EU funding financial corrections upheld; appeal dismissed as res judicata

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 decembrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional:

- anularea Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, înregistrată la autoritatea emitentă sub nr. x/04.05.2016 şi comunicată autorităţii contractante la 04.05.2016, sub nr. x;

- anularea Deciziei nr. 187/29.06.2016 emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor neachitate, conform Cererii de plată nr. x finală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2041 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia tardivităţii şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

Într-o primă critică arată că invocarea autorităţii de lucru judecat într-o procedură administrativă, respectiv în soluţionarea contestaţiei înregistrate sub nr. x/14.06.2015, reprezintă o încălcare a competenţelor instanţei, deoarece această excepţie reprezintă un mijloc procedural folosit în cadrul unei proceduri judiciare, respectiv în cadrul unui proces aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, neputând fi invocată în cadrul unei proceduri administrative în raport cu o altă decizie administrativă. Astfel, apreciază că prin respingerea contestaţiei în baza autorităţii de lucru judecat, autoritatea de management a emis Decizia nr. 208/08.07.2016 în mod nelegal, cu exces de putere.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de chemare în judecată cu aplicarea principiului autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte anularea măsurilor de aplicare a reducerilor procentuale de 5% din valoarea contractului nr. x/28.09.2012 şi de 25% din valoarea contractului de lucrări nr. x/21.08.2014, aspectele invocate fiind deja tranşate prin Decizia nr. 158/12.06.2015, în condiţiile în care nu este îndeplinită tripla identitate, respectiv obiectul dedus judecăţii este diferit.

Critică faptul că, în ceea ce priveşte suma de 1036,06 RON referitoare la cererea de plata nr. x, reducerea a fost aplicată în baza Notei de neconformitate nr. x/10.10.2013, iar Municipiul Ploieşti nu a contestat această notă, motiv pentru care instanţa a apreciat că în mod corect pârâtul a făcut aplicarea acesteia la fiecare cerere subsecventă, instanţa îngrădind în acest mod posibilitatea sa de a formula contestaţii împotriva actelor administrative emise de pârât şi de a contesta viitoarele cereri de plată.

Faţă de cele menţionate, susţin că instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile cu care a fost investită.

Pe fondul cauzei, recurenţii-reclamanţi prezintă în mod detaliat starea de fapt, solicitând anularea actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală", înregistrat la autoritatea emitentă sub nr. x/04.05.2016, în ceea ce priveşte Decizia de încadrare în categoria cheltuielilor neeligibile, ca urmare a aplicării unei corecţii financiare de 5%, a sumelor de 1.036,06 RON (contravaloare servicii dirigenţie de şantier) şi 248,65 RON, reprezentând TVA şi 462,51 RON (contravaloare servicii dirigenţie de şantier) şi 111,00 RON reprezentând TVA, având în vedere că: niciun alt ofertant nu a contestat rezultatul procedurii de achiziţie publică; la data depunerii contestaţiei de către S.C. A. S.R.L., respectiv 22.08.2012, atât oferta contestatoarei, cât şi celelalte oferte declarate admise, precum şi garanţiile de participare aferente acestora erau valabile; prin Decizia CNSC nr. 3206/Cl/3615/14.09.2012 nu s-a dispus reevaluarea ofertelor, contestaţia depusă de S.C. A. S.R.L. fiind respinsă ca nefondată, iar împotriva deciziei CNSC nu a fost formulată plângere.

Recurenţii-reclamanţi consideră că decizia de aplicare a unei reduceri procentuale de 25% în conformitate cu Nota de constatare nr. x/04.03.2016, la valoarea lucrărilor de amenajări pentru protecţia mediului, a lucrărilor de construcţii şi instalaţii şi a celor pentru dotări de specialitate, ca fiind, de asemenea, netemeinică şi nelegală, apreciind că autoritatea contractantă a acţionat conform prevederilor legale care reglementează dreptul operatorilor economici de a se asocia pentru a participa la procedura de achiziţie publică, precum şi cu cele privind obligaţiile autorităţii contractante, prevăzute de art. 44, art. 186 alin. (3) teza I şi art. 190 alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi în concordanţă cu cerinţele Anexei 2 la Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 conform cărora, în cazul unei oferte comune, experienţa similară se cumulează.

Critică aspectele reţinute de către organul de control prin nota de constatare, apreciind în esenţă că a respectat cerinţele în ceea ce priveşte dovedirea experienţei similare; că cerinţele de calificare se raportează la valoarea estimată a contractului; că cerinţele privind experienţa profesională erau necesare pentru executarea contractului.

