancţionată avea caracter religios şi nu era vorba de o emisiune de informare, al cărei conţinut să cadă sub incidenţa dispoziţiilor art. 73 din Codul audiovizualului, având în vedere că o emisiune cu vădit şi declarat caracter subiectiv, spiritual, nu poate fi similară unei emisiuni de informare.

Mai arată că, deşi a prezentat pe larg această distincţie prin cererea de chemare în judecată, instanţa de fond nu a analizat şi nu a motivat respingerea acestor apărări, cu atât mai mult cu cât a subliniat şi caracterul de cenzură aplicată de către CNA printr-o decizie care nu ţine seama de caracterul emisiunii.

În ceea ce priveşte vindecarea spirituală, arată că aceasta nu poate fi pusă la îndoială, chiar dacă nu există încă o autoritate publică competentă pentru certificarea unei atare vindecări.

Consideră că argumentele prezentate reprezintă motive de nelegalitate a actului atacat şi a sancţiunii aplicate, constând în interpretarea şi aplicarea nelegală a dispoziţiilor unui act de reglementare secundară (art. 73 din Codul audiovizualului) prin interpretarea extensivă a art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi cu încălcarea unor principii fundamentale, cum este dreptul la liberă exprimare şi la libertatea practicilor religioase.

Susţine că atâta vreme cât Colegiul Medicilor şi Farmaciştilor sau alt for ştiinţific nu pot să certifice o vindecare pe cale spirituală, sancţionarea unui post care difuzează o asemenea producţie este abuzivă.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală, arătând că din înscrisurile de la dosar şi din susţinerile orale din faţa instanţei de fond nu rezultă că reclamanta ar fi invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 73 din Codul Audiovizualului, în condiţiile în care consideraţiile reclamantei referitoare la inaplicabilitatea acestui text de lege au constituit apărări de fond.

De asemenea, arată că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prevede că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate.

Pe fond, arată că prima instanţă a respins în mod corect şi legal acţiunea ca nefondată, iar prin cererea de recurs nu fost arătate motive de nelegalitate a sentinţei recurate sau actului atacat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei de sancţionare nr. 334 din 04.04.2019, emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în subsidiar, modificarea sancţiunii în aceea de "somaţie publică de intrare în legalitate".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin recursul de faţă au fost formulate critici doar cu privire la anularea deciziei de sancţionare, nu şi cu privire la suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2.1.2. Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A. S.A., Înalta Curte constată că cele mai multe aspecte au fost preluate din concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond, aflate la dosarul Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, aceste aspecte au făcut obiectul analizei primei instanţe, astfel că nu constituie, prin ele însele, critici concrete de nelegalitate la adresa sentinţei recurate

Exemplificând, se constată că pct. 1 şi pct. 2.2 din cererea de recurs au fost preluate din concluziile scrise depuse în primă instanţă (pag. 2-3).

În aceste condiţii, întrucât recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele de la pct. 1 şi 2.2 din cererea de recurs nu conţin argumente care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, în condiţiile în care nu conţin critici concrete cu privire la sentinţa recurată, acestea fiind preluate din concluziile scrise depuse în primă instanţă.

2.1.3. În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul Audiovizualului, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant, că, deşi a formulat critici cu privire la acest text de lege, în faţa primei instanţe nu a invocat excepţia de nelegalitate a respectivei norme, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, având în vedere că excepţia de nelegalitate a art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul Audiovizualului nu a fost invocată în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de fond nu a putut proceda la analizarea acesteia.

Referirile din cererea de chemare în judecată la art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul Audiovizualului nu puteau fi analizate de către instanţa de fond din perspectiva unei excepţii de nelegalitate, câtă vreme reclamantul nu a arătat în concret care sunt criticile aduse cu privire la legalitatea acestei dispoziţii, care trebuiau menţionate în mod expres

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este fondată critica potrivit căreia instanţa de fond nu a analizat excepţia de nelegalitate a art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul Audiovizualului, câtă vreme reclamantul nu a arătat în mod expres criticile referitoare la aceste dispoziţii, pe care instanţa de fond să le poată analiza.

2.1.4. Cu privire la argumentele de la pct. 2.1 din cererea de recurs, referitoare la necesitatea stabilirii naturii emisiunii pentru care a fost sancţionată, Înalta Curte constată că potrivit art. 73 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual: "Este interzisă difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate".

Analizând textul de lege de mai sus, în baza căruia recurentul-reclamant a fost sancţionat, Înalta Curte constată că acesta nu distinge în funcţie de tipul de emisiune căreia i se aplică.

Mai mult, în cuprinsul Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual nu există vreo normă care să limiteze aplicarea acestui text de lege la emisiunile cu caracter de informare, astfel că în mod corect, nici prima instanţă nu a făcut o asemenea departajare.

Or, în condiţiile în care art. 73 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual se aplică tuturor emisiunilor, indiferent de caracterul acestora, este evident că nu se impunea ca prima instanţă să procedeze la stabilirea caracterului emisiunii vizate prin decizia de sancţionare.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 820 din 20 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 820 din 20 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2022.