Astfel, susţin că nu s-au solicitat cerinţe minime care să conducă la restrictionarea participării la procedură; nu s-au impus cerinţe care să nu aibă legătura cu obiectul contractului; nu s-au stabilit cerinţe disproporţionate şi nu s-au solicitat informaţii care să nu prezinte relevanţă pentru îndeplinirea contractului. În acest sens, invocă dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 9 din H.G. nr. 925/2006, precum şi art. 178 din O. U.G. nr. 34/2006.

Pe de altă parte, arată că notele justificative au însoţit documentaţia de atribuire la transmiterea acesteia în SEAP şi au făcut obiectul verificării Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice şi, ulterior, a Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, iar în situaţia în care ANRMAP ar fi constatat că anumite prevederi din Fişa de date a achiziţiei nu sunt conforme reglementărilor legale aplicabile, ar fi respins motivat documentaţia, recomandând modificări/completări ori justificări suplimentare. Precizează că ANRMAP a respins documentaţia de atribuire nr. x din data de 22.02.2013, dar între motivele respingerii nu se regăseşte şi cel pe care structura de control l-a reţinut drept motiv de neconformitate.

Consideră că cerinţele au fost justificate, nerestrictive şi au urmărit ca autoritatea să reducă riscurile de neîndeplinire a contractului, iar confirmarea faptului că procedura nu a fost viciată şi nu au fost impuse condiţii minime restrictive este faptul că s-au depus 11 oferte, dintre care 8 au fost admise.

În ceea ce priveşte eroarea referitoare la subcontractanţii ofertantului declarat câştigător, arată că acest fapt a fost remediat prin erata publicată în SEAP sub nr. x/30.10.2015, în care au fost menţionaţi cei 4 subcontractanti declaraţi: S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L. şi procentele din contract pe care aceştia urmau să le execute.

De asemenea, consideră că în cauză nu a fost încălcat principiul proporţionalităţii şi nici cel al tratamentului egal.

Susţin că în speţă, observatorii UCVAP desemnaţi pentru urmărirea procedurii de achiziţie publică nu au constatat nereguli în derularea acesteia, iar Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în temeiul atribuţiei prevăzute de art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 74/2005, a verificat documentaţia de atribuire şi notele justificative care o însoţesc, a hotărât publicarea documentaţiei în SEAP, fiind astfel confirmată respectarea tuturor principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Menţionează că în cadrul prezentei proceduri de achiziţie publică au fost depuse la Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor două contestaţii împotriva documentaţiei de atribuire şi şapte contestaţii împotriva deciziei de atribuire a contractului de lucrări ori a altor înscrisuri elaborate în procesul de evaluare a ofertelor, fără a fi reţinută vreo neconformitate, iar împotriva deciziilor pronunţate de CNSC, ofertanţii au formulat plângeri care au fost soluţionate de Curtea de Apel Ploieşti, care nu a reţinut vreo neregulă. De asemenea, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au procedat la verificări repetate ale dosarului achiziţiei publice, fără a se reţine vreo neconformitate.

Totodată, consideră că declararea ca neeligibile a următoarelor sume: 83.382,85 RON cheltuială neeligibilă şi 20.011,89 RON TVA aferentă, 700.038,39 RON cheltuială neeligibilă şi 168.009,21 RON TVA aferentă, 229.123,41 RON cheltuială neeligibilă şi 54.989,62 RON TVA aferentă, 198.088,81 RON cheltuială neeligibilă şi 47.541,32 RON TVA aferentă, ca urmare a aplicării unei corecţii de 25%, este o măsură netemeinică şi nelegală.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011.

Susţine că abaterea a fost identificată şi sancţionată o singură dată, reducerea aplicată cererilor de rambursare ulterioare reprezentând doar executarea/recuperarea sumelor aferente măsurii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional: anularea Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală, înregistrată la autoritatea emitentă sub nr. x/04.05.2016 şi comunicate autorităţii contractante la 04.05.2016, sub nr. x; anularea Deciziei nr. 187/29.06.2016 emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; obligarea pârâtului la plata diferentelor neachitate, conform cererii de plată nr. x finală.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea, iar împotriva acestei soluţii au formulat recurs reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti.

Prin Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, înregistrată la autoritatea emitentă sub nr. x/04.05.2016, recurenţii-reclamanţi au fost informaţi cu privire la menţinerea măsurii de aplicare a corecţiilor de 5% din valoarea facturilor aferente contractului de servicii nr. x/28.09.2012, încheiat cu Asocierea S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. şi de 25 % din valoarea facturilor aferente contractului de lucrări nr. x/21.08.2014, încheiat cu Asocierea S.C. H. S.A., S.C. I. şi S.C. J. S.R.L..

De asemenea, prin aceeaşi informare au fost excluse de la rambursare, fiind considerate neeligibile, cheltuielile cu motogenerator, pază şi transport muncitori, precum şi regularizarea aplicată conform Instrucţiunii 50-cip 16.

Prin Decizia nr. 187/29.06.2016, emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a respins contestaţia formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti cu privire la Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, în baza aplicării principiului autorităţii de lucru judecat, reţinându-se că asupra corecţiilor financiare de 5% din valoarea facturilor aferente contractului de servicii nr. x/28.09.2012, încheiat cu Asocierea S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. şi de 25 % din valoarea facturilor aferente contractului de lucrări nr. x/21.08.2014, încheiat cu Asocierea S.C. H. S.A., S.C. I. şi S.C. J. S.R.L., organul de soluţionare a contestaţiei s-a pronunţat prin Decizia nr. 158 din 12.06.2015 şi prin Decizia nr. 129/16.05.2016.

Astfel, Înalta Curte constată că prin Informarea nr. x/23.01.2015 referitoare la cererea de plată nr. x s-a adus la cunoştinţa recurenţilor-reclamanţi aplicarea reducerii de 5%, în baza Notei de neconformitate nr. x/10.10.2013, pe care recurenţii-reclamanţi nu au contestat-o. Contestaţia administrativă formulată de recurenţii-reclamanţi cu privire la Informarea nr. x/23.01.2015 a fost soluţionată prin Decizia nr. 158 din 12.06.2015, în sensul respingerii acesteia, decizia nefiind atacată în instanţă.

În ceea ce priveşte corecţia de 25%, aceasta a fost aplicată prin Nota de constatare nr. x/04.03.2016, împotriva căreia recurenţii-reclamanţi au formulat contestaţie administrativă, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 129/16.05.2016, ce a fost atacată în instanţă de către recurenţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1001/21.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de pe reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti, având ca obiect anularea Deciziei nr. 129/16.05.2016, ca neîntemeiată, soluţie ce a rămas definitivă ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de către reclamanţi, prin decizia nr. 5792 din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 6 alin. (1) şi (3) şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competenţă în gestionarea fondurilor europene are obligaţia aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de beneficiari, în situaţia în care se constată abateri înainte de efectuarea plăţii.

Înalta Curte mai reţine că motivele de nelegalitate invocate cu privire la reducerea procentuală aplicată conform Informării nr. 34211/04.05.2016 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, a cărei anulare se solicită în cauza de faţă, sunt aceleaşi cu cele invocate în contestaţia formulată împotriva Informării nr. 107925/2015, soluţionată de către organul autoritatea de management prin Decizia nr. 158 din 12.06.2015.

Prin urmare, faţă de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă operează puterea de lucru judecat faţă de hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2016, prin care s-a tranşat definitiv problema de drept referitoare la legalitatea reducerii procentuale de 25% din valoarea facturilor aferente contractului de lucrări nr. x/21.08.2014, încheiat cu Asocierea S.C. H. S.A., S.C. I. şi S.C. J. SRL

De asemenea, tot în mod corect a reţinut prima instanţă că, în ceea ce priveşte reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului nr. x/28.09.2012, aceasta a fost tranşată prin Decizia nr. 158/12.06.2015, emisă de organul de soluţionare a contestaţiei din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, decizia rămânând definitivă ca urmare a neatacării acesteia în instanţă.

Raportat la dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşează litigiul, şi motivele care susţin soluţia, precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii acestora şi care conturează efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

În consecinţă, prin Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală s-a procedat doar la reţinerea etapizată a reducerii procentuale aplicate prin informările anterioare, motivele de nelegalitate fiind identice, astfel că, odată tranşat definitiv un anumit aspect (în speţă, legalitatea reducerilor procentuale de 5 % şi 25 %), această chestiune nu mai poate face obiectul unei noi analize în speţa de faţă.

Cu alte cuvinte, reducerile procentuale în discuţie nu au fost aplicate pentru prima dată prin Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, ci, aşa cum s-a arătat anterior, această reducere a fost reţinută etapizat şi vizează toate cererile de plată emise în executarea contractelor faţă de care s-au aplicat corecţiile financiare.

Prin urmare, având în vedere confirmarea legalităţii actelor prin care s-au aplicat corecţiile financiare (de către organul de soluţionare a contestaţiei administrative şi de către instanţa de judecată), se impune reţinerea puterii de lucru judecat în privinţa sancţiunilor aplicate, care, evident, trebuie să se reflecte şi în cererea de rambursare finală.

În acelaşi context, Înalta Curte constată că în mod corect, prin Decizia nr. 187/29.06.2016, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a respins contestaţia formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti cu privire la Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, reţinând că în speţă corecţiile financiare de 5% din valoarea facturilor aferente contractului de servicii nr. x/28.09.2012 şi de 25 % din valoarea facturilor aferente contractului de lucrări nr. x/21.08.2014 au rămas definitive.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că organul de soluţionare a contestaţiei nu putea proceda la reţinerea autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în condiţiile în care o a doua analiză a aceloraşi corecţii financiare aplicate aceloraşi contracte nu este admisibilă, organul de soluţionare a contestaţiei pronunţându-se asupra acestora şi cum soluţiile au rămas definitive, se impunea cu necesitate reţinerea puterii de lucru judecat în privinţa acestora.

Cu alte cuvinte, recurenţii-reclamanţi nu pot pretinde analizarea de către organul de soluţionare a contestaţiei a unor aspecte asupra cărora s-a mai pronunţat, într-o asemenea ipoteză impunându-se a se reţine puterea de lucru judecat şi în privinţa chestiunilor dezlegate în procedura contestaţiei administrative şi rămase definitive.

De altfel, recurenţii-reclamanţi nu au argumentat în concret cu privire la motivele pentru care apreciază că actele administrative jurisdicţionale din speţă nu se bucură de putere de lucru judecat.

De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurenţilor-reclamanţi conform căreia li se îngrădeşte posibilitatea de contestare a actelor administrative emise de pârât şi a viitoarelor cereri de plată, dat fiind faptul că recurenţii au avut posibilitatea contestării fiecărei măsuri luate de către autoritatea cu atribuţii de management şi control, însă reducerile procentuale de 5 % şi 25 %, pe care practic le contestă şi în prezenta cauză, au rămas definitive, motiv pentru care se impune aplicarea acestora cu privire la fiecare cerere de rambursare ce vizează contractele afectate de aceste corecţii, reducerile aplicându-se la întreaga valoare a contractului.

Pe de altă parte, se constată că prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au criticat şi măsura dispusă prin Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală, înregistrată sub nr. x/04.05.2016, de excludere de la rambursare a cheltuielilor considerate neeligibile, cu motogenerator, pază şi transport muncitori, precum şi regularizarea aplicată conform Instrucţiunii 50-cip 16.

Cu toate acestea, deşi au arătat că este nelegală stabilirea ca neeligibile a acestor sume, recurenţii-reclamanţi nu au arătat în concret care sunt argumentele pentru care au apreciat în acest mod, pentru ca instanţa de recurs să poată analiza punctual criticile formulate.

Având în vedere faptul că prin Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală au fost stabilite în mod corect reducerile procentuale aplicate fiecărui contract şi au rămas definitive după cum s-a arătat anterior, Înalta Curte constată că celelalte aspecte învederate prin cererea de recurs referitoare la împrejurările de fond ce au condus la sancţionarea sa, nu prezintă relevanţă şi nu pot fi analizate în prezenta cauză, ce are ca obiect Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x finală.

În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului recurenţilor-reclamanţi făcută în şedinţa publică din data de 17.03.2022, conform căreia pentru cererea de rambursare nr. x i s-a aplicat o corecţie de 5 %, şi nu de 25 %, iar ulterior, prin cererea de rambursare finală nr. 17 i s-a aplicat o corecţie ce nu se regăseşte în informarea cu privire la cererea de plată nr. x, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, corecţia de 25 % din valoarea contractului de lucrări nr. x/21.08.2014 a fost aplicată în conformitate cu Nota de constatare nr. x/04.03.2016, rămasă definitivă ca urmare a respingerii contestaţiei administrative prin Decizia nr. 129/16.05.2016 şi a respingerii acţiunii în instanţă prin sentinţa civilă nr. 1001/21.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi decizia nr. 5792 din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Faptul că această corecţie nu se regăseşte în Informarea privind cererea de plată nr. x nu prezintă relevanţă, în contextul în care, pe de o parte, reducerea de 25% vizează doar plăţile efectuate în baza contractului de lucrări nr. x/21.08.2014, iar pe de altă parte, această corecţie a fost stabilită prin Nota de constatare nr. x/04.03.2016 şi nu prin Informarea privind cererea de plată nr. 1.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 19 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 19 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2022.